In ce priveste dorul de călugărie, ăsta este cel mai mare lucru, frate. Vezi, nu trebuie să te duci socotind numai că e bine. Ci dintr-o înaltă socotintă. Trebuie să te duci dintr-o necesitate sufletească. Asa cum, într-un fel, apar simptomele acelea de nebunie pentru Hristos. Si cu un nebun nu te poti întelege. El una si bună stie: "Mă duc pentru Hristos".
Căci se spune, spun Evangheliile în tot felul: Cine nu ia crucea si nu-Mi urmează si nu lasă tată si mamă si sot ori sotie, acela nu Mă iubeste. Chiar în Evanghelia de astăzi, spunea că unii se fac pe sine fameni pentru împărătia cerurilor. Adică, înfrânarea de la plăceri.
Asa că intrarea în mânăstire este intrare în cer. E o lume mai putin ca lumea. Din contră: desi călugării sunt oameni si ei, au, însă, rânduieli unde trebuie să-si taie voia. Si nu e usor, bineînteles. Vezi, eu v-am spus de atâtea ori: dacă te duci la mânăstire nu te duci ca să găsesti neapărat mânăstirea. Sâ faci tu mânăstire! Să duci o viată asa cum trebuie. Si asta înseamnă că tu faci mânăstire. Sunt voturile călugăresti, tăierea voii. Mai ales, asta trebuie să o faci cu dragoste, si neapărat trebuie facută. Ăsta ar putea să fie punctul care ar caracteriza viata unui călugăr bun - tăierea voii.
Ei, vor veni si restul: curătenia si sărăcia. Nu că n-ai voie să mânuiesti bani. Să nu te stăpânească ideea de bogătie. Să ai un ban si să-1 dai dincolo, e altceva. Si, de asemenea, viata de curătie trebuie privită si ea în tot felul. Trebuie tăiate imediat gândurile care vin, căci gândurile vin până la moarte. Nu ne lasă.
Asa că, dacă ti-ar ajuta bunul Dumnezeu să ajungi, căci mai ai, într-un fel, o experientă duhovniceascâ. Dar nu te duce la mânăstire cu gândul că mai stii ceva. întelegi! Acolo te duci să te smeresti, lucru pe care nu 1-ai stiut până acum. Acolo te smeresti cu orice chip. în fata oricui. Lasă-l asa slab cum este! Dacă el îti porunceste, tu asculti. Căci tu asculti de Hristos si plată îti dă Hristos. Poate că nici acela care-ti porunceste nusi dă seama de ce servici mare îti face, poruncindu-ti. Nu interesează. Merge pe un program, merge pe nu-stiu-ce, dar tu te mântuiesti.
Asa că mergerea la mânăstire este cel mai de vârf lucru din Sfânta Scriptură si asigurător pentru venirea mortii. Te scoli cu liniste, te culci cu liniste, căci e mila lui Dumnezeu cu tine. N-ai fost nepăsător si ai plecat. Dar nu-i destul: trebuie să împlinesti niste conditii. Nu te duci acolo să faci ce stii tu, să-i spui la unul si la altul.
Asa că dacă ai mai citit, nu te opreste nimeni să citesti mai departe. Să faci ascultări oricât de neînsemnate, asa-zise josnice. Cum zic unii: "la coada vacii". Acestea le faci cu plăcere. Că nu vei sta într-un loc. Te vor pune la diferite ascultări. Depinde si de mânăstirea unde te duci. Dar oriunde te-ai duce, te vei numi frate. Dar să fii călugăr. Du-te cu gândul să faci mânăstire. Dar lucrul acesta să-1 faci.
Ce trebuie făcut când primesc ascultări la care nu mă pricep sau nu le înteleg?
- Nu trebuie să pui conditii, să te duci acolo să faci unele si unele să nu le faci. Chiar dacă nu le întelegi, le faci asa cum îti spune. Căci s-a obisnuit să se dea la începători lucru de începători, e bine. Dar nu totdeauna a dat rezultate. Trebuie să-1 pui în temă cu adevărul lucrurilor celor mai înalte. Si, bineînteles, el singur să păsească spre ele. Trebuie să-1 încunostiintezi pe începător si despre valorile cele mari. Nu să-1 lasi: "Stai cu mama aci, până s-o coace turtica, nustiu-ce; să-ti dea mama să mănânci!" Nu. Astea sunt lucruri mirenesti. Te duci cu gândul mântuitor cu orice chip.
Si una si bună să-ti fie: smerenia să nu-ti lipsească, frate, că dacă ti-a lipsit smerenia, ti-a lipsit harul lui Dumnezeu. Nu eu zic; si e mare adevăr: avem nevoie de harul lui Dumnezeu cât mai mult. Si ne dă, într-adevăr din destul dacă noi avem pozitia primirii harului. Să-ti ajute Maica Domnului!
Se spune undeva că în vremuri de ispită, într-o mânăstire de 100 de călugări, nu se stie dacă va fi unul care se va mântui. Cum vedeti aceasta?
- Aceasta este o părere izolată de adevărul adevărat al vietii călugărilor. Poate să vorbească de la sine. Eu nu sunt de părerea aceasta. Poate se întâmplă să nu se mântuiască nici unul, sau să se mântuiască toti. Dar chiar să nu se mântuiască nici unul, e mai greu de crezut. Desi, dacă a intrat o blestemătie peste toti, acolo, o boală, o patimă grea este posibil, dar nici chiar asa cum spui. Pentru că un călugăr, si dacă greseste, se redresează imediat. Sau mai repede decât un laic.
Există un cuvânt, tot în Pateric, unde e întrebat Sfântul Ishiron: "Noi ce-am facut?" Zice: "Noi poruncile Domnului le-am păzit". Ceea ce înseamnă mare lucru. Cu adevărat au fost păzite. "Dar cei de după noi?" "Aceia, zice, la jumătatea lucrului nostru vor fi". "Dar cei ai veacului din urmă, ce?" "Aceia nicidecum lucrare nu vor avea. In schimb, ei vor fi ispititi. Si care din ei vor răbda până la sfârsit, mai mari decât noi si decât părintii nostri se vor chema în împărătia cerurilor".
Vedeti? Cum pot atunci să spun despre niste călugări că nu se mântuiesc, dacă, în sfârsit, trăiesc istoric, o vreme de ispitire? E foarte greu să vorbesti lucrul acesta. Se duc în mânăstire cu gândul, bineînteles, al mântuirii. Greseste? Se ridică, pentru că au pozitia cea mai bună, ca niste insi care tin cuvântul cel mai de vârf al Scripturii. în sfârsit, au avut curajul si s-au dus. Ca să spun că îsi vor pierde mântuirea, e mai greu. Si asa e posibil. Dar lucrul acesta nu-1 putem afirma cu sigurantă. Da!
Un părinte, Stratonic, zice, în cartea Cuviosului Siluan, că monahii vor lucra la mântuirea lor în haine civile. Credeti că e vremea aceea?
- Eu cred că nu. Mai sunt destui călugări care au fost scosi si au rămas prin lume, cu hotărârea să ducă o viată de călugărie în haine civile. N-a fost decretul? Si erau multi pe afară, în haine civile! Chiar clerici. Erau în haine civile si se mântuiau. Nu se pune problema.
Noi ne-am trăit momentul ăsta. E posibil să fie o prigoană si mai mare, să-i scoată în haine civile. Dar ei nu se vor lăsa de viata lor, de făgăduintele lor. Si vor tine cont si de anumite reguli ale neputintelor în lume. Asadar, vor fi sinceri. Dacă vor rămâne sinceri, sigur vor fi pe pozitia făgăduintelor monahale.
In Pateric se spune că un părinte îl sfătuia pe fiul lui, că, dacă vede un ucigas, să mintă si să-1 ascundă. Credeti că azi se mai poate urma sfatul acela?
- E valabil oricând. însă un părinte - dacă faci caz de lucrul acesta; e un lucru spus, dar îl repet -, a zis asa, ca să le poată atrage atentia la călugări: "Dacă nu stii să minti, nu te mântuiesti". Si atunci călugării au sărit: "Cum asa, părinte? Să minti? Că minciuna e a diavolului". Atunci el a spus asa: "Uite, vă dau un exemplu: dacă un prigonit, pentru că a fost răufăcător, se ascunde în chilia ta, în pustie să zicem, si vine potera după el, tu n-o să-1 dai la moarte. Spui că nu-i acolo. Nu-i acolo. Si atunci, după ce pleacă potera, tu îi spui: "Eu la moarte nu te-am dat. Acum du-te si răspunde de faptele tale!"
Pentru că dacă-1 dădea la moarte, pentru lucrul acesta, diavolul, ar fi sărit pe el, zicând: "Ai dat om la moarte? Nu mă interesează! Ai dat om la moarte!" Căci avem de-a face cu un dusman foarte necinstit. Adică nu ti-ai pus sufletul pentru fratele tău, nenorocit cum este. Si el trebuie ajutat. Si atunci fapta aceasta a pustnicului 1-a folosit pe acela, că era viata lui. Si atunci, acela, pe undeva, în adâncul lui, lua măsuri de îndreptare".
Si vă spun, chiar dacă n-ar fi asa fapta asta, tinând de porunca iubirii, că trebuie să-i iubim si pe vrăjmasi, pe răufacători, dar ca strategie, lucrarea diavolului este foarte primejdioasă. Căci te acuză foarte putemic, fără explicatii: "Ai dat om la moarte!" Nu puteai să spui altfel, căci cu dracul nu trebuie să ai explicatii. la numai faptul, asa cum este. Si atunci trebuie tinut cont tot de legile mari, ca să poti să-1 tai pe acest diavol.
Tot în Pateric era un pârinte la care au venit tâlharii si el le-a dat tot ce avea, mai putin un vas. Si când au vrut să ia si vasul acela, i-a trântit la pământ. Cum trebuie să intervinâ un călugăr în situatii din acestea?
- In situatia asta a apărat un lucru sacru. O fi fost vre-un potir, ceva. Un lucru sacru, dăruit lui Dumnezeu. Si aici, foarte bine se zice: "Dacă fratele tău îti scoate un ochi, nu te supăra, că degeaba te superi; dacă îti taie mâna degeaba te superi. Dar dacă se leagă de Hristos, mânie-te tare!" Adică se legase de lucrul acela, care era sacru, care era în slujba lui Dumnezeu, si atunci, el, ca să apere adevărul, să apere pe Hristos, s-a mâniat tare.
Să zicem că este un conflict. Ava Pimen, din Pateric, i-a lăsat pe frati să se bată până la sânge. Dar stiu de un caz când ati intervenit pentru un părinte si 1-ati scăpat dintr-o înfruntare. Cum trebuie pusă problema?
- Adevărul e că depinde de la caz la caz. Nu se poate exemplifica printr-un caz de generalizare. Trebuie să intervii.
Eu, acum, într-adevăr, am apărat un părinte de la Sihăstria - îl chema Mina - care era schimnic si foarte trăitor, 1-am apărat în biserică, când niste tineri îl trăgeau de camilafcă si îl sustrăgeau de la rugăciune. Si el se tot întorcea si se uita. Si când a văzut că eu îl apăr m-a tinut minte.
Intr-o altă împrejurare 1-am luat de brat pe Părintele Mina, că trebuia să facem niste procesiuni cu aghiasmă mare si cu Sfântul Artos, peste câmpii. L-am luat de brat, că era mai bătrâior. Pe mine mă chema atunci fratele Anghel. Staret era Părintele Cleopa.
Eu m-am dus acolo după ani de zile, când eram călugărit si preotit si ne-am întâlnit prin pădure pe acolo, când mergeam cu Părintele Cleopa, cu acest părinte, Mina. Si când 1-am văzut, îi zic: "Blagosloveste, părinte! Mă mai pomenesti, pârinte?" "Da, măi, da. Uite, uite!" Si mi-a arătat o hârtie ruptă, tocită de atâta folosit, si unde scria "Fratele Anghel". Zic: "Părinte, acuma mă cheamă Arsenie". Dar el: "Arsenie, Arsenie, Arsenie, Arsenie!" Memora, ca să mă tină minte.
Dar înainte de asta, Părintele Cleopa i-a spus: "Pomeneste-mă, Părinte Mina!" Si era staretul lui. Dar el: "Cum te cheamă?" N-a stiut cum îl cheamă nici pe el, care era staret! Si atunci a fost de uimire. Pe mine m-a tinut minte, pentru că îi venisem în ajutor simtit, si pe staretul lui nu stia cum îl cheamă? Dar era un om cu foarte mare trăire. Foarte mare trăire!
Ei, asta a fost o întâmplare încurajatoare si am înteles cât este de constiincios si cât este de folos; cât este de urmat pentru noi toti, ca să ne tinem făgăduintele. Dacă ne angajăm într-o pomenire, trebuie să o facem. Ăsta a fost un exemplu, cel putin pentm mine, grăitor.
Am văzut că spuneti că pot să folosească călugării pe mireni, să-i sfătuiască, fără să-i judece. Ce întelegeti prin: "fără să-i judece"?
- Adică: nu-i judeca pentru faptele lor rele, până într-atât. Decât numai atât, să iasă în evidentă că nu e bine ce face, generalizând fapta lui rea. în tot cazul, să nu judece: "Vai, ticălosul, uite ce-a facut!" înseamnă că-1 judeci si-1 condamni. Si asta e o greseală. Dar când vorbesti de greselile cuiva, îndreptând, cu sfaturile pe care le dai, pe cineva, că "nu e bine să faceti asa si asa", dacă cineva e vizat că a făcut, tocmai el, aceste lucruri pe care le dai ca exemple, n-ai pus răutate. Si va întelege si el că nu e răutate. Dar nu e bine să judeci, pe oricine ar fi.
Mi-amintesc, din Pateric, de un pustnic, care a zis despre unul din sat, că acela e rău. Si el era un pustnic vechi. Si a întrebat, când 1-a vizitat un consătean de-al lui: "Al lui cutare tot asa rău este?" "Tot asa, părinte". Si a zis: "Of, of, of!" - 1-a judecat. Si a plecat. La două zile a venit îngerul si i-a spus: "Părinte, a murit omul acela despre care voi ati spus că e rău. Si m-a trimis Dumnezeu să te întreb: unde să-1 ducem? în Rai sau în iad? Că tu 1-ai judecat". Si atunci el si-a dat seama că 1-a judecat si a făcut o mare greseală. Si toată viata a dus o luptă de pocâintă mare si cu dorinta să-i dea Dumnezeu un semn că este iertat. Si nu-i dădea deloc.
Iată, vezi ce-a făcut? Toată osteneala lui, în pustie, a stins-o prin judecarea altuia. Si acela era un mirean. Si erau fapte rele cele pe care le făcea. Dar nu trebuia să-l judece!
Dar dacă cineva este eretic, trebuie judecat?
- Acum, dacă este eretic, se poate vorbi pe fată, căci judeci erezia în sine. Care nu trebuie crutată cu nimic, chiar dacă - să zicem - un episcop are o greseală din aceasta. Trebuie înfruntat. Că nu episcop înfrunti, ci eretic înfrunti.
Dacă este eretic, îl judeci. Au fost judecati toti ereticii ca Arie, toti acestia care au gresit si au fost condamnati de Sinoadele ecumenice si locale.
Lumea ortodoxă de astăzi asteaptă mai multe sentinte de la Sfântul Sinod. în schimb nu se citeste cartea lui Mihai Urzică: Minuni si false minuni.
- Ce-a spus Mihai Urzică în această carte, despre Mânăstirea Vladimiresti este un mare adevăr. Acestea sunt un mare adevăr. Noi le-am trăit si le trăim încă, cu Vladimirestii si cu maica Veronica. Sunt abateri foarte grave. Nu putem să stăm nepăsâtori. Căci dacă strici una din poruncile acestea prea mici, cum spune în Sfânta Scriptură, prea mic te vei chema în împărătia cerurilor. Adică nu te vei putea mântui. E si observatia Sfântului loan Gură de Aur.
Asa că s-au facut abateri foarte grave la Vladimiresti. Nu mai zic că acum au intrat si în erezii: metempsihoză, adică reîncarnare, chemarea mortilor, neascultarea de ierarhi etc.
Ava Isidor spunea că noaptea si ziua îi erau lui pravilă. Chiar când era tânăr. Credeti că chiar si începătorii îi vor putea urma sfatul?
- Ei, dacă spune acolo si un începător citeste, să ia aminte si el. Sigur! Nu se va putea face. Dar e o greseală să stai nepăsător. Vrea să spună: "Uite, ei cât făceau, cu ce râvnă nemaipomenită făceau si eu stau nepăsător?" Si la măsura ta, încearcă si tu! Exemplul este dat deja. Nu să fii nepăsător. înteleg că nu avea canon. Trezvia lui înlocuia canonul.
- Era o hotărâre personală, în sfârsit. Cum a zis si Sfântul Antonie cel Mare, când s-a asezat seara la rugăciune si a stat. Si a răsărit soarele. I-a zis soarelui: "N-am nevoie de tine! i-a spus Antonie. De ce ai apărut?" Adică se rugase toată noaptea. "N-am nevoie de tine!"
Un părinte spunea că era cu vasele si, când a văzut că l-a prins mânia, a aruncat vasele si a fugit. Se poate părăsi ascultarea, când simti că te cuprinde mânia?
- Se poate, pentru că patima era o mare primejdie si atunci vasele nu contau. Ele sunt materiale, se pot face, sau poate se regăsesc. Sigur că da. Ferească Dumnezeu! Asa de total luptau împotriva patimilor, încât nu se uitau la nimic. Da.
Un alt frate se lupta cu duhul mândriei: "Nu cumva esti ca Ava Antonie sau ca Ava Pamvo?" Sau azi: "Nu cumva esti ca Părintele Cleopa?"
- Ei, acum, te poti compara. Si acel părinte cu viată mare nu se supără că e luat în comparatie. Căci poate să fie cu viată mare si să fie depăsit de unul care e necunoscut de lume. Prin trăire, prin smerenie. Da, mai ales prin smerenie. Că si cei cu viată mare trebuie să fie un adânc de smerenie, o smerită smerenie continuă. Si lucrul acesta e liber să-1 trăiască orice mic trăitor, orice mic crestin. Mic în functie, dar poate mare în trăire. Judecătile lui Dumnezeu sunt altele!
Tot despre mândrie: Ava Pimen zicea că înconjura satul ca să nu se mândrească cu gândul. Sau altii îi puneau ulei în mâncare. Si asta credeti că e o strategie?
- Despre carne se spune că îi puneau ulei ca să-1 smerească, să nu spună că "Noi nu mâncăm carne!" Si ca să se smerească, îi puneau. Că si dacă îi puneau, nu era mâncător de carne. Carnea însă, n-o mănânci, dar trebuie foarte mare grijă, să n-o defaimi. Carnea si nunta să nu le defaimi, dacă e cazul să rămâi în mânăstire.
Tot în Pateric se spune: "Dacă nu te vei asemăna locului, însusi locul te va goni pe tine".
- Trebuie să faci ale locului, cum se spune. Si dacă în locul acela e o viată de nevointă, asa trebuie să o duci, căci altfel esti depăsit. Că dacă este un loc rău, acolo unde este un obicei împătimitor, trebuie să lupti împotriva obiceiului care este acolo. lar dacă nu lupti, te vei face si pe tine împătimit.
Cum să luptăm să facem pace si armonie?
- Dacă e vorba de păcat si de adevăr, armonia este să apărăm adevărul, nu patima. Asta nu este nearmonie, când aperi adevărul, chiar cu curaj mare. Cum se spune: "O dată rabzi, a doua oară rabzi, a treia oară fă-te sabie". Când te faci sabie nu înseamnă că strici armonia, ci tai tocmai dezarmonia. Armonia nu poate fi decât în adevăr!
Ce ne puteti spune despre neascultare?
- Dragă, dacă nu asculti de cei pe care i-a rânduit Dumnezeu să asculti, este usor de înteles că asculti de satana. Dacă spune: Cine ascultă de voi, de Mine ascultă, care e un lucru precizat, si nu se ascultă de cel care are această competentă, atunci omul cu sigurantă ascultă de satana. Dar el zice: "Ba nu! Eu nu ascult de dracul!" "Ba da, asculti! Căci starea ta de neascultare e o stare drăcească".
Si, mai mult, Pravila Bisericească spune că dacă se continuă cu împotrivirea fată de ascultare, îl pune în rândul păgânilor.
Vă povestesc despre o pozitie extremă, în care se arată cât de necesară e ascultarea. Pe un frate, pentru ascultare, îl îndemna staretul să fure. Si după aceea, părintele dădea pe ascuns înapoi. Până unde merge ascultarea? încât părintele făcea lucrul acesta: îi încerca ascultarea. însă este riscant. Dacă părintele acela a făcut-o, a făcut-o căci stia cu cine o face. Dar e riscant să trimiti să fure, pentru că trebuie să-1 pui în temă si pe el, mai târziu, pentru a nu se sminti. Si nu era nici o pagubă, pentru că dădea lucrurile înapoi. Dar, vezi, îi încerca ascultarea!
In alt loc spune: "Intre mai multi nu te arăta istet si dascăl, ci ucenic". Nu se contrazice cu "Să nu fie tâcerea ta paguba fratelui"?
- Te găsesti în anumite împrejurări unde nu e nevoie să pălăvrăgesti. Dar te găsesti si în împrejurări când trebuie să spui ceva: trebuie să spui adevărul, nu trebuie să-1 lasi pe fratele tău să facă un lucru care-i stricăcios. Nu e bine asa. Dacă nu vrea să se îndrepte, trebuie să înteleagă că el va răspunde. Dacă e mult mai grav, atunci poti să-ti pui si viata în joc, ca să nu facă ticălosia aceea.
Vă spun ce-am mai zis: o rugăciune adâncă e o tăcere adâncă si o tăcere adâncă e o rugăciune adâncă.
DESPRE CĂSĂTORIE
Spuneti că mare bucurie trebuie să-i fie celui căruia îi vine gândul călugăriei. Vrem să vă întrebăm despre căsătorie. Cum îi încurajati pe tinerii căsătoriti? Sunt ei în lume mai putin apropiati de Dumnezeu?
- Nu. Mai întâi de toate si noi trăim tot în lume si am trăit tot în lume. Si noi chiar, care am plecat la mânăstire. Dar cum zic, ne-am creat o dragoste de Dumnezeu asa de mare, că am căzut într-o nebunie pentru Hristos, cum am zice. Si nu ne-a mai interesat nimic, decât să-L slăvim total, cu trupul si cu sufletul. Dar nu discutăm acum despre rostul sau frumusetea călugăriei, ci discutăm despre căsătorie.
Sunteti în lume. Până te decizi care îti este calea mântuirii, problema se pune: cum stai în lume? Te căsătoresti, sau nu te căsătoresti, adică te duci la mânăstire? Sunt două pozitii, căci n-ai cum altfel. Este si a treia, dar e falsă: "Nu mă căsătoresc, dar nici la mânăstire nu mă duc!" Trăiesti amestecat si trăiesti bălos, adică esti ispitit din toate părtile, nici nu stii ce vrei si nu ai râvnă pentru viata duhovnicească. Dar cei mai multi se căsătoresc, după cum a lăsat Dumnezeu, si cei mai putini se duc la mânăstire.
Uite, suntem 5-6.000 de călugări si călugărite în România, cei mai numerosi dintre toate târiie ortodoxe. Pe vremea când trăia Sfântul Calinic de la Cernica, erau 10.000. Dar s-au desfiintat multe, cu ocazia acestor 40 de ani nenorociti de ateism.
Să vorbim de marea masă a crestinilor, care sunt în lume. Acestia îsi pun problema căsătoriei, a alegerii fetei, a alegerii băiatului, cu un principiu: ori bine, ori deloc. Si să intre într-o viată crestină, întru totul crestină, posibilă unei căsnicii, unei case, unei familii.
Nu se face această căsătorie datorită acestui lucru, care de altfel îi încurajează foarte mult pe tineri: plăcerea. Asta-i o consecintă. Vei avea plăceri, dar ăsta nu-i un scop. Eu nu mănânc pentru că e gustoasă mâncarea, ci mănânc să-mi întretin viata. Plăcerea o să vină. Că te culci cu sotia, cutare. Dacă vă gânditi la plăcerile astea, după cum multi se gândesc, se vor întâmpla. Dar nu acesta e scopul.
Scopul nuntii este ajutorul spre mântuirea reciprocă, stimularea celuilalt spre mântuire. Pentru că există o fortă ascunsă, care de multe ori nu se vede: nu stii ce te cheamă spre ea, spre casa ta sau spre el. Asta e iubirea, care joacă un rol mântuitor si creator, întotdeauna.
Faptul că există un punct de atractie în căsătorie, că te înveseleste, că prinzi puteri, nu te descurajezi, nu esti adormit, vorbeste de la sine. Este însăsi Taina Nuntii. Plus copiii, care joacă un rol determinativ. Până la urmă sunt niste îngerasi, de îti stă mintea în loc când îi vezi miscând si când încep să-ti pună întrebări. Te miri: "Cine, Doamne, le dă lor în minte?"
Va să zică, această unitate de iubire, de dragoste, de inimă, care este în familie, asta pune în om puterea de a crea, cu ajutorul lui Dumnezeu. Deci, căsătoria înseamnă o dorintă si o educatie spre mântuire, având element sigur iubirea. Dar dacă te gândesti numai la plăceri, astea se consumă si iubirea încetează, pentru că se vestejeste, pentru omul care nu e crestin.
Căsătoria este un prilej de întărire crestină a unuia cu celălalt si, cum spun, cu adevărat, chiar dacă vine si ca figură de stil, să umplem Raiul de copii crestini! Căsătoria face adânc Raiul de crestini. Călugăria e o altă viată, e o nebunie pentru Hristos, e o ducere cu totul în altă lume, prin renuntare la personalitate, la voia proprie, voia pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Vointa liberă, ratiunea si afectele, toate aceste lucruri le avem ca puncte formate, de om întreg, asemenea lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri, la călugărie trebuie să le dobori, să-ti tai voia, să faci ce îti zice celălalt, chiar dacă nu-ti convine, si sâ iei crucea si sâ-Mi urmezi Mie! Cruce înseamnă să duci ceea ce nu-ti convine.
Nastem. De ce ne numim părinti? De ce nu ne numim maici? Maternitatea noastră, a călugărilor, e de mii de ori mai mare decât cea din lume. Pentru că omul e trup si suflet. Si sufletul e omul, nu trupul. Si noi nastem fii duhovnicesti, fiind căsătoriti cu Hristos, noi fiind miresele Lui. Noi ne numim părinti pentru că ne nastem pe noi însine. Eu, bunăoară, sunt părintele propriei mele nasteri. Renunt la tot ce a fost în lume, la vointa liberă, la ratiune, renunt la tot. Pentru Hristos. Si atunci eu mă nasc din nou. Si de aceea ni se schimbă si numele la călugărie (pe mine m-a chemat Anghel si acum sunt Arsenie).
Asa că e mult mai mare maternitatea unui călugăr decât a unuia din lume. Câti fii duhovnicesti nu facem noi, de îi punem în situatia de a se mântui? Câte avorturi nu oprim noi să se facă?
Cum sfâtuiti părintii să îsi crească copiii, ca să ajungă niste buni crestini?
- Problema s-a discutat. Trebuie să fii un bun crestin. E discutată chestiunea. Adică să-1 educi, să fie educat crestineste. A iesit o fetită de aici, înaintea voastră, cu o doamnă mai tânără. Eu am întrebat-o dacă e măritată, căci părea prea tânără. Si mi-a spus: "Părinte, am 7 copii". Am întrebat-o despre avort. Si a pus problema serios si mi-a plăcut de ea. Avortul este unul dintre cele mai mari păcate. Pentru că copilul acela e autonom, nu are voie mama să dispună de viata lui. A ales Dumnezeu ca loc de formare a pruncului pântecele mamei. Ar putea cineva să-mi spună un loc mai bun ca pântecele de mamă? E o iubire si o jertfa uriasă.
Lupoaicele, când întâlnesc copii de om, îi alăptează. Si mamele lor îi ucid?! Asa este. Fiarele acestea tin la puii lor cumplit, pe viată si pe moarte. Am văzut o luptă între câinii de la o stână, de unde eram eu, de la o mânăstire si o lupoaică cu doi pui. Si eu, când am văzut că-i acolo o bătălie, m-am dus spre tufisul acela, în pădure, si, cu cât mă apropiam eu, cu atât mai multă îndrăzneală aveau câinii asupra ei. Eu îi strigam: "Sunt de partea ta! Nu te speria, sunt de partea ta!" Ea, însă, văzând primejdia, că mă apropiam eu, săraca, a luat un pui în gură si a fugit. Si unul 1-am luat eu. Si am văzut ce iubire de mamă! Ce jertfa nemaipomenită!. Orice animal, pentru orice fel de pui, chiar si chior, schiop, se luptă pe viată si pe moarte.
Deci, este un foarte mare păcat avortul. Să atragem atentia, ca duhovnici, părintilor că au o canonisire nitel mai mare. Oprire de la împărtăsit ani de zile, cu canon. N-am exagerat, dar n-am putut nici trece peste asta. Si atunci, copilul ăsta, vedeti, nu face decât ceea ce faci tu: nu miscă decât după cum vede miscarea ta. Nici unul din părinti nu-1 învată pe copil să vorbească. Si totusi, copilul, după doi-trei ani, începe să vorbească. De ce? Pentru că te aude pe tine. Dar si face ceea ce faci tu. El ia tot ceea ce faci tu. Si atunci, ia fiecare miscare si fiecare cuvânt.
Deci trebuie să fii controlat întotdeauna, când este vorba de viata si educatia copiilor tăi. Să nu fie desfrâu, betii, certuri, cutare. Acestea toate si nepotrivirile au distrus familiile. Pentru că a avut dreptate Sfântul loan Scărarul când a spus că raportul între dreptate si pace este de 2 la 8. Adică pacea e de patru ori mai mare decât dreptatea. Aplică principiul ăsta aici: "Lasă, domnule, o să plătesti totul!... Lasă, că vedem noi cine a avut dreptate." Dar de ce neapărat trebuie să-ti faci dreptate când n-ajungi decât la o satisfactie drăcească, animalică?
Cresterea copiilor este, de fapt, asa cum vorbeam, cresterea frătiilor voastre cu frica de Dumnezeu. Cu orice chip trebuie băgată ideea de Dumnezeu în sufletele copiilor. Si pe urmă cizelati cu adevărul de credintă, asa cum 1-a propovăduit Mântuitorul, cu traditia Bisericii, cu toate. Si cu iubire, mai ales.
Copiii, mai ales, nu cresc ciuntiti dacă nu există ceartă sau indiferentă între sot si sotie. Armonie, pace crestină trebuie. Pentru că, dacă m-ar întreba cineva să-i spun, într-un singur cuvânt, ce înseamnă "cultură", i-as spune: "Armonie, domnule!" Dacă m-ar întreba cineva să-i spun într-un singur cuvânt ce e Biblia, i-as spune: "Armonie, domnule!" E adevărat! Ca să fiu armonios, trebuie să renunt la cutare, trebuie să renunt la cutare. Să fiu pe o pozitie de iubire si jertfă continuă.
Dacă avem niste prieteni, care ne sunt dragi, dar nu sunt credinciosi, cum să le vorbim despre Dumnezeu ca să-i miscăm cumva?
- Mai mult decât a vorbi, este să duceti o viată crestină, să vadă si ei. Asta ar putea să fie predica cea mai de efect. Incolo, e inutilă o discutie cu ei, care s-au antrenat să răspundă la întrebările propovăduitoare, bune, ale crestinilor. Ei stiu ce să răspundă. Că e mai dulce tutunul, e mai dulce betia, e mai dulce curvia, e mai dulce pierderea de timp si preadesfrânarea. Mai ales acum s-au creat atâtea posibilităti de distractie, de destindere, de pierderea sufletelor...
Si atunci, dacă te văd pe tine făcând asa, te întreabă: "Ce te face pe tine să ai o asa conduită?" Si îi zici: "Dragă, îmi pun problema mântuirii! 0 să terminăm odată!... Căci cel mai mare, cel mai greu moment din viata ta, va fi ziua când vei muri! Atunci se va vedea cum ai trăit!... Nu vei mai avea nici un fel de scuze. Mila încetează de la Dumnezeu. Până acolo e milă, dar de acolo începe dreptatea lui Dumnezeu, după faptele noastre".
Si dacă primeste sfatul, să-i spuneti: "Domnule, există judecata lui Dumnezeu. Există porunci. Să le ascultăm! S-a născut lisus Hristos; Dumnezeu fiind, a luat chip de rob numai ca să ne mântuiascâ pe noi, să ne scape de iad". Va să zică, începi cu credinta de la capăt. Dar, mai ales, să vadă faptele voastre cele bune. Căci dacă te apuci să faci chefuri, degeaba vorbesti tu si propovăduiesti.
Uite asa se crează un moment pentru folosul tău. Să ai o pozitie folositoare. Dacă nu te ascultă, "Dixit et salvavem aneam mea", zice latinul. "Eu am zis si mi-am mântuit sufletul meu". La Judecată, când te va întâlni, să nu-ti zică că nu iai spus. Pentru că toti cei cărora le spuneti ceva în numele adevărului de credintă, fratii mei, toti acestia vă vor vedea pe voi odată si le va suna în cap: "Uite, că mi s-a spus lucrul ăsta de către cutare si n-am tinut cont!"
Ei, problema e mare, problema e peste tot, problema e întinsă cu lipsa de credintâ! De asta luptăm din răsputeri. Dar mai ales asta, fratii mei, să nu faceti sminteli!
Dacă unele din faptele noastre 1-ar sminti pe aproapele, ar fi mai bine să nu-i mai vorbim?
- Da. Mai bine să nu-i mai vorbiti. Nici nu se pune problema. Poate nu-1 smintesti cu vorba cât îl smintesti cu fapta. Trebuie să vă măsurati mersul, să vă măsurati programul si, mai ales, să aveti pace în familie, că asta vă ajută foarte mult. Vă ajută să cresteti foarte mult.
Trebuie să fim mărturisitori chiar atunci când suntem înconjurati de atei?
- Să fiti mărturisitori peste tot. Mai ales când se cere să le spuneti ceva. Ei, bunăoară, nu cunosc foarte multe lucruri: "Domnule, eu una stiu: mă închin în numele Tatălui, al Fiului si al Sfântului Duh. Adică toată înăltimea, toată adâncimea si toată lătimea! în numele Sfîntei Treimi. Mă închin la Maica Domnului, ne rugăm la Maica Domnului, ca să se roage pentm noi". Adică, cum să nu o recunosc pe Maica Domnului? Că ei nu recunosc sfintii si Biserica, nu ne recunosc ierarhia preotească, nu recunosc nimic. Asta să spui, că asta vede poporul, că tocmai asta e viata lui. Poporul nu stie multă teologie. Dar stie un lucru bun: stie să se închine, are Pasti, are Crăciun, are Traditie, are posturi, are Sfânta Liturghie si cele sapte Sfinte Taine.
Dacă sunteti în stare să luptati cu ei, pregătiti-vă. Luati Noul Testament, notati-vă punctele unde atacă ei si atacati si voi. Despre Sfânta Cruce: Crucea pentru noi e biruintă, e putere, pentru ei este rusine si sminteală. "Uite ce spune Sfânta Scriptură despre Maica Domnului! De acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic si sfânt este numele Lui".
Cum să procedăm cu sectantii, când ne atacă în public?
- Adevărul este că trebuie să fii si cu putină tactică. Nu vă lansati într-o luptă, dacă sunteti înconjurati. Căci trebuie să fii as. Eu v-am spus cum să procedati dacă e lume multă. lar dacă vă atacă, puteti să iesiti onorabil, zicând: "Domnule, eu mă închin, lucru pe care dumneata nu-1 faci! Toată puterea mea este în Sfânta Cruce, care este Tatăl, Fiul si Sfântul Duh. Eu stau de vorbă cu dumneata numai cu conditia că vrei să te lămuresti si să faci ca mine, nu să fac eu ca tine. Atunci stau de vorbă, dacă vrei să te lămuresti. încolo, nu putem sta de vorbă, pentru că eu cinstesc sfintii, pe Maica Domnului si Sfânta Cruce". Asta este si-i destul. Poporul asta crede. Si pe urmă îi ia la goană.
Dar vă spun: nu stati de vorbă cu ei! Decât atât: "Domnule, stau de vorbă cu dumneata dacă doresti să vii la credinta adevărată, care este asta: în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh! Esti în stare să faci lucrul ăsta? Nu-1 faci, atunci nu stăm de vorbă. Esti un eretic! Vă amăgeste, oameni buni!" Si pleci.
Si Apostolul Pavel spune: Cu ereticii nu stati de vorbă! Căci sunt atât de gălăgiosi, de nerusinati si interpretează si nu-stiu-ce. Că lumea, săraca, nevinovată, se ia după ei, că vede că au vorbit mai mult. Chiar dacă nu e adevărul. Dar precizati lucrurile: Crucea, Sfintii, Sfintele Taine!
Părinte, am avut surpriza să cunoastem crestini, care s-au apropiat mult de Bisericâ, cărora le-au iesit vorbe, că sunt sectanti. Ce e de făcut?
- Le răspundeti: "Frate, sunt crestin ortodox. Sectarii nu se închină cum mă închin eu, cum mă vedeti pe mine făcând. Cred în Maica Domnului că ei tot au ce au cu Maica Domnului -, cred în sfinti, cred în Sfânta Cruce". Vorbesti cu el si te închini. Asta este. El o să te facă nebun.
"Nebun, nebun", dar scăpăm oamenii din nenorociri! "Nebuni, nebuni", dar ne strălucesc ochii! La nebuni sunt ochii tulburi!
Ăsta-i diavolul care vă întreabă asa ceva. Să nu vă păcăliti cu nici un chip. Rămâneti niste crestini trăitori, si vă învată Dumnezeu ce să spuneti în toate ocaziile. Oriunde ati fi. Nu putem să le luăm acum pe fiecare în parte. Aveti Sfânta Scriptură. 0 apărati pe Maica Domnului cu orice chip, că e mare lucm. Foarte mare. Căci ei au ce au cu Maica Domnului, pentru că n-o suportă satana cu nici un chip. Apărati-o pe Maica Domnului si rugati-vă ei: "Să ne fii nouă Maică!"
Până unde trebuie să jertfim din iubirea noastră pentru iubirea aproapelui?
- Până unde poti. Mai departe poate Dumnezeu. Si după cum se iveste situatia. Important este ca dumneavoastră să aveti o trăire interioară, să vă fixati precis pozitia. Si învătati mereu. Mereu să fiti pregătiti, căci pot veni cu probleme, sau să vă întrebe cum explicati asta, ce zice Biserica despre cutare sau cutare.
lubirea de aproapele este mai mare decât propria mea mântuire?
- Păi aceea e mântuirea. Aceea este. Cine îl iubeste pe Dumnezeu si nu-1 iubeste pe aproapele, ăla e un mincinos. Aceea este mântuirea.
Porunca cea mai mare este să-L iubesti pe Dumnezeu din toată inima si din tot cugetul tău, iar porunca a doua e să-1 iubesti pe aproapele tău ca pe tine însuti. Asta e mântuirea. Pentru că suntem în contact aici, acum. Dacă tu nu-1 iubesti pe fratele tău pe care îl vezi, cum poti să zici că-L iubesti pe Dumnezeu pe care nu-L vezi? Gata!
Părinte, ce este de făcut când părintii cuiva sunt atei si nu vor sâ vină la biserică?
- Trebuie să aveti curajul să înfruntati lucrul acesta. Să nu tineti cont. Să mergeti la biserică. Mântuitorul deja a spus: N-am venit să aduc pace pe pământ, ci sabie. Adică se vor certa mamă cu fiică, soacră cu noră, pentru că unii cred si altii nu cred.
Cum să-mi dau seama că nu calc porunca:
lubeste-ti părintii!
- Aceasta nu mai este poruncă: Să-ti iubesti părintii, când Hristos spune: Lasă si tata si mamă si sot si sotie si copii, când esti pentru Hristos, că El e mai presus de toate. Pe El trebuie să-1 iubesti mai întâi. Pe El să-L asculti si pe urmă pe părinti.
Nu este nici o greseală dacă ei se supără că tu te duci la biserică si tu continui să te duci. De unde este obiceiul acesta ca fiul să se ducă la biserică si părintii să nu se ducă? în loc să fie, hai să zicem, invers. Că vorbeam de copii. Ce educatie le-au facut?
S-a mers pe principiul inertiei: 1-am născut, 1-am crescut, trebuie să-1 însor, nu-stiu-ce. Mersi. De aici boli, de aici fel de fel de nenorociri. Si vin târziu la tine, la moarte, când nu mai pot să caste gura să mai zică un păcat la spovedit.
Cum să ne împotrivim ispitelor de la diavoli?
Diavolul atacă permanent. Cum zice Mântuitorul: Stă ca un leu, câutând pe cine să înghită. Atacă permanent. Diavolul nu este o putere. Diavolul este un tolerat. Omul are mult mai multă putere decât el, pentru că e botezat si are harul si puterea lui Dumnezeu asupra lui. în plus, fată de multe alte lucruri, omul are înger păzitor, care stie si cunoaste toată lucrarea diavolului asupra omului. Dar nu poate determina îngerul păzitor mântuirea omului fără om.
Ca să vorbim milităreste, ei sunt în ceartă permanentă. Căci, dacă e duhul răului si duhul binelui, e întotdeauna o contradictie între extreme. E o ceartă permanentă, dar biruie acela de partea căruia este omul. Adică tu, dacă esti de partea diavolului cu faptele tale, el îl biruie pe îngerul păzitor si îti dai seama în ce umilintă îl pui sau cât este de mare căderea ta, fie ea chiar mică. Diavolul se multumeste chiar cu un vârf de deget, chiar cu un fir de păr, dacă-i dai. Mântuitorul, însă, zice: "Nu, mie să-Mi dai tot. întreg să fii".
Diavolul se multumeste chiar si numai cu un fir de păr, dacă-i dai din tine, că prin asta stăpâneste tot. Adică răul nu are nici un fel de relatie cu binele, cu nici un chip. Dar el a fost distrus de moartea si învierea Mântuitorului si i-a mai rămas, cum zic Sfintii Părinti, numai vârful cozii, adică o putere foarte neînsemnată, dar activă, pentru a-1 ispiti pe om, ca să-1 încununeze.
Binele si răul sunt mereu prezente în om, datorită ispitirii. Nu totdeauna ne ispiteste vrăjmasul, căci ispiteste si neputinta omenească. Diavolul este un tolerat, nu este o putere. Atacă permanent, dar dacă te rogi cu insistentă, nu are nici un fel de putere. Dacă te închini, închinarea si crucea au o foarte mare putere asupra lui, pentru că zicem: "Slavă Tatălui si Fiului si Sfântului Duh!" Adică toată înăltimea, toată adâncimea si toată lătimea sunt pline de Sfânta Cruce.
Asa că avem la îndemână foarte multe arme împotriva diavolului. Avem Sfânta Cruce la îndemână, avem credinta, avem harul lui Dumnezeu, mai ales, care ni s-a dat la Botez, ca noi să biruim. Dar ne-a mai lăsat si un adversar, ca să ne putem încununa, ca să luptăm cu cineva, să luptăm cu el, adică pe îngerul rău. Si frumoasă e perioada asta de luptă! Deci să fim treji si să cerem harul Duhului Sfânt ca să putem birui.
Cum să iubim pe aproapele si chiar pe vrăjmasii nostri?
- Intâi si vrăjmasul e tot aproapele nostru. în sensul ăsta este poruncă, nu este o îndemnare oarecare, o sfătuire. Este o poruncă a Mântuitorului. Si dacă este poruncă, noi trebuie să dovedim că nu este utopică. Adică se poate împlini. Problema iubirii vrăjmasilor este o problemă la care lumea nu se prea angajează, pentru că este stăpânită mai întâi de dusmănie. întâi vine gândul de răzbunare: "Ah, ce i-as face!" Dar nu este bine.
Intotdeauna, Incepând să faci un lucru duhovnicesc, o realizare de virtute care îti este necesară pentru formarea ta duhovnicească, nu o vei putea împlini imediat, la nivelul momentului sau chiar la nivelul zilei. Uneori chiar nici la nivelul întregii vieti. Lupta este permanentă, să te formezi, să te adaugi. Dar ce se întâmplă? Din momentul în care tu doresti lucrul acesta si pleci realmente la împlinirea lui, te ajută harul lui Dumnezeu. Dar să pleci. Dai vointâ, iei putere, zice Isaia. Nu a zice, ci a misca înseamnă a ajunge, în măsura în care tu mergi, în măsura în care te ajută harul spre a te forma.
Si dacă tu pleci cu gândul curat să-i iubesti pe vrăjmasii tăi, te ajută într-o mare măsură harul, dar nu se poate fără mergerea ta spre asa ceva. Tu, făcându-ti educatie să iubesti pe vrăjmasii tăi, azi, mâine, în sfârsit, ajungi la un moment dat, încât, chiar dacă nu-i iubesti, nu-i mai urăsti; pentru că tu te silesti să-i iubesti si la sfârsitul vietii, Dumnezeu îti dă plată că ai iubit pe vrăjmasii tăi. Te ajută harul, că el a luptat mult pentru asa ceva. Si se bucură Dumnezeu că recunoastem că nu a fost o poruncă imposibilă, utopică.
Deci, harul lui Dumnezeu te poate ajuta, dacă începi. Pentru că mai întâi se pune problema să nu-i urăsti pe vrăjmasi; pe urmă să-i si iubesti. Dacă nu-i urăsti, esti pe o treaptă a scării, afară din apă, afară din murdărie, din nămol. Si esti salvat. Si pe urmă, dacă tu esti salvat, pe scară fiind, te agăti mai departe, spre iubire, încet, încet.
Deci, omul să înceapă sincer. Mai departe lucrează harul lui Dumnezeu. Cum v-am spus, dai vointă, iei putere.
Dacă iubesti pe vrăjmasi, care îti sunt tot "aproapele", te eliberezi de foarte multe lucruri. Să nu stai cu oamenii răi pe cap, că-ti ocupă inima si Hristos n-are loc în ea, pentru că e ocupată cu vrăjmasi. Te tii cu ei acolo? Eliberează-te si lasă-i în pace! Dar nu poti să te eliberezi, decât dacă nu-i urăsti. Sau chiar mai departe, să-i si iubesti. Este un proces foarte frumos. E o luptă foarte încordată si, mai bine zis, dintre toate luptele, asta pare a fi mai rodnică. Criteriul de judecată este iubirea. "De ce n-ai iubit pe vrajmasii tăi?", te va întreba Hristos. Poruncă nouă vă dau vouă, să iubiti pe vrăjmasi! Este poruncă! Deci trebuie atentie, fratilor!
"Frate, Hristos zice, nu zice altcineva: lubiti pe vrăjmasi! Voi numai în literatură ati auzit de asa ceva. A încercat vreunul din voi, cu adevărat, să-i iubească pe vrăjmasi? Asta nu e o utopie, fratilor! E un lucru posibil! Dacă 1-a spus Mântuitoml, e posibil.
Si atunci cum să facem? Trebuie să ajungem la o tactică a lucrurilor. Tu, în modul cel mai sincer, trebuie să-ti spui: "Vreau să iubesc pe vrăjmasi, pentru că zice Mântuitorul si El ne va întreba dacă am gresit fată de iubire. Pentru aceasta mă va judeca. Căci criteriul de judecată care va fi pentru fiecare dintre noi si într-o formă universală este iubirea." Căci spune: Nu M-ati cercetat, nu M-ati îmbrăcat..., nu întreabă de ce am curvit sau cutare. Nu. Ne întreabă de ce n-am iubit. Căci, bineînteles, dacă iubesti esti valoros. lubirea este cununa tuturor faptelor bune.
Sâ încerci să iubesti pe vrăjmasi. La nivelul unei zile, sau la nivelul unei vieti întregi, să lupti mereu să-i iubesti, căci harul nu te lasă, pentru câ tu doresti un lucru extraordinar de frumos, împlinirea unei mari porunci. Lumea nu contează pe ajutorul lui Dumnezeu si asta e o mare greseală. Te ajută Dumnezeu si completează El mai departe ceea ce n-ai putut tu iubi. lar tu esti un om care te mântuiesti, iubind pe vrăjmasi. Ai împlinit o poruncă mare a Bisericii.
Dar străduieste-te si pune început bun, căci e posibil! Nu spune: "Mi-a zis, i-am zis si-am să-i mai zic..."".
Părinte, cum să facem ca să ne mărturisim bine?
- Păi, ce să facem? Să te mărturisesti bine, că tu stii ce-ai facut. Te mai ajută duhovnicul. Dar nu trebuie să te bazezi numai pe ajutorul duhovnicului. Trebuie să te silesti tu, înainte de asta.
Cu o hârtiută în mână. 0 metodă care ar fi cea mai eficace este să-ti scrii păcatul pe hârtie atunci când îl faci, zilnic. "Uite, eu am gresit aici". Si treci acolo. Poti să-1 tii cu semnele tale, să nu ti-1 cunoască nimeni. Si, o dată scris acolo, va fi spovedit sigur. Nu va fi uitat. Dar dacă nu esti pregătit pentru spovedit si sunt multe lucruri mărunte sau foarte importante, pe care le uiti, nu esti iertat. Dar dacă tu te-ai pregătit pe cât ti-a fost cu putintă si ai uitat ceva, acelea sunt iertate. Pentru că tu te-ai silit" să găsesti lucrul acesta, nu te-ai dus întâmplător si te-ai lăsat pe seama duhovnicului să te întrebe. El o să te întrebe o serie întreagă de lucruri, dar călătoria prin trecut ti-a fost foarte dificilă poate, sau foarte variată.
Cel mai bine este să-ti scrii păcatele zilnic, când le faci. Si să vedeti frătiile voastre, atunci când veti începe să faceti lucrul ăsta, cât va fi de greu. Nu-i convine satanei: ba ti-ai pierdut creionul, ba stai că notez deseară, stai că notez mâine, si uiti. Dacă m-ati întrebat cu adevărat, un om care vrea cu orice chip să se spovedeascâ curat, să-si noteze păcatul când îl face. "Uite, eu 1-am vorbit de rău pe ăla. Uite, m-am enervat. Uite, miam iesit din fire". Vezi, trebuie să te pregătesti de spovedit.
Spoveditul, ca să poti fi iertat, adică taina asta care se numeste, Taina Pocăintei, stă, mai întâi de toate, în a nu mai face păcatul. Al doilea, să-1 mărturisesti curat. Al treilea, să te dezlege duhovnicul. Al patrulea, un canon care se dă sau nu se dă. Deci, nu mai fac! Când mă duc la spovedit, mă duc cu gândul că nu mai fac păcatul ăsta. S-ar putea să se repete, dar tu nu esti vinovat de deliberare; n-ai deliberat ca să-1 faci. L-ai făcut fără să-ti dai seama sau să stii. Dar dacă îl faci chiar stiind că-i păcat si îl faci, sigur că este păcat mai mare.
Diavolul se multumeste cu un fir de păr, ca să te dai de partea lui. Se multumeste, căci dacă te-ai supărat si ai zis ceva unui om, nu esti departe de a-1 lovi. Nu esti departe nici de a-1 omorî. Pentru că ai pornit spre asa ceva. Când e vorba să fii de partea diavolului în ce priveste învătăturile lui negative, el se multumeste să fii de partea lui chiar cu un fir de păr. Hristos îti zice: "Dacă vrei să fii al Meu, să-Mi fii întreg".
Dumnezeu stie dinainte cine se va mântui si cine nu?
- Cum să nu? Asta e altceva, că stie. Dar El face orice ca tu să te mântuiesti. Asta e altceva că stie. Dumnezeu ne-a lăsat vointă liberă. Nu merge preconceput: "Ăsta se mântuieste, acestia nu se mântuiesc, că vreau Eu asa!" Noi avem vointă liberă. lisus Hristos stia că luda o să-L trădeze. Si pentru asta, că era iubitor de argint, i-a dat punga, să-1 linistească, să-1 scape de gândul ăsta de a avea. Că bogătia nenorocită 1-a facut să-L vândă. Dar Mântuitorul căuta să-1 scape, să-1 usureze. însă, a biruit mai mult diavolul, decât Mântuitorul, pe care, de fapt, L-a trădat, căci au stat alături, au mâncat împreună.
Dumnezeu nu are predestinatie. Nu există predestinatie. El vrea să se mântuiască toată lumea. Că stie dinainte ce se va întâmpla, asta-i altceva. Si face orice ca tu să nu cazi în ispite. Dar te-a orientat si pe tine. Ti-a dat minte, ti-a dat întelepciune, ti-a dat cutare. Dacă esti într-o încurcătură, te duci si-L întrebi. Va să zică, cunoaste o conduită a mersului vietii noastre. Cunoaste, dar nu e vinovat El de pierderea vietii noastre. Că dacă n-ar fi vointa liberă, noi n-am avea nici un merit. Să avem meritul că de asta ne-a lăsat vointa liberă, ca să avem si noi meritul mântuirii noastre. Bineînteles că cu faptele noastre nu ne putem mântui. Dar faptul că vrem să ne mântuim si luptăm aici, ne ajută harul lui Dumnezeu: Dai vointă, iei putere. Dar dai vointă?
Din punct de vedere al unei intuitii de mare finete, dacă te găseste moartea, bunăoară, într-o preocupare de virtute, frumoasă, în aceea te vei mântui, bineînteles, si în toată vesnicia ta vei evolua în sensul în care ai murit.
Cum să întelegem aceasta: "nu este lucru mic în viată răul cel mai mic"?
- E destul de clar spus. "Sarpe mic si sarpe mare". Adică, dacă un sarpe mic te muscă si îti dă o cantitate suficientă de otravă ca să mori, nu mai e nevoie de unul mare. Si-a făcut acela mic datoria din plin.
"Nu este lucru mic în viată răul cel mai mic" înseamnă că mereu trebuie să fim treji să nu facem răul, oricât de mic. Dar, se poate gresi. Este o greseală, un păcat, de mai mică răspundere, pentru că nu e făcut cu vointă. Dar dacă e făcut cu vointa ta, atunci păcatul este mai mare, pentru că tu 1-ai făcut deliberat.
Păcatul are douăsprezece trepte. Prima treaptă, pe care a fost ispitit si Mântuitorul, este tolerabilă. Vine apoi si în treapta a doua. Nu gresim grosolan. Nici în a treia nu gresim. El persistă, căci vorbim de evolutia păcatului. Vine si în treapta a patra. încă nu suntem vinovati cu totul, dar începe să ia contur. Vine si în treapta a cincea. Si începi să te lupti cu tine. în a sasea îl accepti cu mintea. "Da, am să-1 fac". Va să zică de aici începe vinovătia canonică.
Până aici nu suntem atât de vinovati. Că vin în gândul nostru fel de fel, astea vin de la draci. Nu trebuie să vă speriati. Le ardeti cu rugăciuni: "Doamne lisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul!" "Doamne lisuse...", fără agitatie, calm.
In treapta a saptea îti dai seama că te degradezi. în a opta îl faci cu fapta, în a noua îl repeti, în a zecea te împătimesti, în a unsprezecea te descurajezi si în a douăsprezecea mori. Asta este treapta evolutivă a păcatului.
Deci, până în treapta a sasea nu suntem vinovati. Pentru că până acum n-am acceptat deliberat. Până aici era amestecat. E o greseală că s-a pierdut un timp si n-ai tăiat de la început. Dar nu e o greseală canonică, aceasta a gândurilor. Nu. Gândurile sunt de la draci, ca să te prindă, să te angajeze. Si te prinde: în treapta a sasea îl accepti, în a opta îl faci, si asa mai departe.
Deci păcatul mic e foarte primejdios. Mai întâi de toate nu tii cont de el, că 1-ai făcut, că îti zice: "Ce, numai atâta? Asta o face toată lumea, îl faci si tu..." Nu mai vorbim de reaua vorbire. Acesta e un păcat foarte mare, pentru că criteriul de judecată e iubirea. Tot ce se greseste fată de iubire, e un mare păcat. "Eu ti-am spus tie să iubesti si tu ai urât! Ti-am spus să-1 vorbesti de bine, tu 1-ai vorbit de rău! Ti-am spus să te rogi pentru el, tu 1-ai blestemat!" Va să zică, uite un păcat mic. Dar ia uite cât e de mare!
Un alt exemplu: închipuiti-vă, frătiile voastre, o rochie de mireasă la care se uită toată lumea cu cea mai mare grijă. Dar pe rochita aia de mireasă, undeva pe jos, este o picătură de murdărie. Si cineva arată: "Uite, acolo este o picătură de murdărie". Si cu asta a anulat toată frumusetea rochiei. Si ce era acolo? Nu era o pată mare. Era o picătură. Deci "nu este lucru mic în viată răul cel mai mic". Nu este moarte, dar, fiind vorba de păcat, si ăsta e un păcat.
Revenirea la Dumnezeu este foarte bine primită, când revii cu smerenie: "Uite, Doamne, sunt un netrebnic, nu merit dragostea Ta!" Lupta este din partea amândurora: a duhovnicului si a fiului duhovnicesc, pentru a te vindeca de păcate si să progresezi. Devii mai bun, din ce în ce mai bun, si păcatele săvârsite, la prezenta asta sufletească continuă, îti aduc un foarte mare avantaj: smerenia. "la uite, ce am fost eu în stare să fac! Netrebnicul de mine! Cum am putut eu să supăr pe Dumnezeu cu păcatele mele?!" Vezi, asta-i smerenia.
Vezi, am spus un lucru: Raiul e plin de păcătosi... pocăiti! Toti au făcut păcate. S-au căit si I-a plăcut lui Dumnezeu pocăinta lor. Păcatul, deci, îti aduce o smerenie. De unde se întelege că diavolul joacă un rol mântuitor indirect. El ne arată imediat neputintele. Dar noi avem puncte de reper si stim să ne ridicăm. El ne ajută la încununări.
Cum ne izbăvim de împietrirea inimii?
- Starea de împietrire e o absentă. Si nu este permis să nu gândesti la Dumnezeu toată ziua, toată clipa. Este Dumnezeu, care ne-a dat toate fmmusetile posibile, văzute si nevăzute. El ne întăreste si spune: Fără de Mine nu puteti face nimic. "Nu se miscă fir de păr fără voia mea. Si atunci noi avem datoria, să-L iubim, să ne gândim la El. lar dacă esti împietrit, esti împietrit ca o stâncă, ca o scândură si nu mai ai lucrare. Nu auziti că fără lucrarea ta, Dumnezeu nu te poate ajuta?
Cum putem sti că această chemare e autenticâ?
- Deocamdată, întrebi numai rational. Chemarea aceasta nu o poti discuta, nu o poti discerne. E o nebunie pentru Hristos, o dorintă mare de a te dărui cu totul. Nimic nu poate să mă mai împiedice, nici un sentiment. Dumnezeu si atât! Bineînteles, lumea nu e părăsită. Din contră, e mult mai apreciată, mai iubită. Dar aceasta nu se face din ratiune, chiar o înaltă ratiune. Nu se face. Ci dintr-o necesitate sufletească. Adică este o nebunie pentru Hristos.
M-a întrebat o fată, impresionată de slujba de maici: "Care-i prima conditie să fii maică?" Zic: "Să fii nebună!" I-am spus ca să cuprind totul si să scap. Si am urmărit-o si am văzut că a înteles. Cu nebunul nu te mai poti împăca! La balamuc si gata! Dacă-i nebun pentru Hristos, la mânăstire si gata!
Problema asta nu si-o pot pune cei tineri si cei căsătoriti, dar e cel mai mare lucru posibil în lume, cu creatia omenească a lui Dumnezeu. Călugăria e mare lucru, dragii mei!...
Ne dati un cuvânt de folos?
- Uite, vă spun trei lucruri pe care să le respectati si să stiti că sunteti oameni care pot nădăjdui mântuirea:
1. Să fiti bine mărturisiti. Vă dati seama că asta este taina care ne mântuieste. Căci "ce veti dezlega voi, dezleg si Eu!"Taina e făcută pe un temei în Sfânta Scriptură, gata! Si păcatele astea nu se mai pomenesc nici la Judecata de apoi, nici la vămi. Va să zică, s-a terminat! Bine mărturisiti. Că dacă esti bine mărturisit, începi să te cercetezi: eu am înjurat, eu am gândit asa, eu am făcut aceea. începi să te cerni si să te subtiezi si să te aduni si să te dezlegi. Asa. Chiar vă rog să notati păcatele, când le-ati făcut, ca să nu le uitati. Nu e usor, că satana îti pierde creionul, n-ai hârtia la tine, si uiti.
Ce trebuie să vă mai spun? Să nu lăsati numai pe preot să vă întrebe. El vă întreabă după un anumit fel de a întreba. Dar tu stii subtilitatea păcatului, sau nu-stiu-ce.
Deci, să fiti bine mărturisiti. Pentru că dacă esti bine mărturisit nu mai poti păcătui si nădăj duiesti în mântuirea ta. Asta este una.
2. Să căutati sâ fiti pomeniti la Sfintele Liturghii. Pentru că se pune, dragii mei, în Sfântul Sânge, părticica aceea cu numele tău. Si se spune asa de preot: "Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfintilor Tăi". Si se pun toate de pe disc, în potirul cu Sfântul Sânge: Si vă dati seama, unde poti să fii, chiar dacă esti mort, ,chiar dacă esti viu esti salvat; se pomeneste si pentru morti si pentru vii. Si cât te costâ? Căutati să fiti pomeniti la Liturghie. Fie că vă cunoaste un preot sau vă cunoaste duhovnicul, fie că frătiile voastre dati la Liturghie, dar să fiti pomeniti. Asta e totul.
Liturghia nu este o lucrare omenească, dragii mei. Nici îngerească. E direct divină! Pentru că nu poti tu să transformi acolo. El este Cel ce este! Si dacă ar fi cu putintă să se deschidă cerurile si chiar tavanul Altarului, n-ai vedea în cer mai multă lumină si mai multă asezare cum este în Sfântul Altar, cu îngerii, căci Hristos este cu noi. Noi chiar avem o rugăciune, când facem Vohodul: "Si fă, Doamne, să intre cu noi si îngerii care îti slujesc împreună cu noi!" Deci preotul are autoritate. Pentru că ei sunt acolo: o gloată de îngeri! E Hristos, ce te joci?!
Deci, căutati să fiti pomeniti la Liturghie.
3. Să faceti milostenie, pomană. Dati de pomană. 0, dacă ati sti!... Si Vlahută spune: "Mila e toată Scriptura!" Cel mai mare lucru posibil ăsta este. Pentru că atunci înseamnă că iubesti. Si, iată, înseamnă educatie. Domnule, dacă spune: "însutit veti primi", nu te teme că sărăcesti. Vrei să te îmbogătesti? Dă! Dar ce, urmărim să ne îmbogătim? Mă doare inima de cel sărac. Nu te doare inima de el, deloc?
Eu am fost surprins de un cersetor, care era fără picioare, pe stradă. Si ăsta astepta să îmi vărs buzunarele, nu glumă. Dar eu n-aveam nimic. S-a întâmplat să n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam bani de masină. Si i-am spus: "Frate, nu te supăra, n-am nimic, dar îti dau o mână caldă!" "O, părinte, asa ceva nu mi-a dat nimeni". Si-mi zic: "Am brodit-o! Am biruit!"
Ei, vreau să vă spun: nu fiti nepăsători. Si nu asteptati să-i întâlniti. Căutati-i. Căutati-i, pentru că, găsindu-i pe ei, te-ai găsit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mântuitorul, nu te poate uita când faci o milostenie. Si rupeti din voi cu orice chip.
Acum, milostenie nu înseamnă numai să lasi din traistă; ai un coleg care suferă, care nu-stiuce, care e trist: "De ce esti trist? De ce esti trist?" Si îl mângâi. Si nu îl lasi deloc. Si înseamnă că ai făcut o milostenie cu el. Si îi dai un cuvânt de folos: "Lasă, mă, că a murit tata, lasă, dragă, că stie Dumnezeu. Nu te omorî. Hai să fim linistiti, hai să-1 pomenim, să-1 ajutăm acolo (că putem să-1 ajutăm după cum trăim)".
Si pentru că mi-ati cerut cuvânt de folos, vă spun o istorioară. Un ucenic era supărat că părintele lui, care era pe patul de moarte, nu 1-a binecuvântat, ca si el să se mântuiască. Cuvântul de binecuvântare, pe care îl primiseră toti ceilalti frati, era ăsta: "Mântuieste-te!" Si i-au spus părintelui: "Uite, ucenicului nu i-ai spus cuvântul de folos". "Chemati-1 încoace!" Si atunci i-a spus părintele, cum vă spun si eu vouă acum: "Mântuiti-vă! Mântuiti-vă! Mântuiti-vă!"
Extras din "Ne vorveste Parintele Arsenie".
SURSA: http://www.sfaturiortodoxe.ro/calugariecasatorie.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu