CEI DOISPREZECE APOSTOLI (9) - FILIP

9. SFÂNTUL APOSTOL FILIP

Sfantul Apostol Filip, asemenea lui Petru si Andrei, era oginar din Betsaida Galileii (Matei 10:3). El a adus la Hristos pe Natanael, zicand: Am aflat pe Hristos, despre care au scris in Lege, Moise si proorocii. Vino si vezi. Potrivit traditiei Bisericii, a fost misionar in Frigia unde a si primit moarte martirica in cetatea Ierapole. Este praznuit pe 14 noiembrie.

Cu rare exceptii, apostolicitatea crestinismului romanesc a fost abordata pana de curand doar in legatura cu propovaduirea Cuvantului Evangheliei in Dobrogea (Scitia Mica) de catre Sfantul Andrei. In legatura cu aceasta exista deja o literatura bogata pro si contra, dar argumente solide aduse in ultimul timp pledeaza fara echivoc in favoarea apostolatului sau pe pamantul romanesc.

In ceea ce priveste pe Sfantul Filip, dupa cate cunosc, cel dintai care a legat originile apostolice ale crestinismului romanesc de el, a fost istoricul bisericesc Stefan Lupsa, care in 1949 scria: "Se vorbeste si de predica apos­tolului Filip in Scitia, deci in Rusia de sud si-n Dobrogea". Stefan Lupsa nu face trimitere la nici o sursa, care i-ar justifica afirmatia, iar intreaga sa prezentare intitulata "Crestinismul romanesc a fost de la inceput ortodox", nu are aparat critic, ci doar o lista bibliografica la sfarsit, si aceasta sumara si nu totdeauna pertinenta.

Misiunea Sfantului Apostol Filip in regiunile romanesti a revenit in pre­ocuparile istoricilor romani abia in ultimul deceniu. Preotul Nicolae Danila o abordeaza incepand din 1996 in cateva articole de popularizare, publicate in revista greco-catolica "Unirea" si apoi in cea ortodoxa "Credinta stra­buna" de la Alba Iulia, fara sa-i consacre un studiu de mai mare amploare. Dar el plecand de la convingerea ca pentru evanghelizarea Scitiei Mici de catre Sfantul Andrei nu exista dovezi suficiente, o asemenea posibilitate nu se iveste nici pentru Sfantul Filip. Intr-un studiu publicat in revista catolica Verbum, VI-VII, nr, 7, 1995-1996, p. 258, el scrie urmatoarele: "Traditia conform careia Apostolul Filip ar fi predicat in Scythia este un fapt inedit, incat am avea doi Apostoli ai Domnului Isus Cristos (sic) evanghelizatori ai Dobrogei de astazi, dar a caror activitate nu este confirmata de izvoare con­temporane sau demne de luat in seama".

Ulterior, in gazeta Unirea a Bisericii greco-catolice a reluat problema si este mai moderat si ezitant in exprimari, considerand ca un izvor ca acela transmis de Petrus de Natalibus (sec. XIV) "are un sambure de adevar privind predica lui Filip in Scythia Minor", ca "traditia dupa care apostolul Filip ar fi propovaduit in Scythia timp de 20 de ani si ar fi asezat acolo epis-copi, preoti si diaconi, trebuie privita cu rezerve, dar nici nu poate fi contestata", ca daca acceptam prezenta Sfantului Andrei in Dobrogea, trebuie s-o admitem si pe aceea a lui Filip, conchizand pe baza unui alt izvor (Pseudo-Abdias), ca se poate afirma, "cu rezervele cuvenite, originea apostolica a crestinismului daco-roman".

Un alt istoric care s-a remarcat in ultimul deceniu cu mai multe lucrari privind inceputurile crestinismului romanesc, ma refer la Nelu Zugravu, de la Iasi, reprezinta o linie total negativa privind apostolatul sfintilor Andrei si Filip in tara noastra. Opinia lui este sintetizata in cuvintele: "In concluzie, asa-zisul apostolat al Sfantului Andrei si cel al Sfantului Filip in "Scythia" raman simple traditii, mai degraba legendare, ceea ce inseamna ca crestinis­mul din spatiul carpato-Dunareano-pontic nu are o origine apostolica, debu­tul sau plasandu-se abia dupa inceputul stapanirii romane".

Toate izvoarele privitoare la Sfantul Andrei, inmultite in vremea din urma, nu au credibilitate in ochii lui. La fel si cele care vorbesc de Sfantul Filip. Deoarece m-am ocupat recent si am publicat un studiu detaliat despre activitatea Sfantului Apostol Andrei pe teritoriul romanesc, nu socotesc necesar sa insist aici asupra acestei teme, ci doar sa dezvolt ceea ce am avansat in acelasi studiu despre Sfantul Filip.

Preotul Nicolae Danila a ajuns sa se ocupe de misiunea Sfantului Apostol Filip in Dobrogea, atunci cand a cercetat izvoarele hagiografice ale martirilor si sfintilor de pe teritoriul Romaniei (in special Dobrogea - Scythia Minor) si regiunea de la Curbura Carpatilor (Gothia Romana), dar si din spatiul sud-Dunarean, vechea arie de formare a poporului roman. El a rea­lizat o cercetare utila, desi n-o considera ca "are caracter exhaustiv si nici infailibil". Lipsindu-i lucrari de baza ca Martyrologium Hieronymianum, editia lui H. Delehaye ori editii recente ale martirologiilor occidentale, el a fost obligat sa utilizeze lucrari vechi, depasite azi de cercetarile moderne.

O alta cauza a concluziilor sale, rezervate ori negative, este pretentia exagerata de a solicita izvoarelor hagiografice mai mult decat ele pot da, de a socoti ca pentru orice afirmatie privind raspandirea crestinismului in lumea veche sa ai un document explicit. Am spus altadata ca pentru aceasta vreme nu este intru totul valabil principiul "pas de documents, pas d'histoire", ci trebuie sa ai incredere in cuvintele Scripturii si ale Traditiei, sa le deosebesti de lucrarile apocrife, chiar daca acestea din urma contin un sambure de ade­var; sa nu consideri ca totul e plasmuire. Talentul cercetatorului consta in capacitatea lui de a deosebi verosimilul de neplauzibil, adevarul de fals.

Metoda aceasta de lucru se aplica mai ales lui N. Zugravu, care nu face decat sa se mentina in concluzii negative, chiar daca argumentarea este imbracata intr-o bibliografie savanta, in mare parte inutila. Tot felul de ipo­teze, care mai de care mai ingenioase, pentru a inlatura misiunea Sfantului Apostol Filip pe teritoriul Romaniei. Imi vine in minte acum principiul enuntat la inceputul secolului de invatatul german Ernst Bernheim, Lehrbuch der historischen Methode und der Geschichtsphilologie, 6, Leipzig, 1908, pe care trebuie sa-l aiba in minte omul de stiinta: Geist ohne Methode schadigt die Wissenschaft, nicht minder als Methode ohne Geist. Aceasta deviza a pus-o pe una din cartile sale bizantinologul Demostene Russo.

Intr-o oarecare masura, actiunea de demolare a verosimilului tine si de un soi de "teribilism", specific tineretii, si se aplica mai ales lui Nelu Zugravu, tanar de altfel merituos; sper ca se va debarasa de el cu timpul. Eu in­clin sa cred ca si studiul profesorului D. M. Pippidi privind Izvoarele literare ale crestinismului daco-roman, publicat in 1943, si care a dominat cerce­tarea romaneasca pana de curand, este tot un rod al unei mentalitati de tine­rete, plina de pozitivism. Spun aceasta pentru ca nu este rational sa crezi ca spatiul romanesc a putut scapa atentiei sfintilor apostoli, atunci cand s-a facut repartizarea zonelor de misiune, foarte probabil la Sinodul apostolic I din Ierusalim (49-50). Acest spatiu era vecin si in continuarea celui greco-balcanic, evanghelizat de Sfantul Apostol Pavel. Scitia si scitii erau cunoscuti lumii de atunci, cu mult inainte de intruparea Mantuitorului. Apostolul Pavel ii aminteste pe sciti in Epistola catre Coloseni, 3,11 (scrisa intre anii 53-56), cand zice: "Acolo (unde este Hristos) nu este elin, iudeu, taiere imprejur si netaiere imprejur, barbar, scit, rob, liber, ci Hristos totul intru toti". Tot asa si tracii erau un popor mare si nici ei nu puteau fi uitati de apostolii si uce­nicii Mantuitorului. A scoate din vizorul Apostolilor doua popoare dintre cele mai insemnate ale antichitatii, cum au fost tracii si scitii, nu este deci normal. De altfel, dacii, scitii, sarmatii si alte neamuri din zona noastra geo­grafica sunt mentionati de Origen, Tertulian si alti autori crestini ca au cunoscut credinta crestina in secolele II-III.

Am uneori impresia ca cerceta­torii care neaga vechimea apostolica a crestinismului romanesc cred ca prin aceasta se plaseaza in categoria "avansatilor", a adevaratilor oameni de stiinta, singurii posesori ai unei metode strict stiintifice, si chiar cand apare o licarire de posibila prezenta a unui apostol incearca s-o anihileze prin tot felul de ipoteze. Iata ce spune, de exemplu, N.Danila in Martyrologium daco-romanum, la ziua de 1 mai (p. 203), dupa ce citeaza in versiune proprie marturia Martirologiului lui Usuard: "In provincia Scythia Sandi Philippi ? Apostoli, qui ivi praedicavit" (In provincia Scythia [Dobrogea sau nordul Marii Negre] se face comemorarea Sfantului Apostol Filip, care a predicat acolo), iar in comentariul pe marginea textului: "Este al doilea apostol, dupa Sfantul Andrei, caruia Biserica ii atribuie Scythia ca pamant de evanghe­lizare" (p. 203). Mai departe la ziua de 15 noiembrie, acelasi autor repro­duce, tot in versiune proprie (inexacta fata de original), dupa Calendarul gotic (la Achelis17 si Delehaye18) textul: In Gothia ultra Danubium Filipaus apaustaulus in Iarupulai, cu traducerea: "In Gotia de dincolo de Dunare (Muntenia) se face comemorarea sfantului apostol Philippus ucis la Hierapolis (Asia Mica)".

Iar observatia sa: "Sarbatorirea la goti a sfantului apostol Filip poate sa fie o influenta a crestinilor adusi ca robi din Asia Mica de goti in secolul al III-lea sau o confirmare a traditiei, conform careia Apostolul Filip ar fi predicat in Scythia (Dobrogea)". Lap. 243: "Cultul apostolilor Andrei si Filip trebuie sa aiba legatura cu traditia conform careia acestia au predicat in Scythia Minor sau sa fie de provenienta microasiatica, de unde gotii au adus la jumatatea secolului al III-lea mai multi robi la nord de Dunare".

Din cele doua posibilitati aratate de N. Danila pentru explicarea sarba­toririi de catre goti a Sfantului Filip, prima se exclude, pentru ca acei robi adusidin AsiaMica proveneau din Capadocia, din jurul orasului Parnassus, nu din regiunea in care a propovaduit Sfantul Filip, anume Hierapolis, apartinand provinciei Frigia. In al doilea rand robii au fost asezati la nord de Dunare, in Gothia Romana, nu in Scythia, provincie romana, integrata imperiului si bine aparata de armata. Atunci cum s-a format traditia potrivit careia Sfantul Filip a predicat in Scythia, un loc strain robilor Asiatici?

Avand in vedere aceste lucruri, ramane ca singura posibilitate de expli­care a sarbatoririi Sfantului Filip, propovaduirea lui in spatiul sud-dunarean, tracic si scitic (dobrogean). Din acest spatiu activitatea lui a devenit cunos­cuta in zona, chiar si dincolo de Dunare, la populatia autohtona si gotica. Inscrierea Sfantului Filip in Calendarul gotic, cum se va vedea si mai departe, se explica, deci, in acest fel. Pentru un cercetator atent, obiectiv si care nu porneste la lucru cu idei preconcepute, concluzia aceasta se impune. Ideea preconceputa la N. Danila si N. Zugravu, la care ma refer, consta in credinta lor, in imposibilitatea propovaduirii Sfantului Andrei in partile noastre, din care ar decurge acelasi lucru si pentru Sfantul Filip. in loc ca N. Danila sa adopte cea de a doua alternativa a ipotezei sale, anume ca ar reprezenta "o confirmare a Traditiei conform careia apostolul Filip ar fi predicat in Scythia (Dobrogea)", el adopta pozitia cea mai nefireasca.

N. Zugravu este si mai categoric, iar textul care l-a influentat cel mai mult sa urmeze aceasta cale este apocrif, pus pe seama unui scriitor de limba latina din secolul al Vl-lea din Gallia, autointitulat Abdias. Numele este un pseudonim, imprumutat fie dupa profetul Abdias din Vechiul Testament, fie dupa un episcop din Babylon din secolul I, de altfel necunoscut.

In lucrarea care i se atribuie, intitulata Historia certaminis apostolici (Istoria luptei apostolice) in 10 carti sau pe scurt Historia apostolica, Abdias se prezinta ca ucenic al apostolilor Simon Zelotul si Iuda Tadeul, instituit de acestia ca prim episcop de Babylon. Viata celor doi apostoli si apoi acti­vitatea lor misionara in Persia timp de 13 ani ar fi fost scrisa de Abdias in cadrul lucrarii mai mari despre ceilalti apostoli - Gesta sanctorum apostolorum - si anume in limba ebraica, tradusa apoi in limba greaca de elevul sau Eutropius, iar in latineste de istoricul Iulius Africanus. Acelasi istoric ar fi impartit lucrarea in 10 carti. Exista mai multe editii tiparite ale acestei lucrari incepand cu secolul al XV-lea pana in secolul al XVIII-lea.

Lucrarea este intr-adevar impartita in 10 carti, pentru fiecare apostol cate una; numai cartea a VI-a trateaza, in afara de faptele lui Iacob cel Drept (ruda - varul -Domnului, unul din cei 70 de ucenici) si istoria pretinsilor frati vitregi, Simon Zelotul si Iuda Tadeul. Dar aceasta impartire nu este cea originara. Ca autor pentru Historia Simonis et Judae nu este numit Abdias, ci alt ucenic al apostolilor, Crato sau Grathon, a carui opera cuprinde, de asemenea, 10 carti, si e tradusa in latineste tot de Iulius Africanus. Opera aceasta s-a raspandit cand sub numele de Abdias, cand sub al lui Crato (Grathon), dar de la un moment dat Crato n-a mai aparut ca autor.

Totusi Abdias nu este potrivit ca autor al intregii culegeri. Numele sau nu se gaseste nicaieri (pe nici un manuscris) la inceput. La fel se considera ca mentionarea lui Crato si Africanus in gesta Simonis et Judae au la baza fictiuni. Dar nu se aplica acelasi lucru (aceeasi fictiune) celui care a cules izvoarele, vechimii lor, a caror existenta nu poate fi negata. Si in relatarile despre alti apostoli s-au folosit stiri mai vechi. Crato trebuie sa fi fost alt ucenic sau tovaras al lui Simon si Iuda in misiunea lor in Persia. "Tradu­catorul" Africanus este de fapt cronograful Sextus Iulius Africanus, numai ca fictiunea a fost stangace, atribuind acestuia cunoasterea limbii latine, cand el, de fapt, scria greceste. La fel este fictiune mentionarea ca prim episcop de Babylon a lui Abdias, intalnita pentru prima oara in scrierile lui Pseudo-Crato. Ea trebuie sa aiba la baza legende, desi un martir Abdias (Abdiou) in Persia este pomenit de Menologiul imparatului Vasile la 5 septembrie (PG, 16, 32). Wolfgang Lazius, in prefata editiei sale din 1551 (1552), il socoate unul din cei 72 de ucenici, dar el nu se regaseste in listele de nume ale lui Dorotei, Hippolit si Epifanie. Rufinus, in traducerea istoriei bisericesti a lui Eusebius, face o legatura intre numele Abdias si Abgar cel Mare (Abdu bar Abdu), regele Edesei, care, potrivit Traditiei edesiene, a fost vindecat de o boala incurabila de apostolul Tadeus (cf. Eusebius, Hist. eccl. I, 31).

Desigur despre o identitate de persoane nu poate fi vorba. La toate aces­tea se adauga faptul ca insusi titlul lucrarii atribuite lui Abdias ar trebui sa fie, tinand seama de manuscrise, virtutes apostolorum, miracula apostolorum ori passiones apostolorum. Titlul historia apostolica ori historia certaminis apostolici nu apare nicaieri si provine abia de la Wolfgang Lazius.

Pe baza manuscriselor pastrate pana acum se constata ca textele nu sunt unitare, ci prezinta multe deosebiri. Nici chiar partile constitutive ale cule­gerii nu sunt peste tot aceleasi.

Prima editare a avut loc in anul 1531 la Koln si a fost facuta de Friedrich Nausea sub titlul: Anonymi Philalethi Eusebiani in vitas miracula passionesque apostolorum Rhapsodiae. Antehac typis haud quaquam excusae. Anno MDXXXI. Abia in anul 1551 (1552) lucrarea apare la Basel sub numele lui Abdias, editata de Wolfgang Lazius, care a avut la indemana doi codices, unul din Manastirea Ossiak din Carintia (Karnten) in Austria si altul mult mai vechi din Manastirea Sf. Trudbert, in Schwarzwald (Padurea Neagra) in Germania. Din pacate, W. Lazius a intervenit in textul celor doua manuscrise, le-a combinat, incat nu se mai poate deosebi ce apartine unuia sau celuilalt. El nu s-a limitat la atat, ci a facut si modificari in stil, adaptandu-l secolului al XVI-lea, a pus, de exemplu, pe seama lui Africanus redac­tarea prefetei (praefatio), a impartit lucrarea in 10 carti si a adaugat o serie de notite inspirandu-se din Biblie.

Textul lui Lazius a fost dupa aceea de mai multe ori retiparit: Johannes Faber, Paris, 1560, care renunta la impartirea in capitole, in favoarea unor lamuriri amanuntite de la inceputul fiecarei carti, anexeaza si gesta Sandi Mathiae apostoli, versa ex Hebraico, incerto auctore, cu un prolog al sau etc. Editia lui Faber a fost urmata de altele in 1566, 1569 etc, culminand cu a lui Albert Fabricius, in voi. II din al sau Codex Apocryphus Novi Testamenti, Hamburg, 1703, p. 387-742, cu note savante. Aceasta editie este mai accesi­bila cercetatorilor si, in general, dupa ea se fac citarile de texte. Avatarul ata­tor copieri si editari, soldate cu interventii in text, a atins unitatea culegerii, daca intr-adevar aceasta a existat, astfel incat restabilirea starii originare este greu de facut.

Nu numai partile componente, ci si recenzarile textelor difera in manuscrise si tiparituri. Aceasta duce la concluzia ca nu se poate vorbi de un singur autor al unei opere unitare. Luand in considerare partile compo­nente, se dovedeste ca ele la inceput au constituit scrieri aparte. Dupa continut, manuscrisele se pot imparti in doua categorii: I. cele care prezinta virtutes sau miracula apostolorum; II. celelalte passiones. Inca o caracteris­tica: in timp ce s-au pastrat culegeri intregi cu passiones apostolorum, nu exista nici una de virtutes sau miracula. Cu toata deosebirea care exista in privinta alcatuirii unei culegeri, s-a pastrat totusi constant un fond comun si anume patimirile sfintilor Iacob, fratele Domnului, Iacob, fiul lui Zevedei, Filip, Vartolomeu, Matei, Simon si Iuda.

Momentul constituirii culegerii cu virtutes trebuie plasat putin dupa sfarsitul secolului al VI-lea, deoarece scrierea lui Grigorie de Tours (episcop intre 573-595), De miraculis beati Andreae, este inclusa acestei culegeri. In schimb, culegerea de passiones exista deja inaintea lui Grigorie de Tours, iar alcatuirea ei a avut loc in cursul secolului al VI-lea, dar nu mai tarziu de a doua jumatate a sa. Culegerea ca intreg n-a putut fi constituita inainte de sfarsitul secolului VI.

Din cele mai multe parti componente, atat cele care privesc patimirile (passiones), cat si virtutile (virtutes), reiese fara echivoc ca in redactarea care o avem la dispozitie, forma originara a fost scrisa in latina, chiar daca decurge din izvoare grecesti.

Patria in care s-au nascut atat passiones, cat si virtutes pare sa fie Gallia, intr-o manastire franca. Catre sfarsitul secolului VI si inceputul celui de-al VII-lea in regatul franc exista o vie activitate in manastiri. Drept urmare, ambele culegeri s-au nascut din dorinta pioasa de cunoastere, n-au servit, cum se intampla uneori, justificarii unui interes local, adica de a da impor­tanta unui oarecare centru episcopal prin alcatuirea de istorioare, care sa arate propovaduirea acolo a apostolilor.

Complicatele probleme pe care le ridica Abdias ca autor al culegerii, precum si cele ale alcatuirii ei, nu trebuie sa ne duca la concluzia ca toate partile componente sunt rodul fictiunii si, deci, lipsite de valoare documentara. Lipsius, care analizeaza indelung lucrarea, afirma la un moment dat, ca nu trebuie sa aplicam acelasi grad de indoiala autorului "care a cules izvoa­rele vechimii lor si a caror existenta nu se poate nega", caci in relatarile despre apostoli s-au folosit stiri mai vechi si autentice: "valoarea colectiei consta in aceea ca o mare parte din partile componente provin din izvoare mai vechi, din care ni s-a pastrat putin". Din fericire, aceste parti mai vechi pastrate doar la "Abdias" au fost confirmate si completate cu texte redesco­perite intre timp. Se dovedeste ca in anumite cazuri informatia s-a facut dupa autori vechi si vaiorosi precum Clement Alexandrinul. Eusebiu de Caesarea si Rufinus si care in nucleul lor se bazeaza pe povestiri din secolul al II-lea, doar putin impodobite. Asa este cazul patimirii Sfantului Iacob, fratele Sfantului Ioan.

Si in cazul Sfantului Filip se aplica acest procedeu, caci autorul s-a inspi­rat din Eusebiu de Caesarea, Hist. eccl. 111,31,2 si V, 24,231, care, la randul sau, bazandu-se pe Polykrates, episcop de Efes in secolul al II-lea si pe Proclu (III, 31,4; cf. III, 39,4), un eretic de la inceputul secolului al III-lea, il arata pe Filip ca unul din cei 12 apostoli si ca loc unde a adormit intru Dom­nul orasul Hierapolis din Frigia. In ceea ce priveste activitatea sa misionara in Scythia, sursa de inspiratie au fost Acta Sanctorum la ziua de 1 mai.

Si alte relatari ale legendelor privind activitatea Sfantului Filip la Hiera­polis sunt credibile, caci s-a remarcat de unii cercetatori ca exista parti inspi­rate din realitatea locala. Asa, de pilda, Alfred von Gutschmid socoate ca in "faptele" lui Filip sunt reflectate realitati locale despre cultul sarpelui la Hierapolis, ceea ce reprezinta "una din cele mai pretioase stiri, care ni s-a pastrat in actele apocrife ale apostolilor". De asemenea, referirea la un cutre­mur, care a avut loc prin anul 64 sau 65 (Eusebius, Chron. Ad ann. 2079 Abr.) si la zona vulcanica de acolo arata ca "Actele" se bazeaza pe intamplari adevarate. Timpul de redactare al Faptelor lui Filip este fixat cel mai devreme la inceputul sau la mijlocul secolului al III-lea.

Activitatea Sfantului Apostol Filip in Scythia in relatarile lui "Abdias"
Relatarile lui "Abdias" privitoare la activitatea Sfantului Apostol Filip in Scythia pot fi rezumate precum urmeaza: Acesta a predicat cu ardoare Evanghelia Mantuitorului timp de 20 de ani neamurilor din Scythia. El a fost prins de autoritatea romana si obligat sa aduca jertfe zeului Marte. In acel moment s-a produs o minune: de sub statuia zeului a iesit un demon (sarpe), care a ucis pe fiul preotului sacrificator si pe doi tribuni, vinovati ca dadusera ordin sa fie arestat sfantul, iar altii din cei de fata au fost loviti de suferinte din cauza suflarii otravite a demonului. Sfantul Filip a cerut atunci dis­trugerea statuii zeului si punerea in locul ei a Crucii Mantuitorului, l-a gonit pe demon intr-un loc pustiu si apoi a inviat pe cei morti si a vindecat pe cei suferinzi.

Minunea a impresionat multimea, care a primit apoi invatatura crestina, botezandu-se multe mii de oameni; in timpul cat Sfantul Filip a ramas acolo, a propovaduit si hirotonit un episcop, preoti si diaconi, inte­meind multe comunitati. Aceasta este relatarea pe care Zugravu o considera necredibila si fara valoare pentru crestinismul romanesc. Desigur, ea ar putea cuprinde si exa­gerari, dar nu se poate nega totul. De pilda, un lucru neverosimil ar fi, dupa Zugravu, faptul ca Abdias vorbeste de cultul localnicilor pentru zeul Marte, ceea ce socoteste el ca nu este dovedit de izvoare. Totusi daca ar fi citit atent pe Vergilius si Ovidius, ar fi gasit relatari despre evlavia geto-dacilor pentru zeul razboiului pe care-l cinsteau si ca ocrotitor al ogoarelor si al patriei. Dar celelalte amanunte din relatarea lui Abdias - mentionarea tribunilor, sta­tuia lui Marte - indica prezenta armatei romane in Dobrogea, ceea ce pentru a doua jumatate a secolului I este o realitate.

Greseala cea mai mare pe care a facut-o Zugravu este ca a socotit pe Abdias ca fiind cel mai vechi izvor, din care apoi s-ar fi inspirat si alti autori de mai tarziu. El spune textual: "Toate informatiile privitoare la apostolatul Sfantului Filip in Scythia provin din izvoare occidentale relativ tarzii". Fara sa dovedeasca prin nimic cum s-a produs aceasta dependenta si in ce a constat, el a tras concluzii pripite. Ar fi trebuit ca autorul nostru sa-si procure izvoarele asa-zise dependente de Abdias, sa le compare cu acesta si apoi sa traga concluzii. Din pacate, nu s-a intamplat asa.

O alta greseala a lui N. Zugravu este ca el considera misiunea in Scythia a Sfantului Filip, alaturi de Sfantul Andrei, consemnata de unele izvoare, doar ca o fictiune, consecinta a legaturilor stranse dintre cei doi apostoli, nas­cuti amandoi in Betsaida si apoi aparand impreuna in cateva imprejurari relatate de Noul Testament. Prezenta Sfantului Apostol Andrei in Scythia ar fi atras si pe cea a lui Filip: "Avand ca fundament relatia specifica facuta de Noul Testament intre Andrei si Filip, originea andreiana a includerii "Scythiei" intre teritoriile evanghelizate de acesta din urma e cu atat mai plauzibila, cu cat, conform uneia dintre traditiile privitoare la aria apostolica a lui Andrei, cel dintai chemat, a predicat in mai multe cetati din Asia Mica, printre care si Hierapolis, locul unde a murit Filip".

Sfantul Apostol Filip - dovezi pentru propovaduirea sa in Scythia
Cel mai vechi izvor care atesta propovaduirea Sfantului Filip in Scythia este Calendarul gotic. Ziua de 15 noiembrie era consacrata cinstirii lui, cu precizarea ca a murit la Hierapolis: Filippus apaustaulus in Jairupulai. Dupa invatatul german H. Achelis, unul dintre primii editori si comentatori, Calendarul ar fi fost alcatuit in Thracia, unde gotilor refugiati din nordul Dunarii de teama hunilor le-a fost acordat azil aici de catre imparatul Theodosie I (379-395) prin anul 380. Achelis socoate ca in aceasta vreme s-a alcatuit Calendarul si ca in el au fost introduse sarbatori specifice gotilor arieni, unele dintre ele primite si de la grecii (bizantinii) mai numerosi in zona, la randul lor tot arieni. Totusi acest calendar nu este pur arian, caci el cuprinde si sarbatori in cinstea ortodocsilor. De pilda, la 29 octombrie este inscrisa "pomenirea martirilor...care au fost arsi pentru poporul got al bise­ricii ortodoxe".

Data stabilita de Achelis la sfarsitul secolului IV a fost prelungita de alti cercetatori spre anul 407 si chiar 419, dar elementele luate in considerare de acestia ar putea reprezenta doar interpolari la un fond mai vechi. Cred ca alcatuirea Calendarului a inceput in perioada cand gotii se aflau inca in nor­dul Dunarii si ca a fost completata dupa plecarea lor in sud si asezarea in Thracia. Odata cu vietuirea lor in aceasta regiune si cu accentuarea carac­terului arian al credintei s-au inscris si sarbatori specifice ariene. Biserica din tara Gothiei cu episcopi in frunte, cu preoti si citeti, cu misionari care si-au dat viata pentru Hristos, nu s-a putut lipsi de un calendar propriu, in care sa fie inscrise datele sarbatorilor de seama, n-a asteptat momentul trecerii in sudul Dunarii catre sfarsitul secolului IV. N-a simtit aceasta biserica nevoia Bibliei, pe care Ulfila a inceput s-o traduca inca de atunci, cand se afla in Gothia nord-Dunareana? Astfel, inscrierea in el a Sfintilor Apostoli Andrei si Filip s-ar fi putut face mai devreme de sfarsitul secolului al IV-lea si ea sa nu fi fost ecoul populatiei din Thracia, ci a celei din Scythia, cu care gotii nord-Dunareni erau in stranse raporturi religioase si economice, iar cei doi apostoli au predicat aici. Achelis recunoaste ca acest Calendar a pastrat amintirea martirilor cazuti in deceniile anterioare ca urmare a persecuti­ilor, intrebarea este daca amintea aceasta cuprindea majoritatea numelor din calendar, la care s-au facut doar adaosuri in Thracia ori nucleul de baza s-a alcatuit aici si in el sunt doar putine reminiscente din trecut. Fragmentul de ca­lendar pastrat este prea mic pentru a putea da raspunsul la aceasta intrebare.

Importanta Calendarului pentru problema de care ne ocupam consta in faptul ca el a inscris
printre zilele de sarbatoare nu numai pe Andrei (la 29 noiembrie, nu la 30), ci si pe Filip. Baza inscrierii nu este o fictiune, fiindca nici unui nume inscris in Calendar nu i s-a contestat autenticitatea si veridici­tatea. Pe de alta parte, pentru cunoscatorul istoriei Bisericii din Gothia, atat de puternica si cu reprezentanti chiar la Primul Sinod ecumenic de la Niceea (325), existenta Calendarului cu datele lui este ceva firesc. Calendarul este un izvor de prim ordin pentru istoria crestinismului primar, el inscriindu-se intre documentele asemanatoare de valoare incontestabila.

In ordine cronologica, urmatorul document privitor la apostolatul Sfantului Filip in Scythia l-ar constitui lucrarea apocrifa a lui Abdias. Fara sa excludem ca ea cuprinde o parte imaginara, un nucleu adevarat exista. Ca­drul general istorico-geografic in care activeaza Sfantul Filip este cel roman (tribuni, armata) si intr-adevar Scythia era pe atunci parte integranta a im­periului. Cum am spus mai sus, cultul zeului Marte exista la geto-daci si la romani. Un alt element credibil este hirotonirea unui episcop, a preotilor si diaconilor, fapt comun activitatii apostolice, adeverit si de cuvintele Sfan­tului Apostol Pavel din Ep. catre Romani 15, 18-19 "prin cuvant si fapta"4(Dar mai importante sunt Martirologiile istorice occidentale, adica acele calendare, care in afara de numele, data mortii (respectiv a inmormantarii), locul inmormantarii martirilor, iar prin extensiune si al sfintilor, in general, si al sarbatorilor lor, includ rezumate sau extrase din patimirile si viata lor, precum si documente si traditii care le privesc. Ele au stat la baza alcatuirii Martirologiului roman, document oficial al Bisericii romano-catolice (1584), dar s-au inspirat si din documente rasaritene vechi: Martyrologium Hieronymianum, alcatuit in prima sa forma la mijlocul secolului al IV-lea si care la randul sau se inspira din izvoare anterioare, mai cu seama din lucrarile lui Eusebius de Caesarea, inclusiv din cele pierdute, din traditii si istorici bise­ricesti ca Ieronim, Rufin si din Synaxarium Ecclesiae Constantinopo-lifanae.

Cele mai multe martirologii occidentale au fost alcatuite in secolul al IX-lea, cu o concentratie catre mijlocul lui. Intre cele mai vechi, care se refera direct la Sfantul Filip, este Martirologiul lui Adon, alcatuit intre 855-860. Adon a fost calugar si a trait o vreme in manastirea Ferriers-en-Gatinais, apoi la Priim in zona germana si in sfarsit in orasele Lyon si Vienne. S-a nas­cut la inceputul secolului al IX-lea si a murit in 875. In 860 devine arhiepis­cop de Vienne. A scris mai multe lucrari axate pe vietile si minunile sfintilor, o Cronica, in centrul careia sta orasul Vienne prin incercarea de a-i crea o origine crestina din secolul I, punand ca episcop pe Crescent, unul din uce­nicii Sfantului Apostol Pavel.

Martirologiul lui Adon se bazeaza pe cele alcatuite de Beda Vene­rabilul la inceputul secolului al VIII-lea si pe al lui Florus de Lyon. Adon adauga insa la ele amanunte luate din Noul Testament, Istoria Bisericeasca a lui Eusebiu, in traducerea lui Rufinus, De viris illustribus a lui Ieronim, Liber pontificalis, Grigorie de Tours, patimirile sfintilor si operele sfintilor parinti. Nu este usor totdeauna sa discerni in textul lui Adon izvoarele din care s-a inspirat. El a dat texte mai lungi la zilele de sar­batoare ale sfintilor, pentru ca le socotea utile si vroind sa scuteasca "pe altii sa caute cu multa truda, citind multe carti".

In ceea ce priveste problema noastra, in Martirologiul sau citim la ziua de 1 mai: "Nasterea (spre viata vesnica) a sfintilor apostoli Filip si Iacob, dintre care Filip, dupa ce a convertit la credinta in Hristos aproape (intreaga) Scitie (cum paene Scythiam ad fidem Christi convertisset) si a asezat acolo diaconi, preoti si episcopi, s-a intors in Asia, unde neslabind sa predice con­tinuu cativa ani si supunandu-se mereu unor nevointe pioase a castigat o multime de neamuri punand-o in slujba lui Hristos si care a adormit in ce­tatea Hierapolis, cu sfarsit bun, fiind inmormantat cu parintii (rudele) sale".

Textul citat cuprinde doua mentiuni importante: locul de misiune, anume Scythia propovaduirea incununata aici cu instituirea clerului: episcopi, preoti si diaconi. Interesant este ca se vorbeste de mai multi episcopi. Nu stim de unde a preluat informatia aceasta, dar oricum nu din lucrarea apo­crifa a lui Abdias (secolul al Vl-lea), caci acolo se vorbeste de un singur episcop. Nu putem presupune, deci, o dependenta directa intre cele doua lucrari, ci cel mult de un izvor comun, din care fiecare a cules ce a socotit util. Eu inclin sa cred insa ca sursele de inspiratie pentru ambii autori au fost deosebite. De obicei, autorii de martirologii se inspirau din opere asemana­toare, care ii precedau.

Textul lui Adon a fost preluat de Notkerus Balbulus (Balbaitul) (840-912) in Martirologiul sau si este in mare parte acelasi in continutul sau la Petrus de Natalibus (sec. XIV).

Un alt martirologiu occidental, mai redus in amanunte si din aceeasi vreme cu cel al lui Adon, care atesta si el prezenta si propovaduirea Evan­gheliei in Scythia de catre Sfantul Apostol Filip, apartine lui Usuard un calugar din manastirea Saint Germain-des-Pres, de langa Paris, nascut in primii ani ai secolului al IX-lea si decedat la 13 ian. 877. El a inceput redactarea martirologiului prin anii 845-850 si l-a terminat in 865. Opera aceasta este considerata foarte valoroasa, deoarece constituie o marturie a cultului sfintilor in secolulal IX-lea, putin inainte de invazia normanzilor si in acelasi timp o veriga importanta in sirul martirologiilor, care, incepand cu primele liste de martiri, ajung pana la martirologiul oficial roman (1584). Usuard s-a folosit de martirologii mai vechi, al lui Florus din Lyon, cu doua redactari, una anterioara anului 837 si cea de-a doua putin dupa aceea, al lui Adon, despre care s-a vorbit mai sus, si cel atribuit lui Hieronymus, din aces­ta insa s-a inspirat mai cu seama pentru a umple zilele goale. Mai putin s-a inspirat din Martirologiul lui Beda, compus la inceputul secolului al VIII-lea (el moare la 735). Este foarte greu sa identifici izvoarele lui Usuard, deoa­rece insemnarile lui sunt scurte si nu s-a condus in alegere dupa o metoda uniforma, procedand fie la scurtari sau largiri, fie la impartiri si fuzionari.

Iata ce consemneaza Usuard la 1 mai: "De asemenea, se face cinstirea(mutarii la viata vesnica a) fericitilor apostoli Filip si Iacob dintre care Filip, dupa ce a convertit la credinta aproape intreaga Scitie, a avut un frumos sfarsit in cetatea Hierapolis din Asia. Iacob insa, numit si fratele Domnului, a fost inmormantat langa templul din Ierusalim, unde el fusese aruncat".

Elementul principal din acest text este mentionarea Scythiei ca arie de misiune a Sfantului Apostol Filip. Ar fi aceasta cea de a treia atestare in doc­umente, a caror valoare nu poate fi contestata: Calendarul gotic, Martirologiul lui Adon si al lui Usuard. Lor li se adauga scrieri apocrife, fiecare cu un sambure de adevar, dar pentru acceptarea apostolatului sfantului Filip in Scythia putem face abstractie de ele. Merita insa si acestea sa fie analizate si culese stirile credibile din ele.

Apostolatul Sfantului Filip in Scythia trebuie privit drept ceva normal in contextul colaborarii la misiune dintre apostoli. Asa a procedat Sfantul Petru, fiind ajutat de fratele sau Andrei in misiunea din Asia, Pont, Galatia, Cappadocia si Bithynia. Tot asa si Sfantul Andrei l-a ajutat pe Filip, con­cetateanul si prietenul sau in misiunea desfasurata de acesta in Frigia. Unele traditii, considerate de critici verosimile ("vraisemblables independentes de l'apocryphe") vorbesc de participarea Sfantului Andrei la Efes (desigur in tovarasia lui Petru) si la Hierapolis, oras important al Frigiei, centru de activitate misionara a Sfantului Filip. Intrajutorarea in evanghelizarea nea­murilor este rod al dragostei crestine, care s-a unit in cazul Sfantului Andrei cu prietenia deosebita dintre ei.

Amintesc doar ca prietenia din copilarie a contribuit ca Filip sa fie chemat la apostolie al treilea, adica imediat dupa Petru (In. 1, 43-44) si acest lucru s-a datorat, desigur, rolului Sfantului Andrei, cel dintai chemat. Cand Mantuitorul a inmultit cele cinci paini si cei doi pesti, Andrei si Filip au fost amandoi protagonisti (In. 6, 4-9), iar cand evreii elenisti au dorit sa mearga la Iisus si l-au abordat mai intai pe Filip, acesta merge la Andrei sa intervina impreuna sa fie primiti (In. 12, 20-22). Acestea si alte intamplari din viata lor, pe care nu le cunoastem, i-au legat intr-o prietenie durabila, care si-a dat roadele si in cazul misiunii lor in Asia Mica si Scythia.

Valoarea atator documente, care vorbesc de misiunea Sfantului Filip in Scythia, ne incredinteaza ca nu trebuie sa ne mai indoim a spune: Sfantul Filip este cel de-al doilea apostol care a sfintit pamantul romanesc propova­duind Cuvantul Evangheliei Mantuitorului Hristos.

SURSA: Prof. Emilian Popescu