Pentru lumea ortodoxă, Sfântul Dionisie Areopagitul reprezintă un autor patristic cu totul special. Operele sale au suscitat suficiente lucrări originale şi constituie o punte de dialog între Răsărit şi Apus. Influenţa sa asupra Sfântului Maxim Mărturisitorul, de pildă, sau asupra unor oameni de cultură renascentişti, ca Laurentio Valla, este indiscutabilă.
Sfântul Dionisie Areopagitul s-a născut în Atena şi a primit o educaţie destul de înaltă. În mod sigur cunoştea filosofie foarte bine şi se pare că a întreprins inclusiv o călătorie în Egipt, unde a avut diverse discuţii cu înţelepţii locului. În „Vieţile Sfinţilor“ se precizează că Sfântul Dionisie Areopagitul ar fi avut cunoştinţe astronomice bune şi, observând întunecarea cerului petrecută la moartea Mântuitorului pe Cruce, s-ar fi speriat, rostind totodată: „Sau Dumnezeu pătimeşte sau lumea aceasta văzută se sfârşeşte“. Profetice cuvinte! Cuvinte care i-au fost întărite în cadrul predicii Sfântului Apostol Pavel din Areopagul Atenei. „Când Sfântul Apostol Pavel a mers în mijlocul Areopagului, la Atena, propovăduind pe Iisus Hristos Cel Răstignit pe Cruce şi Înviat, înaintea celor mari, atunci Dionisie, ascultînd cu luare aminte cuvintele Sfîntului Apostol Pavel, le-a pus pe ele în inima sa. Cei mai mulţi îi ziceau lui Pavel că vor să audă a doua oară de la dânsul, mai bine, învăţătura lui Hristos, şi atunci Dionisie, ca fiind cel mai înţelept dintre ceilalţi, a început un dialog cu Pavel, întrebându-se unul pe altul. Deci, Pavel l-a întrebat: „Pe care Dumnezeu cinstiţi voi?“. Iar Dionisie îi arătă în cetate pe Cronos, pe Afrodita, pe Zeus, Hefaistos, Hermes, Dionisos, Artemis şi pe ceilalţi zei. Umblând Pavel cu Dionisie, a văzut o capişte pe care era scris: „A necunoscutului Dumnezeu“. Şi l-a întrebat Pavel pe Dionisie: „Dar cine este necunoscutul Dumnezeu?“. A răspuns Dionisie: „Acela între dumnezei încă nu S-a arătat, însă la vreme va veni, pentru că El este Dumnezeul Care va împărăţi cerul şi pământul şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit“.
Sfârşitul mucenicesc
Sfânta Tradiţie a consemnat două vieţi diferite ulterioare ale Sfântului Dionisie Areopagitul. Acest lucru s-a produs din cauza confuziei dintre acesta şi Sfântul Dionisie al Parisului. În Apus, această confuzie a durat mai multe secole şi pentru faptul că în Franţa au existat multe manuscrise cu operele dionisiene. Nu putem afirma cu exactitate dacă Sfântul Dionisie Areopagitul a făcut sau nu o călătorie în Galia. Nu putem nici măcar să spunem dacă a fost sau nu în regiunea Romei. Lucrul acesta este cauzat de misterul care încă planează asupra vieţii şi scrierilor sale. Cu toate acestea, este puţin probabil ca el să fi întemeiat prima comunitate la Paris. Cert este că a avut parte de o moarte mucenicească petrecută, cel mai probabil, în vremea împăratului Traian, iar nu în vremea lui Hadrian, aşa cum mărturisesc unele cronici. Tradiţia menţionează că a murit undeva, în jurul anului 100, la peste 90 de ani. Locul muceniciei este declarat Parisul, dar nu este exclus ca acesta să fi fost altul.
Ierarhia îngerească
În anghelologie, Sfântul Dionisie Areopagitul are o bogată contribuţie, fiind primul autor patristic care ne-a lăsat o ierarhizare a cetelor îngereşti. „Câte şi cum sunt ordinele fiinţelor mai presus de ceruri, numai obârşia îndumnezeitoare a desăvârşirii o ştie întocmai. Pe lângă aceea, numai ea cunoaşte acele ordine, puterile şi iluminările proprii şi buna şi sfinţita lor orânduire mai presus de lume. Căci nouă ne este cu neputinţă să cunoaştem tainele minţilor mai presus de ceruri şi desăvârşirile lor preasfinte, dacă nu ne spune cineva câte ne-a descoperit în mod tainic prin ele, ca prin cele ce ştiu bine cele ale lor, dumnezeirea începătoare. Deci noi nu vom grăi din proprie mişcare, ci vom înfăţişa vederile îngereşti câte au fost contemplate de sfinţii scriitori ai Scripturii, după ce am fost învăţaţi tainic despre ele, potrivit cu felul în care suntem noi.“ (Despre ierarhia cerească, VI, 1) Încă de la începutul acestui capitol, Sfântul Dionisie pune un fundament neclintit învăţăturii despre îngeri: nimeni nu poate cunoaşte cu exactitate de câte feluri sunt şi cum lucrează concret aceştia. Baza discursului teologic este Sfânta Scriptură şi descoperirile angelice existente în aceasta. În totalitate sunt identificate nouă cete îngereşti. Cele nouă cete sunt organizate în trei triade, care sunt mai aproape sau mai departe în jurul lui Dumnezeu. Fiecare primeşte iluminarea divină pe măsura propriilor puteri, lucru care nu înseamnă că, în esenţă, ar exista o problemă în acest sens, deoarece împlinirea trebuie să rămână concret direct proporţională cu deschiderea şi capacitatea proprie.
Ierarhii şi numirea lor între îngeri
„Dar întreabă cei ce iubesc să cunoască raţiunile celor duhovniceşti: dacă cele din urmă nu se împărtăşesc de întregimea celor mai înalte, pentru care pricină ierarhul dintre oameni e numit de Scripturi Îngerul Domnului Atotţiitorul (Mal. 2:7)? Cuvântul acesta nu este contrar, cum socotesc celor spuse mai înainte. De fapt spunem că treptele cele din urmă sunt lipsite de puterea întreagă şi mai înaltă a treptelor superioare. Fiindcă se împărtăşesc numai de o parte a ei, pe măsura lor şi după puterea proprie; dar potrivit comuniunii celei una şi armonioase care le leagă pe toate. (...) Căci precum cele dintâi au cu prisosinţă însuşirile sfinte ale celor mai de jos, aşa cele din urmă au pe cele ale celor de mai înainte, dar nu la fel, ci în mod mai redus. Deci nu e, precum socotesc, nepotrivit dacă învăţătura Scripturii numeşte înger pe ierarhul omenesc ce se împărtăşeşte după puterea proprie de slujirea vestitoare a îngerilor şi tinde, pe cât e îngăduit oamenilor, spre asemănarea cu ei în descoperirea lui Dumnezeu.“ (Despre ierarhia cerească, XII, 1-2)
Problema operelor sale
Înainte de a prezenta pe scurt viaţa Sfântului Dionisie Areopagitul, trebuie să lămurim măcar parţial problema operelor sale. Până în prezent, majoritatea persoanelor care s-au ocupat cu editarea şi comentarea acestor scrieri susţin că acestea nu îi pot aparţine. Argumentele sunt numeroase, dar am selectat doar câteva, exprimate de faimoşii patrologi Claudio Moreschinni şi Enrico Norelli. Aceste precizări se găsesc în volumul al III-lea al „Istoriei literaturii creştine vechi greceşti şi latine“, la paginile 326-335. Astfel, Moreschinni şi Norelli afirmă clar că operele puse pe seama Sfântului Dionisie Areopagitul nu îi pot aparţine, nici măcar în parte. În aceste scrieri, forma canonului Sfintei Scripturi este cea care apare abia prin secolul al III-lea. De asemenea, sunt folosiţi termeni care aparţin clar hristologiei enunţate de Sinodul al IV-lea de la Calcedon. Monahismul în forma prezentată aici este cu neputinţă să fi existat astfel încă din secolul I. Toate argumentele indică faptul că autorul real al acestui corpus nu este Sfântul Dionisie Areopagitul. Trebuie, însă, să prezentăm şi argumentele contrare acestei păreri. Acestea au fost formulate de părintele Dumitru Stăniloae în introducerea traducerii sale a operelor Sfântului Dionisie.
Influenţa neo-platonică discutabilă
Părintele Dumitru Stăniloae atacă problema autenticităţii autorului din două unghiuri complet opuse: mai întâi, strict istoric, iar apoi cu referire directă la conţinutul scrierilor. Argumentele de ordin istoric sunt destul de clare, ele referindu-se la aceleaşi evenimente expuse mai sus. Părintele Stăniloae nu recunoaşte vreo influenţă a unui Sinod Ecumenic asupra scrierilor, ceea ce plasează data de lucru a acestora înainte de anul 325. Argumentului privind sfinţirea monahilor care nu putea exista la finalul secolului I, părintele îi reclamă radicalitatea. Au existat monahi încă de timpuriu, chiar dacă nu avem mărturii clare în perioada respectivă. În fine, rămân două elemente esenţiale necesar a fi discutate. Primul dintre ele se leagă de inexistenţa citării în scrierile areopagitice în primele cinci secole, iar al doilea de influenţarea lor de sorginte neoplatonică. Părintele Stăniloae contracarează prima teză afirmând că rareori, cel puţin în primele secole, Sfinţii Părinţi se foloseau în scrisul lor de alţi Sfinţi Părinţi. Apelul fundamental al acestora se făcea direct la Sfânta Scriptură, şi mai puţin la alte scrieri. Cea de-a doua teză este demontată într-un mod pertinent şi foarte exact cuprinzând câteva deosebiri fundamentale faţă de opiniile acceptate de patrologii moderni. Astfel, Sfântul Dionisie Areopagitul nu poate fi acuzat de panteism, asemenea reprezentanţilor curentului neo-platonic. El nu identifică niciodată în operele sale pe Dumnezeu cu lumea, ci face o distincţie clară şi corectă a raportului dintre Dumnezeu şi lume. Nepasivitatea lui Dumnezeu, aflat „mai presus de existenţă“ în raport cu pasivitatea lumii şi dependenţa ei faţă de El este argumentul central.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu