vineri, 29 ianuarie 2016

ICOANE ORTODOXE - ICOANA MAICII DOMNULUI ESPHAGMENY


Icoana Maicii Domnului cea numita "Esphagmeni", adica "Injunghiata", este cinstita in chip deosebit pe 21 ianuarie. Este una dintre icoanele facatoare de minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu pastrate in Manastirea Vatoped, din Sfantul Munte Athos. Maica Domnului zugravita in aceasta icoana, injunghiata cu un cutit, din pricina foamei, este ocrotitoarea celor care sunt ispititi de cartire si nerabdare.
Sfantul Munte Athos este un loc ocrotit de Maica Domnului. Multi l-au numit "Gradina Maicii Domnului". In acest loc sfant, viata zilnica se intrepatrunde in mod obisnuit cu minunile. Fiecare calugar athonit a vazut sau a trait minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu. Pentru minunile savarsite de Maica Domnului, icoanele ei, pastrate in bisericile manastirilor, sunt ferecate in aur si impodobite cu pietre si bijuterii scumpe.
Sapte icoane facatoare de minuni
Manastirea Vatoped, a doua in ierarhia manastirilor din Sfantul Munte Athos, dupa Manastirea Marea Lavra, a fost construita, asa cum ne spune traditia, de insusi Sfantul Imparat Constantin cel Mare (324-337). Fiind distrusa de imparatul Iulian Apostatul, ea a fost rectitorita de imparatul Teodosie I cel Mare (379-395), in semn de multumire catre Maica Domnului, pentru salvarea minunata a fiului sau, Arcadie.
Manastirea Vatoped - Sfantul Munte Athos
Potrivit unei vechi legende, corabia pe care se afla tanarul Arcadie a naufragiat, iar Maica Domnului l-a salvat in chip minunat, ducandu-l in locul pe care a fost zidita mai apoi manastirea. Oamenii imparatului l-au gasit dormind sub o tufa de maracini. Aceasta legenda a dat si numele manastirii, prin unirea cuvintelor grecesti "vato" (tufa) si "paedion" (copil), care inseamna "copilul din tufis".
Istoria manastirii se impleteste cu istoria icoanelor minunate, prin care Maica Domnului a dat semne ale dragostei sale, ferind manastirea de atacurile piratilor, inmultind untdelemnul in camarile acesteia si vindecand de boli sau pedepsind indrazneala unor vietuitori din manastire, a Imparatesei Placidia sau a turcilor.
Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului care se pastreaza la Manastirea Vatoped, sapte la numar, sunt: "Vimatarissa", adica "Altarita"; "Paramythia", adica "Mangaietoarea"; "Pantanassa", adica "Vindecatoarea de cancer"; "Elaiovrytissa", adica "Izvoratoarea de untdelemn"; "Antiphonitria", adica "Impotriva glasuitoarea"; "Esphagmeni", adica "Cea Injunghiata"; "Pyrovolitheisa", adica "Cea Impuscata", aceasta din urma aflandu-se deasupra portii de intrare in manastire.
Icoana Maicii Domnului "cea Injunghiata" - Esphagmeni
Icoana Maicii Domnului "cea Injunghiata" - Esphagmeni - este o frescă pictata in secolul al XIV-lea. Ea se afla pastrata in Paraclisul Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, asezat langa biserica mare.
Candva, a trait in manastire un calugar diacon ce indeplinea functia de ecleziarh. Acest calugar, din pricina treburilor in care era randuit, ajungea la trapeza intotdeauna dupa terminarea mesei. Odata, parintii de la trapeza care strangeau masa s-au maniat pe faptul ca a intarziat iarasi si nu i-au dat nimic de mancare. Mania si gandurile rele ale ecleziarhului s-au indreptat catre icoana Maicii Domnului.
Icoana Maicii Domnului - Esphagmeni - Injunghiata
Desi o iubea mult pe Nascatoarea de Dumnezeu, in acel moment, el nu s-a gandit sa o roage sa-l ajute. Astfel, el a zis: "Iti slujesc de atata timp, iar tu nu te ingrijesti nici macar de putina mea hrana?" Apoi, intunecat de ispita, el a luat un cutit de pe masa si l-a infipt in chipul Maicii Domnului. Atunci, o, mare minune! Icoana a izvorat sange, iar chipul Maicii Domnului a devenit palid. Vazand aceasta, diaconul cel manios a orbit si a cazut la pamant, fiind parasit de simturi. El a ramas in aceasta stare timp de trei ani. Apoi, datorita multimii rugaciunilor staretului si ale calugarilor din obste, Maica Domnului i s-a aratat staretului si i-a spus ca diaconul este vindecat.
Dupa aceea, diaconul si-a petrecut restul vietii intr-o strana din partea opusa icoanei, spre aducerea aminte de nelegiuirea facuta. Inainte de a muri, el a primit iertare de la insasi Maica Domnului, care i-a aparut si i-a spus ca pacatul ii este iertat, insa mana care a lovit cu cutitul va ramane neputrezita si dupa moartea lui, drept aducere aminte celorlalti.
La trei ani dupa adormirea lui, cand a fost dezgropat, desi intregul sau trup era intors in cele dintru care a fost luat, mana lui cea dreapta a fost gasita intreaga. Aceasta mana se pastreaza si astazi, neputrezita si neagra, langa icoana Maicii Domnului, care este asezata in Capela Sfantul Dimitrie. Initial, mana neputrezita s-a pastrat in biserica mare, insa pentru ca inchinatorii o socoteau Sfinte Moaste si se inchinau ei, calugarii au asezat-o deoparte, intr-un paraclis.

ANIMALELE AU SUFLET ?



Indiferent de răspunsul pe care îl dau cuiva la această întrebare, mereu primesc obiecții. Fie că este „da”, fie că este „nu”, interlocutorii par mereu nemulțumiți și nedumeriți. Într-un fel, îi înțeleg. Dar stați... am spus fie „da”, fie „nu”?! Mă contrazic singur? Nu am o părere unitară? Ei, nu, desigur. Și atunci? Ei bine, răspunsul chiar așa este… și „da”, și „nu”. Depinde foarte mult de ce anume înțelegem prin „suflet”.
Termenul „suflet” este unul dintre acei termeni care cuprind arii foarte largi de acoperire semantica. E suficient să ne uităm în DEX și vom găsi nu mai puțin de șapte sensuri principale. Dacă însă ne uităm atent la fiecare dintre acestea, vom observa că există chiar și sub-categorii. De pildă, chiar primul sens face referire fie la psihic, fie la procesele acestuia, fie la caracteristicile lui. Dacă le mai punem și pe celelalte șase, ne dăm foarte ușor seama că a defini, pe scurt, sufletul este (poate) tot atât de complicat ca a defini întreaga personalitate a cuiva într-un singur cuvânt.
Prin urmare, a răspunde corect la întrebarea „au animalele suflet?” presupune, înainte de toate, lămurirea corectă a chestiunii „ce înțelegem prin suflet?”. Abia după ce definim bine, împreună cu interlocutorul, la ce ne referim prin „suflet”, putem trece la răspunsul final.
Precizare: e bine ca atunci când adresăm această întrebare cuiva, să ne gândim cu cine stăm de vorbă. Multitudinea de sensuri din DEX ne arată că un teolog poate înțelege „sufletul” altfel decât un psiholog, un literat sau un iubitor de animale. Viziunile fiind diferite, inevitabil să nu apară si polemicile. Doar că, știți cum se spune, fiecare înțelege ce vrea, nerezolvând polemica. Nici nu prea ai avea cum, deoarece din start mulți comit această greșeală capitală: nu convin exact asupra a ce înțelegem prin suflet. E ca și cum într-o cameră cu oameni de naționalități diferite, oamenii care nu știu limba celuilalt ar încerca să converseze doar în limba proprie. Cine ar înțelege ceva?
Preot fiind, încerc să răspund la întrebarea din titlu din perspectivă creștin-ortodoxă, gândindu-mă că mulți dintre cititori sunt de aceeași confesiune. Pentru că altfel, dacă vorbim despre semnificațiile sufletului în religie, vom vedea că fiecare religie și confesiune a avut o viziune proprie asupra acestui termen, iar DEX-ul ar părea minoritar…
În ortodoxie, prin „suflet” înțelegem „o substanță reală, vie, imaterială (spirituală) și nemuritoare”. Deși are legătură cu trupul, „însuflețindu-l”, el transcende materialitatea trupului și chiar se poate despărți de acesta. Mai mult, sufletul omului provine de la Dumnezeu prin creație, așa cum ne relatează primele capitole ale cărții „Facerea”. Citind cu atenție acolo, vom observa că prin „suflet” putem înțelegem două mari și deosebite lucruri:
sufletul ca „suflare de viață”. Creația omului este descrisă prin versetul: „luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie”. Aici, sufletul este descris ca viață biologică, pe care desigur că o au și animalele, cum citim în altă parte că animalele sunt „ființe vii” și au în ele „suflare de viață”. Exact ca și omul. De altfel, „suflet” provine din latinescul „suflitus” = suflare.
sufletul ca și „chip al lui Dumnezeu”. Când Dumnezeu îl face pe om, pe lângă suflarea de viață îi mai dă ceva, diferit de restul vietăților: Chipul Său. „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie”. Mai mult, aflăm motivația pentru care face aceasta: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!”. Prin urmare, „chipul lui Dumnezeu” desemnează acele calități care dau omului capacitatea de a fi un cârmuitor, „asemenea” lui Dumnezeu. Adică: rațiune, simțământ, voință și toate celelalte, pe care DEX-ul le unifică sub sintagma „totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului; psihic”. De altfel, în greacă, sufletul este tradus prin ψυχή (psyché). Este ceea ce ne face unici și irepetabili, adică „persoane”. Observați cum, în această viziune asupra sufletului, termenul „suflet” este foarte legat de termenul „persoană”. Astfel, omul este icoana lui Dumnezeu.
Dacă tot am vorbit de capacitatea omului de a fi lider, remarc un moment relevant al Creației pentru textul de față, dar și pentru înțelegerea corectă a ce înseamnă un lider responsabil. Este vorba de momentul denumirii animalelor. Deși creatorul tuturor era Dumnezeu și avea tot dreptul ca El să denumească animalele, totuși se întâmplă altfel: „Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice”. Acest pasaj biblic arată ce fel de legătură există între om și animal. Omul este stăpânul animalelor, se poate folosi de ele, dar să nu uite niciodată cine i le-a dat în stăpânire. De aceea, omenirea este responsabilă față de animale și are datoria de a evita cele două extreme posibile: tratarea cu sălbăticie a animalelor sau considerarea lor drept „persoane non-umane”. Nu cred că instinctul și reflexul animalic sunt suficiente pentru a defini o persoană, în sensul psihicului.
Pentru a nu se face confuzii între cele două înțelesuri ale „sufletului”, teologia a introdus un termen care să facă distincția necesară: spirit (sau duh). Prin urmare, omul este și „suflare de viață” dar și „spirit”, pe câtă vreme animalele sunt doar „suflare de viață”. Din acest punct de vedere, animalele nu au suflet.
O precizare interesată vine de la Sf. Maxim Mărturisitorul care, vorbind despre sufletul animalelor, spune așa: „Sufletul are trei puteri: prima este cea prin care se hrăneşte şi creşte. A doua, cea a imaginaţiei şi a instinctelor, iar a treia este cea a inteligenţei şi raţiunii. Plantele se împărtăşesc numai de prima din aceste puteri, animalele din primele două, iar oamenii din toate trei”. Precizarea este foarte utilă, pentru că face distincție între viața biologică, aplicabilă plantelor și animalelor, și instincte, care țin doar de animalic.
Poate tocmai de aceea, în limbajul popular-religios, se spune despre cei ce trăiesc doar după instincte că se aseamănă „dobitoacelor” sau că se „îndobitocesc”. Chiar psalmistul David descrie fenomenul de instinctualizare a omului ca o cădere a acestuia din cinstea cu care Dumnezeu l-a înzestrat, de a-i purta „chipul”: „Omul în cinste fiind n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor.” (Psalm 48, 21),
Fac o paranteză. Deși înțeles deseori peiorativ, apelativul „dobitocule” adresat unor semeni își are originea în animalitatea instinctelor. Există chiar și un îndemn: „nu fii dobitoc”, De asemeni, există și alți termeni asemănători: „animalule”, porcule”, „maimuțoiule” „șobolanule” etc. dar nu recomand și nu sunt adeptul folosirii lor, tocmai pentru că foarte ușor pot fi înțeleși ca jigniri.
În concluzie, iată că dintr-o anumită perspectivă, animalele au suflet, iar din altă perspectivă, nu au. Depinde dacă privim latinește (suflitus) sau grecește (psyché).
sursa:doxologia

POVESTEA NUMELOR - PAUL


Pavel este forma romaneasca a lui Paul (lat. Paullus, explicat prin adjectivul paullus, „mic”), incetatenita sub influenta greco-slava. Paul/Pavel, supranumit „Apostolul neamurilor”, s-a adaugat mai tarziu cetei apostolice, dupa vestita convertire de pe drumul Damascului, cand a avut vedenia luminoasa si a auzit glasul Domnului: „Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti? Iar el [Saul, viitorul Paul/Pavel] a zis: Cine esti, Doamne? Si Domnul a zis: Eu sunt Iisus pe Care tu Il prigonesti. Greu iti este sa lovesti cu piciorul in tepusa...” (Fapte 9, 4-5). Din prigonitor al crestinilor, Saul devine, sub noul sau nume (interpretat ca expresie a smereniei primenitoare), cel mai asiduu propovaduitor al cuvantului evanghelic, sfarsind martirizat la marginea Romei (dupa unii, cam deodata cu Sf. Petru). La noi, formele cele mai raspandite ale numelui au fost Pavel, Paval, Pavlu, Pavle (ultimele trei iesite azi din uz), cu diminutive ca Pavelica, Pavalas, Pavu etc. (pentru femei: Pavelina, Paulina, Polina, cu diminutive rare ca Paulica, Paulita, Pavelica, Pavelita, Pavaluta, Paveluta etc.). Paul (pronuntat uneori Pol si diminutivat mai ales Paulica) si Paula sunt forme neologice, ajunse la noi sub influenta occidentala, mai ales catolica. La fel si Paulin (care apare insa mult mai rar) si chiar Paulina (desi acesta din urma are si unele precedente locale). Ca si numele Petru, Pavel/Paul sta la baza multor nume de familie (Pavelescu, Pavlovici, Paulescu, Paulian etc., etc.).sursa:crestinortodox
https://www.facebook.com/groups/835210059835110/)

miercuri, 27 ianuarie 2016

ICOANE ORTODOXE - ICOANA MAICII DOMNULUI ” ALTARIȚA”VIMATARISSA


Icoana Maicii Domnului cea numita "Vimatarissa", adica "Altarita" sau "cea din Altar", precum si "Ktitorissa", adica "Ctitorita" sau "Intemeietoarea", este una dintre icoanele facatoare de minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu pastrate in Manastirea Vatoped, din Sfantul Munte Athos.
Sfantul Munte Athos este un loc ocrotit de Maica Domnului. Multi l-au numit "Gradina Maicii Domnului". In acest loc sfant, viata zilnica se intrepatrunde in mod obisnuit cu minunile. Fiecare calugar athonit a vazut sau a trait minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu. Pentru minunile savarsite de Maica Domnului, icoanele ei, pastrate in bisericile manastirilor, sunt ferecate in aur si impodobite cu pietre si bijuterii scumpe.
Sapte icoane facatoare de minuni
Manastirea Vatoped, a doua in ierarhia manastirilor din Sfantul Munte Athos, dupa Manastirea Marea Lavra, a fost construita, asa cum ne spune traditia, de insusi Sfantul Imparat Constantin cel Mare (324-337). Fiind distrusa de imparatul Iulian Apostatul, ea a fost rectitorita de imparatul Teodosie I cel Mare (379-395), in semn de multumire catre Maica Domnului, pentru salvarea minunata a fiului sau, Arcadie.
Sfantul Munte Athos - Manastirea Vatoped
Potrivit unei vechi legende, corabia pe care se afla tanarul Arcadie a naufragiat, iar Maica Domnului l-a salvat in chip minunat, ducandu-l in locul pe care a fost zidita mai apoi manastirea. Oamenii imparatului l-au gasit dormind sub o tufa de maracini. Aceasta legenda a dat si numele manastirii, prin unirea cuvintelor grecesti "vato" (tufa) si "paedion" (copil), care inseamna "copilul din tufis".
Istoria manastirii se impleteste cu istoria icoanelor minunate, prin care Maica Domnului a dat semne ale dragostei sale, ferind manastirea de atacurile piratilor, inmultind untdelemnul in camarile acesteia si vindecand de boli sau pedepsind indrazneala unor vietuitori din manastire, a Imparatesei Placidia sau a turcilor.
Icoana Maicii Domnului Vimatarissa Ktitorissa - Altarita - Vatoped
Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului care se pastreaza la Manastirea Vatoped, sapte la numar, sunt: "Vimatarissa", adica "Altarita"; "Paramythia", adica "Mangaietoarea"; "Pantanassa", adica "Vindecatoarea de cancer"; "Elaiovrytissa", adica "Izvoratoarea de untdelemn"; "Antiphonitria", adica "Impotriva glasuitoarea"; "Esphagmeni", adica "Cea Injunghiata"; "Pyrovolitheisa", adica "Cea Impuscata", aceasta din urma aflandu-se deasupra portii de intrare in manastire.
Icoana Maicii Domnului "Altarita" - Vimatarisa
Icoana Maicii Domnului cea numita "Vimatarissa", adica "Altarita" sau "cea din Altar", precum si "Ktitorissa", adica "Ctitorita" sau "Intemeietoarea", a fost daruita manastirii de imparateasa Aelia Galla Placidia, fiica imparatului Theodosie cel Mare si sora lui Arcadie. Icoana este pusa in legatura cu o incercare prin care a trecut Manastirea Vatoped, in secolul al X-lea.
Icoana Maicii Domnului Vimatarissa Ktitorissa - Altarita - Vatoped
In vremea unui raid al arabilor asupra manastirii, ierodiaconul Sava, responsabil cu sfintele vase si obiecte din biserica, a reusit sa ascunda intr-o nisa de sub Sfantul Altar, o nepretuita icoana a Maicii Domnului si crucea Sfantului Imparat Constantin cel Mare, asezand in fata lor o lumanare aprinsa.
Manastirea Vatoped a fost jefuita, iar calugarii dusi prizonieri in Insula Creta. Dupa mai bine de 70 de ani, calugarul diacon, care era inca viata, fiind eliberat, s-a intors in manastire. Ajuns in locul unde se afla sfanta manastire, el a mai gasit doar cativa calugari. Nu se mai stia nimic de icoana si de cruce.
Batranul calugar a mers in Sfantul Altar, a cautat locul unde se afla vechea fantana, acoperita cu o lespede de piatra si a gasit cele lasate plutind deasupra apei, iar lumanarea inca arzand in fata lor. Pentru ca icoana a fost gasita in vremea intemeierii manastirii, cand in acest loc se nevoiau trei frati calugari, Cuviosii Atanasie, Nicolae si Antonie, ea se mai numeste si "Ktitorissa", adica "Intemeietoarea". Astazi, icoana se pastreaza in Sfantul Altar al bisericii celei mari, la loc de mare cinste.

POVESTEA NUMELOR - PARASCHIVA

Sfanta Cuvioasa Paraschiva, sarbatorita in ziua de 14 octombrie, este socotita ocrotitoarea Romaniei. Numele este specific crestin si are origine greceasca: Paraskeué, „pregatire”, dar si [ziua de] „vineri” (vinerea fiind ziua de dinaintea Sabatului), de unde denumirea populara de Sfanta Vineri (atribuita nu doar sfintei propriu-zise, ci si unui personaj feminin fantastic din basmele si legendele noastre, ce pare mai degraba imaginea increstinata a unei vechi zeitati pagane, ca si personificarea altor zile ale saptamanii, mai ales Sfanta Miercuri si Sfanta Duminica). Forma Parascheva este una grecizanta, la noi formele traditionale fiind Paraschiva (diminutive: Chiva, Chivuta) si Paraschiv (diminutive: Chivu, Chivut), astazi destul de rare ca nume de botez.

duminică, 24 ianuarie 2016

CE ESTE TĂMÂIA?


Tamaia este o jertfa a naturii adusa lui Dumnezeu, prin omul dreptcredincios. Cine nu are inca in minte mirosul de tamaie ce imbraca peretii bisericutelor crestine?! In slujbele Bisericii de Rasarit, totul se aduce inapoi Daruitorului, sunetul si culoarea, mirosul si gustul, lemnul, piatra si aurul. In slujbele crestine, toate se intorc Aceluia care le-a daruit mai intai.
Rugaciunea rostita de preot, in momentul in care binecuvinteaza tamaia, este atat de simpla si de elocventa, incat am putea incepe si termina doar cu aceasta. "Tamaie iti aducem Tie, Hristoase, Dumnezeul nostru, intru miros de buna mireasma duhovniceasca, pe care primind-o in jertfelnicul Tau cel mai presus de ceruri, trimite-ne noua harul Preasfantului Tau Duh."
Ce este tamaia ?
Tamaia - θυμίαμα - este rasina unor arbori/arbusti exotici care, ajungand in contact cu aerul, se incheaga, asemenea rasinei brazilor. Rasina conifere­lor nu poate fi socotita tamaie. Rasinile sunt substante lipicioase, inflamabile, secretate de diferiti arbori atunci cand li se cresteaza coaja. Acestea sunt colorate in galben, brun si negru. Tamaia de Arabia, Egipt si Somalia are culoarea putin galbuie, cea de India este superioara, este galbena.
Rasina solidificata ce curge din copacul Bosswelia Serrata sau Floribunda Papyrifesa, care creste in India, China, Somalia, Etiopia, Egipt, se strange de pe scoarta copacului si, pentru a fi si mai parfumata, se amesteca si cu alte aromate, asa cum se precizeaza in Vechiul Testament (Iesire 30, 34-38).
Arborele care da tamaia este inalt de 3-6 metri, cu florile alburii. Creste prin crapaturile stancilor din munti si prin pietrisurile de la bazele colinare din vecinatatea marii. Prin incizii longitudinale facute in scoarta acestui mic arbust se scurge un lichid laptos, care in contact cu aerul se solidifica, formand bucati, mai mari sau mai mici, putin globuloase, de culoare galbuie, care constituie produsul vegetal, sub numele de tamaie.
Solidificata sub forma unor boabe neregulate, de culoare galbuie-rosiatica, care prin ardere, produce un fum cu miros aromat patrunzator, tamaia este folosita in ceremoniile religioase, medicina si parfumerie. Pentru proprietatile ei stimulente, tonice, a fost intrebuintata si in medicina. Tamaia are actiune farmacoterapeutica, antiinflamatoare, antiseptica, astringenta, carminativa si cicatrizanta, diuretica, expectoranta, sedativa. Tamaia intra si ea intre ingredientele folosite la prepararea Sfantului si Marelui Mir.
Tamaia
Tamaia este colectata intre sfarsitul lunii martie si inceputul lui aprilie. Cu mai multe luni inainte, crengile arbustilor special alesi sunt taiate aproape de tulpina. Dupa trei saptamani, de la radacina crengilor astfel retezate se poate colecta tamaie de cea mai buna calitate. Fiecare copac aduce, dupa vechime, grosime si starea lui, 3-10 kilograme de tamaie. Un copac poate fi exploatat pana la patru ani, dupa care este necesara o pauza de mai multi ani. Supusa unei temperaturi mai mari, adesea asezata pe praf de carbune aprins, tamaia se descompune si da nastere la vapori aromatici. Tamaia se arde in cadelnite sau vase speciale, numite catui.
Tamaia in Vechiul si Noul Testament
Tamaia a fost rasina cea mai folosita in ritualuri, indiferent de religie. Hesiod, in lucrarea lui "Teogonia", spune: "Fie ca cea mai pura tamaie sa va arda pe altar, pentru a castiga favorul zeilor nemuritori. Si-o ampla libatiune fie-va oferita-n dar, atunci cand ziua se strecoara spre aurora-n zori."
Tamaia era adusa ca ofranda la templul iudaic, iar in crestinism este considerata ca o jertfa curata, cu bun miros, al carui fum inmiresmat insoteste toate actele cultului. Tamaia face parte din simbolurile de cult, fiind un aromat natural, folosit in toate religiile, din vremuri stravechi. Folosirea ei este expresia a cinstirii lui Dumnezeu: "Tamaie sa nu va faceti pentru voi: sfintenie sa va fie ea pentru Domnul." (Iesire 30, 37)
In cultul Vechiului Testament trebuia sa se aduca dimineata si seara jertfe de tamaie, pe altarul special amenajat in Cortul Marturiei si apoi in Templu, numit altarul tamaierii (Iesire 30, 1-8); pe acest altar nu se ardea numai tamaie curata, ci erau amestecate inca patru ingrediente (Iesire 30, 34). Proorocul Maleahi (1, 11) prezice ca dupa venirea lui Mesia se va aduce jertfa de tamaie de la rasaritul soarelui pana la apus.
Alte marturii din Vechiul Testament: "A zis atunci Israel, tatal lor: Daca-i asa, ei bine, faceti asa: luati in tarhaturile voastre cate ceva din roadele pamantului si duceti-i-le omului in dar: putin balsam, si putina miere, tamaie si smirna si migdale si alune". (Facerea 43, 11) "De ce-Mi aduceti voi tamaie din Saba si scortisoara din tara de departe? Ca arderile-de-tot ale voastre nu sunt primite, iar jertfele voastre nu M-au indulcit". (Ieremia 6, 20)
Tamaia se foloseste in cultul crestin din primele veacuri, asa cum se mentioneaza in textele primelor Liturghii crestine si in unele canoane apostolice. Primele dovezi despre aceasta le avem din secolul al IV-lea. Canonul 3 al Sfintilor Apostoli spune: "Dar sa nu fie iertat a se aduce altceva in altar decat untdelemn pentru candele si tamaie la vremea aducerii inainte." Sfantul Apostol Pavel, in epistolele sale, inspirat de tamaierile din Vechiul Testament, zice ca Mantuitorul S-a dat pe Sine jertfa lui Dumnezeu pentru noi "spre miros de buna mireasma" (Efeseni 5, 2), iar la II Corinteni 2, 15, vorbind despre Apostoli, zice ca ei sunt lui Dumnezeu "buna mireasma".
Despre folosirea tamaiei in cadrul Sfintei Liturghii gasim mentiuni in randuiala de la Liturghia Sfantului Iacob si in Liturghia Sfantului Marcu, iar mai tarziu si in Liturghiile Sfintilor Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur, unde avem si formule speciale de binecuvantare a tamaiei folosita la cadire. Dar tamaierea nu era folosita numai in cadrul Sfintei Liturghii, ci si la alte sfinte slujbe si manifestari de cult (procesiuni, inmormantari).
In Noul Testament, tamaia este considerata, ca si in Vechiul Testament, un element simbolic de slavire a lui Dumnezeu. Magii care au venit sa se inchine, la Betleem, Fiului lui Dumnezeu, I-au adus in dar aur, tamaie si smirna: "Si intrand in casa, L-au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Sa; si cazand la pamant, I s-au inchinat; si deschizandu-si visteriile, I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna". (Matei 2, 11)
In Apocalipsa Sfantului Ioan Evanghelistul avem imaginea unei Liturghii ceresti in care tamaia se mentioneaza ca un element esential ce insoteste rugaciunile sfintilor catre Dumnezeu: "Si a venit un alt inger si a stat la altar, avand cadelnita de aur, si i s-a dat lui tamaie multa, ca s-o aduca, impreuna cu rugaciunile tuturor sfintilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Si fumul tamaiei s-a suit, din mana ingerului, inaintea lui Dumnezeu, impreuna cu rugaciunile sfintilor" (Apocalipsa 8, 3-4). Cei 24 de batrani au cazut inaintea Mielului avand fiecare alaute si nastrape de aur pline cu tamaie, care sunt rugaciunile sfintilor (Apocalipsa 5, 8).
Obligatia tamaierii o aveau diaconii, de aceea Sfantul Arhidiacon Stefan este zugravit adesea cu o cadelnita in mana. Din pricina mirosului placut pe care il raspandeste, tamaia, in Sfanta Scriptura, este privita ca un simbol al rugaciunilor curate. Cand se tamaiaza persoane sfinte sau icoane, tamaia este semn de cinstire, iar cand se tamaiaza lucruri asupra carora se invoca trimiterea harului de la Dumnezeu, tamaia "cheama" harul Sfantului Duh.
De ce se intrebuinteaza tamaia la slujbe ?
Tamaia, prin fumul si mireasma ei, subliniaza frumusetea actelor de cult, creeaza atmosfera de sfintenie si astfel ea se integreaza in actul de slujire a lui Dumnezeu "ca un dar, ca o pretioasa ofranda" si simbol al rugaciunii si faptei bune. La slujba Vecerniei, cu totii auzim cantarea: "Sa se indrepteze rugaciunea mea, ca tamaia inaintea Ta." (Psalmul 140,2). Tamaia e simbol al rugaciunii de cinstire a lui Dumnezeu, dar si de implorare a Sfantului Duh.
Raspandirea fumului si mirosului de tamaie prin mijlocirea cadelnitei sau al catuiei, obiect liturgic sub forma de cupa traforata, cu picior si toarta, care se poarta in mana, leganandu-se, insoteste pe crestini in toate sfintele slujbe ale Bisericii. Atat in cadelnita, cat si in catui se pune carbune incins peste care se asaza tamaia care raspandeste fumul si mirosul specific.
Tamaierea sau cadirea are si un simbolism litur­gic. Ea este socotita ca simbol al rugaciunii care trebuie sa se inalte ca si fumul de tamaie. Cand cadim locuri sau lucruri sfintite, atunci ea are un sens de venerare sau cinstire, iar cand cadim lucruri care trebuie sfintite, simbolizeaza harul divin care se pogoara prin rugaciune. In genere, arderea tamaiei este privita ca un act de jertfa curata adusa lui Dumnezeu. Tamaierea se uziteaza numai la ortodocsi si catolici. Protestantii si cultele neoprotestante nu o mai practica, eliminand-o din cult impreuna cu multe altele.
Cadirea liturgica sau tamaierea este cel mai de seama dintre actele cultului public crestin. Fiecare moment al tamaierii isi are simbolul sau. Astfel, tamaierea in timpul citirii Apostolului se face in cinstea Evangheliei care urmeaza a se citi si simbolizeaza atat pe Sfintii Apostoli, cat si invatatura Evangheliei raspandita de ei. Tamaierea care se mai face la ecfonisul: "Mai ales pentru Prea Sfanta, Curata Prea Binecuvantata", se face atat in cinstea Sfintelor Daruri, dupa sfintirea si prefacerea lor, cat si in cinstea Maicii Domnului, care se pomeneste acum. Tamaierea Sfintelor Daruri inainte de ducerea lor la Proscomidiar semnifica harul Sfantului Duh dat Sfintilor Apostoli dupa Inviere (Ioan 20, 22).
Drumul Tamaiei
Drumul tamaiei se numea in antichitate calea pe care erau transportate, din tarile producatoare, diferite rasinoase aromate, care se foloseau fie in cult, fie pentru preparate farmaceutice sau de parfumerie (ca tamaia, smirna, camforul, sacazul - guma de acacia, care se scurge din scoarta unui fel de salcam s.a.).
Astfel, tamaia si smirna produsa in sudul Arabiei, Yemenul de azi, erau duse la inceput pe cale maritima, apoi transportate cu caravane de camile, traversand desertul ce despartea Arabia de sud de marile imperii si bogatele cetati ale Orientului apropiat. Caravanele ajungeau la Gaza, oras iudeu, port la Mediterana si strabateau tara ghebanitilor, pana la Timma, capitala lor, foarte departe de Gaza.
Acest traect foarte lung era impartit in 65 de statii de oprire a caravanelor pentru implinirea formalitatilor de tranzit si plata unor taxe ce reveneau si statelor, dar si localitatilor in care stationau. Cei care incercau sa se sustraga implinirii acestor obligatii si se abateau de la traseul stabilit oficial pentru comertul cu aceste produse erau pedepsiti cu moartea.
Smirna si tamaia au fost pentru Arabia si India antica mari izvoare de imbogatire. Tamaia si smirna erau folosite in temple si in palatele faraonilor din Egipt, chiar pe la jumatatea mileniului II. Sapaturile arheologice au aratat ca, in Mesopotamia antica, aceste aromate erau folosite pentru ghicirea viitorului; ghicitorii ardeau tamaie intr-un vas asezat pe genunchi si ghiceau dupa miscarea fumului. Incepand din secolele VIII-VI i.Hr., cand se dezvolta comertul cu aceste aromate, ele sunt tot mai mult folosite, devenind nelipsite in cult din marile temple ale centrelor urbane (Ninive, Babilon, Ierusalim, Susa, Damasc).
Profetul Iezechiel vorbeste despre comertul orasului Tyr cu Saba, de unde importa tamaie. Pliniu, scriitor latin din secolul I, a lasat in scrierile sale date importante despre comertul cu smirna si tamaie si despre drumurile de comert cu acestea si alte mirodenii, aratand cat de mult incarca costul lor multiplele taxe la care erau supuse pe parcursul transportului, incat cand ajungeau la Roma erau foarte scumpe, iar smirna, chiar mai mult decat tamaia.
sursa:
Teodor Danalache (https://www.facebook.com/groups/835210059835110/)

POVESTEA NUMELOR - NICOLAE

La 6 decembrie este praznuit Sf. Ierarh Nicolae (sec. 4), unul dintre cei mai populari sfinti din calendar. De origine greceasca (Nikolaos), numele este format din doua cuvinte: nike, „victorie“ (de la nikao, „a invinge“), si laos, „popor“, putandu-se talmaci prin „obsteasca biruinta“. Forma latina Nicolaus sta la baza formelor moderne. La noi, forma cea mai veche pare sa fie Nicoara (de unde popularul „San Nicoara“), iar cea mai raspandita in timp si spatiu - Nicula(i)e. Nicolae este o forma mai recenta, ca si femininul Nicoleta. Alte forme atestate sunt Nicola, Nicula, Necula, Neculai etc., iar pentru femei - Nicolina sau Niculina. Prescurtarile si diminutivele sunt si ele numeroase: Nicu, Nicusor, Cula(i)e, La(i)e, Na(i)e, Naica s. a. (https://www.facebook.com/groups/835210059835110/)

ICOANE ORTODOXE - ICOANA MAICII DOMNULUI ”IZVORÂTOAREA DE UNTDELEMN”- ELAIOVRYTHISSA


Icoana Maicii Domnului "Elaiovrytissa", adica "Izvoratoarea de ulei", sau "Docheiarissa", adica "cea din crama", este una dintre icoanele facatoare de minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu pastrate in Manastirea Vatoped, din Sfantul Munte Athos.
Sfantul Munte Athos este un loc ocrotit de Maica Domnului. Multi l-au numit „Gradina Maicii Domnului". In acest loc sfant, viata zilnica se intrepatrunde in mod obisnuit cu minunile. Fiecare calugar athonit a vazut sau a trait minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu. Pentru minunile savarsite, icoanele Maicii Domnului, pastrate in bisericile manastirilor, sunt ferecate in aur si impodobite cu pietre si bijuterii scumpe.
Sapte icoane facatoare de minuni
Manastirea Vatoped, a doua in ierarhia manastirilor din Sfantul Munte Athos, dupa Manastirea Marea Lavra, a fost construita, asa cum ne spune traditia, de insusi Sfantul Imparat Constantin cel Mare (324-337). Fiind distrusa de imparatul Iulian Apostatul, ea a fost rectitorita de imparatul Teodosie I cel Mare (379-395), in semn de multumire catre Maica Domnului, pentru salvarea minunata a fiului sau, Arcadie.
Potrivit unei vechi legende, corabia pe care se afla tanarul Arcadie a naufragiat, iar Maica Domnului l-a salvat in chip minunat, ducandu-l in locul pe care a fost zidita mai apoi manastirea. Oamenii imparatului l-au gasit dormind sub o tufa de maracini. Aceasta legenda a dat si numele manastirii, prin unirea cuvintelor grecesti "vato" (tufa) si "paedion" (copil), care inseamna "copilul din tufis".
Sfantul Munte Athos - Manastirea Vatoped
Istoria manastirii se impleteste cu istoria icoanelor minunate, prin care Maica Domnului a dat semne ale dragostei sale, ferind manastirea de atacurile piratilor, inmultind untdelemnul in camarile acesteia si vindecand de boli sau pedepsind indrazneala unor vietuitori din manastire, a Imparatesei Placidia sau a turcilor.
Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului care se pastreaza la Manastirea Vatoped, sapte la numar, sunt: "Vimatarissa", adica "Altarita"; "Paramythia", adica "Mangaietoarea"; "Pantanassa", adica "Vindecatoarea de cancer"; "Elaiovrytissa", adica "Izvoratoarea de untdelemn"; "Antiphonitria", adica "Impotriva glasuitoarea"; "Esphagmeni", adica "Cea Injunghiata"; "Pyrovolitheisa", adica "Cea Impuscata", aceasta din urma aflandu-se deasupra portii de intrare in manastire.
Icoana Maicii Domnului "Izvoratoarea de untdelemn" - Elaiovrytissa
Aceasta icoana veche a Maicii Domnului, pictata in secolul al XIV-lea, se afla astazi in crama Manastirii Vatoped. Este o icoana de mici dimensiuni: 28 cm inaltime si 22 cm latime. Un dreptcredincios mirean, avand evlavie mare la aceasta icoana, a ferecat-o cu o imbracaminte din argint, astfel ca icoana pare mai mare decat este de fapt. Deasupra ei, spre aducere aminte de o insemnata minune, sta scris: "Imnultirea uleiului". Icoana este cinstita, in mod special, in Vinerea din Saptamana Luminata.
O minunea savarsita de Maica Domnului a dat numele acestei icoane din camara. Cuviosul Ghenadie din Vatoped se afla pe atunci in slujba de chelar, el fiind responsabil cu gestionarea alimentelor. Zilele fiind grele in acea perioada, uleiul din manastire s-a imputinat foarte mult. Cuviosul a mers la parintele staret si l-a instiintat despre situatia uleiului. Totodata, el l-a sfatuit pe staret sa nu mai foloseasca ulei la bucatarie si masa, pentru a ajunge la aprinderea candelelor din Sfantul Altar.
Icoana Maicii Domnului - Elaiovrytissa - Izvoratoarea de Mir si Untdelemn
Staretul nu a primit sfatul Cuviosului Ghenadie, iar uleiul a fost folosit in continuare ca si pana atunci. Cuviosul Ghenadie a facut ascultare de staret, cunoscand puterea ascultarii si a smereniei. Intre timp, staretul s-a rugat mult Maicii Domnului, sa nu-i lipseasca pe calugarii din obstea sa de putinele alimente necesare traiului in manastire.
Intr-o zi, cand chelarul Ghenadie a pornit spre magazie, pentru a lua ultima masura de ulei din butoi, el a ramas uimit cand a vazut butoaiele pline cu ulei, iar uleiul umpland pivinita, pana aproape de usa. Deasupra butoaielor se afla inca de pe atunci o icoana veche a Maicii Domnului. Aceasta icoana, numita mai apoi "Elaiovrytissa", adica "Izvoratoarea de ulei", raspandeste si astazi o frumoasa mireasma de mir. Pentru ca icoana a ramas in pivnita manastirii, ea a fost numita si "Docheiarissa", adica "cea din crama". sursa:crestinortodox
(https://www.facebook.com/groups/835210059835110/)

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

POVESTEA NUMELOR - ANA

Este unul dintre numele cele mai larg raspandite, atat la noi, cat si in intreaga lume crestina. Dupa cum Ioachim n-are corespondent feminin, niciAna n-are corespondent masculin. De la el s-au format si nume derivate, caAneta si Anca (Ancuta), sau compuse, ca MarianaAna-MariaAnabela etc. Diminutivele sunt destul de numeroase: Anisoara,AnicaAnitaAnuta, dar si, sub influenta occidentala,Ani sau Anita. Originea numelui este tot evreiasca (Hannah), acesta fiind ruda cu masculinul Anania(Hananyah) si avand semnificatia „Iahve a avut mila“, sau „Iahve s-a indurat“.

ICOANE ORTODOXE - ICOANA MAICII DOMNULUI ” CEA ÎMPUȘCATĂ PYROVOLITHEISA”

Icoana Maicii Domnului cea numita "Pyrovolitheisa", adica "cea Impuscata", este una dintre icoanele facatoare de minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu pastrate in Manastirea Vatoped, din Sfantul Munte Athos. Aceasta este o icoana pictata in fresca si asezata deasupra usii celei mari de intrare in incinta manastirii.
Sfantul Munte Athos este un loc ocrotit de Maica Domnului. Multi l-au numit "Gradina Maicii Domnului". In acest loc sfant, viata zilnica se intrepatrunde in mod obisnuit cu minunile. Fiecare calugar athonit a vazut sau a trait minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu. Pentru minunile savarsite, icoanele Maicii Domnului, pastrate in bisericile manastirilor, sunt ferecate in aur si impodobite cu pietre si bijuterii scumpe.
Sapte icoane facatoare de minuni
Manastirea Vatoped, a doua in ierarhia manastirilor din Sfantul Munte Athos, dupa Manastirea Marea Lavra, a fost construita, asa cum ne spune traditia, de insusi Sfantul Imparat Constantin cel Mare (324-337). Fiind distrusa de imparatul Iulian Apostatul, ea a fost rectitorita de imparatul Teodosie I cel Mare (379-395), in semn de multumire catre Maica Domnului, pentru salvarea minunata a fiului sau, Arcadie.
Potrivit unei vechi legende, corabia pe care se afla tanarul Arcadie a naufragiat, iar Maica Domnului l-a salvat in chip minunat, ducandu-l in locul pe care a fost zidita mai apoi manastirea. Oamenii imparatului l-au gasit dormind sub o tufa de maracini. Aceasta legenda a dat si numele manastirii, prin unirea cuvintelor grecesti "vato" (tufa) si "paedion" (copil), care inseamna "copilul din tufis".
Sfantul Munte Athos - Manastirea Vatoped
Istoria manastirii se impleteste cu istoria icoanelor minunate, prin care Maica Domnului a dat semne ale dragostei sale, ferind manastirea de atacurile piratilor, inmultind untdelemnul in camarile acesteia si vindecand de boli sau pedepsind indrazneala unor vietuitori din manastire, a Imparatesei Placidia sau a turcilor.
Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului care se pastreaza la Manastirea Vatoped, sapte la numar, sunt: "Vimatarissa", adica "Altarita"; "Paramythia", adica "Mangaietoarea"; "Pantanassa", adica "Vindecatoarea de cancer"; "Elaiovrytissa", adica "Izvoratoarea de untdelemn"; "Antiphonitria", adica "Impotriva glasuitoarea"; "Esphagmeni", adica "Cea Injunghiata"; "Pyrovolitheisa", adica "Cea Impuscata", aceasta din urma aflandu-se deasupra portii de intrare in manastire.
Icoana Maica Domnului "Pyrovolitheisa" - Manastirea Vatoped
Icoana Maicii Domnului cea numita "Pyrovolitheisa", adica "cea Impuscata", este o icoana pictata in fresca si asezata deasupra usii celei mari de intrare in incinta manastirii. Numele si-l trage icoana de la o minune savarsita la inceputul secolului al XIX-lea.
Manastirea Vatoped - Sfantul Munte Athos
In anul 1822, cand Sfantul Munte era ocupat de o garnizoana a armatei turcilor, un soldat turc, anume Hussein, a indraznit sa traga cu pistolul spre icoana Maicii Domnului, aflata deasupra intrarii in manastire. Glontul necredinciosului a strapuns mana cea dreapta a Maicii Domnului. La scurt timp dupa aceasta, soldatul cel pagan, nepot al comandantului, a innebunit si s-a spanzurat de un maslin din apropierea manastirii.
Afland aceasta, unchiul sau s-a maniat nebuneste pe calugarii din manastire, socotindu-i responsabili de incident. Un prieten al celui mort, insa, a spus unchiului toate cele intamplate, spre a nu se razbuna pe cei din manastire, care era nevinovati. In cele din urma, comandantul a cunoscut si el lucrarea maniei divine, drept pentru care a refuzat chiar si ca nepotul sau sa fie inmormantat dupa cuviinta.
sursa: Teodor Danalache
Icoana Maicii Domnului - Pyrovolitheisa - Impuscata

DE CE ESTE IMPORTANTĂ PARTICIPAREA LA SFÂNTA LITURGHIE?

Deoarece în cadrul ortodoxiei, rugăciunea este comunicarea noastră personală cu Dumnezeu și cu sfinții Lui, care poate fi făcută în orice loc și timp, vom încerca să subliniem aici importanța ei, atunci când este făcută în Biserică, mai ales în cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. De ce numim astfel Liturghia? Pentru că, în această slujbă foarte importantă se săvârșește Sfânta Taină a Euharistiei, împărtășirea în chip nevăzut a credincioșilor cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Rugăciunile creștinului din timpul Sfintei Liturghii sunt într-adevăr mult mai puternice și mai plăcute lui Dumnezeu. Participarea laolaltă cu ceilalți credincioși, în fața Soborului de Sfinți și îngeri, conduce la o comuniune mai strânsă cu Creatorul nostru și al întregii lumi. Iar comuniunea deplină a omului cu Dumnezeu este Sfânta Împărtășanie, care se face numai în cadrul Sfintei Liturghii și desigur după mărturisirea păcatelor prin Sfânta Spovedanie. Nu în ultimul rând, prezența creștinului la Sfânta Liturghie reprezintă un act de cinstire a sărbătorii și a lui Dumnezeu. Pentru creștinii mai evlavioși, este chiar o datorie creștină.
Este greșit a crede cineva că, credința este doar în suflet și nu este necesară participarea creștinului la sfintele slujbe ale Bisericii, mai ales la Sfânta Liturghie din zilele de duminică și de sărbători. Credința trebuie realmente trăită. Și diavolul crede, crede în existența lui Dumnezeu, dar nu face voia Lui, ci dimpotrivă luptă până și astăzi împotriva Lui și a omului, care este cununa creației Sale. Creștinii sunt însă cei care se străduiesc să facă voia lui Dumnezeu și nu voia lor proprie (după cum rostim în rugăciunea Tatăl nostru), participând la Sfintele Taine și rânduieli ale Bisericii, cea ,,Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”, după cum rostesc în Crez de fiecare dată.
Credința fără fapte este moartă, ne spune chiar Apostolul Neamurilor, Sf. Pavel. Iar participarea însăși a creștinului, jertfa aceasta pe care o face el venind la Sfânta Biserică și dăruind lui Dumnezeu doar două ore sau mai mult dintr-o săptămână întreagă, este o faptă minunată, o conlucrare cu El. Mirenii și clericii sunt trupul Bisericii, al cărei cap este Hristos. Drept răsplată, creștinul își reînnoiește cu această ocazie harul primit la Sfântul Botez iar acest har de la Dumnezeu îl ajută foarte mult în toate încercările vieții sale.
Este de asemenea greșită părerea că putem urmări această slujbă la televizor. Harul de care pomeneam mai sus se coboară în chip nevăzut asupra creștinilor din Sfânta Biserică, încununându-i, nu asupra celor care stau foarte comod în fața micului ecran. Chiar și atunci, când se ivește o împrejurare mai deosebită sau o boală, nu este bine deloc să stăm la televizor, ci să înălțăm rugăciuni fierbinți către bunul Dumnezeu. Televizorul nu are nicio legătură cu cele sfinte, ba am putea spune că el a devenit Evanghelia pentru tot mai mulți oameni. Ei se lasă seduși și cred mai ușor în ceea ce văd pe micul ecran, amăgiți de o realitate virtuală care este practic alta diferită de realitatea însăși.
Părintele Nicolae Tănase ne spunea că Evanghelia este pentru cei care vin la Biserică, iar nu pentru cei care nu vin și slujesc de fapt diavolului, fără să-și dea seama și pe care îl consideră dumnezeul lor. Există multe locuri în lumea ortodoxă, mai cu seamă în multe chilii, schituri și mănăstiri, unde lucrul nu începe fără rugăciunile din Biserică și binecuvântarea primită de la preot. În multe localități, cum ar fi în zona Maramureșului, pentru acest lucru îndeosebi, pentru participarea regulată la Sfânta Biserică, Dumnezeu a binecuvântat multe dintre familii, dăruind acestora mult mai mulți copii (ajungând în unele dintre ele până la 21-22 de copii!). Să luăm aminte și noi. Doamne ajută. Amin!

vineri, 22 ianuarie 2016

POVESTEA NUMELOR - MARTA


MARTA
Deodata cu Cuv. Simeon Stalpnicul e cinstita si Cuv. Marta, maica sa. Numele Marta e de origine biblica (in Noul Testament il poarta una dintre cele doua surori ale lui Lazar) si sta in legatura cu substantivul arameean marta, „doamna“, „stapana“. La noi, sub influenta slava, sunt atestate si formele Martfa si Marfa. Uneori, sub influenta apuseana, este grafiat Martha. Numele ar fi putut patrunde si pe filiera latina („latinul Marta, un cognomen din epoca republicana“) si atunci ar putea fi in legatura cu Martin si cu derivatele acestuia (Martina, Martian, Martinian etc.), explicate de obicei, ca si numele lunii martie, prin teonimul pagan Mars, Martis (zeul razboiului, la romani).- (https://www.facebook.com/groups/835210059835110/)

miercuri, 20 ianuarie 2016

NU TOȚI SE VOR SALVA ÎN MĂNĂSTIRE ȘI NU TOȚI DIN LUME SE VOR PIERDE


Calea ta este să trăieşti în lume şi să creşti copii. Nu toţi se vor salva în mănăstire şi nu toţi vor muri din lume. Să trăieşti cinstit şi cu frica lui Dumnezeu, să te rogi la Maica Domnului şi te va ajuta să te mântuieşti.
O altă fată a venit la Părintele să ia binecuvântare să intre în mănăstire, iar Părintele i-a spus:
– Nu. Calea ta este să trăieşti în lume şi să creşti copii. Nu toţi se vor salva în mănăstire şi nu toţi vor muri din lume. Să trăieşti cinstit şi cu frica lui Dumnezeu, să te rogi la Maica Domnului şi te va ajuta să te mântuieşti.
Toate s-au îndeplinit întocmai. Ea s-a căsătorit şi a avut un soţ bun, dar a rămas văduvă de tânără. De atunci ea neîncetat se roagă la bunul Dumnezeu şi la Maica Domnului să o învrednicească să trăiască binecuvântat, în curăţenie şi pace.
(Sfântul Lavrentie de la Cernigov, Viaţa, învăţăturile şi minunile făcute de Dumnezeu prin acest mare Părinte, Editura Credinţa strămoşească, 2003, p. 36)

POVESTEA NUMELOR- MARIA


este un nume pentru care s-au avansat peste 60 de solutii etimologice, dintre care 3 sunt dominante. In aramaica, Maryam inseamna „doamna”, „stapana”. Dupa Fericitul Ieronim (traducatorul Vulgatei), care-l explica prin limba ebraica, numele s-ar compune din mar („picatura”) + yam („mare”), deci „picatura [de apa] de mare”, in lat. stilla maris (de unde si stella maris - „steaua marii” - de mai tarziu, celebra denumire a Fecioarei in imnologia apuseana). Dar numele evreiesc Maryam sau Miryam ar putea fi si de straveche origine egipteana, tragandu-se din verbul mri, „a iubi”, cu sufixul afectiv ebraic - am, deci „cea draga”, „cea iubita”.

ICOANE ORTODOXE - ICOANA MAICII DOMNULUI ”ÎNDRUMĂTOAREA”-SINAI


Icoana Maicii Domnului "Indrumatoarea" a fost zugravita in veacul al XIII-lea și se afla in faimosul muzeu din Manastirea Sfanta Ecaterina, Sinai, Egipt. Asezata la poalele Muntelui Sinai, pe care odinioara Moise a primit Tablele Legii, Manastirea Sfanta Ecaterina este, de aproape un mileniu si jumatate, unul din cele mai celebre centre de pelerinaj ale Ortodoxiei si o cetate a spiritualitatii patristice si filocalice.
In anul 337, Sfanta Imparateasa Elena a construit un sanctuar in jurul locului in care, dupa traditie, s-a aflat rugul ce ardea si nu se mistuia, unde Dumnezeu a vorbit prima oara cu Dreptul Moise. Paraclisul a atras mii de pelerini si eremiti, ce isi cautau siguranta si mantuirea in pustiul Sinai, in timpul persecutiilor impotriva crestinilor.
In secolul al VI-lea, atacurile permanente ale triburilor nomade vecine l-au facut pe imparatul bizantin Iustinian cel Mare sa transforme sanctuarul intr-o adevarata manastire fortificata.
Prestanta manastirii a facut ca pana si profetul Mahomed, califii arabi, sultanii turci sau chiar cuceritorul Napoleon sa o ia sub protectia lor, aparand-o de eventualii pradatori. Astfel, ea nu a fost cucerita, jefuita sau distrusa niciodata in lunga ei istorie, pastrandu-si de-alungul veacurilor imaginea de loc sfant biblic, unde intelesul simbolic al evenimentelor din Vechiul Testament este descoperit si interpretat potrivit invataturii Domnului nostru Iisus Hristos.
Manastirea Sfanta Ecaterina detine una dintre cele mai celebre si mai importante biblioteci ale lumii, cu peste 3.000 de manuscrise in limbile greaca, araba, siriaca, georgiana, armeana, slavona si latina. In muzeul manastirii sunt asezate, cu mare grija si in conditii specifice, un unmar insemnat de opere de arta si documente istorice, la care se adauga colectiile de icoane unice, candele din argint, mozaicuri si miniaturi, multe datand din secoleleV-VI.
Icoana Maicii Domnului - Sinai - Indrumatoarea
"Imparateasa mea preabuna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu ajutatoarea saracilor si primitoarea strainilor, bucuria celor intristati si acoperamantul celor necajiti, vezi nevoia mea si necazul meu; ajuta-ma ca pe un neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Necazul meu il stii, dezleaga-l precum vrei, ca n-am ajutor afara de tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin!"