miercuri, 21 octombrie 2015

PELERINAJUL LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI CUVIOS DIMITRIE CEL NOU, OCROTITORUL BUCURESTIULUI , 23-28 OCTOMBRIE 2015

Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), organizat ca în fiecare an de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, se va desfăşura în perioada 23-28 octombrie 2015 după următorul program:
Vineri, 23 octombrie 2015, la ora 12.00, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor de la Catedrala patriarhală, pe bulevardul Regina Maria până la baza Colinei Patriarhiei. De la aceeaşi oră, 12.00, de la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon Nou, vor fi aduse în procesiune Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pe traseul Calea Şerban Vodă, strada Bibescu Vodă până la urcarea pe Dealul Patriarhiei.
Cele două procesiuni se vor întâlni la Sfânta Cruce brâncovenească din piatră de la baza Colinei Patriarhiei, unde va avea loc întâmpinarea Sfintelor Moaşte ale Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, aduse la Bucureşti de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athosde o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Pavlos (Pavel) de Drama.
La ora 12.30, procesiunea Calea Sfinţilor cu Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Trei Ierarhi, ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena va continua de la Sfânta Cruce brâncovenească până la Catedrala Patriarhală, unde acestea vor fi întâmpinate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul de vară de lângă Catedrala patriarhală. Apoi, Sfintele Moaşte vor fi depuse spre închinare în noul baldachin de pe Colina Patriarhiei pentru a fi cinstite de către cler şi credincioşi până în ziua de miercuri, 28 octombrie 2015.
Sâmbătă, 24 octombrie 2015, de la ora 9.30, va avea loc Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala patriarhală, iar duminică, 25 octombrie 2015, de la ora 9.30, Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată la Altarul de vară de lângă Catedrala patriarhală.
Luni, 26 octombrie 2015, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9.30, Înaltpreasfinţitul Părinte Pavlos (Pavel) de Drama va oficia Sfânta Liturghie, împreună cu alţi ierarhi din ţară şi străinătate, preoţi şi diaconi, la Altarul de vară de lângă Catedrala patriarhală.
Marţi, 27 octombrie 2015, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, între orele 7.00 – 8.30, în Catedrala Patriarhală va fi oficiată Sfânta Liturghie pentru credincioşii care doresc să se împărtăşească. În continuare, de la ora 9.30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia Sfânta Liturghie solemnă, împreună cu un sobor de ierarhi români şi greci, preoţi şi diaconi, la Altarul de vară.
De asemenea, marţi 27 octombrie 2015, la ora 19.00, la Sala Radio din Bucureşti va avea loc etapa finală a celei de a opta ediţii a concursului coral național de muzică bisericească intitulat Lăudați pe Domnul, organizat de Patriarhia Română în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune. Anul acesta concursul a avut două secțiuni: interpretare pentru coruri ale mănăstirilor din cele şase mitropolii din ţară şi compoziție muzicală de cântări la Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. La acest eveniment muzical invitați speciali sunt Corul de copii Radio, dirijor Voicu Popescu, şi actrița Ana Calciu.
Miercuri, 28 octombrie 2015, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, la ora 7.00, va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala patriarhală, urmată de slujba de Te Deum în deschiderea şedinţei solemne a Sfântului Sinod.
De la ora 10.00, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriahală, va avea loc şedinţa solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2015 - Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhiiîn Patriarhia Română.În cadrul şedinţei solemne vor fi evaluate cele mai importante manifestări cu caracter religios-duhovnicesc, cultural-editorial şi mediatic desfăşurate de eparhiile Patriarhiei Române din ţară şi din străinătate în anul 2015.
Delegaţia Bisericii Greciei condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Pavel de Drama cu Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Trei Ierarhi aduse de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos se va întoarce în Grecia în după-amiaza zilei de miercuri, 28 octombrie 2015.
Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena vor rămâne spre cinstire în baldachinul de pe Colina Patriarhiei până la închinarea ultimului pelerin.
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE