CANDELA APRINSĂ

Biserica Ortodoxă foloseşte în cultul divin alături de lumânări şi candele, cu una, două sau mai multe lumini. Candela reprezintă, ca şi lumânarea, aceeaşi jertfă de lumină ce se degajă din "untdelemnul bucuriei".
Sfânta Scriptură ne învaţă că lumina este un semn al prezenţei lui Dumnezeu. Lumina candelei este un omagiu, un semn de cinstire adus sfântului zugrăvit în icoană, este şi o jertfă adusă lui Dumnezeu prin arderea untdelemnului. Candelele se aprind atât în biserică şi la icoanele din casele credincioşilor, precum şi în cimitire, la mormintele celor dragi.
Aprinzând lumânări şi candele, ne arătăm fii ai Învierii, care aşteaptă venirea Mirelui pentru a doua oară, când El va fi Judecător şi Împărat al tuturor. Lumânarea, ca şi candela aprinsă, sunt şi daruri ale omului către Dumnezeu, din ce e mai pur pe pământ.

În pilda celor zece fecioare, Hristos vorbeşte de cele cinci fecioare înţelepte, care au ieşit înaintea Mirelui cu candelele înfrumuseţate cu untdelemn. Aceste candele reprezintă sufletele creştine care au strâns untdelemnul sfinţeniei, al nădejdii, credinţei şi dragostei. Când aprindem o candelă în casă, ne arătăm credinţa în Dumnezeu, Lumina noastră veşnică, nădejdea că Dumnezeu ne scoate din întunericul propriilor păcate, dar şi dragostea de lumină, dorinţa de a fi permanent fii ai luminii.
În fiecare casă trebuie să existe cel puţin o candelă, cu ulei şi fitil. Nu este potrivit să se folosească beculeţe, sau leduri, pentru că adevărata candelă, ca şi lumânarea, trebuie să folosească spre ardere ulei curat sau ceară curată. Beculeţul este de frumuseţe. Candela nu este pentru frumuseţe, ci pentru lucrare. Candela este lumina de veghere, de priveghere, pe care ar trebui să o ţinem tot timpul aprinsă în casă. Arderea continuă a candelei este răspunsul creştinului la îndemnul Mântuitorului: "Privegheaţi că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului" (Mt. 25, 13).

Creştinul aprinde lumânarea sau candela ori de câte ori, în vreun fel anume, merge să se întâlnească cu Dumnezeu. Candela aprinsă este semn al nădejdii pe care noi ne-o punem în Dumnezeu, ca El să fie ocrotitorul nostru şi al casei noastre. Cine nu poate păstra candela mereu aprinsă, este bine să o aprindă seara, sau ori de câte ori se roagă. De asemenea, aprindem candela în zilele de sărbătoare, începând de seara din ajunul sărbătorii respective. Bătrânii, mai ales, ţin candela aprinsă, pentru ca nu cumva să le vină ceasul sfârşitului pe neaşteptate şi să moară fără lumină, să meargă la Hristos fără lumină. Lumina este semn al alegerii noastre pentru Dumnezeu şi pentru Împărăţia luminii. Alegem lumina pentru că lumina este semnul că vrem să ajungem la Dumnezeu.
Se mai obişnuieşte să se pună o candelă în bucătărie, acolo unde gospodina îşi petrece foarte mult timp şi chiar familia întreagă. Această însoţire a luminii candelei în jurul nostru este foarte frumoasă şi ne păstrează sau ne duce gândul la Dumnezeu, aducându-ne aminte de rugăciune.