Praznicul Vovideniei ne arată încă un lucru: normalitatea și necesitatea familiarizării copiilor cu Dumnezeu. Numeroşi dușmani ai Ortodoxiei își ridică amenințător vocile împotriva prezenței orei de religie în școală, invocând pretexte dintre cele mai bezmetice, ba uneori chiar amuzante. Avem însă în viața pruncei Maria modelul unei creșteri frumoase, al unei educații alese în și prin Biserică. Raportat la zilele noastre, sunt de părere că prin fiecare oră de religie copiii îi urmează Mariei: se apropie de Biserică, intră în ea, devin familiari cu noțiunile fundamentale de credință, realizându-se astfel o întâlnire, o împrietenire a lor cu Dumnezeu, care va avea urmări pentru întreaga lor existență.
Praznicul Vovideniei: lumină, bucurie, aleasă trăire! Primul popas duhovnicesc al perioadei de ajunare pe care o traversăm îl reprezintă sărbătoarea de pe 21 noiembrie, dedicată Fecioarei Maria, o călăuză luminoasă în Postul Crăciunului, dar, în acelaşi timp, un stăruitor îndemn la creșterea, la educarea pruncilor în credința sfântă a Bisericii noastre dreptmăritoare, la normalitatea și necesitatea familiarizării copiilor cu Dumnezeu.
Totuși, pe lângă lumina sărbătorii, praznicul de la sfârșitul toamnei închinat Născătoarei de Dumnezeu conține destule aspecte mai puțin cunoscute. V-aţi întrebat vreodată dacă Sfinților Ioachim și Ana le-a venit ușor să se despartă de unica și dorita lor fiică? Frumusețea, nevinovăția, năzbâtiile pruncului se vădesc mai clar după doi ani, dar tocmai în această perioadă ei au trebuit să renunțe la satisfacția de a-și vedea copila crescând în căminul lor pentru a o duce la Templu. Au pus însă împlinirea făgăduinței faţă de Dumnezeu mai presus de propria fericire. Tind să cred, omenește gândind, că îndeosebi Ana, ca orice mamă, a suferit. Nu târziu, suferința i s-a transformat în bucurie, căci Duhul Sfânt le-a luminat rosturile șederii în locaşul dumnezeiesc a binecuvântatei lor plămade, Maria.
Chiar așa: ce căuta o copilă de doar trei ani la Templu? Știm din viața Preasfintei Fecioare că părinții ei au ajuns la o vârstă înaintată fără a dobândi urmaşi. După multe lacrimi însoţite de rugăciuni stăruitoare, Dumnezeu S-a milostivit asupra încercatei familii, iar Ana a zămislit-o pe Maria. Înainte de a se petrece minunea, cei doi au făgăduit că, de le va fi auzită și împlinită dorința, vor închina Domnului copilul, ducându-l, după tradiție, la Templul din Ierusalim.
Potrivit istoricilor, locașul de cult avea alături un fel de anexe cu vreo nouăzeci de camere, dispuse pe trei nivele. O latură a clădirii o ocupau copilele aduse spre slujba lui Dumnezeu, până la vârsta când deveneau capabile să-și întemeieze o familie. În palierul următor locuiau văduvele şi fecioarele vârstnice care îngrijeau de Casa Domnului, făgăduind a-și păzi curăția până la sfârșitul vieții, iar în altă parte a dependințelor trăiau sacerdoţii și erau cazaţi pelerinii. Fecioarelor vârstnice li se încredinţase instruirea celor tinere: le învățau să se roage, să citească dumnezeieștile Scripturi, deprinzându-le, de asemenea, cu rucodelii, adică lucrul mâinilor: confecționarea ori împodobirea veșmintelor.
Dar oare doar pentru aceste pricini Maria a părăsit casa tatălui ei, schimbând-o cu cea a Tatălui Ceresc? Preabuna sa mamă ar fi educat-o mai bine ca nimeni altcineva, căci a dorit-o nespus, a purtat-o în pântece, a alăptat-o, i-a vegheat somnul și fiecare suflare. Prezența micuței în Templu ascundea, în realitate, o altă menire, nespus de înaltă, înțeleasă duhovnicește de bătrânii ei părinți, prin inspirație divină. Altfel nu putem pătrunde cu mintea adânca taină: de ce și-au încredinţat odorul unor străini? Care dintre mame s-ar hazarda să-și lase odrasla preaiubită, la doar trei anișori, într-o mănăstire, să fie crescută de niște maici? Nu încape vorbă că monahiile nu ar izbuti să îndeplinească o astfel de slujire (unele chiar lucrează în orfelinate ori azile, cu deplină dragoste), ci ne referim aici la destoinicia mamei capabile de o atare jertfă. Totuși Ana a avut tăria s-o facă. De ce? Duhul Sfânt a lămurit-o pe ea, dar și pe noi: Fecioara Maria trebuia adusă ca să stea în Casa Domnului, deoarece atât Templul din Vechiul Testament, cât şi Maica Domnului înfăţişează taina întrupării Mântuitorului Hristos. Templul din Ierusalim reprezenta imaginea zidită a venirii Izbăvitorului în lumea pământeană, fapt învederat de cuvintele Domnului, rostite înainte de moartea Sa pe Cruce: „dărâmaţi acest templu şi eu în trei zile îl voi rezidi”, prin care nu se referea la templu ca zidire, ci la trupul Său. Aşadar, relaţia tainică dintre templu, ca spaţiu al șederii lui Dumnezeu pe pământ, şi trupul lui Hristos luat din umanitate este mijlocită de Maica Domnului. De aceea, la Crăciun, nu vom vorbi de întruparea Mântuitorului fără a aminti întâi de templul Vechiului Legământ ca de o prefigurare a înomenirii lui Hristos. De ce Fecioara Maria a trebuit să intre în Templu? Se cerea ca ea să fie iniţiată în taina Sfintei Sfintelor, deoarece, nu peste mult timp, ea însăşi va deveni „biserică vie” a prezenţei lui Dumnezeu în lume. Din ea Hristos, Cel veșnic de zile, a împrumutat trup omenesc. Aceasta este cea mai evidentă legătură dintre Templu şi Naşterea lui Hristos, pe care o vom prăznui la sfârşitul postului. Cu toții așteptăm Crăciunul cu emoție, cu nerăbdare, cu bucurie. Din păcate, sărbătoarea tinde să se transforme într-o „jubilare” a consumismului, a plăcerii, într-o celebrare dezbrăcată de sacru. Tocmai de aceea praznicul Vovideniei ne atrage atenția că nu ne vom putea bucura cu adevărat, că nu vom simți prezența Sfântului Prunc Dumnezeiesc în peștera sufletelor noastre, dacă nu ne vom pregăti stăruitor pentru minunata și emoționanta întâlnire prin post, rugăciune, printr-o cercetare mai atentă a Bisericii.
Așa cum spuneam la început, praznicul Vovideniei ne arată încă un lucru: normalitatea și necesitatea familiarizării copiilor cu Dumnezeu. Numeroşi dușmani ai Ortodoxiei își ridică amenințător vocile împotriva prezenței orei de religie în școală, invocând pretexte dintre cele mai bezmetice, ba uneori chiar amuzante. Avem însă în viața pruncei Maria modelul unei creșteri frumoase, al unei educații alese în și prin Biserică. Raportat la zilele noastre, sunt de părere că prin fiecare oră de religie copiii îi urmează Mariei: se apropie de Biserică, intră în ea, devin familiari cu noțiunile elementare de credință, realizându-se astfel o întâlnire, o împrietenire a lor cu Dumnezeu, care va avea urmări pentru întreaga existență: deprinderile bune, formate în copilărie, rămân adeseori valabile în tot restul vieţii. Religia în școli nu reprezintă un simplu obiect de studiu, ea nu doar informează, ci îndeosebi formează. Da!, îi educă pe copii să trăiască frumos și curat aici, în această lume, pregătindu-i totodată să devină cetățeni ai Împărăției Cerurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu