MUNCĂ ȘI RUGĂCIUNE

                >> Ora et labora << la mănăstirile Samurcăşeşti şi Ghighiu ... 

Pentru a afla câte ceva despre programul zilnic de rugăciune şi de muncă al monahiilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, am poposit mai întâi la Mănăstirea Samurcăşeşti. Ajunşi dimineaţă, imediat după terminarea Sfintei Liturghii, ne-a întâmpinat maica stareţă, stavrofora Lucia Bostan, care ne-a mărturisit cu mare bucurie că toate monahiile păstrează rânduiala slujbelor moştenită cu sfinţenie de-a lungul celor 200 de ani de existenţă a aşezământului.

De la trandafiri la ceapă, roşii şi pomi fructiferi

Încântaţi de grădina de flori, primitoare, din faţa bisericii, Maica Lucia ne-a spus că tot ce vedem aici este rodul muncii celor 48 de monahii. Fiecare maică are ascultarea ei: la grădină, la flori, la atelierul de lemnărie, la gospodărie, la bucătărie. Fiecare moment din viaţa călugărului trebuie să fie ocupat.

Râvnitoarele maici de la Samurcăşeşti se trezesc la ora 5:00, iar după pravila personală şi rânduirea chiliei, în mai puţin de jumătate de oră, aleea care duce spre biserică devine un furnicar. Maicile merg mai întâi la slujbele dimineţii, încununate cu Sfânta Liturghie, săvârşite de către cei doi preoţi-duhovnici ai mănăstirii. După slujbă, maicile merg la ascultările lor, cu rugăciunile permanent în minte. În vremea activităţilor gospodăreşti, observi cum monahiile mai îmbunătăţite îşi mişcă discret buzele, împlinindu-şi pravila păstrată de la înaintaşele purtătoare ale hainei îngereşti: de 10 ori "Miluieşte-mă, Dumnezeule", de 15 ori "Tatăl nostru", de nenumărate ori "Doamne, Iisuse Hristoase..." . "Sunt foarte multe maici cu spirit jertfelnic şi rugătoare, fără de care nu ar exista mănăstirea. Acest loc nu suferă neorânduiala, pentru că acolo unde nu este rânduială se întâmplă ispite care pot sminti o lume întreagă", ne mai spune maica stareţă, care îngrijeşte cu mâinile sale grădina stareţei plină de trandafiri. Prin lucrul zilnic în grădina şi livada mănăstirii, maicile îşi asigură pâinea cea de toate zilele, ca şi pe cea a pelerinilor care le calcă pragul. Am plecat încântaţi, după ce am văzut monahiile la diferite munci şi îndulciţi de prăjiturile minunate cu care ne-au ospătat. De acum, paşii ne poartă spre Mănăstirea prahoveană Ghighiu.

Ghighiu, un rai de câmpie cu solare

De îndată ce treci de poarta mănăstirii din Ghighiu cu hramul "Izvorul Tămăduirii", de lângă Ploieşti, păşeşti spre o oază de linişte, un adevărat colţ de Rai în câmpie, unde eşti chemat la rugăciune şi meditaţie, ca rod al frumuseţii locului împletit cu vrednicia maicilor. Aleile ce şerpuiesc prin curtea sfântului aşezământ sunt mărginite de flori viu colorate, iar chiliile monahiilor abia se mai zăresc prin desişul florilor de muşcate de la ferestre.

Viaţa monahală se împarte la Ghighiu armonios între cele două coordonate ale monahismului, rugăciunea şi munca, două arme puternice, de folos pe calea desăvârşirii. De la primele ore ale dimineţii, toată obştea celor 50 de maici participă la Sfânta Liturghie, după care fiecare merge la ascultarea la care este rânduită. Fie că este vorba de muncă într-unul din ateliere, fie că este vorba de munca la grădina de zarzavaturi, în livadă sau la animale, fiecare maică munceşte până la orele prânzului, când la trapeză sună clopotul de masă. Masa este urmată de o scurtă pauză în care maicile citesc rugăciuni sau lecturează din cărţi duhovniceşti, iar la ora 14:00, se întorc la ascultările lor până seara. Maicile rânduite se adună din nou în biserică la Vecernie, la ora 17:00, iar de la 19:00 până la 21:00 participă la Utrenie.

Cine nu munceşte să nu mănânce

"Este şi păcat să nu munceşti. Şi apoi, spune Sfântul Apostol Pavel, cine nu munceşte nici să nu mănânce. Munca într-o mănăstire este foarte importantă, alături de rugăciune, fiind cele două coordonate după care se ghidează toată viaţa monahală. Este adevărat că

nu poţi sta toată ziua în genunchi să te rogi, pentru că nici nu ai putea să te concentrezi la atâta rugăciune, însă poţi să munceşti şi să rosteşti în gând rugăciunile pe care le ştii pe de rost, sau Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă", ne spune maica stareţă Eupraxia Neacşu.

Aproape fiecare obşte de mănăstire se întreţine din rodul obţinut din livezile şi terenurile cu legume, din vinderea produselor animaliere, din producţia de la ateliere.

Pe cele câteva hectare de terenuri ale Mănăstirii Ghighiu maicile au amenajat solare pentru roşii, castraveţi, varză, ardei şi vinete, necesare pentru trapeza mănăstirii. La toamnă, harnicele maici de la Ghighiu vor face şi conserve pentru iarnă din produsele recoltate din grădina de legume.

50 de maici şi tot atâtea misiuni

Am văzut cum se întind frumos ordonate straturile cu ceapă, ardei şi vinete, ce sunt udate de un sistem de irigaţii, sub supravegherea maicilor, care au şi grijă să nu apară buruienile printre zarzavaturi. Lângă ele, lanul cu porumb se întinde cât priveşti cu ochii, iar în zare se văd siluetele ostenitorilor care prăşesc, chiar dacă temperatura îmbie mai degrabă la căutarea umbrei şi a unui pahar cu apă rece decât să mânuieşti sapa sub arşiţa soarelui.

"Tot ceea ce producem, folosim pentru consum propriu, pentru că pe lângă obştea de 50 de maici, avem şi muncitorii care lucrează în mănăstire, femeile de la Penitenciarul Târgşor ce lucrează la noi şi pelerinii care doresc să petreacă un timp în atmosfera de rugăciune şi muncă de la mănăstire. Pe lângă terenurile cu zarzavaturi, avem o livadă cu pruni şi, de curând, caişi şi piersici. Creştem şi câteva vaci pentru lapte, iar acum, în perioada postului, strângem laptele şi facem brânză pentru când vom ieşi din post", ne-a mai spus maica stareţă.

Pe lângă munca agricolă, în atelierele mănăstirii prind viaţă frumoase veşminte preoţeşti brodate de mâinile priceputelor maici. Când am mers noi, lucrau veşminte pentru preoţii din patru protopopiate din jur. Mănăstirea mai deţine şi un atelier în care se produc pulovere şi veste de lână. În atelierul de pictură sunt restaurate icoane vechi, dar sunt pictate şi icoane noi.

Samurcăşeşti şi Ghighiu, două mănăstiri în care viaţa pare copiată după râvna albinelor. Numai că maicile mai culeg şi polenul dulce din rugăciunile cu care împletesc munca lor pentru traiul zilnic.

"Timpul petrecut în rugăciune şi în muncă este un timp al mântuirii"

"Principiul monahismului "Ora et labora" este actual, dar în acelaşi timp vine dintr-o veche tradiţie, iar mulţi monahi rugători preţuiesc în mod special timpul, nerisipindu-l. Duhovnicii recomandă monahilor ca atunci când sunt la ascultări să rostească rugăciunea lui Iisus, Psalmul 50 şi alte rugăciuni de pocăinţă. Doar acest timp este câştigat de noi, cel care îl petrecem în rugăciune şi în lucruri folositoare. Monahul care lucrează la grădină pentru folosul obştii şi pentru pelerinii care vin în mănăstire preţuiesc cu adevărat timpul. Atunci când nu ne rugăm şi nu facem ceva folositor, când nu îl ajutăm pe aproapele, când petrecem timpul în depărtare de Dumnezeu şi în păcate, nu câştigăm timpul pentru veşnicie, ci îl risipim. Timpul petrecut în rugăciune şi în muncă este un timp al mântuirii", ne-a declarat părintele arhimandrit Timotei Aioanei, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.