marți, 23 decembrie 2014

GRĂDINA MAICII DOMNULUI V- Părintele Serafim

Părintele Serafim, Pustnicul Atonului


Un tânăr evlavios din Atena, dintr-o familie bogată, şi-a L-L pierdut mama din pricina unei boli grele şi pe neaşteptate a murit şi tatăl lui, după puţină vreme. Moartea părinţilor lui 1-a zguduit tare şi asta s-a făcut pricină ca tânărul să filozofeze la deşertăciunea acestei lumi. îşi împărţi aşadar toată averea sa la săraci, îşi lăsă marele său magazin comercial angajaţilor lui şi veni în Sfântul Munte.

Trecând pe la Nea Schiti, 1-a cunoscut pe Părintele Neofit, ce locuia la Cliilia Sfântului Dimitrie, unde a fost găzduit şi s-a mărturisit. Părintele Neofit i-a povestit multe despre pustnici şi mult i s-a aprins dumnezeiescul dor auzind despre Pustnicii ce locuiesc în vârful Atonului (există tradiţia confirmată în repetate rânduri de arătări a acestor Pustnici minunaţi la diverşi monahi şi mireni. Se spune că ar fi 12 sau 7). Apoi a cerut binecuvântare de la Părintele Neofit să rămână în obştea sa, să se tundă monah, după care să-i dea binecuvântarea sa să se pustnicească sus, pe Aton. Părintele Neofit, văzându-1 foarte smerit şi evlavios 1-a primit, dar 1-a ţinut cu hainele lui mireneşti şi 1-a pregătit duhovniceşte, fără zgomot, cinci ani, fără ca ceilalţi să ştie scopul cel sfânt al tânărului, care evita chiar şi întâlnirile cu Părinţii Schitului. După ce a fost instruit duhovniceşte cinci ani, Stareţul 1-a făcut monah, l-a numit Serafim şi i-a dat binecuvântarea să se pustnicească sus, pe Aton, fără să vadă om.

După trei ani a venit odată, precum mi-a povestit Părintele Dionisie, din sinodia (obştea) Părintelui Neofit, şi-şi spunea ispitele ce le-a avut la început, cum îl ameninţau diavolii mereu. într-o noapte i-au aruncat tabla cea veche ce o avea în faţa peşterii ca să împiedice puţin vântul cel puternic şi ploaia. Părintele Serafim nu numai că nu s-a tulburat, ci zâmbind a spus diavolilor:

- Dumnezeu să vă ierte! Bine aţi făcut, căci aşa îmi urâţisem peştera, cu tabla ce am pus-o.

Părintele Serafim a mai apărut şi altă dată, după cinci ani, şi Părintele Neofit i-a dat un vas cu Sfintele Taine şi plecând iarăşi pe vârful Atonului n-a mai apărut vreodată.

Părintele Serafim a devenit înger, „serafim". Şi cum să nu zboare, când pe toate le-a aruncat pentru Hristos. Să avem binecuvântarea lui. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu