CUVIOSUL ZOSIMA MONAHUL ( 4 IANUARIE)

(secolele XVIII-XIX)

Schimonahul Zosima era cu metania din Manastirea Neamt. Aici s-a nevoit pana spre sfarsitul secolului XVIII, deprinzand mestesugul vietii duhovnicesti de la cei mai alesi calugari. Apoi, primind marele chip ingeresc si fiind inzestrat de Dumnezeu cu darul frumoasei cantari, a avut multa vreme ascultarea de protopsalt.

Mai tarziu, auzind de pustnicii din muntii Pocrovului si de randuiala ascetica a acestei sihastrii, schimonahul Zosima se retrage la Schitul Pocrov. Aici, dupa traditia locului, devine pustnic in Muntele Chiriacu din apropiere, unde se nevoiau multi sihastri renumiti. Fiecare se ostenea in chilia sa toata saptamana. Iar Duminica se adunau cu totii la Sfanta Liturghie in schit, se impartaseau cu Trupul si Sangele Domnului, apoi pleca fiecare la ale sale.

Astfel a sihastrit Cuviosul Zosima multi ani in padurile Pocrovului, in post, in priveghere si in neadormita cantare si rugaciune. Indeletnicirea sa era scrierea de manuscrise. Batranul copia cuvintele Sfintilor Parinti si diverse cantari bisericesti, pe care apoi le dona la schituri si la sihastri. Avea inca darul de a compune stihuri duhovnicesti, pe care le canta singur in linistea chiliei sale.

In anul 1821 au venit incercari grele peste manastiri si peste Tara Moldovei, care au tulburat mult sufletul Cuviosului Zosima. Iata ce scrie el despre ele in insemnarile sale:

"Implinindu-se anul de la Hristos 1821, sezand eu, monahul Zosima, la obisnuita mea liniste in pustiul Pocrovului a Sfintei Manastiri Neamtului si iesind dupa obiceiul meu la Sfanta Liturghie, si dupa ce m-am intampinat cu parintii schitului au inceput a ma intreba:

- Stii, frate, ce s-a intamplat in saptamana aceasta in Moldova?

- Ba nu, am raspuns. Ce sa stiu eu?

Atunci, parintii mi-au povestit pe rand tulburarile ce s-au pornit peste Tara Romaneasca si Moldova, cum si primejdia ce ameninta Sfintele Manastiri".

Intr-adevar, din cauza rascoalei eteriste, Manastirea Neamt a ramas pustie un an de zile, iar calugarii s-au risipit prin schituri si paduri. Asemenea au patimit si Manastirile Agapia, Varatec, Bistrita si Sihastria. Toate au fost jefuite si unele incendiate de turci. Insa, cel mai mult a fost distrusa Manastirea Secu.

Auzind ca aici se dau lupte grele si ca manastirea este asediata de turci, Cuviosul Zosima, indemnat de Duhul Sfant, a venit noaptea in preajma manastirii sa dea o mana de ajutor sarmanilor calugari inchisi intre ziduri si amenintati cu moartea. De asemenea, prin codri si munti rataceau sute de calugari si mii de tarani fara hrana si adapost, izgoniti din salasurile lor.

Privind batranul de pe culmea dealului, plangea de jalea sfintei manastiri. Apoi, afland ca tezaurul, icoanele cele de mult pret si sfintele vase ale Manastirilor Secu si Agapia sunt tainuite sub zidurile ei, s-a furisat noaptea, a spart zidul, a scos odoarele si le-a ascuns in Muntele Vasanu, unde au stat ingropate timp de un an si jumatate. Dupa ce s-a linistit rascoala si calugarii s-au intors la ale lor, Cuviosul Zosima a adus tezaurul din nou la manastire.

Astfel a salvat pustnicul Zosima de la foc si jaf icoanele si odoarele Manastirilor Secu si Agapia. Apoi, intorcandu-se la chilia sa in padurile Pocrovului, a scris toate acestea, spre stiinta celor ce vor urma.

Cuviosul Zosima a mai alcatuit si cateva "Plangeri" frumos versificate, adresate manastirilor jefuite si profanate, care apoi se cantau de calugari si mireni. Astfel, a scris Plangerea Manastirii Varatec, Plangerea Manastirii Secu, Plangerea Manastirii Agapia, Plangerea Manastirii Slatina, Plangerea Manastirii lasului si altele.

Asa s-a nevoit Cuviosul Zosima in padurile Pocrovului pana la adanci batraneti. Apoi, simtindu-si sfarsitul aproape, s-a coborat in schit si s-a mutat cu pace catre Domnul.