Lumea a fost creata de Dumnezeu. Iar ca orice lucru adus la existenta de Dumnezeu, lumea este buna. Ea trebuie primita de om ca un dar al lui Dumnezeu catre noi, dupa cum afirma parintele Dumitru Staniloae: "Dumnezeu i-a dat omului lumea nu numai ca un dar de o fertilitate continua, ci si de o mare bogatie de alternative posibile de actualizat de catre om, prin libertate si munca". Plecand de la aceste cuvinte, inseamna ca orice crestin este dator sa se implice in viata lumii.
Si atunci cum trebuie sa intrepretam indemnul din Noul Testament de "a nu iubi lumea" (1 Ioan 2, 15) sau sfaturile Sfintilor Parinti de a depune tot efortul in a ne lepada de lume sau a fugi de ea?
Lumea de care trebuie sa ne indepartam este cea care ne instraineaza de Dumnezeu. Asadar, nu lumea creata de El trebuie uitata si lepadata, ci lumea care ne pune piedica unirii cu Dumnezeu. Cum ia nastere aceasta lume? Prin atasarea nefireasca a omului fata de ea.
Din nefericire, omul ajunge sa se ingrijeasca mai mult de trup si mai putin sau chiar deloc de suflet. Iar ingrijirea peste masura de trup, il face pe acesta sa aiba o relatie cu lumea care nu mai este dupa voia lui Dumnezeu. Omul impatimit, intervine in lume intr-un mod gresit si depune tot efortul sa o adapteze poftelor sale pentru satisfacerea lor. O astfel de lucrare il face pe om sa fie o fiinta impatimita. Iar cand omul este stapanit de patimi, nu mai poate lucra binele in lume. Patimile nu doar ca nu ii mai ingaduie omului sa simta bucuria comuniunii cu Dumnezeu, dar il si conduc la dispretuirea si uitarea poruncilor dumnezeiesti.
Fuga de lume nu implica schimbarea locului in care traim, ci schimbarea modului de viata. Fuga de lume nu se traieste intr-un anume loc, ci intr-un anume mod. Parintii numesc departarea de lume, nu iesirea din ea cu trupul, ci departarea de preocuparile desarte, pentru a ajunge la curatirea de patimi si unirea cu Dumnezeu.
In zilele noastre nelinistite, fuga de lume este mai actuala si mai necesara ca oricand. Ea il poate ajuta pe om sa-si gaseasca sensul si implinirea vietii sale.
Lumea de care trebuie sa ne indepartam este cea care ne instraineaza de Dumnezeu. Asadar, nu lumea creata de El trebuie uitata si lepadata, ci lumea care ne pune piedica unirii cu Dumnezeu. Cum ia nastere aceasta lume? Prin atasarea nefireasca a omului fata de ea.
Din nefericire, omul ajunge sa se ingrijeasca mai mult de trup si mai putin sau chiar deloc de suflet. Iar ingrijirea peste masura de trup, il face pe acesta sa aiba o relatie cu lumea care nu mai este dupa voia lui Dumnezeu. Omul impatimit, intervine in lume intr-un mod gresit si depune tot efortul sa o adapteze poftelor sale pentru satisfacerea lor. O astfel de lucrare il face pe om sa fie o fiinta impatimita. Iar cand omul este stapanit de patimi, nu mai poate lucra binele in lume. Patimile nu doar ca nu ii mai ingaduie omului sa simta bucuria comuniunii cu Dumnezeu, dar il si conduc la dispretuirea si uitarea poruncilor dumnezeiesti.
Fuga de lume nu implica schimbarea locului in care traim, ci schimbarea modului de viata. Fuga de lume nu se traieste intr-un anume loc, ci intr-un anume mod. Parintii numesc departarea de lume, nu iesirea din ea cu trupul, ci departarea de preocuparile desarte, pentru a ajunge la curatirea de patimi si unirea cu Dumnezeu.
In zilele noastre nelinistite, fuga de lume este mai actuala si mai necesara ca oricand. Ea il poate ajuta pe om sa-si gaseasca sensul si implinirea vietii sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu