SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI-DESPRE GRIJILE VIEȚII

De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul decât îm­brăcămintea ?

„De aceea zic vouă…” De ce ? Pentru că bogăţia e atât de vătămă­toare sufletului. Pentru că slujirea mamonei vă opreşte de la sluji­rea lui Dumnezeu. Pentru că voiesc să fiţi stăpâni peste întreaga lume şi peste toate câte le-a pus Dumnezeu în stăpânirea omului la Facere, iar nu slugi ai slugilor voastre şi robi ai robilor voştri. Să nu vă macine aşadar grija pentru hrană, pentru băutură şi îmbrăcă­minte. Mai greu e să faci un trup decât să-l hrăneşti şi să-l îmbraci. Iar Dumnezeu, care a făcut, ce-i mai greu, va face şi ce-i mai uşor? Ochiul Lui ne veghează neîncetat, mâinile Lui pline se întind ne­contenit spre noi.

Oare nu vedem, oriunde ne-am îndrepta ochii, cum Ziditorul hrăneşte, adapă şi îmbracă toate făpturile Sale? Hrăneşte furnicile în pulbere; hrăneşte fiarele în munţi; hrăneşte peştii în mare. Când vine vremea rece, trimite rândunelele şi cocorii în ţări calde, şi le hrăneşte acolo cât e iarna de lungă, iar ursului îi găseşte vizuină unde să hiberneze. El adapă arborii şi ierburile, colinele şi pajiştile, verdeaţa şi florile. E vreo făptură pe faţa pământului pe care s-o fi făcut Dumnezeu şi apoi să o fi părăsit golaşă? Cine altul îmbracă pe leu şi pe tigru, pe lup şi pe vulpe? Cine-i coase haină păunului şi corbului, şi cine clădeşte ţestoasei carapace şi peştelui solzi, dacă nu El? Cine dă oilor lână şi păr caprelor, ţepi porcului, piele boului și coamă calului, dacă nu El? Cine brodează aripile fluturelui şi talia viespei şi cine face pavăză gâzelor în iarbă şi frunziş? Cine îi dă pomului coaja şi cine împodobeşte lujerul porumbului? Cine toarce şi ţese pentru florile câmpului asemenea straie cum n-au purtat vreodată nici regii pământului? Domnul, Domnul cel viu, Domnul care le-a zidit. Dar oare El se va uita nu mai la om ca la un fiu vitreg între toate făpturile Sale? Cel care hrăneşte fiarele în munţi şi iarba de pe câmp şi gâzele din iarbă, o să lase flămând şi însetat şi gol tocmai pe om, pe cununa zidirii Sale ?

Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe. Cine atunci le hrăneşte? Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Nu spune: „Tatăl lor”, ci „Tatăl vostru”. Dumnezeu le este lor Ziditor, iar vouă vă este mai mult: vă este Tată. Voi sunteţi cu mult mai mult decât acelea. Prin aceste cuvinte Hristos arată neasemănata vrednicie a omului faţă de celelalte zidiri. Nu suntem noi mai mult decât păsările cerului ? Şi dacă suntem, preaînţeleptul Dumnezeu o să aibă grijă de ele şi o să uite ce are mai scump pe lume: de fiii Săi? La urma urmelor, toată preocuparea noastră după mâncare şi băutură nu ar avea nici un rost dacă, în lucrul care ne hrăneşte, nu ar pune Dumnezeu puterea Lui dătătoare de viaţă. Nu pâinea ne hrăneşte, ci puterea lui Dumnezeu din pâine; nu apa ne stinge setea, ci puterea lui Dumnezeu din apă. Noi nu putem să facem pentru noi nimic. Cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot ? Şi cine poate să adauge măcar o sin­gură zi vieţii şale pe pământ? Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârşitul meu şi numărul zilelor mele (Psalm 38, 5) spune regele David. Oare cei care mănâncă şi beau mult nu mor la fel ca şi cei care mănâncă şi beau puţin? Nu cumva mâncăii nu mor mai repede decât postitorii? Cei care mănâncă şi beau zdravăn cresc măcar cu o câtime deasu­pra celorlalţi oameni? Iar dacă, îngrijindu-te atâta de mâncare şi băutură nu poţi adăuga nici un cot staturii tale şi nici o zi zilelor tale, de ce nu laşi deoparte toată grija de prisos faţă de trup, ca să poţi vedea de sufletul tău, cel cu care vei veni, după despărţirea de trup, înaintea lui Dumnezeu?

Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Domnul a folosit întâi pilda păsărilor ca să se ruşineze cei ce se îngrijorează peste măsură de hrana lor. Acum arată o parte şi mai măruntă a zi­dirii Sale: florile câmpului, ca să se ruşineze cei ce se îngrijorează peste măsură de îmbrăcămintea lor. De ce oare a arătat Domnul crinii şi nu vreo altă floare împodobită de Dumnezeu tot atât de frumos? Mai întâi pentru că albul desăvârşit al crinului înseamnă neprihănirea. Apostolul Ioan L-a văzut pe Fiul lui Dumnezeu în cer ca pe un Miel şi mulţime multă… îmbrăcată în veşminte albe (Apocalipsa 7, 9). Apoi, pentru că Domnul a vrut să asemene frumuse­ţea acestei flori cu regele Solomon, despre care se spune că prefera hainele albe. Domnul mai aseamănă crinii cu regele Solomon de­oarece Solomon a fost cel mai bogat şi cel mai slăvit rege al vremu­rilor vechi. Şi iată că nici acest Solomon, atât de slăvit şi de înţelept, cu toată strădania lui de a se îmbrăca strălucit, n-a izbutit să se înveşmânte vreodată mai frumos decât înveşmânta Dumnezeu o iar­bă de pe câmp. Nici un om aşadar nu poate face cu grijile sale ce face Dumnezeu cu puterea Sa. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Cu toată splendoarea sa, crinul nu-i decât iarbă de rând, care astăzi înfloreşte şi mâine e scrum. O, voi puţin credincioşilor, Dumnezeu care înveşmânta cu atâta grijă iarba câmpului cea fără mişcare, fără minte, fără grai, o să vă lase pe voi dezbrăcaţi ? O, voi puţin credincioşilor, luaţi sea­mă: cu cât mai mult vă îngrijiţi de voi înşivă, cu atât mai puţin se va îngriji Dumnezeu de voi!

Domnul ne porunceşte încă odată să nu ne îngrijorăm pentru ce vom mânca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom îmbrăca. Repetă porunca spre a ne rupe de grijile de prisos care ne astupă vederea duhovnicească, ne orbesc mintea şi ne lasă pe întuneric în această lume, în ghearele unui stăpân rău, mamona, îndepărtaţi şi înstrăi­naţi de Dumnezeu.

Ci având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulaţi (Timotei 6, 8). Adică: Dacă avem ce ne trebuie – şi Dumnezeu are grijă să avem – să nu umblăm după mai mult de-atât. îngrijindu-ne de lucruri de prisos, ca şi de ziua de mâine, intrăm până la urmă în slujba celui rău. Însuşi Domnul ne învaţă să cerem de la Dumnezeu pâinea noastră cea de toate zilele, prin care se înţelege şi pâinea duhovnicească prin care are omul viaţă. Nu ne învaţă să cerem de la Dumnezeu lux şi desfătări, că după toate acestea se străduiesc păgânii, cei care nu cunosc adevărul lui Dumnezeu şi puterea şi iubirea Lui, şi preţul sufletului nemuritor şi frumuseţea împărăţiei lui Dumnezeu şi dreptatea Lui și caută mai mult decât le trebuie. Dum­nezeu le dă ce vor şi nu le mai datorează nimic, nici în veacul de acum nici în cel viitor. Îşi iau partea lor întreagă aici pe pământ, întocmai ca păsările cerului şi ca iarba câmpului.

Toată slava păsări­lor din văzduh e cuprinsă întreagă în viaţa lor pământească, la fel şi frumuseţea florilor e o frumuseţe trecătoare, o frumuseţe înlăuntrul timpului. Dar pentru fiii Săi a pregătit Dumnezeu, încă de la întemeierea lumii, împărăţia cerească şi o slavă negrăită în această împărăţie. Slava omului aşadar, nu stă în mâncare şi în băutură şi în straie. Dacă ar sta în acestea, omul ar fi de o mie de ori mai bine hrănit şi îmbrăcat în viaţa aceasta decât orice altă creatură de pe pământ, din aer sau din apă. Vedeţi însă că nici marele Solomon, cu toată slava lui, nu era îmbrăcat cu atâta strălucire cât mă­car crinii de pe câmp! Iată de ce trebuie oamenii să-şi caute slava lor nu în haine care-ţi iau ochii, ci în ceva cu mult mai mare şi ne­pieritor, să-şi întoarcă ochii şi inima de la strălucirea trecătoare a lumii acesteia şi să caute slava pe care le-a pregătit-o şi le-a făgă­duit-o Dumnezeu.

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu căutaţi zdrenţe la Cel care poate să vă dea odăjdii. Nu cerşiţi firimituri de sub masa Celui care vrea să vă aşeze la ea cu cinste. El e împăratul şi voi sunteţi fiii Lui. Căutaţi cele cuvenite fiilor împărăteşti: cele ce le-aţi avut odată şi le-aţi pierdut prin păcat. Căutaţi bogăţiile pe care nu le roade molia, nici rugina, nici nu le fură hoţii. Iar dacă vă veţi face vrednici să primiţi ce este mare, veţi primi fără îndoială şi ce este mic. Căutaţi îm­părăţia lui Dumnezeu, în care Dumnezeu însuşi domneşte pe tronul slavei Sale (cf. Ps. 102,19); Împărăţia bucuriei şi a dreptăţii, în care drepţii vor străluci ca soarele(Matei 13,43) şi în care nu e nici întristare, nici durere, nici suspin, nici moarte. Nu fiţi ca fiul risipitor care, plecând de la tatăl său, dorea să mănânce din mâncarea porcilor, ci căutaţi a vă întoarce din ţara cea îndepărtată în casa Tatălui vostru ceresc, pentru căîmpărăţia lui Dumnezeu nu este mân­care şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt (Romani 14,17). Nu fiţi ca Esau, care şi-a vândut dreptul său de întâi-născut pentru un blid de linte. O să daţi cereasca împărăţie şi toată ferici­rea dintr-însa pe lingura de zeamă cu care vă cumpără lumea ? Ferească-ne Dumnezeu, cu mila Lui, de asemenea înjosire! Păzească-ne Dumnezeu ochii minţii, ca să nu se întunece şi să se piardă cu răutatea mamonei, cu amăgirea pământului cea înşelătoare. Dăruiască-ne nouă înţelegere, ca să fim asemeni unor fii regeşti care, pierzând odată împărăţia, nu mai caută nimic altceva decât s-o câştige din nou.

Într-o biserică din Siria ctitorită de împăratul Iustinian se află o inscripţie pe care însuşi acesta a poruncit să fie aşezată acolo şi care dăinuie până astăzi: împărăţia Ta este împărăţia tuturor veacu­rilor (Ps. 144, 13). Să ne ajute şi nouă Dumnezeu să ne însuşim aceste cuvinte, dovada că-L dorim pe Hristos în inimile noastre. Toate celelalte sunt neînsemnate, sunt de mâna a doua. Orice altă împărăţie de pe pământ va coborî în mormânt cu viermii. Şi pe când lumea şi împărăţiile nu vor mai fi, drepţii vor cânta cu îngerii în ceruri: „împărăţia Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, este îm­părăţie veşnică, şi stăpânirea Ta din neam în neam!”. A celui prea minunat învăţător sub soare fie slava şi lauda, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.