Ioan Hrisostom sau Ioan Gura de Aur, (344/354-407), patriarh al Constantinopolului, unul din cei patru mari Parinti aiBisericii Ortodoxe si singurul care apartine Scolii din Antiohia.
Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut la Antiohia, anul nasterii sale nefiind cunoscut cu certitudine, fiind plasat intre 344 si 354. Tatal sau, Secundus, care a detinut o functie militara deosebita (magister militum Orientis), a decedat la scurta vreme de la nasterea copilului si de aceea, sarcina cresterii si a educatiei acestuia i-a revenit mamei sale, Antusa, ramasa vaduva la varsta de 20 de ani.
De la mama sa a primit Ioan primele elemente de invatatura crestina si, fara indoiala, dragostea fata de Biserica. Studiaza apoi filosofia, sub indrumarea lui Andragatiu, iar retorica cu Libaniu, vestit sofist.
La varsta de 18 ani, Meletie Marturisitorul, conducatorul Bisericii din Antiohia, atras de calitatile intelectuale si spirituale deosebite ale tanarului Ioan, il ia in anturajul sau. Se pare ca Meletie a fost cel care l-a botezat, in acest rastimp, el studiaza teologia sub indrumarea lui Diodor din Tars.
Simtind o atractie deosebita fata de viata ascetica, Ioan incearca, am putea spune experimental, sa duca o astfel de viata in sanul familiei, insa, in cele din urma, simte nevoia de a se retrage in muntii din vecinatate, unde traieste timp de doi ani in post si rugaciune, intrucat se imbolnaveste, este silit sa revina acasa, spre marea bucurie a mamei sale.
Meletie foloseste aceasta ocazie si il hirotoneste diacon, in 381. Este preocupat cu precadere de problema vietii monahale, a fecioriei, carora le dedicta o serie de tratate scurte. Tot acum, elaboreaza tratatul sau Despre preotie.
Dupa cinci ani primeste taina preotiei din mainile episcopului Flavian, in 386, care il numeste predicator al bisericii mari, zidita de imparatul Constantin. Isi indeplineste cu deosebit zel si constiinciozitate indatoririle de predicator. De altfel, perioada aceasta, 386-397, a fost deosebit de fructuoasa pentru el, intrucat cele mai vestite omilii ale sale apartin acestei etape din activitatea sa.
Dupa moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului (+397), impotriva vointei sale, Ioan este ales urmasul acestuia. Este adus in capitala din porunca imparatului Arcadiu, iar Teofil al Antiohiei a fost obligat sa-l hirotoneasca episcop, la 26 februarie 398.
Ioan purcede de indata sa reformeze atat cetatea, cat si preotimea, care se aflau intr-o mare stare de decadere si coruptie. Astfel, el suprima luxul resedintei episcopale, introducand traiul modest si auster monahal, iar bogatiile aflate aici le foloseste spre a-i ajuta pe cei saraci si nevoiasi si pentru spitale.
Interzice preotilor sa foloseasca darurile pentru cei saraci in propriul lor interes, iar calugaritelor si diaconeselor sa locuiasca la clerici. Vaduvelor le cere purtare ireprosabila. Criticile sale indreptate impotriva coruptiei si a depravarii i-au adus multi dusmani, in plus, nu au ramas fara ecou nici la curtea imparteasca, unde lucrurile nu erau prea bune. De aceea, planul sau de a reforma viata din capitala si a clericilor a facut ca toate fortele care ii erau ostile sa se uneasca impotriva lui.
Paralel cu aceste activitati, el continua sa predice, sa scrie comentarii biblice si sa organizeze misiuni, trimitand misionari la gotii de la Marea Neagra si Dunare. Totodata, incearca sa rezolve tensiunile prezente in diverse dioceze, ca cele din Tracia si Asia Mica, dar care nu erau sub jurisdictia sa, si convoaca un sinod la Efes in 401, pentru a clarifica neregulile de aici.
Dusmanii sai continua intrigile si le extind cu tenacitate la curte, unde Eutropiu cazuse in dizgratie, iar imparateasa Eudoxia conducea afacerile imperiului, imparatul Arcadiu, lasandu-i acesteia mana libera. Chiar unii episcopi, cum au fost Severian de Gabala, Acaciu de Beroea si Antiohie de Ptolemais, au facut tot ceea ce le-a stat in putinta pentru a o starni pe imparateasa Eudoxia impotriva lui.
Dusmanul lui cel mai important a ramas, insa, Teofil de Alexandria. Animozitatile sunt intensificate dupa ce Ioan Hrisostom ii primeste pe Fratii Lungi, acuzati de origenism si alungati din Egipt de patriarhul Teofil, pe care ii gazduieste, fara a intra in comuniune cu ei. Desi Fratii Lungi i-au adresat lui Ioan o plangere impotriva lui Teofil, acesta nu o ia in considerare. Acestia se plang imparatului Arcadiu, care il convoaca pe Teofil la Constantinopol pentru a raspunde acuzelor aduse de ei. Teofil isi ia o serie de precautii, trimitandu-l inainte pe episcopul Epifanie de Salamina, care urma sa-l acuze pe Ioan de origenism. Acesta isi da seama de intriga si se intoarce in Salamina.
Teofil vine la Constantinopol insotit de 26 de episcopi si, raliindu-si inca 10 episcopi nemultumiti si trei vaduve care se considerau nedreptatite de Ioan, la care se adauga insasi imparateasa Eudoxia, il convoaca pe Ioan la un sinod la Stejar, localitate nu departe de Calcedon, spre a se dezvinovati de diverse acuze pe care acestia i le-au adus, in general 12 capete de acuzare.
Ioan nu se prezinta la sinod si in consecinta a fost depus in anul 403. Imparatul ratifica hotararea sinodului si il trimite pe Ioan in exil in Bitinia. Exilul nu a durat multa vreme, deoarece, inspaimantat de miscarile populatiei si de cutremurul puternic care a avut loc in acea perioada, il recheama in scaun. Populatia il primeste triumfal. Cu aceasta ocazie, el tine o predica in Biserica Sfintilor Apostoli, fara a critica in vreun fel curtea imperiala. Ba mai mult, a doua zi, el tine o predica in care vorbeste in termeni deosebiti la adresa imparatesei.
Pacea nu dureaza mult timp. Ioan critica din nou dezmatul si zarva care s-au iscat cu ocazia sarbatoririlor ocazionate de ridicarea unei statui de argint a imparatesei Eudoxia, nu departe de biserica unde slujea Ioan. Acest lucru a fost vazut de dusmanii sai ca un afront la adresa imparatesei, care nu si-a ascuns nicidecum resentimentele. Evenimentele s-au precipitat dupa ce Sf. Ioan predica de ziua Sf. Ioan Botezatorul, incepandu-si predica astfel: "Din nou Irodiada se agita; din nou se tulbura; din nou danseaza si cere din nou capul Sf. Ioan pe tava". Aceste cuvinte au fost considerate ca fiind o aluzie directa la adresa imparatesei Eudoxia. Suparata, ea cere imparatului sa-l trimita pe Ioan in exil, pe motiv ca si-a preluat functiile sacerdotale in mod ilegal, imparatul ii porunceste sa nu mai slujeasca, insa Ioan refuza sa se supuna.
Ca urmare, i se interzice sa foloseasca vreo biserica. Ioan respecta de aceasta data porunca imparatului si se aduna cu toti credinciosii in cladirea bailor publice, numita Constantiniana, unde s-a facut slujba de priveghere, iar catehumenii au fost botezati.
Aceste evenimente se petreceau in perioada Pastilor. A treia zi dupa Pasti, Ioan este arestat, iar dupa Rusalii a fost trimis in exil. Insotit de o trupa de soldati traci, el este imbarcat cu destinatia Cucuzis sau Arabissos in Armenia Mica. in scaunul ramas vacant, a fost ales Arsacius si dupa moartea acestuia Atticus, ambii dusmani inversunati ai Sf. Ioan si acuzatori la sinodul de la Stejar, intrucat sustinatorii Sf. Ioan au refuzat sa-i recunoasca, li s-au confiscat averile si au fost trimisi in exil.
Viata in exil nu a fost deloc usoara, in pofida bolii care ii macina trupul, Sf. Ioan s-a daruit trup si suflet activitatii pastorale, reputatia sa atragand un numar din ce in ce mai mare de credinciosi, intrucat popularitatea sa era in crestere si in conditiile nemiloase de exil, inamicii sai intervin pe langa imparat, care il trimite intr-un loc cu totul neprielnic pentru sanatatea deja subrezita a marelui Ierarh, si anume la Pityum, un orasel pe malul rasaritean al Marii Negre. El nu rezista calatoriei si decedeaza la Comana in Pont, la 14 septembrie 407.
Ramasitele sale pamantesti au fost aduse la Constantinopol si asezate in Biserica Sf. Apostoli in 438. Cortegiul a fost intampinat de catre imparatul Teodosie II, care, "plecandu-si fruntea si fata pe racla, s-a rugat pentru parintii sai, sa fie iertati pentru cele ce din nestiinta au gresit" (Teodoret).
Inainte de a pleca din nou in exil, Ioan a intervenit prin scrisori pe langa papa Inocentiu, Venerius de Milan si Chromatius de Aquileia, cerandu-le sprijin si sa fie judecat din nou. Interventia lui Ioan se gaseste la Paladie.
Papa se adreseaza familiei imperiale, trimitand o scrisoare printr-o delegatie, in scrisoare el anunta o serie de pedepse pentru intriganti. Astfel, in cazul lui Arsacius, cel care i-a luat locul lui Ioan, sa fie oprit de la Sf. Taine, iar Teofil, sa fie caterisit si anatematizat. Delegatia a fost insa sechestrata si oprita sa intervina in evenimente. La aflarea acestei stiri, imparatul Arcadie a dispus ca Marian, prefectul orasului, si fiii sai sa fie ucisi, si a pedepsit-o personal pe imparateasa, imparatul ii scrie papii Inocentiu. Papa insista pentru convocarea unui sinod la Tesalonic care sa il judece pe Teofil. Sinodul nu se va tine.
Tensiunea cu Biserica din Apus se aplaneaza numai dupa ce Atticus, patriarh de Constantinopol, trece din nou in diptice numele episcopului Ioan.
Sfantul Ioan Gura de Aur - mostenirea literara
Mostenirea literara a Sfantul Ioan Gura de Aur este deosebit de bogata, De altfel, nici unul dintre Parintii greci nu a lasat o opera atat de vasta, cuprinzand omilii, tratate si scrisori.
Ioan isi datoreaza popularitatea si importanta sa in istoria Bisericii si a gandirii crestine, nu atat calitatilor sale administrative sau politice, cat mai ales operei sale literare.
Tragedia vietii sale este consecinta sinceritatii sale, a dorintei de a imbunatati viata credinciosilor si a celor care slujeau Biserica. Maretia lui izvoraste din taria si integritatea caracterului si a credintei sale deosebite.
Partea cea mai consistenta a operei hrisostomice o constituie Omiliile. Dupa continut ele se impart in: omilii exegetie, omilii dogmatice si polemice, omilii morale, omilii la marile sarbatori, panegirice si omilii sau predici ocazionale.
Sfantul Ioan Gura de Aur - omilii exegetice
Omiliile exegetice, cele mai multe ca numar, sunt in esenta comentarii la cartile Vechiului si ale Noului Testament. Majoritatea omiliilor exegetice au fost compuse in perioada anilor 386-397, cand Ioan a activat ca preot si predicator la Antiohia.
Aceste omilii se inscriu in marea traditie exegetica a Scolii din Antiohia, intrucat urmaresc, cu deosebita acribie, sensul literal, opus celui alegoric, al textelor biblice. Totodata, acestora nu le lipseste niciodata aplicatia practica pentru viata celor pe care ii avea in grija lui spirituala. Trebuie subliniata profunzimea gandirii hrisostomice, care se dezvolta progresiv, in functie de analizele si comentariile pe care le-a elaborat.
Daca acest grup de scrieri s-a pastrat in conditii optime, adeseori in versiuni ingrijite si revizuite, in ceea ce priveste datarea lor lucrurile se complica. Putem spune perioada in care au fost scrise, dar este greu de datat fiecare omilie in parte.
Referitor la Vechiul Testament, Ioan a scris: doua serii de omilii la Facere. Prima serie de omilii, in numar de 9, tinute la Antiohia in perioada Postului Mare in anul 386, se refera la primele trei capitole ale cartii Facerii, exceptie facand omilia a noua. A doua serie de omilii, in numar de 67, este un comentariu integral la cartea Facerii.
Se pare ca cele mai reusite omilii la Vechiul Testament sunt cele referitoare la Psalmi. Este vorba de 58 de omilii la o selectie de psalmi: 4-12, 43-49, 108-117, 119-150. Nu se stie eu certitudine daca aceste omilii au fost sau nu tinute in biserica. De altfel, ele sunt cunoscute mai degraba ca Explicatii si nu ca omilii, si dateaza tot din perioada lui antiohiana. In ele, Sf. Ioan isi dezvolta ideile sale predilecte legate de problema viciilor si a virtutii, despre dreapta rugaciune, sau rugaciunea autentica, sau despre cantarea psalmilor sau a cantarilor religioase in la psalmi, in adevarate lucrarii stiintifice.
Dintre Omiliile la Isaia s-au pastrat in greaca doar sase. Exista si un comentariu integral la Isaia in limba armeana, care, se crede, este autentic. La acestea se adauga 5 omilii la Anna, 3 omilii la David si Sanie si, in cele din urma, doua omilii in care trateaza despre caracterul ascuns, tainic al profetiilor.
La toate acestea adaugam o serie de catenae pusa sub numele lui Hrisostom: la Ieremia, Daniel, Proverbe si Iov.
Dintre omiliile la Noul Testament, cele 90 de omilii la Evanghelia dupa Matei, reprezinta cel mai vechi si cel mai complet comentariu care a supravietuit, in totalitate, din perioada patristica. Cat priveste data scrierii, nu exista unanimitate. Cu toate acestea, cercetatorii sunt de acord ca ele apartin perioadei antiohiene, probabil anului 390. Comentariul s-a bucurat de o mare popularitate. A fost tradus in latina de mai multe ori, in armeana, araba, georgiana si chiar in siriaca. Din aceasta ultima traducere se pastreaza mai multe fragmente.
Omiliile la Matei cuprind invatatura hrisostomica despre morala si virtute, despre principiile care trebuie sa stea la temelia adevaratei vieti crestine, ce trebuie sa facem pentru a ne feri de viciu si a ne apropia de virtute. Pe langa toate acestea, Sf. Ioan nu uita sa expuna invataturile gresite ale maniheilor sau ale arienilor, subliniind adevarul revelat al credintei.
Cel de al doilea comentariu evanghelic este dedicat Evangheliei dupa Ioan. Desi Suidas, de altfel singurul, afirma ca Ioan a scris comentarii la toate cele patru Evanghelii, se pare, totusi, ca el s-a ocupat doar de aceste doua Evanghelii, dupa Matei si dupa Ioan.
Omiliile-comentariu la Evanghelia dupa Ioan sunt in numar de 88. Ele sunt mai scurte si se crede ca au fost tinute dupa anul 391. Cnstient de incarcatura doctrinara deosebita a acestei Evanghelii, Sf. Ioan dezvolta in omiliile ioaneice o teologie profunda, respingand doctrinele ereticilor arieni, in special ale anomoenilor.
Legate de omiliile la cele doua Evanghelii, sunt alte cinci omilii despre saracul Lazar. Urmeaza apoi 55 de omilii la Faptele Apostolilor, care apartin perioadei constantinopolitane (anul 400). Acestea au fost traduse in latina la cererea lui Cassiodor si depuse in Biblioteca de la Vivarium. Din pacate aceasta traducere s-a pierdut.
Din totalul omiliilor hrisostomice, aproape jumatate sunt dedicate epistolelor pauline. Hrisostom a fost atras, in mod deosebit, de personalitatea Apostolului neamurilor, in care a vazut modelul desavarsit al pastorului de suflete, drept, neinfricat si jertfelnic, avand un temperament inflacarat. Este posibil ca Sf. Apostol Pavel sa fi fost modelul dupa care Sf. Ioan Hrisostom si-a modelat viata si comportamentul propriu. S-au pastrat: 32 de omilii la Epistola catre Romani (Antiohia 381-398), 44 de omilii la I Corinteni si 30 la II Corinteni (Antiohia, anul scrierii imposibil de fixat), la care a adaugat alte trei omilii la texte speciale: I Corinteni 7, 1; II Corinteni 4, 13 si I Corinteni 15, 28. Comentariul la Galateni analizeaza si comenteaza textul, verset cu verset, prezentandu-se astfel ca o lucrare moderna. La Epistola catre Efeseni el scrie 24 de omilii; la Filipeni, 15; la Coloseni, 12; la cele doua epistole catre Tesaloniceni, 11 si respectiv 5 omilii; 18 omilii la I Timotei; 10, la II Timotei; 6, la Tit; 3, la Filimon si 34, la Evrei.
Au fost descoperite cateva catenae la epistolele sobornicesti, puse sub numele Sf. Ioan. Se pare ca el nu a scris nici un comentariu la aceste epistole.
Sfantul Ioan Gura de Aur - omilii dogmatice si polemice
Omiliile dogmatice si polemice sunt mai reduse ca numar, in comparatie cu cele exegetice, ele avand totusi un loc determinat in contextul general al operei hrisostomice, intrucat ne dezvaluie acuratetea si profunzimea gandirii sale teologice.
Interesant, in acest context, este tratatul Contra anomeilor (Despre incomprehensibilitate), format din 12 omilii, scrise in doua randuri. Primele cinci omilii au fost tinute la Antiohia intre anii 386-387 si dezvolta o critica punctuala impotriva eretici lor anomei, erezie al carei fondator a fost Aetius, desi invatatorul lor propriu-zis a fost Eunomiu, de unde si numirea acestora de eunomieni. Este vorba de una din cele mai radicale grupari ariene, ai carei adepti sustineau ca il pot cunoaste pe Dumnezeu in Sine, tot atat de bine dupa cum se cunoaste El insusi. Despre Fiul lui Dumnezeu, ei propovaduiau, nu numai inegalitatea acestuia cu Tatal, dar si deosebirea fundamentala intre natura Tatalui si cea a Fiului.
Sf. Ioan are cuvinte aspre la adresa acestora care, in aroganta lor blasfemiatoare, indrazneau sa-l margineasca pe Dumnezeu la limitele ratiunii umane si sa goleasca astfel taina esentei divine. Nici ingerii, spune el, nu-L pot cunoaste pe Dumnezeu in mod clar si limpede. Ei nu cuteaza sa priveasca la fiinta pura si neamestecata a lui Dumnezeu.
Totodata, el argumenteaza in favoarea caracterului inefabil si incomprehensibil al naturii lui Dumnezeu, impotriva tendintelor rational izante care neaga transcendenta religiei crestine si subliniaza nuantat egalitatea Fiului cu Tatal. Celelalte sapte omilii nu sunt indreptate impotriva anomeilor. Interesante sunt si catehezele baptismale, dintre care doua au fost cunoscute si editate in Migne; tinute in perioada Postului Mare, in anul 388, la Antiohia.
La inceputul sec. XX, A. Papadopoulos-Kerameus a editat patru cateheze baptismale, iar pe la mijlocul aceluiasi secol au fost descoperite, la Manastirea Stavronikita de peMuntele Athos, un numar de opt cateheze.
Prin aceasta descoperire ne putem face o imagine mai clara asupra activitatii de catehet a Sf. Ioan. In aceeasi categorie este inclus ciclul: Impotriva Iudeilor constituit din opt omilii si indreptat impotriva crestinilor iudaizanti, care observau traditiile iudaice.
Sfantul Ioan Gura de Aur - omilii morale
Omiliile morale formeaza un aspect clar al scrierilor hrisostomice, desi temele morale sunt prezente in aproape toate omiliile sale, deoarece Sf Ioan nu a uitat niciodata ca datoria principala a pastorului de suflete este aceea de a imbunatati viata si tinuta morala a credin ciosilor sai.
Demne de luat in seania sunt omiliile sale indreptate impotriva sarbatorilor laice si pagane, licentioase inmanifestare si pline de excese superstitioase: In kalendas sau Contra ctrcenses ludos et theatra. Pentru Sf. Ioan, teatrul era o "adunare a satanei", primejdiile
acestuia fiind dezvaluite in trei omilii: Homiliae 3 de diabolo.
El abordeaza apoi, in 9 omilii, si tema pocaintei.
Sfantul Ioan Gura de Aur - predici la diverse sarbatori imparatesti
Omiliile si predicile la diverse sarba tori imparatesti ocupa si ele un loc destul de important in contextul operei hrisostomice. Intre predicile de acest gen mentionam: Lanasterea Domnului, La Botezul Domnului si la Epifanie, care confirma practica observarii acestor sarbatori la 25 decembrie si la 6 ianuarie.
Perioada Saptamanii Patimilor, cu evenimentele deosebite care se deruleaza in acest rastimp, a constituit obiectul catorva omilii: doua omilii pentru Joia Patimilor, De proditione Judaes si trei omilii pentru Vinerea Mare, De coemeterio et cruce si doua De cruce et latrone.
Omiliile pentru Joia Patimilor vorbesc despre instituirea Cinei Domnului si tradarea lui Iuda, iar cele pentru Vinerea Mare, despre Sfanta Cruce si moartea Mantuitorului. S-au pastrat si omilii la Pasti si la Rusalii.
Sfantul Ioan Gura de Aur - panegirice
Panegirice sau omilii tinute cu ocazia sarbatoririi unor sfinti ai Bisericii. Este vorba de sfinti care au apartinut Vechiului Testament, ca de exemplu, Iov, Eliazar, Macabei cu mama lor, si bineinteles, din perioada crestina: Roman, Iulian, Varlaam, Berenice, si despre martiri in general.
Cercetatorii considera ca fiind importante omiliile inchinate unor sfinti episcopi antiohieni: Ignatie, Vavila, Filogoniu, Eustatie si Meletie. La acestea adaugam, datorita tonului si continutului lor special, cuvantul inchinat lui Diodor din Tars, profesorul de teologie al Sf. Ioan, si cele sapte omilii de lauda la adresa Sf. Apostol Pavel.
In legatura cu aceste omilii, traducatorul lor in latina, Anianus de Celeda, inceputul sec. V, probabil 415-419, spunea ca marele Apostol nu era doar portretizat, ci intr-un anume fel, inviat din morti, pentru a deveni din nou model viu de desavarsire crestina.
Sfantul Ioan Gura de Aur - discursuri ocazionale
Discursurile ocazionale surprind o serie de momente, devenite puncte de hotar in propria sa experienta si nu numai. Amintim aici prima sa predica ocazionata de hirotonia sa in treapta de preot de catre episcopul Antiohiei, Flavian. Ea poate constitui un model omiletic pentru toti cei care se dedica vocatiei sacerdotale.
Homiliae 21 de statuis ad populum Antiochenum au fost tinute intr-o vreme de mare cumpana pentru Antiohia. In urma impunerii unor taxe suplimentare de catre imparat, un grup de antiohieni s-au razvratit si, in mania lor, au daramat si mutilat statuile imparatului Teodosie si ale familiei imperiale. Gestul l-a suparat pe imparat, care se gandea sa distruga orasul din temelii. Vestea i-a inspaimantat pe antiohieni.
Batranul episcop Flavian a plecat la Constantinopol pentru a cere indurare din partea imparatului, care, in cele din urma, se arata marinimos fata de antiohienii razvratiti. In absenta episcopului, Sf. Ioan a tinut o serie de 21 de omilii, care surprind atat atmosfera de teroare si teama ce domnea in cetate, cat si disperarea locuitorilor ei, confruntati cu posibilitatea unei iminente pedepse capitale.
El foloseste aceasta ocazie pentru a-i admonesta pe antiohieni pentru viciile si pacatele savarsite de ei, care au atras asupra lor mania divina. Aceste omilii il dezvaluie pe Sf. Ioan ca pastor desavarsit si predicator eminent.
Caderea din gratie a lui Eutropiu a fost tratata in doua omilii, demonstrand desertaciunea slavei lumesti. La fel, experienta propriului exil este descrisa in doua omilii. In prima omilie, tinuta in ajunul primului exil in 403, incearca sa linisteasca populatia nemultumita si furioasa, vorbind despre invincibilitatea Bisericii, iar in a doua, tinuta a doua zi dupa revenirea din exil, multumeste multimilor de credinciosi care l-au intampinat, care si-au aratat credinciosia fata de capul lor spiritual.
Sfantul Ioan Gura de Aur - tratatele hrisostomice
Tratatele hrisostomice sunt mai reduse la numar, decat omiliile sale. Cu toate acestea, temele abordate de el sunt de o importanta majora pentru Biserica.
Tratatul Despre preotie este una din lucrarile hrisostomice cu cea mai larga circulatie, fiind considerata "capodopera literara si teologica a Sf. Ioan Gura de Aur, tratatul clasic despre aceasta taina, asa cum a conceput-o si cum a trait-o spiritualitatea patristica".
Data redactarii tratatului este incerta. Se crede ca a fost scris intre anii 381-386, cand era diacon. Este conceput in sase carti, sub forma unui dialog, asemenea dialogurilor platoniciene, intre Ioan si Vasile. Nu cunoastem cine a fost acest Vasile, intrucat la acea vreme au existat trei persoane care ar fi putut fi parteneri de dialog ai Sf. Ioan: Vasile cel Mare, Vasile de Seleucia si Vasile de Rafanea.
In elaborarea acestui tratat, Sf. Ioan s-a inspirat din lucrarea cu aceeasi tema a Sf. Grigorie de Nazianz, desi el il depaseste pe acesta in profunzimea gandirii si frumusetea expresiei retorice.
Sf. Ioan fixeaza principiile de baza si recomandarile cele mai adecvate cu privire la recrutarea clerului si sensul exceptional al preotiei. Preotia este "semnul iubirii lui Hristos", iar lucrarea preoteasca este o taina infricosatoare si sublima in acelasi timp: "Cand preotul invoca Sfantul Duh si savarseste jertfa cea prea infricosata, cand el sta in continua atingere cu Stapanul obstesc al tuturor, spune-mi, in ce rang il vom aseza? Cata curatie si cata evlavie vom cere de la el? Gandeste-te, ce maini trebuie sa fie acelea care savarsesc aceste lucruri, ce limba trebuie sa fie aceea care rosteste acele cuvinte? Cat de curat si de sfant trebuie sa fie sufletul care primeste un asa de mare Duh? In acele momente, ingerii asista pe preot si intreaga ceata a puterilor ceresti striga cu voce tare, iar locul din jurul jertfelnicului se umple spre cinstea Celui Ce sta asezat" (Despre preotie, cartea VI, 4).
Preotul nu este numai un simplu slujitor, el trebuie sa duca o viata virtuoasa, sa studieze mereu, deoarece in activitatea sa este confruntat cu necesitatea apararii credintei impotriva ereziilor si a necredinciosilor. Propovaduirea cuvantului evanghelic, implica stapanirea artei elocintei, dar si o cultura bogata. In relatiile cu credinciosii, preotul trebuie sa arate un tact pastoral deosebit si, mai presus de toate, sa fie intelept, curat si credincios.
Sfantul Ioan Gura de aur - monahismul
Sf. Ioan a fost preocupat in mod cu totul aparte de viata monahala. Acestui aspect al trairii crestine, el ii dedica o serie de omilii. Cea dintai este Paraenesis ad Theodorum lapsum, care cuprinde doua omilii catre Teodor de Mopsuestia, fostul sau prieten, care a cedat in fata nurilor unei oarecare Hermione si a parasit viata de monah.
Deosebit de importante pentru viziunea hrisostomica asupra vietii monahale sunt cele doua carti: De compunctione, adresate lui Demetrius si Stelechius. El a intrat in polemica si cu adversarii monahismului in Adversus oppugnatores vitae monasti-cae, respingand acuzele acestora si indemnand pe parintii crestini sa-si trimita fiii lor spre a fi educati de catre monahi.
In Comparatia regis et monachi, face o paralela intre un rege si un monah, aratand valentele deosebite ale vietii de monah.
Sfantul Ioan Gura de aur - fecioria si vaduvia
Starii de feciorie si vaduvie le sunt dedicate de catre Sf. Ioan tratatele: De virginitate; Adversus eos qui apud se habent virgines subintroductas; Quod regulares feminae viris cohabitare non debeant; Ad viduam iuniorem si De non iterando coniugio.
El este de parere, urmand pe Apostolul neamurilor, ca, desi viata matrimoniala este buna, mai buna este cea de feciorie. El sfatuieste impotriva coabitarii monahilor si monahiilor sub acelasi acoperis, si condamna practica unor clerici de a avea in casele lor vergines subintroductae, sub pretextul convietuirii ca frate si sora in credinta.
In cazul vaduvelor, acestea ar fi mai bine daca ar ramane in starea de vaduvie, evitand cea de a doua casatorie.
In privinta educatiei celor tineri, Sf. Ioan traseaza, in De mani gloria et de educandis liberis, cu exactitate principiile unei educatii sanatoase, atat pentru baieti, cat si pentru fete. Educatia, desi este facuta pentru viata in aceasta lume, scopul ei este insa viata vesnica. Tratatul este interesant pentru istoria pedagogiei crestine.
Sfantul Ioan Gura de aur - tratate apologetice
In doua tratate apologetice abordeaza problema paganilor si a iudeilor: De S. Babyla contra Julianum et Gentiles, in care vorbeste despre biruinta crestinismului si caderea paganismului, si Contra Judaeos et Gentiles quod Christus sit Dens, o demonstratie pentru evrei si pagani ca "Hristos este Dumnezeu".
Sfantul Ioan Gura de aur - problema suferintei
Ca unul care a suferit in mod deosebit nedreptati nedescrise, Sf. Ioan trateaza despre problema suferintei, vazand in suferinta incercarile iubitoare ale lucrarii providentei divine, necazurile si durerile care se abat asupra celor drepti nu trebuie sa ii determine pe acestia sa puna sub semnul intrebarii ordinea divina din lume: Ad Stagirium a daemone vexatum; Quod nemo laeditur nisi a se ipso si Ad eos qui scandalizati sunt ob adversitates.
Sfantul Ioan Gura de aur - corespondenta
Corespondenta Sf. Ioan este bogata. Ea cuprinde aproximativ 236 de scrisori care s-au pastrat, indeobste, scrisorile sunt concise si dateaza din timpul celui de al doilea exil. Ele au un caracter istoric, pastoral si familial.
Interesante sunt cele 17 scrisori catre vaduva si diaconita Olimpiada, una din cele mai devotate credincioase, care se straduia pentru imbunatatirea soartei Sf. Ioan. La fel, retinem si scrisorile catre papa Inocentiu, in care aflam detalii despre situatia Bisericii de la Constantinopol, cat si despre autor.
Sfantul Ioan Gura de Aur - opere neautentice
Datorita personalitatii sale deosebite si prestigiului decare s-a bucurat, era natural ca multe lucrari cu autori necunosuti sa-i fie atribuite. Cercetatorii au descoperit aproximativ 900 de astfel de lucrari, dintre care 300 au fost tiparite, restul asteptand lumina tiparului, intre operele neautentice, exista si o multime de falsuri atribuite Sf. Ioan.
Dintre lucrarile neautentice mentionam: Opus imperfectum in Mattheum, care s-a bucurat de o larga popularitate in evul mediu, in realitate fiind opera unui arian din sec. V din Illyria.
Synopsis Veters et Novi Testamenti, introducere in Sf. Scriptura, cu un rezumat al fiecarei carti, in aceeasi categorie este plasata de catre cercetatori si Liturghia Sf. Ioan Gura de Aur, care apartine unei perioade tarzii, mai ales ca sinodul de la Constantinopol, din 692, nu face nici o mentiune referitoare la existenta ei.
Ar fi fost de asteptat ca, in contextul in care, la sinod s-a vorbit despre Liturghia Sf. Vasile si a Sf. Iacob, sa fie mentionata si cea a Sf. Ioan, daca ar fi fost in uz. Chiar daca Liturghia in sine nu poate fi atribuita Sf. Ioan, cercetarile recente admit posibilitatea ca rugaciunile centrale ale acestei liturghii sa apartina vremii sale, existand chiar motive pentru a i le atribui.
Sfantul Ioan Gura de Aur - doctrina teologica
Doctrina teologica a Sf. Ioan poarta amprenta preocuparilor sale majore, si anume, exegeza biblica si activitatea pastorala. Sf. Ioan nu a scris nici un tratat dogmatic insensul adevarat al cuvantului.
El a abordat teme dogmatice in contextul lucrarilor sale exegetice si al omiliilor si cuvantarilor sale, dandu-le un vesmant practic, in domeniul exegetic, a apartinut Scolii exegetice antiohiene care, spre deosebire de cea alexandrina promotoare a interpretarii alegorice, a accentuat sensul gramatical si literal.
A folosit alegoria acolo unde autorul inspirat o solicita, dar si in acest caz, modeland-o si apropiind-o cat mai mult posibil de text. El s-a straduit sa patrunda si sa descopere sensurile adanci ale Scripturii pentru a descifra in ele principii de conduita si invataturi practice pentru credinciosii sai.
De aceea, exegeza hrisostomica nu a depasit niciodata limitele educatiei morale si ale indemnului la viata virtuoasa. Dupa opinia sa, credinciosii nu se simteau atrasi de Biserica pentru profunzimea dogmelor ei, ci pentru invatatura morala a Evangheliei, pentru idealul iubirii crestine, si nadejdea ca Dumnezeu ii va mantui de necazurile si nedreptatile vietii. El s-a simtit mai degraba pastor de suflete si reformator social, decat teolog dogmatician.
Sfantul Ioan Gura de aur - cunoasterea lui Dumnezeu
In problema cunoasterii lui Dumnezeu, el este deosebit de explicit. Ideea de Dumnezeu este innascuta sufletului omenesc. Pe Dumnezeu nu-L putem cunoaste ce este El in Sine; stim doar ca El exista. Pretentiile anomeilor, care sustineau ca il pot cunoaste pe Dumnezeu, tot asa cum Dumnezeu se cunoaste pe Sine, le clasifica drept nelegiuiri si nebunii. Nici ingerii nu-L cunosc pe Dumnezeu in Sine. Ei poseda o cunoastere prin pogoramant, prin sincatabaza fata de Creatorul lor.
Sfantul Ioan Gura de aur - hristologia
Invatatura hristologica urmeaza in liniile ei directoare doctrina ortodoxa. Chiar daca Diodor din Tars a fost profesorul lui de teologie, Hrisostom nu se angajeaza in disputa hristologica a vremii. El face deosebire clara intre ousia sau physis, natura sau fire, si hypostasis sau prosopon, ipostas sau persoana.
Fiul este de o fiinta cu Tatal, iar in acest context, foloseste de mai multe ori formula calcedoniana, homoousios, pentru a exprima relatia dintre Tatal si Fiul. Nascut din Tatal, care este vesnic, si Fiul este vesnic, impotriva arienilor, el subliniaza dumnezeirea perfecta si completa, iar amenitatea perfecta si completa, impotriva apolinaristilor, insistand asupra realitatii si integritatii celor doua firi, divina si umana.
Hristos a luat firea noastra, nascandu-se in trup identic cu al nostru, insa fara de pacat. El S-a nascut in trup, pentru ca noi sa ne nastem dupa Duh. Exista in retorica sa anumite sintagme care au fost folosite si de catre antiohieni in disputa hristologica: ca Logosul s-a salasluit in omul lisus ca intr-un templu sau ca templul a primit harul.
Puse in contextul lor, acestea nu sunt altceva decat artificii retorice, deoarece Sf. Ioan a accentuat unitatea fara amestec si fara impartire sau separare a celor doua firi: "Cand spun un Hristos, prin aceasta vreau sa spun unire si nu amestecare, nu ca o natura este transmutata in alta, ci unite una cu alta", sau "Prin unire si alaturare, Dumnezeu Cuvantul si trupul sunt una, nu prin amestecarea sau obliterarea firilor, ci printr-o anume unire inefabila si dincolo de orice intelegere". "Sa nu ma intrebati cum", adauga el, prin aceasta dorind sa sublinieze taina propriu-zisa a intruparii lui Hristos.
In ceea ce priveste invatatura despre Fecioara Maria, el nu foloseste nici unul din termenii consacrati, insa, cu toate acestea, doctrina lui este explicita: "in multe lucruri suntem necunoscatori, ca de exemplu, cum Cel Nemarginit este in pantece, cum Cel Ce cuprinde in Sine toate lucrurile este purtat, ca nenascut, de o femeie; cum Fecioara da nastere si ramane Fecioara".
Sfantul Ioan Gura de aur - soteriologia
In actul de sfintire si mantuire, harul dumnezeiesc joaca un rol esential, insa nu in totalitate, deoarece lucrarea de mantuire ii revine si omului. Este vorba de o colaborare a omului cu harul. Dumnezeu da tuturor harul sau, insa el estelucrator numai in cei care voiesc sa-l primeasca, nu si in cei care i se opun.
Sfintele Taine sunt simboluri sau semne prin care, sub forma vazuta, ni se impartaseste harul cel nevazut al Iui Dumnezeu, in cuvintele Sf. Ioan, coboara "inteligibilul in sensibil". Adevaratul savarsitor al Sfintelor Taine este Hristos, sacerdotul nu este decat un instrument, mijlocitorul vizibil.
In ceea ce priveste Taina Sf. Euharistii, Sf. Ioan este cel care fixeaza, in canoane precise, taina cea mai presus de fire si intelegere care se savarseste de fiecare data in cadrul Sf. Liturghii, cand Hristos se jertfeste in mod real.
Pe altar "sta Hristos cel injunghiat", "trupul Sau sta inaintea noastra", "ceea ce se afla in potir, este acelasi cu cel ce a curs din coapsa lui Hristos. Ce este painea? Trupul lui Hristos". "Gandeste, omule, ce trup jertfelnic iei in mana ta! De ce masa te apropii! Adu-ti aminte ca tu, desi esti praf si cenusa, primesti Sangele si Trupul lui Hristos".
Referitor la impartasirea cu Trupul si sangele Mantuitorului, el spune: "Ceea ce Domnul nu a suportat pe cruce (sfaramarea picioarelor Sale), el sufera acum prin jertfa din iubire fata de voi. El permite ca El insusi sa fie faramitat, pentru ca toti sa fie indestulati din plin".
"Pretutindeni exista doar un singur Hristos, desavarsit in aceasta lume si in cealalta; un singur trup, ca atunci cand, desi este adus jertfa in multe locuri, El ramane un singur trup, asa ca exista doar o singura jertfa... Oferim acum ca jertfa ceea ce a fost oferit atunci... Noi nu aducem alta jertfa decat cea adusa de Marele Preot, ci mereu aceeasi, sau mai degraba celebram amintirea acelei Jertfe".
Savarsitorul jertfei este insusi Hristos, preotul are doar rolul de slujitor si mijlocitor; Cel ce binecuvinteaza si preface darurile de paine si vin este Hristos. Dupa parerea Sf. Ioan, darurile se prefac in Trupul si Sangele Domnului atunci cand sunt pronuntate cuvintele de instituire: "Luati, mancati..." si "Beti dintru acesta toti..."
Sfantul Ioan Gura de aur - pastor de suflete
S-a spus, adeseori, ca Sf. Ioan a fost mai putin preocupat de probleme dogmatice si mai mult de cele morale. O astfel de disociere este neavenita, deoarece ideile sale morale sunt mereu ancorate in structurile doctrinare biblice si ale traditiei Bisericii, intelegem mai bine profunda lui preocupare fata de morala, daca avem in vedere faptul ca el s-a considerat, inainte de toate, pastor de suflete si apoi invatator.
Ca pastor, el intelegea ca este dator sa-i invete pe credinciosi ce inseamna, in realitate, transpunerea notiunilor de credinta in viata, asumandu-si sarcina propovaduirii cuvantului evanghelic: "Am poruncit sufletului meu sa-si asume indatoririle de propovaduitor si sa indeplineasca poruncile atat timp cat mai respir si cat timp Dumnezeu considera ca este bine sa ma tina in viata, fie ca mai exista cineva care sa ma asculte sau nu".
Aceasta responsabilitate el a dus-o la implinire ca nimeni altul. Nu in zadar, el a fost distins cu titlul de "invatator si sacerdot universal", iar pentru maretia si splendoarea cuvantului sau i s-a dat numele de Hrisostom, adica "Gura de Aur", inca din sec. VI.
Prof. Dr. Remus Rus
extras din "Dictionar enciclopedic de literatura crestina din primul mileniu"
