8.SFÂNTUL APOSTOL PETRU
Sfantul Apostol Petru a fost frate cu Sfantul Apostol Andrei, si, ca si acesta, era pescar pe Marea Galileii cand a fost chemat de Domnul sa devina “pescar de oameni”. (Mat. 4:19) Initial s-a numit Simon, insa a primit ulterior numele de Petru (in aramaica Chefa insemnand piatra) chiar de la Iisus. Acesta a fost raspunsul Mantuitorului la declaratia lui Petru: “Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui Viu” (Matei 16:16), iar Domnul i-a zis, “Tu esti Petru, si pe acesta piatra voi zidi Biserica Mea (Mat. 16:18)”. Sfantul Apostol Petru a propovaduit Evanghelia mai intai in Iudeea; apoi in Antiohia, in Pont, in Galatia, in Capadocia, in Asia, in Bitinia si in Iliric. A ajuns pana in Roma unde a si primit moarte martirica. In cadrul scrierilor Noului Testament ii sunt atribuite doua epistole sobornicesti. Este praznuit, impreuna cu Sfantul Apostol Pavel, pe 29 iunie.
Viaţa Sfântului Apostol Petru
Sfantul Apostol Petru, care mai înainte de apostolie se numea Simon, era de neam iudeu, din hotarele Galileei cea din Palestina, dintr-o cetate mica si neslavita, care se numeste Betsaida. El era fiul lui Iona, din semintia lui Simeon si frate cu Sfîntul Apostol Andrei, cel întîi chemat. Luînd pe fiica lui Aristobol, care era frate cu Sfîntul Apostol Varnava, a nascut dintr-însa un fiu si o fiica. Petru era simplu la obicei si neînvatat, însa temator de Dumnezeu; caci pazea poruncile Lui fara de prihana în toate lucrurile sale. Cu mestesugul era pescar, caci, fiind sarac, trebuia sa-si cîstige hrana casei sale din osteneala mîinilor, ca sa hraneasca pe femeie, pe copii, pe soacra si pe batrînul sau tata, Iona. Andrei, fratele lui, trecînd cu vederea desertaciunile si gîlcevile lumii acesteia, si-a ales viata fara însotire; si, ducîndu-se la Sfîntul Ioan Botezatorul, care propovaduia pocainta la Iordan, s-a facut ucenicul lui.
Andrei, auzind cuvintele învatatorului sau, care arata cu degetul pe Iisus, zicînd: Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatele lumii... si celelalte marturii despre Domnul nostru Iisus Hristos, a lasat pe Ioan si s-a dus în urma Lui cu un alt ucenic al Botezatorului Ioan. El singur a întrebat pe Hristos despre casa si despre vietuirea Lui, zicînd: Învatatorule, unde locuiesti? Domnul le-a raspuns: Veniti si vedeti. Ei s-au dus si au vazut unde locuia si au petrecut la Dînsul ziua aceea.
A doua zi, ducîndu-se Andrei la fratele sau, Simon Petru, i-a grait: Am aflat pe Mesia, Care se tîlcuieste Hristos! Apoi, l-a dus pe el la Iisus, Care, cautînd spre dînsul, i-a zis: Tu esti Simon, fiul lui Iona; Tu te vei chema Chifa, care se tîlcuieste Petru. Sfîntul Petru îndata s-a ranit cu dragostea pentru Domnul, crezînd cu adevarat ca este Hristos, Cel trimis de Dumnezeu pentru mîntuirea lumii. Dar nu si-a lasat casa si mestesugul, purtînd înca grija de trebuintele casnicilor sai, la care lucru îl ajuta si Andrei din cînd în cînd, pentru tatal sau care îmbatrînise. Aceasta au facut-o pîna ce amîndoi au fost chemati de Domnul la apostolie.
Dupa ce Ioan a fost pus în temnita de Irod Agripa, Iisus Hristos, umblînd pe lînga Marea Galileei, care se numeste si a Tiberiadei sau lacul Ghenizaretului, a vazut pe Petru si pe Andrei, fratele sau, aruncînd mrejile în apa, si le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pe voi vînatori de oameni. Dar ce fel de vînatori a vrut Domnul sa-i faca pe ei? Aceasta a aratat-o la vînarea pestelui. Caci, intrînd în corabia lui Simon si poruncindu-i sa arunce mrejele spre pescuit, la acea porunca, Petru a zis: Învatatorule, toata noaptea ne-am ostenit si nimic n-am prins; iar acum voi arunca mreaja dupa cuvîntul Ta.
Facînd aceasta, a prins mult peste, încît se rupea si mreaja de multimea pestelui. Aceasta era mai înainte închipuire a pescuitului cel duhovnicesc si al apostoliei; caci cu mreaja cuvîntului Domnului avea sa vîneze multe popoare la mîntuire. Vazînd Simon Petru aceasta minune, a cazut la picioarele lui Iisus zicînd: Iesi de la mine, Doamne, ca om pacatos sînt eu! Aceasta a facut-o pentru ca îl cuprinsese spaima pe el si pe toti cei ce erau cu el, de vînarea pestilor ce îi prinsese. Iar împotriva cuvintelor lui Petru, care zicea: Iesi de la mine, Doamne..., Domnul îl chema în urma Sa, zicîndu-i: "Vino dupa mine, ca de acum vei fi pescar de oameni spre viata, în chipul în care ai pescuit acesti pesti spre moarte".
Din ceasul acela, Petru s-a facut urmator lui Hristos, precum si Andrei, fratele lui si ceilalti ucenici chemati. Domnul îl iubea pe el pentru dragostea inimii sale. Si a cercetat Domnul casa lui cea saraca prin venirea Sa, iar pe soacra lui care patimea de boala frigurilor, a tamaduit-o prin atingerea mîinii. Noaptea, cînd Domnul a iesit singur la rugaciune în loc pustiu, Sfîntul Petru, nesuferind acum sa fie fara Domnul nici un ceas, si-a lasat casa si pe toti ai sai si a alergat în urma Lui, cautînd cu osîrdie pe iubitul sau învatator. Si, aflîndu-L, i-a zis: Toti te cauta pe Tine, Doamne! De acum nu se mai departa de la El si petreceau împreuna, îndulcindu-se de vederea fetei Lui si de cuvintele cele dulci ca mierea; fiind singur vazator al minunilor Lui celor multe si mari, care aratat îl adevereau ca este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în Care el a crezut cu neîndoire. Caci, precum a crezut cu inima spre dreptate, tot asa si cu gura a marturisit spre mîntuire.
Venind Domnul în partile Cezareei lui Filip, a întrebat pe ucenicii sai: Cine zic oamenii ca sînt? Si i-au raspuns: Unii, Ioan Botezatorul, altii Ilie, iar altii proorocul sau unul din prooroci. Si iar a întrebat: Dar voi cine spuneti ca sînt? Atunci Simon Petru a raspuns în numele celorlalti: Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu. Si a laudat Domnul acea marturisire a lui zicînd: Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca trupul si sîngele nu ti-au aratat tie acestea, ci Tatal Meu Cel din ceruri! Si într-acea vreme i-a fagaduit Domnul lui, ca sa-i dea cheile Împaratiei cerului.
Petru, avînd dragoste fierbinte catre Domnul, dorea sa nu i se întîmple nici un rau lui Hristos. Deci, aflînd mai înainte de patimile Domnului, Îl oprea din nestiinta, zicînd: Doamne, fii Tie milostiv! Sa nu Ti se întîmple Tie acestea! Aceste cuvinte ale lui Petru au fost neplacute Domnului, deoarece pentru aceasta venise El, ca prin patimire sa rascumpere neamul omenesc din pierzare; însa din cuvintele acelea s-a aratat dragostea cea osîrdnica a lui Petru catre Domnul. Tot aici s-a aratat si nerautatea lui; ca, auzind acel cuvînt aspru de la Domnul: Mergi înapoia Mea, satano!, nu s-a mîniat, nici nu a plecat de la El, ci a primit cu dragoste acel cuvînt pedepsitor si-I urma Lui mai mult, cu toata osîrdia. Si, cînd multi dintre ucenici nu reuseau sa înteleaga cuvintele Domnului, ziceau: Aspru este cuvîntul acesta, deci, cine poate sa-l asculte pe el?; apoi s-au îndepartat de Domnul. Si a zis Domnul celor doisprezece: "Oare si voi voiti sa va duceti?" Atunci, Simon Petru, i-a raspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Caci Tu ai cuvintele vietii vesnice, iar noi am crezut si am cunoscut, ca Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu.
O osîrdie si o credinta ca aceasta avînd Sfîntul Petru catre Domnul, a îndraznit a cere de la Dînsul umblarea pe apa; caci, iesind Petru din corabie, umbla pe apa ca sa vina la Iisus. Dar, de vreme ce înainte de primirea Sfîntului Duh nu era desavîrsit în credinta, vazînd vîntul cel tare, s-a temut si, începînd a se afunda, a strigat: Doamne, mîntuieste-ma pe mine. Iisus, îndata întinzîndu-i mîna, l-a luat si i-a zis: "Putin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?" Si nu numai de înecarea apei l-a izbavit pe el, dar si de putina credinta, cînd i-a zis: "Eu m-am rugat pentru tine, ca sa nu se împutineze credinta ta". Astfel s-a învrednicit Sfîntul Petru si cu alti doi, cu Iacov si cu Ioan, a vedea pe Tabor, slava Schimbarii la Fata a Domnului, ce s-a descoperit lor. Ei au auzit acolo cu urechile lor glasul cel de la Dumnezeu Tatal, care a venit de sus spre Domnul, precum zice despre aceasta în epistola sa, zicînd: Pentru ca nu basmelor celor cu mestesug umblînd, v-am spus puterea si venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ci fiind singuri vazatori ai maririi Aceluia. Pentru ca, luînd de la Dumnezeu Tatal cinstea si slava glasului celui ce a venit în chipul acesta la El, de la slava cea cu mare cuviinta: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit. Acest glas noi l-am crezut pogorîndu-se din cer, fiind cu El în muntele cel sfînt.
Cînd Domnul S-a apropiat spre patima Sa de bunavoie si spre moartea cea de pe cruce, atunci Petru si-a aratat rîvna lui catre Domnul, nu numai cu cuvîntul, zicînd: Doamne, gata sînt a merge cu Tine si în temnita si la moarte, dar si cu lucrul; caci, scotînd sabia si lovind pe Malh, sluga arhiereului, i-a taiat urechea. Dar, desi i s-a dat lui de la dumnezeiasca purtare de grija sa cada în cea de trei ori lepadare de Domnul, însa prin adevarata pocainta si prin amara tînguire s-a sculat si s-a îndreptat, învrednicindu-se mai înainte de toti, a vedea pe Hristos dupa Învierea Lui, precum zice despre aceasta Sfîntul Evanghelist Luca: Adevarat este ca S-a sculat Domnul si S-a aratat lui Simon. Sfîntul Pavel scrie tot asa, zicînd: "S-a sculat a treia zi dupa Scripturi si S-a aratat lui Chifa, adica lui Petru, apoi celor unsprezece". Vazînd Sfîntul Petru pe Domnul, s-a umplut de negraita bucurie. Si a primit de la El iertare de greselile sale. Atunci cea mai dinainte lepadare de trei ori, a rasplatit-o bine prin raspunsul cel de trei ori al dragostei sale catre Domnul, zicîndu-i: Doamne, Tu toate le stii; Tu stii ca Te iubesc. Si s-a pus de Domnul pastor al oilor celor cuvîntatoare si i-a dat în mîini cheile Împaratiei cerului.
Dupa înaltarea Domnului nostru Iisus Hristos, Sfîntul Petru, ca un mai mare între Apostoli, a fost întîiul învatator si propovaduitor al cuvîntului lui Dumnezeu. El într-un ceas a cîstigat Bisericii lui Dumnezeu ca la trei mii de suflete, prin cuvîntul lui Dumnezeu. Era înca si facator de minuni preaalese, caci, intrînd în biserica cu Sfîntul Ioan la rugaciune, a vazut pe un oarecare olog din pîntecele maicii sale, stînd înaintea usilor bisericii, care se numea "Frumoasa"; si, apucîndu-l de mîna dreapta, l-a ridicat, zicîndu-i: "În numele Domnului nostru Iisus Hristos Nazarineanul, scoala-te si umbla!" Atunci îndata i s-au întarit talpile si gleznele acelui schiop si de bucurie striga si umbla. Apoi, a intrat cu ei în biserica si umbla sarind si laudînd pe Dumnezeu. Cu aceasta minune si înca cu propovaduirea cuvîntului, au crezut în Hristos, ca la cinci mii de barbati. Pe Anania ierusalimiteanul si pe femeia lui Safira, pentru furarea celor sfinte si pentru minciuna împotriva Duhului Sfînt, Sfîntul Petru i-a omorît cu cuvîntul. În Lida, pe un om, Enea, care de opt ani zacea pe pat, fiind slabanog, l-a facut sanatos, zicîndu-i: "Te vindeca pe tine Iisus Hristos".
În Iope, pe o fecioara, anume Tavita, care murise, a înviat-o. Dar nu numai mîinile si cuvîntul lui erau facatoare de minuni, ci si umbra lui singura era datatoare de tamaduiri. Oriunde voia sa mearga el, acolo poporul îsi aducea pe neputinciosii lor, si-i punea pe pat si asternuturi, ca venind Sfîntul Petru, macar cu umbra lui sa umbreasca pe fiecare dintre dînsii. Cînd împaratul Irod si-a pus mîinile sa faca rau Bisericii credinciosilor din Ierusalim, ucigînd cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan, si pe Sfîntul Petru l-a aruncat în temnita legat cu lanturi de fier; atunci îngerul Domnului l-a eliberat pe el si l-a scos din temnita.
Acest mare apostol a deschis neamurilor cel dintîi usa credintei, botezînd în Cezareea pe romanul Corneliu Sutasul, aratîndu-i-se mai întîi vedenia mesei lasata din cer, cu tîrîtoarele cele cu patru picioare si cu glasul care poruncea lui Petru sa le înjunghie si sa le manînce, zicîndu-i ca, pe cele ce Dumnezeu le-a curatit, el sa nu le numeasca spurcate. Acesta este semnul întoarcerii neamurilor catre Hristos. Pe Simon, vrajitorul din Samaria, care cu fatarnicie a primit Sfîntul Botez si cu argint voia sa cumpere darul Duhului Sfînt, l-a mustrat, zicîndu-i: Argintul tau sa fie cu tine întru pierzare, ca inima ta nu este dreapta înaintea lui Dumnezeu, pentru ca te vad stînd în amaraciunea cea de fiere si în legatura nedreptatii.
Aceste si multe alte fapte ale Sfîntului Petru, se afla scrise pe larg în Sfînta Evanghelie si în cartea "Faptele Sfintilor Apostoli", care totdeauna se pot auzi citindu-se în biserica si pe care nu este nevoie a le aduna pe toate aici. Iar nevointele si ostenelile lui, pe care le-a rabdat propovaduind pe Hristos, Sfîntul Simeon Metafrast le povesteste astfel.
Sfîntul Petru s-a dus din Ierusalim în Cezareea lui Stratonic si din acei presbiteri care urmau dupa dînsul punîndu-le episcop, s-a dus la Sidon, unde pe multi tamaduindu-i si punîndu-le episcop, a plecat în Virit, (Beirut) si în Vivli. Punînd si acolo episcop, s-a dus în Tripoli, unde a fost gazduit de un oarecare barbat întelegator Marson, pe care l-a pus episcop al credinciosilor din Tripolia Feniciei. De acolo s-a dus în Orthosie, apoi în insula ce se numea Antara. De acolo s-a dus în Valania în Pont si în Laodiceea, unde, tamaduind pe multi bolnavi, a gonit duhurile necurate din oameni si, întarind Biserica credinciosilor, le-a pus si lor episcop. Apoi, s-a dus în Antiohia, cetatea Siriei, unde se ascunsese Simon vrajitorul, ca sa nu-l prinda ostasii trimisi de Claudie, împaratul Romei. Apoi, Simon Magul, a fugit din fata lui Petru în cetatile Iudeei. Deci, Petru, apostolul Domnului, tamaduind pe multi în Antiohia si propovaduind pe Unul Dumnezeu în trei fete, a pus episcop în Siracuza din Sicilia pe Marchian si pe Pancratie la Tavromenia; apoi a venit în Tianinul Capadociei. De acolo s-a dus în Ancira Galatiei, unde a înviat pe un mort cu rugaciunile lui; si, învatînd pe multi si botezîndu-i, le-a facut biserici si, punîndu-le episcopi, s-a dus în Sinopi, cetatea Pontului. Dupa aceea s-a dus în Amasia care este în pamîntul Pontului. Apoi a mers în Gangra Paflagoniei, Claudinopoli Onoriadei, Nicomidia Bitiniei si de acolo în Niceea. De acolo, silindu-se sa mearga la Ierusalim pentru praznicul Pastilor, s-a întors si a venit în Pisinunt, Capadocia si Siria si iarasi a venit în Antiohia. Iar din Antiohia a venit în Ierusalim, unde petrecînd el, a venit la dînsul spre cercetare, Sfîntul Apostol Pavel, dupa al treilea an al întoarcerii sale catre Hristos, precum singur graieste în scrisoarea sa catre Galateni: Dupa trei ani m-am dus în Ierusalim, ca sa vad pe Petru si am petrecut cu dînsul cinci-sprezece zile.
În acest timp, dupa ce a asezat punerile legilor celor bisericesti, fericitul Pavel s-a pus pe lucrul la care era chemat; iar marele Petru s-a întors iarasi în Antiohia, unde, punînd episcop pe Evod, s-a dus în Sinaid, cetatea Frigiei. De acolo s-a dus în Nicomidia, unde a pus episcop pe Prohor, care, dupa primirea episcopiei, urma pe Sfîntul Ioan, Cuvîntatorul de Dumnezeu. Din Nicomidia, Sfîntul Petru a mers în Ilion, cetatea Elespontului, unde, punînd episcop pe Corneliu Sutasul, s-a întors la Ierusalim, unde i s-a aratat Domnul în vedenie, zicîndu-i: "Scoala, Petre, si mergi la Apus, pentru ca este trebuinta ca cu limba ta sa se lumineze Apusul si Eu voi fi cu tine".
Într-acea vreme, Simon vrajitorul a fost prins de ostasii care îl cautau, precum s-a zis mai sus, si a fost dus la Roma ca sa-si ia plata pentru faptele sale. Dar, fiind dus acolo, prin mestesugul cel vrajitoresc întuneca mintile multora. Deci, înselîndu-i, nu numai ca n-a luat pedeapsa, dar multora li se parea ca este dumnezeu, pentru ca acel mergator înainte al satanei, cu vrajile sale a facut pe romani si pe împaratul Claudie într-atît sa se minuneze, încît i-au sapat chipul lui si l-au pus între cele doua poduri de pe Tibru, scriind pe el: "Lui Simon, dumnezeului cel sfînt!"
De acest lucru, scriitorii bisericesti Iustin si Irineu scriu mai pe larg, iar noi, zice Simion Metafrast, sa venim la cuvîntul de mai înainte. Marele Apostol Petru, spunînd fratilor aratarea Domnului care i se facuse lui în vedenie si sfatuindu-se cu dînsii, a plecat iarasi în Antiohia cercetînd bisericile, unde a si gasit pe Sfîntul Pavel. De acolo s-a dus la Tars, unde a pus episcop pe Urban, pe Epafrodit în Lichia Andriatiei si pe Fugel în Efes, caruia îi zise ca s-a abatut de la calea cea dreapta si s-a învoit cu Simon; apoi pe Apelie, care era frate cu Policarp, la pus episcop la Smirna. De aici a venit la Filipeni în Macedonia, unde a pus episcop pe Olimp, iar Tesalonicenilor pe Iasona si Corintenilor pe Sila, pe care l-au gasit petrecînd lînga marele Pavel, iar la Patra a pus pe Irodion si dupa aceea a plecat în Sicilia. Venind în Tavromenia, a petrecut putina vreme la Pancratie, barbatul cel cuvîntator.
Acolo, învatînd si botezînd pe unul, anume Maxim, si punîndu-l episcop, a venit în Roma, unde în toate zilele propovaduia, prin adunari si prin case, pe Unul Dumnezeu Tatal cel Atotputernic si pe Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat si pe Sfîntul Duh, Domnul de viata facator. El a atras pe multi la credinta lui Hristos si, prin Sfîntul Botez, i-a izbavit de înselaciunea idoleasca. Simon vrajitorul, vazînd acestea, n-a voit sa taca si a început sa tainuiasca asupra lui rautatea sa; pentru ca el socotea ca este rusine propovaduirea apostolului, prin care se biruia mîndria lui. Deci, a început la aratare sa se împotriveasca învataturii celei adevarate, prin cuvintele si lucrurile sale cele mincinoase, clevetind pe Sfîntul Petru prin mijlocul cetatii, fara de rusine. El facea înaintea poporului niste naluciri si aratari care mergeau înainte si în urma lui si carora le zicea ca sînt sufletele celor morti, si astfel arata pe cei înviati din morti, care i se închinau lui ca unui Dumnezeu. Pe schiopi îi facea sa umble drept si sa sara; însa toate acestea prin nalucire, iar nu cu adevarat, dupa asemanarea acelui Proteu, vorbitor de basme, care se schimba în diferite chipuri. Caci uneori se arata avînd doua fete, apoi, dupa putin, se prefacea în capra, în sarpe, în pasare, se asemana focului si în toate chipurile se schimba, neîncetat înselînd pe cei prosti. Dar marele apostol al Domnului, numai de se uita putin de departe spre lucrurile lui, îndata toate nalucirile aceluia se stingeau.
Despre cearta Sfîntului Apostol Petru cu Simon vrajitorul, se mai povesteste înca, afara de Metafrast, în Prolog si în Mineiul cel mare, unde citim: Sfîntul Petru, cînd a venit în Roma si i s-a înstiintat de acel Simon, care se numea "Hristos" si facea înaintea poporului minuni multe, s-a aprins de rîvna si a mers în casa lui Simon Magul. Acolo a gasit pe multi stînd la poarta lui si care îl oprira pe el a intra înautru, Petru a zis catre dînsii: "Pentru ce ma opriti a intra la vrajitorul cel amagitor?" Iar ei au zis: "Nu este vrajitor, ci este zeu puternic". El a pus paznici la poarta sa, ca sa stie gîndurile omenesti". Aceasta spunînd, au aratat apostolului un cîine negru ce zacea la poarta, zicîndu-i: "Acest cîine omoara pe toti cei ce gîndesc nedrept despre Simon". Sfîntul Petru a zis: "Eu graiesc adevarat pentru el, ca Simon este de la diavol". Deci, apropiindu-se, a zis cîinelui: "Mergi si spune lui Simon ca Petru, Apostolul lui Hristos, vrea sa intre la tine".
Cîinele, mergînd, cu glas omenesc a spus lui Simon ceea ce îi poruncise Petru. Toti, vazînd si auzind vorbind pe cîine omeneste, s-au înspaimîntat. Simon, asemenea, pe acelasi cîine l-a trimis, zicîndu-i: "Sa intre aici Petru". Intrînd Petru, Simon a început a face naluciri înaintea poporului, fiind Petru de fata. Sfîntul cu puterea lui Hristos, a aratat minuni si mai mari. Si ce minuni? Din minunile cele multe pe care le-a facut Sfîntul Petru, cel mai vechi istoric grec bisericesc, Eghisipos, care a vietuit aproape de apostoli, povesteste una singura.
Unei vaduve oarecare din Roma, de bun neam, care se tragea din semintie împarateasca, i-a murit fiul de vîrsta tînara; iar maica lui plîngea pentru el cu tînguire. Dar cei ce o mîngîiau si-au adus aminte de barbatii care s-au aratat în Roma, adica de Petru si de Simon vrajitorul, ca înviaza mortii. Deci, îndata au chemat unii pe Petru, iar altii pe Simon sa vina la acel mort. Acolo se adunasera si oameni cinstiti si mult popor ca sa petreaca pe cel mort la mormînt. Sfîntul Petru a zis lui Simon vrajitorul care se mîndrea cu puterea sa înaintea poporului: "Cine din noi va învia pe acest mort, toti sa creada învataturii aceluia, fiind adevarata". Poporul a laudat cuvîntul lui Petru. Deci Simon, nadajduind spre mestesugul sau cel vrajitoresc, a zis catre popor: "De voi învia eu pe acel mort, apoi veti ucide pe Petru?" Poporul a strigat, zicînd: "Îl vom arde de viu înaintea ochilor tai". Simon, apropiindu-se de patul mortului a început a-si face vrajile sale prin lucrarea diavoleasca, care îi ajuta lui si a facut astfel, ca mortul si-a miscat capul. Poporul îndata a început sa strige: "Tînarul este viu. A înviat mortul". Iar pe Petru voiau îndata sa-l arunce în foc. Apostolul însa, facîndu-le semn cu mîna, îi ruga sa taca.
Deci, poporul tacînd, el le-a zis: "De este viu tînarul, apoi sa se scoale, sa vorbeasca si sa umble; iar, pîna ce aceasta nu o veti vedea, sa stiti cu adevarat ca Simon va înseala cu nalucirile si cu vrajile sale!" Simon, umblînd mult împrejurul patului si chemînd diavolul cu puterea lui, nimic n-a putut spori; deci, umplîndu-se de rusine, voia sa fuga, dar poporul l-a oprit. Sfîntul Petru, ca unul ce înviase pe Tavita cea moarta si facuse si alte minuni preaslavite, stînd departe, si-a ridicat mîinile spre cer si, înaltîndu-si ochii în sus, se ruga: "Doamne, Iisuse Hristoase, Tu ne-ai poruncit noua, zicînd: Cu numele Meu pe cei morti sa-i înviati... Deci, ma rog Tie, înviaza pe acest tînar mort, ca sa cunoasca popoarele acestea, ca Tu esti adevaratul Dumnezeu si nu este altul afara de Tine, care traiesti si împaratesti împreuna cu Tatal si cu Sfîntul Duh, în veci. Amin".
Astfel rugîndu-se, a strigat catre cel mort, zicînd: "Tînarule, scoala! Domnul meu Iisus Hristos te înviaza si te tamaduieste pe tine!" Si îndata mortul, deschizîndu-si ochii, s-a sculat si a început a grai si a umbla. La aceasta povestire a lui Eghisipos, Marcel romanul, care mai înainte fusese ucenic al acelui Simon vrajitorul si s-a luminat de Sfîntul Petru prin credinta si prin Sfîntul Botez, într-o scrisoare a sa catre sfintii mucenici Nereon si Arhilie, scriind despre aceea, adauga ca tînarul care a înviat, cazînd la picioarele lui Petru, striga: "Am vazut pe Domnul Iisus poruncind îngerilor, ca pentru rugaciunile tale sa ma întoarca pe mine maicii mele celei vaduve".
Atunci tot poporul a început a striga, zicînd: "Unul este Dumnezeu, pe Care îl propovaduieste Petru". Simon vrajitorul, cu nalucirea sa facîndu-si cap de cîine, fugea, însa poporul l-a prins si unii voiau sa-l ucida cu pietre, iar altii sa-l arda. Dar Sfîntul Petru i-a oprit, zicîndu-le: "Domnul si Învatatorul nostru ne-a poruncit sa nu rasplatim rau pentru rau. Lasati-l sa mearga unde va voi, ca destul îi este rusinea si ocara ce i s-a facut prin cunostinta neputintei sale, caci nimic nu pot vrajile lui".
Marcel mai zicea: "Simon, fiind liber, a venit la mine, socotind ca eu nu stiu de acel lucru minunat ce se facuse si a pus la usa casei mele un cîine mare legat cu lant de fier, zicînd catre mine: "Voi vedea daca va veni Petru la tine, precum s-a obisnuit". Dupa un ceas, Sfîntul Petru a venit la usa si dezlegînd acel cîine, a zis catre dînsul: "Du-te si spune lui Simon vrajitorul sa înceteze a însela pe oameni cu lucrarea diavoleasca, pentru care Hristos si-a varsat sîngele". Cîinele, ducîndu-se, a grait lui Simon cu glas omenesc, spunîndu-i cele poruncite de apostol. Eu, auzind si vazînd aceasta - zice Marcel -, am iesit degraba în întîmpinarea Sfîntului Petru si l-am primit cu cinste în casa mea, iar pe Simon vrajitorul si pe cîinele acela i-am gonit afara. Cîinele atunci, nevatamînd pe nimeni, s-a repezit numai la Simon si, apucîndu-l cu dintii, l-a trîntit la pamînt. Iar Petru, privind la aceea pe fereastra, poruncea cîinelui, în numele lui Hristos, sa nu vatame trupul lui Simon. Deci, cîinele, nevatamîndu-i trupul, i-a rupt toate hainele de pe dînsul, încît nici o parte a corpului nu mai ramasese acoperita.
Poporul, vazînd aceasta, striga contra lui Simon, ocarîndu-l si batjocorindu-l. Astfel, l-a gonit din cetate, împreuna cu acel cîine. Simon, pentru niste rusini si înfruntari ca acestea, un an întreg nu s-a mai aratat în Roma, pîna ce a venit ca împarat dupa Claudie, Nero. Atunci, înrautatitul, venind înaintea lui Nero, care, cercetînd despre el, a fost laudat de cei rai, încît împaratul l-a iubit foarte mult si l-a facut prietenul sau.
În Prolog si în Mineiul cel mare se mai povesteste despre Simon si aceasta: Odata a zis ca are sa se lase sa fie taiat si a treia zi are sa învieze. Atunci, el a pus în locul sau un berbece, facîndu-l om prin nalucire si a fost taiat berbecul în locul lui. Sfîntul, gonind diavoleasca nalucire de la berbecul cel taiat, s-a vazut lucrul cel mincinos al lui Simon, cunoscîndu-se de toti, ca nu Simon este taiat, ci berbecul. Despre biruinta desavîrsita a Sfîntului Petru asupra acelui vrajitor si despre pierzarea lui, de toti se scrie cu un glas astfel: Simon vrajitorul, neputînd întru nimic sa biruiasca pe Apostolul Petru, nici sa sufere mai mult înfruntarea si rusinea sa, s-a fagaduit ca se va înalta la cer.
Deci, adunînd el toata puterea diavolilor care îi slujeau, s-a dus în mijlocul cetatii Roma si, suindu-se pe o zidire înalta, avînd capul încununat cu cununa de dafini, a început din înaltime cu mînie a grai catre popor: "Romani, deoarece pîna acum ati petrecut în nebunie si lasîndu-ma pe mine, ati urmat lui Petru, acum si eu va voi lasa si nu voi mai apara cetatea aceasta. Deci, voi porunci îngerilor mei ca în fata voastra sa ma ia în mîinile lor si sa ma înalte la tatal meu din cer. De acolo voi trimite mari pedepse asupra voastra, ca n-ati ascultat cuvintele mele, nici n-ati crezut lucrurilor mele".
Vrajitorul Simon, zicînd acestea, a plesnit din mîini, s-a înaltat în vazduh, a început a zbura si a se sui în sus înaltîndu-l diavolii. Poporul, mirîndu-se foarte, zicea unul catre altul: Acest lucru este de la Dumnezeu, ca sa zboare trupul prin vazduh. Atunci marele Apostol Petru a început a se ruga în auzul tuturor, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, arata înselaciunea acelui vrajitor, ca sa nu sminteasca popoarele, care cred în Tine!" Apoi iar a strigat, zicînd: "Voua, diavolilor, va poruncesc, în numele Dumnezeului meu, sa nu-l purtati mai mult, ci sa-l lasati acolo în vazduh unde este acum!"
Atunci diavolii cei certati de apostol, îndata au fugit de la Simon prin vazduh si ticalosul vrajitor a cazut jos, precum odinioara a cazut diavolul cel lepadat din cer, si astfel i s-a sfarîmat tot trupul. Poporul, vazînd acestea, a strigat multa vreme, zicînd: "Mare este Dumnezeul propovaduit de Petru. În adevar, nu este altul decît Dumnezeul cel adevarat!"
Vrajitorul cazînd, desi se zdrobise foarte rau, era înca viu, dupa rînduiala lui Dumnezeu, ca sa cunoasca neputinta si ticalosia sa cea diavoleasca, sa se umple de rusine si sa înteleaga puterea lui Dumnezeu cel Atotputernic. El zacea sfarîmat pe pamînt, suferind dureri cumplite în toate madularele si fiind de rîs la tot poporul; iar a doua zi si-a lepadat raul si spurcatul sau suflet, dîndu-l în mîinile diavolilor, ca sa-l duca la tatal lor, satana. Sfîntul Petru, dupa caderea lui Simon, stînd la un loc înalt si facînd semn cu mîna poporului, care striga, sa taca, a început a-l învata cunostinta adevaratului Dumnezeu; si vorbind mult catre dînsii, pe cei mai multi i-a povatuit la credinta crestineasca.
Împaratul Nero, aflînd de moartea cea rusinoasa a prietenului sau, s-a mîniat pe Sfîntul Apostol Petru si voia sa-l ucida. Dar acea mînie si rautate împarateasca nu s-a savîrsit îndata asupra Sfîntului Apostol, ci dupa cîtiva ani, dupa cum spune Sfîntul Simeon Metafrast.
Dupa moartea lui Simon vrajitorul, Sfîntul Petru n-a mai stat mult în Roma (Deci zadarnica este credinta papistasilor, caci Sfîntul Petru a fost 25 de ani episcop al Romei, credinta pe care-si sprijina ei primatul papal), ci, luminînd pe multi prin Sfîntul Botez, le-a facut biserica si, punîndu-le pe Lin episcop, s-a dus în Parachin, unde a pus episcop pe Epafrodit, altul, nu cel dintîi. Dupa aceea s-a dus în Sirmia, cetatea Spaniei, de unde, punînd episcop pe Epenet, s-a dus în Cartagina, cetatea Africii. De acolo, sfintind episcop pe Crescent, s-a dus în Egipt, în cetatea cea cu sapte porti, care se numeste Teba, punîndu-l episcop pe Ruf, iar în Alexandria l-a pus episcop pe Marcu Evanghelistul. Apoi s-a dus în Ierusalim, avînd descoperire despre Adormirea Preacuratei Fecioare Maria, Nascatoarea de Dumnezeu.
Deci, dupa aceea s-a întors iarasi în Egipt. Apoi, trecînd Africa, s-a dus la Roma si de acolo la Mediolan (Milan) si la Fotichin, din care, punînd episcopi si preoti, s-a dus în Britania. Acolo, petrecînd multa vreme si aducînd multe popoare la credinta în Hristos, a vazut pe un înger, care i s-a aratat, zicîndu-i: "Petre, s-a apropiat vremea ducerii tale din viata aceasta; deci, se cade sa te întorci la Roma, unde, suferind moarte pe cruce, vei lua rasplatire dreapta de la Domnul nostru Iisus Hristos". Petru, multumind lui Dumnezeu de aceasta, a mai zabovit cîteva zile în Britania, întarind Bisericile, punînd episcopi, preoti si diaconi. Iar în al doisprezecelea an al împaratiei lui Nero, s-a întors în Roma. Aici a pus episcop pe Clement, în ajutorul ocîrmuirii bisericesti, care se lepada si nu voia un jug ca acela. Însa Clement, plecîndu-se cuvintelor Apostolului Petru, si-a plecat grumazul sub jugul lui Hristos si, împreuna cu învatatorul sau si cu ceilalti barbati, trageau caruta cuvîntului lui Dumnezeu. Deci, în Roma multi barbati si femei, din cei de bun neam si prealuminati si chiar din rînduiala senatorilor, s-au luminat cu Sfîntul Botez si astfel au îmbratisat religia crestina.
Împaratul Nero avea doua femei frumoase, pe care le iubea mai mult decît pe celelalte femei ale sale. Ele, primind sfînta credinta, s-au întarit în viata cea curata si nu voiau sa se supuna vointei împaratului care era patimas. Dar el, fiind fara de rusine în pofte si nesatios în fapte necurate, s-a mîniat asupra Bisericii credinciosilor, dar mai ales asupra Apostolului Petru, care era pricinuitorul întoarcerii la crestinism si la viata cea curata a celor doua femei ale sale. Aducîndu-si aminte, pe lînga aceasta, si de moartea lui Simon vrajitorul, care îi era prieten bun, cauta pe Petru ca sa-l ucida.
Aici Eghisipos, istoricul bisericesc cel mai sus pomenit, scrie: "Pe cînd Sfîntul Petru era cautat spre ucidere, l-au rugat credinciosii sa se ascunda si sa iasa din Roma, pentru folosul multora. Dar Petru n-a voit sa faca aceasta, ci dorea sa patimeasca si sa moara pentru Hristos. Poporul credincios, plîngînd, ruga pe apostol sa-si pazeasca viata atît de trebuincioasa Sfintei Biserici, care se înviforeaza în mijlocul primejdiilor de valurile necredinciosilor. Deci, vazînd Sfîntul Petru lacrimile turmei celei cuvîntatoare a lui Hristos, a fagaduit sa iasa din cetate si sa se ascunda; iar noaptea, facînd soborniceasca rugaciune si sarutînd pe toti, a plecat singur. Pe cînd era la portile cetatii, a vazut înaintea sa pe Mîntuitorul Hristos venind catre cetate; iar Petru, închinîndu-se Lui, I-a zis: Doamne, unde mergi? Raspuns-a Domnul: Ma duc în Roma, ca iarasi sa ma rastignesc!
Zicînd Domnul acestea, S-a facut nevazut. Petru, minunîndu-se, a cunoscut ca Hristos, patimind pentru robii Sai, ca întru adevaratele Sale madulare, voieste ca si cu trupul sa patimeasca în Roma. Deci, s-a întors iarasi în biserica si a fost prins de catre ostasi, care l-au dat spre moarte.
Sfîntul Simeon Metafrast povesteste, ca nu a fost prins numai Sfîntul Petru singur, ci si multi credinciosi, între care erau si Clement, Irodion si Olimp. Pe acestia, tiranul Nero i-a osîndit la taiere cu sabia, iar pe Sfîntul Petru, la rastignire. Luîndu-i ostasii pe toti, i-a dus la locul de moarte. Pe Clement, iertîndu-l, l-au lasat în pace, ca pe unul ce era rudenie împarateasca, iar pe Irodion si Olimp, care venisera cu Sfîntul Petru în Roma, i-au ucis cu sabia si împreuna cu ei au taiat si o multime de credinciosi. Sfîntul Petru a rugat pe rastignitorii sai sa-l rastigneasca cu capul în jos si nu drept, cinstind întru aceea pe Domnul sau, Care de voie S-a rastignit pe cruce, ca sa nu semene Aceluia întru rastignire, ci sub picioarele Lui sa-si plece capul.
Astfel s-a sfîrsit marele Apostol al lui Dumnezeu, Sfîntul Petru, prin moarte pe cruce, preamarind pe Dumnezeu, pentru ca din pricina piroanelor din mîini si din picioare, suferea multa durere si fara de prihana si-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu, în 29 de zile ale lunii iunie. Sfîntul Clement, ucenicul Sfîntului Petru, cerînd trupul apostolului, l-a luat de pe cruce si, învelindu-l, a chemat pe credinciosii care ramasesera si pe arhierei si l-au îngropat cu cinste. Asemenea si trupurile Sfintilor Irodion si Olimp, care au patimit cu el, si pe ale celorlalti credinciosi, îngropîndu-le cu cinste, au slavit pe Hristos Dumnezeul, împreuna cu Tatal si cu Sfîntul Duh în veci. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu