SUNTEM EXACT OAMENII VREMURILOR DE ACUM

Maica Stareţă Macrina

Majoritatea interviurilor mele îşi aleg interlocutorii după realizările lor în creaţia artistică, în lumea culturii, în profesii ce au în centrul lor performanţe dăruite grijii pentru sănătatea semenilor noştri. De multe ori mi-am dorit să prezint cititorilor interviuri esenţiale cu oameni care ne apropie prin viaţa lor şi vocaţia lor de Dumnezeu, de înţelesul ctitoriilor dăruite credinţei. Am avut de curând bucuria acestor ceasuri depline, trăite întru frumos, credinţă în Dumnezeu şi menirea omului de a ctitori frumosul, de a-l restaura şi prezerva, stând de vorbă cu stareţa Mănăstirii Dragomirna, o ctitorie dumnezeiască pentru toţi ce cunosc acest loc de închinăciune, rugăciune şi contemplaţie a perfecţiunii.

”Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”

Fresca de pe bolta Sfântului Altar

Am pornit de la premiile, cele două, de mare prestigiu care au încununat recent Mănăstirea Dragomirna. Am vorbit despre aura pe care o poartă lucrările noastre de ctitorire, refacere, restaurare şi înţeleaptă iubire. Ascultând cuvintele cumpănite şi armonia din toate răspunsurile primite de la Stareţa Stavroforă Macrina, nu doar Mănăstirea Dragomirna mi s-a părut mai frumoasă, ci lumea în care trăim transformată în Grădina Maicii Domnului prin biserici şi mănăstiri. După spovedanie şi împărtăşanie ne simţim mai curaţi şi luminaţi pe căile vieţii noastre.

După dialogul meu cu Maica stareţă de la Dragomirna, vă veţi simţi mai curaţi şi luminaţi. Cuvintele ei vorbesc atât de simplu şi de convingător despre vocaţia de a zidi, despre o ctitorie unică în lume şi despre Dumnezeu. Ele ne amintesc că Marele Arhitect al Lumii este Dumnezeu. Cuvintele Maicii Stareţe ne împărtăţesc taina iubirii, a jertfirii, a lucrării şi iubirii continue de Dumnezeu. Ele vorbesc despre un cer senin pe care se proiectează silueta mânăstirilor româneşti ca un tezaur de chivoturi, de clopotniţe şi grădini de flori ţărăneşti şi arbori seculari. Cuvintele Maicii Stareţe de la Dragomirna ne înseninează şi ne dau aripi. Ne amintesc menirea noastră pe pământ. E o bucurie să vezi că mari instituţii europene răsplătesc înfăptuiri din România şi să cunoşti oameni care lucrează pentru patrimoniul României. Iată cum ne ajută marile credinţe ce locuiesc mănăstirile noastre să redescoperim valoarea religioasă şi nu doar laică a verbului a împărtăşi. Iată şi un alt fel de interviu în care interlocutorul ne bine cuvântează şi nu doar informează. Am ascultat cuvintele Maicii Stareţe Macrina, dure şi ferme, dar şi pline de adevăr şi blândeţe, cuvinte cu putere care pătrund în inima omului, cuvintele vieţii. Fie ca taina pe care ne-o reaminteşte Maica stareţă să rodească pretutindeni, "pe-un picior de plai, pe-o gură de rai".

”Mânăstirea Dragomirna, ultima sclipire a picturii de influenţă bizantină”

Dragomirna, înaltă şi îngustă ca o cutie de sfinte moaşte

Aşezată între blândele coline ale Bucovinei, Mânăstirea Dragomirna se înalţă ca un arbore în timp, înspre cer, între ziduri de cetate. Nicolae Iorga vorbea despre frumuseţea fără pereche a Dragomirnei, despre măreţia ei şi despre impresia totală pe care o face asupra privitorilor. În lucrarea sa „Neamul românesc din Bucovina”, istoricul o caracteriza astfel: „Vederea acestei biserici este o uimire de bucurie. E înaltă şi îngustă ca o cutie de sfinte moaşte şi e unul din cele mai strălucite monumente ale vechii noastre arhitecturi, iar pentru Crimca un titlu veşnic de glorie”. Dragomirna a oferit creatorilor de artă din Moldova modele de arhitectură şi de decoraţie sculpturală. Mânăstirea Solca din apropiere e parcă o replică a Dragomirnei. La fel, ”Trei Ierarhi” de la Iaşi reprezintă nivelul de desăvârşire a drumului deschis de ea, din aceeaşi familie arhitectonică. Recent, vi s-a decernat ”Premiul Uniunii Europene 2014 pentru patrimoniul cultural” / ”Premiul Europa Nostra”. Care a fost motivul?

Mulţumim lui Dumnezeu şi tuturor oamenilor care au făcut posibilă obţinerea acestor două premii: unul din cele trei premii oferite la categoria ”Conservare” şi ”Premiul Publicului”. Mulţumim ctitorilor, pictorilor, restauratorilor Mănăstirii Dragomirna şi oamenilor care iubesc şi au votat online pentru acest minunat lăcaş de cult şi monument istoric. Un juriu de specialitate a ales 6 proiecte care au primit titulatura de laureaţi ai Marelui Premiu (3 la categoria conservare printre care şi Mânăstirea Dragomirna şi 3 la categoriile cercetare; contribuţii exemplare; educaţie, formare şi sensibilizare) care au primit recompensa recunoaşterii - o plachetă şi o sumă de 10.000 de euro. Mănăstirea Dragomirna a primit şi Premiul Publicului în urma votului online organizat de ”Europa Nostra”. Complexul de artă medievală de la Dragomirna a fost reabilitat între anii 2010 şi 2012, prin proiectul „Restaurarea şi conservarea patrimoniului cultural şi modernizarea infrastructurii conexe“, care a fost finanţat prin Programul Operaţional. Documentaţia pentru Mănăstirea Dragomirna a fost depusă de coordonatoarea şi expertul echipei de restaurare a proiectului, prof. Carmen Solomonea, care este şi câştigătoarea premiului. Acesta a fost acordat recent la Viena pentru calitatea Restaurării Frescei, din 1609. În septembrie, atunci când va fi pusă pe mânăstire placheta Premiului, vor veni numeroase personalităţi dintre cele care au fost la Viena. Şi sper să fie încântaţi de aceste locuri cu aromă spirituală şi să revină.

Fresca restaurată din Biserica Pogorârea Sfântului Duh

Ce ne puteţi spune despre ”Fresca” din 1609?

Ea împodobeşte turla, altarul şi naosul bisericii mari. Este pictată pe cinci registre supraetajate, până la Bolta Pantocratorului fiind peste 40 de metri. S-a lucrat cu o echipă mixtă, români şi străini, timp de doi ani, execuţia fiind finanţată din fonduri europene. În bisericile ortodoxe, în altar se află de obicei ”Maica Domnului cu Pruncul”. La Dragomirna însă, pe bolta altarului este pictată ”Înălţarea Domnului”, iar mai jos scene cu Ierarhi, ”Liturghia îngerească” pe turlă, iar în naos scene din ”Viaţa Mântuitorului”. Este pictura originală realizată de o echipă locală, întrucât pe banda care separă registrul Sfinţilor Monahi de ornamentul de la bază este scris numele lor: Părintele Crăciun, Mătieş, Ignatie şi Grigorie, formaţi în şcoala de pictură moldovenească tradiţională. Restaurarea a început în 2011. Numele lor este încrustat pe peretele altarului. Aceştia au adăugat şi unele elemente decorative împrumutate din miniaturile manuscriselor munteneşti.

Fresca din absida de sud, detaliu

Dincolo de frumuseţea peisajului, de neobişnuitul locului, ceea ce produce o impresie de neuitat este eleganţa ciudată a monumentului, cu rigori geometrice de mare rafinament, cu o siluetă unică prin proporţiile şi unitatea volumului, între toate celelalte monumente moldoveneşti medievale. Mânăstirea Dragomirna a fost construită în primele decenii ale secolului al XVII-lea. Biserica din cimitir, biserica mică, este închinată ”Sfinţilor Enoh, Ilie şi Ioan Teologul” şi a fost ridicată în 1602, iar biserica mare are hramul „Pogorârea Sfântului Duh”. Fiind lipsită de obişnuita pisanie, atât anul construcţiei, cât şi numele ctitorilor au fost dezvăluite în urma cercetării unor documente şi a lucrărilor de restaurare de mai târziu. Ce au comun cele două biserici?

Ambele biserici i-au avut drept ctitori pe Mitropolitul Anastasie Crimca împreună cu logofătul Lupu Stroici şi fratele acestuia, Simion Stroici. Anastasie Crimca a fost o personalitate proeminentă pentru cultura noastră. Fiu al cneaghinei Carstina şi al negustorului Ion Crimca, s-a călugărit de tânăr la Mânăstirea Putna, remarcându-se ulterior ca ierarh, patriot, om de cultură cu un pronunţat gust artistic. În 1600 depune jurământ de credinţă lui Mihai Viteazul, care intrase fără luptă în Moldova, unind pentru întâia oară cele trei ţări române, iar în 1608 ajunge mitropolit al ţării, cu o activitate intensă pe mai multe planuri. Mânăstirea Dragomirna rămâne creaţia sa de suflet, biserica mare remarcându-se prin aspectul ei suplu, dar şi printr-o anume măreţie.

Dragomirna, un unicat în arhitectura religioasă din Bucovina

Nicolae Iorga afirma despre turla Bisericii că este în întregime înveşmântată ”într-o haină de sculptură în piatră care o transformă într-un adevărat giuvaer”.

Întreaga compoziţie a acestei părţi a bisericii este de o deosebită cumpănire şi armonie, lucrată cu delicateţea unui filigran. Şi ea e înconjurată deasupra ferestrelor de acelaşi brâu în torsadă a cărui prezenţă în arta românească este pentru prima dată semnalată aici. Aş putea afirma că Dragomirna este un splendid filigran de piatră.

Fresca din naos restaurată

Care este acum starea de conservare a restului mânăstirii?

Proiectul cu fonduri europene a avut 10 obiective: refacerea pavimentului de pe aleea de acces în mănăstire din cuburi de granit combinate în două culori, cu păstrarea motivului tradiţional, împrejmuirea aleii principale de acces cu un gard cu fundaţie continuă din beton, cu soclu din beton placat cu piatră şi care susţine plasa ornamentală din fier de bare independente. De asemenea, terenul mănăstirii a fost împrejmuit cu un gard din plasă zincată fixată de stâlpi metalici din ţeavă galvanizată montaţi în fundaţii izolate din beton. Refacerea şarpantei şi înlocuirea învelitorii vechi din tablă zincată a tuturor clădirilor din incinta mănăstirii, a celor cinci turnuri şi a drumurilor de strajă cu învelitori din tablă de cupru. Repararea tâmplăriei, montarea unei centrale termice noi şi a unor panouri solare, refacerea instalaţiei electrice (înlocuirea tuturor tablourilor de distribuţie, a cablurilor şi coloanelor de alimentare ale tablourilor de distribuţie), refacerea alimentării cu apă a ansamblului mănăstiresc. Conservarea şi restaurarea decoraţiilor exterioare din piatră de pe turla bisericii (finalizat în 2010). Un loc important a fost acordat restaurării şi conservării picturilor murale de la începutul secolului al XVII-lea din Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“, care decorează doar turla, altarul şi naosul bisericii. Stratul pictural a fost curăţit, consolidat şi stabilizat, eliminându-se intervenţiile anterioare neglijente de repictare şi a reparaţiilor care acopereau porţiuni din zidărie şi pictură. Restaurarea catapetesmei prin lucrări de conservare-restaurare a structurii de rezistenţă din lemn, operaţii de conservare-restaurare pentru policromie plană, sculptată, traforată şi operaţii de conservare-restaurare pentru icoane. Construirea unui punct de informare turistică în incinta mănăstirii, pe latura sudică. Dar, din păcate, nu este totul terminat, din motive financiare.

Fresca din absida de sud

Cum aţi defini stilul picturii de la Dragomirna?

Este ultima sclipire a picturii de influenţă bizantină, care ilustrează talentul marelui ctitor al Dragomirnei. Imaginile din frescă am putea spune că sunt copii ale celor din manuscrise. Catapeteasma bisericii "Pogorârea Sf. Duh" provine de la Mănăstirea Solca şi este confecţionată din lemn de tisă, în stilul rococo central-european al timpului, fiind bogat sculptată şi aurită. Ea este formată din cinci rânduri de icoane. Pe primul rând sunt patru icoane mai mici:Mântuitorul cu Luca şi Cleopa, Maica Domnului cu Elisabeta, Petru salvat din valurile mării şi o Minune săvârşită de Sfântul Nicolae. Al doilea rând conţine patru icoane mari cu următoarele teme: Mântuitorul pe scaunul arhieresc, Maica Domnului Împărăteasă cu Pruncul, Pogorârea Sfântului Duh (icoana hramului) şi Sfântul Nicolae. Pe uşile împărăteşti se află icoanele Bunei Vestirişi ale celor patru evanghelişti, iar pe cele diaconeşti sunt pictaţi Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil. Scenele din manuscrise, foarte frumoase, reprezintă ilustraţii ale textului biblic. Pictura bisericii "Pogorârea Sf. Duh" se mai păstrează în prezent doar pe zidurile şi bolţile naosului şi altarului. Potrivit unor tradiţii, au fost picturi şi în pronaos şi pridvor, ale căror urme se mai vedeau prin anii '60 ai secolului al XX-lea. Din cauza condiţiilor vitrege prin care a trecut biserica de-a lungul veacurilor, chiar şi picturile din naos şi altar au suferit degradări, scene întregi sau numai detalii fiind şterse. În această situaţie, este destul de dificilă reconstituirea tuturor înţelesurilor iconografice şi judecarea completă a stilului picturii. Printre scenele care atrag atenţia sunt de menţionat următoarele: Iisus în grădina Ghetsimani, Prinderea lui Iisus, Judecata, Răstignirea, Coborârea de pe cruce etc. În calota turlei este reprezentat Iisus Pantocrator, iar în conca absidei altarului este Înălţarea. Ca şi la alte biserici din Moldova, în pictura murală sunt vizibile şi unele elemente de folclor, costume de epocă.

Fresca restaurată

În primele decenii ale secolului al XVII-lea, Mănăstirea Dragomirna a reprezentat un puternic focar de cultură românească, aici copiindu-se cărţi religioase împodobite cu miniaturi.

Anastasie Crimca a înfiinţat în mânăstire o şcoală de miniaturi şi caligrafi, în care s-au realizat peste 27 de manuscrise, cărţi liturgice care se află şi acum în muzeu. Manuscrisul avea o pagină de text şi una de ilustraţie. Sistemul de execuţie este miniatura şi toată concepţia lucrărilor i-a aparţinut Mitropolitului Anastasie Crimca, care era un fin cărturar. Miniaturile Şcolii de la Dragomirna înfăţişează scene în haine româneşti, dacă se poate spune aşa, în care tonurile violente alternează cu cele delicate. Sorin Ulea afirma: ”Arta fină din vârful peniţei, arta lui Crimca dă viaţă unei lumi de basm făcute să bucure ochiul prin scânteierea aurului şi a culorilor curcubeului”. Se observă în miniaturi acelaşi rafinament somptuos al broderiilor liturgice, ceea ce dovedeşte unitatea de concepţie care a stat la baza lor.

Cinzecimea din Noul Testament

Ce ne puteţi spune despre Tezaurul moştenit?

Din perioada anterioară construcţiei Mânăstirii Dragomirna sunt unele piese ce se disting prin valoarea lor: un acoperământ de sfinte vase dăruit Mânăstirii Voroneţ de mitropolitul Grigorie Roşca în 1559, Evangheliarul ferecat în 1557 şi crucea din lemn de abanos cu admirabile sculpturi în lemn ferecată în 1542. Şi, aşa cum vă spuneam, zestrea cea mai de preţ şi bogăţia muzeului o constituie cele câteva manuscrise ieşite din şcoala de caligrafi şi miniaturişti de la Dragomirna. În anul 1609, Anastasie construieşte şi sfinţeşte biserica mare a Mânăstirii, cu hramul Pogorârea Sfântului Duh. El dăruieşte Mânăstirii unTetraevanghel cu miniaturi pe pergament. Mai târziu, în 16 martie 1610, Anastasie Crimca oferă un Apostol - manuscris cu miniaturi pe pergament, care se află astăzi la Viena şi pe care se află scris Testamentul lui Crimca cu triplul blestem de a nu fi închinată mânăstirea altor mânăstiri din afara ţării. Dintre multele daruri oferite Mânăstirii Dragomirna de către mitropolitul Anastasie Crimca mai amintim cele două Liturghiere, din care unul este scris de diaconul Dumitraşcu (oferite în anul 1610), Epitaful cu Adormirea Maicii Domnului (oferit mânăstirii la data de 8 iulie 1612). La data de 1 iulie 1614, Anastasie Crimca adăuga daniilor sale un alt Tetraevanghel, apoi, în 1616, două manuscrise cu miniaturi: un Liturghier şi o Psaltire, ambele având menţiunea că au fost făcute şi dăruite de ctitor. Darurile lui Anastasie oferite mânăstirii continuau: în 1624 oferă o cruce sculptată în lemn de cedru, cu o frumoasă ferecătură în filigran de argint aurit, în 1626, un alt epitaf cu Punerea în Mormânt a Mântuitorului. În anul 1767, împărăteasa Ecaterina a Rusiei dăruieşte Mânăstirii Dragomirna un policandru de cristal ce se află expus în una din sălile muzeului şi clopotul cel mare, numit Zaporojanul, în greutate de peste 1.100 de kilograme, care se află în clopotniţa mânăstirii. Tezaurul artistic de laDragomirna pune în lumină şi alte ramuri de activitate artistică, dezvoltate în cadrul mânăstirii, cum ar fi broderia şi arta prelucrării materialelor preţioase. Cele câteva piese brodate dăruite de Crimca mânăstirii, Epitafurile din 1612 şi 1626, se remarcă prin măiestria execuţiei cu fir de aur şi argint pe fondurile de calde tonalităţi ale catifelelor de culoare vişinie şi verde. Ferecăturile somptuoase semnate de argintarul Grigore Moisiu se impun atât prin noutatea compoziţiei şi a repertoriului ornamental, cât şi prin desăvârşita stăpânire a tainelor tehnicii prelucrării metalelor. O altă piesă de valoare istorică şi artistică o reprezintă un alt Epitaf cu aceeaşi temă - Punerea în mormânt - broderie în fir de aur şi de argint pe fond de mătase, dăruit de mitropolitul Varlaam al Rostovului mitropolitului Anastasie Crimca. Acest epitaf a fost lucrat în 1588 în Rusia, broderia constituind un alt obiect de nepreţuit atât prin vechime, cât şi prin fineţea execuţiei.

O adevărată dantelărie în piatră

Dar despre expoziţia din Sala Gotică, ce ne puteţi mărturisi?

Ea mai adăposteşte: un exemplar din Cazania lui Varlaam tipărită la 1643 la Iaşi, fiind prima carte scrisă în Moldova în limba română folosind alfabetul chirilic; două epitafuri din secolul al XVII-lea reprezentând unul Îngeri şi Serafimi, iar altul având brodaţi Sfinţi Ierarhi; o lumânare din ceară albită la soare şi pictată după tradiţie de către ctitor, aprinsă la slujba de sfinţire a mânăstirii; alte cruci de proporţii mai mici ce au aparţinut unor egumeni ai mânăstirii; obiecte de cult datate din secolul XVIII-lea: potire, stea, disc şi litier.

”Dumnezeu are nevoie de mulţi slujitori”

Scenă din Viaţa lui Isus

Viaţa liturgică a fost continuă sau a avut perioade de sincopă întrucât se dusese vestea, aşa cum reiese din Memoriile lui Petru Movilă, că Dragomirna era ”o mânăstire mai mare şi mai frumoasă decât celelalte mânăstiri ce se aflau în Moldo-Vlahia”.

Cuvintele lui Petru Movilă nu cuprind exagerări. Dragomirna poseda, după cum reiese dintr-un document din 1615, peste 30 de moşii cu vii, mori şi heleşteie, era înzestrată cu toate cele necesare cultului şi avea puternice ziduri de cetate. Din păcate această perioadă de strălucire nu a durat decât două decenii. Din zestrea dăruită de Crimca şi de cei apropiaţi lui nu se mai păstrează astfel decât o mică parte deoarece la numai câţiva ani după terminarea mănăstirii, în primăvara anului 1653, este jefuită de cazacii lui Timuş Hmelniţki. Iată cum descrie cronicarul Miron Costin, în Letopiseţul său, încercarea prin care a trecut Dragomirna în acea vreme: "Timuş cum au sosit la cetatea Sucevei de a doua zi s-au dat la jafurile mănăstirilor şi întâi asupra Dragomirnei, cu furci au mărs şi au bătut mănăstirea. Şi dacă i s-a închinat odoarele, veşmintele în foc au dat... ce mai mult decât păgânii s-au purtat cu acee mănăstire". O parte din podoabele jefuite de cazacii lui Timuş au fost adesea răscumpărate pe sume considerabile. Însemnările care menţionează răscumpărarea lor sunt dese. Altele au ajuns mai târziu înapoi, iar altele niciodată. La distanţă de un secol au venit tătarii, în 1758, lăsând mânăstirea ”părăsită şi stricată”, după cum mărturiseşte cronicarul. În această stare a găsit-o şi boierul moldovean Marele Vistiernic Filip Catargiu, care ”printr-a sa cheltuială şi osteneală a săvârşită aciastă sfântă mânăstire iarăşi după cum a fost”. Dragomirna este una dintre cele trei mânăstiri, alături de Suceviţa şi Putna, care n-au fost închise niciodată, nici în perioada austro-ungară, când multe mânăstiri au fost închise, nici în cea comunistă, deşi după dispariţia marilor ei ctitori, Dragomirna cu obştea ei monahală a rămas să se apere singură.. Acum suntem 70 de maici. Unele au peste 80 de ani, în mânăstire nu prea sunt călugăriţe între 50 şi 60 de ani, din cauza perioadei împietrite a comunismului, şi există şi multe tinere. Dumnezeu are nevoie de mulţi slujitori.

”De tine însuţi nu poţi fugi nicăieri”

Catapeteasma

De ce credeţi că vin atât de multe tinere în mânăstire? Sunt ele dezamăgite de viaţă?

Cei care fac parte din această categorie n-au putut să stea decât foarte puţin. Mânăstirea este un refugiu pentru cei care vor să ajungă mai repede la Dumnezeu, dar nu pentru cei care vor să fugă de ceva. De tine însuţi nu poţi fugi nicăieri. Dacă nu ai venit pentru întâlnirea cu Dumnezeu, te întorci înapoi la lupta ta. Noi socotim că cei care sunt chemaţi de Dumnezeu au această vocaţie. Au fost cazuri de tinere care au venit pentru că au avut decepţii în viaţă, au stat un an-doi şi n-au mai rezistat. Pentru fiecare dintre noi este o perioadă de noviciat în timpul căreia cei veniţi trebuie să treacă prin toate încercările vieţii monahale ca să afle dacă sunt pregătiţi pentru viitor. Credinţa în Dumnezeu este sprijinul vieţii.

Maica Stareţă Macrina în curtea Mănăstirii Dragomirna

Ce v-a îndemnat să îmbrăcaţi haina monahală? Cum de l-aţi descoperit pe Dumnezeu? De când sunteţi în mânăstire, Maică Stareţă? Sunteţi foarte tânără.

Din 1992, când aveam 22 de ani. Am trăit senzaţia că merg către o Taină mare. Am înţeles că în mânăstire este esenţa vieţii. Locul acesta sacru, toposul sfânt m-au cucerit. Legea Mântuitoruluui este Legea Iubirii. Pentru mine,Dragomirna este o haltă către Eternitate. La mine s-au îmbinat interesul pentru marele orizont al credinţei cu cel pentru cultură.

Broderie cu Plângerea lui Isus

E vară, e o perioadă de vacanţă. După acordarea acestui premiu, simţiţi că au venit mai mulţi turişti străini să viziteze mânăstirea?

Din păcate nu. Întrucât cred că Dragomirna nu este prea bine prinsă în circuitul turistic, deşi se află pe drumul care leagă Suceava de Rădăuţi. Nu ştiu dacă traseul îi împiedică sau faptul că biserica nu are pictură exterioară. Unicitatea monumentului este dată de arhitectură şi de tot ce este împrejurul bisericii. Este ca o fortăreaţă medievală, cu ziduri de 11 metri înălţime. Biserica este înaltă de 43 de metri şi îngustă doar de 9 metri, lungă de 36 de metri şi cu toate astea are un aspect impunător care atrage vizitatorii şi mai ales pe credincioşi. După acest Premiu, am putea spune că mânăstirea este mai bine cunoscută pe plan internaţional, datorită materialelor publicate în străinătate.

Turla restaurată

Într-o asemenea cetate a spiritualităţii, care este viaţa maicilor?

În centrul ei se află rugăciunea. Viaţa duhovnicească este pe prim-plan. Slujbele zilnice, rânduite de la Utrenie la 4 dimineaţa, Vecernia de la ora 16.00, Vecerniţa la ora 19.00. Noi creştem în rânduieli. În restul timpului sunt activităţile legate de gospodăria interioară. Noi trebuie să ne gospodărim întru toate. Lucrăm într-un atelier de pictură, care se doreşte o continuare a celui al lui Anastasie Crimca, condus de o maică specializată în pictură bisericească. Aici se lucrează şi miniatură, facem reproduceri după lucrări originale, pictăm icoane pe sticlă şi pe lemn, pe care le punem la vânzare. Avem şi un atelier de tâmplărie şi de sculptură, dar şi un atelier de ţesături. Ne dorim ca motivul principal al sculpturilor şi broderiilor noastre să fie Biserica mânăstirii. Multe dintre maici lucrează în atelierul de croitorie şi broderie, unde realizează veşminte preoţeşti şi haine bisericeşti. Ne-am propus să lucrăm şi ii româneşti, fiind acum deosebit de cerute pe piaţă. Am făcut până acum patru expoziţii, două în mânăstire, una în Iaşi şi una în Suceava. Încercăm să valorificăm lucrările pentru că ele reprezintă o sursă de existenţă.

Capul de bour, detaliu de pe Turnul Porții

Se apreciază că în rândul călugărilor au existat întotdeauna minţi luminate. Aveţi în mânăstire şi o bibliotecă? Am fost la Mânăstirea Putna anul trecut şi l-am cunoscut pe Arhimandritul Melchisedec Velnic, o adevărată enciclopedie. Iar focarul cultural format în jurul mânăstirii este impresionant. De altfel, acolo odihneşte şi Maica Benedicta, omul de mare cultură Zoe Dumitrescu Buşulenga, fostul meu profesor universitar de la Catedra de Literatură Comparată din cadrul Facultăţii de Filologie de la Bucureşti. Cunoştinţele sale, ramurile creaţiei reprezentau pătrunderi către esenţe, discursul său era arborescent, înnobilat cu podoabe baroce. Aceasta afirma tot timpul că acest popor are o misiune sfântă: ”Noi am fost aşezaţi la o răspântie de drumuri ca să rezistăm. Am fost bastionul credinţei, o linie de unire între Est şi Vest, o ţară de Sinteză”.

Avem o bibliotecă cu carte veche, cu arhivă încă din perioada austro-ungară pentru că dinainte nu s-a păstrat nimic. Timp de 12 ani, când Paisie a fost stareţul Dragomirnei, el s-a îngrijit de îmbogăţirea fondului de manuscrise şi de cărţi religioase şi de creşterea obştei monahale a cărei viaţă a organizat-o după tipicul celei de la Muntele Athos. Citim Scrierile Sfinte, Biblia, ne rugăm lui Dumnezeu: ”Dă, Doamne, un gând de pace şi de dragoste pentru această ţară”. Întotdeauna mânăstirile noastre erau focare de rugăciune.Avem şi un sector de carte nouă din toate domeniile. Vin pasionaţii de lectură şi de studiu şi din afara mânăstirii şi împrumută cărţi.

Epitaf Adormirea Maicii Domnului 1612

Am înţeles că în luna august organizaţi un simpozion. Ce tematică va avea?

Se va numi ”Dragomirna. Ctitori şi restauratori”. Iar la final sperăm să edităm patru volume cu tot ce s-a scris despre Dragomirna până acum incluzând şi comunicările Simpozionului din 2009, dedicat ctitorilor ei, respectiv Luca şi Simion Stroici, şi mentorului care a fost Anastasie Crimca, cât şi lui Miron Barnovschi, care a plăsmuit zidul de incintă, lat de 11 metri, cu drum de strajă şi un pod ridicător la intrare. Anastasie Crimca îl cunoştea pe Barnovschi încă de când era boier. Fuseseră amândoi sfetnici ai lui Ştefan Vodă Tomşa. În plus, Barnovschi era nepotul fraţilor Stroici. El se mândrea cu această ctitorie a sa, hotărând s-o împodobească cu icoane pictate la Moscova, unde existau renumiţi iconari împărăteşti. De aceea a trimis la Moscova o mare solie, compusă din clerici şi boieri, conducerea fiind încredinţată Arhimandritului Varlaam. Ne-am dori să reuşim să scoatem şi un album cu pictura restaurată.

”Azi trăim o inversare a valorilor, o pierdere a identităţii”

Epitaf Punerea în mormânt a Mântuitorului

Peisajul moral al societăţii noastre este destul de nebulos. Ce vă dezamăgeşte în lumea de azi?

Suntem exact oamenii vremurilor de acum. Cred că, din punct de vedere material, poate lumea n-a dus-o niciodată mai bine. Probabil că această dorinţă de bunuri materiale va creşte, dar nu şi cea spirituală. Goana după bani şi putere ne dărâmă în interior. Căutăm ceea ce nu este de folos şi atunci ne golim în interior. Unele tradiţii s-au pierdut. Dorinţa de bine spiritual există în sufletul omului, dar este înăbuşită acum. Cred că putem lupta cu acest veac.

Filă din Liturghier de secol XVII

Dar tineretul de astăzi cum îl priviţi? Mai are el modele?

Are foarte mult potenţial, dar trebuie ajutat ca să vadă direcţia în care trebuie să apuce. Fiecare am trecut prin momente în care căutam şi acest lucru se observă şi la tineretul de astăzi, care este cumva debusolat. Cred că totul depinde de noi, să-i îndrumăm să vadă vertical, să vadă ce au de făcut, să nu se lase învinşi de prima amăgire. Trebuie să-i apropiem de biserică, de adevăr. De multe ori se vede în societatea noastră o inversare a valorilor, o pierdere a identităţii. Au dispărut modelele, nu prea se mai vorbeşte de istorie. Atunci cum să ştie tinerii ce s-a întâmplat în Evul Mediu sau în Renaştere? Primul nucleu este familia care trebuie să-i crească în adevăr. Este păcat că nu mai sunt respectaţi bătrânii. Acolo unde au dispărut satele, unde au dispărut cei care formau sfatul înţelepţilor, a început să bată vântul şi s-au abătut nenorociri. Din păcate, ne acoperim rădăcinile. Eram un popor al măsurii, al cumpătării. Ne-am părăsit din ce în ce mai mult cuvântul, cartea. Pe vremuri nu era timp aşa de mult ca azi de distracţie pentru că oamenii aveau de făcut ceva. Aveau de construit... Ctitoriile acestea care datează de la 1600-1700, când nu existau posibilităţile materiale pe care le aveam noi, s-au făcut cu foarte multe jertfe. Asta nu însemna vineri, sâmbătă, duminică libere. Trebuie să ţinem seama de măsură, de dreapta socoteală. Un rol important are şi şcoala, dar şi relaţia oamenilor între ei. Important este să ne redescoperim.

André Malraux afirma: ”Secolul viitor va fi religios sau nu va fi deloc”. Dumneavostră ce credeţi?

Va fi religios. Credinţa este în inima fiecăruia până la sfârşitul veacurilor. Sămânţa este în fiecare dintre noi şi trebuie cultivată. Atunci, sigur ne vom găsi matca.

Fresca Mănăstirii Dragomirna a obţinut ”Marele Premiu” şi ”Premiul Publicului” la Viena

Maici pregătind masa

Comisia Europeană şi ”Europa Nostra” au anunţat câştigătorii ”Premiilor Uniunii Europene 2014 pentru patrimoniul cultural” / ”Premiilor Europa Nostra”. Cele 27 de proiecte laureate, alese dintre 160 de proiecte nominalizate din 30 de ţări, au avut realizări remarcabile în patru domenii: conservare, cercetare, contribuţii exemplare, educaţie, formare şi sensibilizare a publicului.

Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc la Burgtheater din Viena, sub patronajul preşedintelui Austriei, Heinz Fischer. Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret, şi tenorul Plácido Domingo, preşedinte al ”Europa Nostra”, au înmânat premiile. Şase dintre câştigători au primit titulatura de laureaţi ai Marelui Premiu, fiind recompensaţi cu 10.000 de euro fiecare, iar unul dintre ei a fost răsplătit cu ”Premiul Publicului”, în urma votului online organizat de ”Europa Nostra”. Concomitent cu celebrarea excelenţei în activităţile legate de patrimoniul cultural, Premiul UE urmăreşte să promoveze o înaltă calitate a competenţelor şi a standardelor de conservare.

Manuscris miniat din Muzeul mănăstirii

„Aş dori să felicit călduros câştigătorii din acest an şi echipele lor, care, prin pasiunea şi devotamentul de care au dat dovadă, au constituit o adevărată sursă de inspiraţie. Patrimoniul Europei este unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le avem. El creează punţi între trecut şi prezent, promovează creşterea economică, favorizează incluziunea socială şi stimulează turismul. Însă multe dintre aceste opere de artă şi ingeniozitate umană, care au transmis frumosul de-a lungul secolelor, sunt din ce în ce mai fragile. Supravieţuirea lor depinde de investiţiile pe termen lung în conservare şi întreţinere. Sunt încântată de faptul că noul nostru program Europa creativă va continua să sprijine acest premiu, precum şi multe alte iniţiative transnaţionale, şi că patrimoniul cultural va continua să beneficieze de fonduri substanţiale din partea UE, din diferite surse, inclusiv din fondurile regionale şi de cercetare”, a afirmat comisarul Androulla Vassiliou.

La vernisajul unei expoziţii de Sfintele Paşti

„Realizările din acest an demonstrează că, în pofida unei situaţii economice dificile, proiectele de patrimoniu pot mobiliza talente şi pasiuni, obţinând sprijin din surse publice şi private. Graţie priceperii, angajamentului şi generozităţii acestor persoane, numeroase situri istorice au fost readuse la viaţă, înfrumuseţând şi îmbogăţind vieţile multora dintre noi. Sper ca parteneriatul nostru cu Comisia Europeană să devină mai rezistent şi să aibă un impact mai mare, răspândind şi mai departe excelenţa europeană în domeniul patrimoniului”, a adăugat Plácido Domingo.