joi, 10 martie 2016

SĂPTĂMÂNA ALBĂ

Incepand cu 7 martie, ortodocsii intra in "Saptamana Alba sau a branzei". In aceasta saptamana nu se mai consuma carne, iar in zilele de miercuri si vineri se face dezlegare la oua, lapte, branza si peste. In calendarele bisericesti, pentru aceste zile apare mentiunea "harti", un termen popular care desemneaza zilele de dezlegare a postului.
Miercuri, 9 martie, se rosteste pentru prima data in perioada Triodului,rugaciunea Sfantului Efrem Sirul - "Doamne si Stapanul vietii mele", rugaciune care inceteaza in miercurea din Saptamana Mare.
In zilele de miercuri si vineri din "Saptamana Alba" nu se savarseste Sfanta Liturghie, cele doua zile sunt aliturgice.
In Sambata lasatului sec de branza, Biserica ii pomeneste pe toti barbatii si femeile care au fost "luminati prin postire". Aceasta zi este numita "a ascetilor". Biserica ii asaza ca modele, calauzitori pentru parcurgerea postului si a pocaintei:
"Veniti toti credinciosii sa laudam cetele cuviosilor parinti: pe Antonie capetenia, pe luminatul Eftimie, pe fiecare deosebit si pe toti impreuna si vietile acestora ca un alt Rai al desfatarii cu gandul socotindu-le …".

Duminica, 13 martie, exista randuiala de a se cere iertare. Este cunoscuta sub denumirea de "Duminica Iertarii". Asadar, prima incercare de iesi biruitori din lupta cu pacatul este iertarea, reintoarcerea la iubire. Este dureros ca aceasta slujba unica lipseste din multe biserici. Faptul ca e intalnita mai mult in manastiri, denota despartirea noastra de duhul Bisericii. Aceste randuieli sunt trepte spre a deschide inima catre "o alta lume". Din cauza pacatului, omul a pierdut puterea de a pasi in mod natural catre Dumnezeu. Si prin aceste randuieli, Biserica ne poarta incet catre unirea cu Dumnezeu.

Mai sunt cateva zile pana la intrarea in Postul Sfintelor Pasti. Sa nu ne abatem de la el. Acest post este ajutorul pe care ni-l daruieste Biserica spre a pune capat "celor vechi" si a intra intru "cele noi". Indiferent cat de grele sunt conditiile in care traim si cat de mari sunt obstacolele ridicate de cei din jurul nostru, nimic nu trebuie sa ne opreasca din a lua in serios Postului Sfintelor Pasti.
sursa:crestinortodox

marți, 9 februarie 2016

ICOANE ORTODOXE - ICOANA MAICII DOMNULUI ”PANAGIA SOUMELA”


Icoana Maicii Domnului "Panagia Soumela” este o icoana facatoare de minuni aflata in manastirea omonima din Vermio, Grecia. Numele "Panagia Soumela” este legat de cel al Manastirii din Trapenzunt, Turcia. Din punct de vedere etimologic, numela deriva de la "Mela”, muntele pe care fost construita manastirea. In limba greaca, "stou mela” inseamna "la (de la) Mela”, iar in dialectul pontic se pronunta "sou Mela”.
Potrivit traditiei, aceasta icoana a fost pictata de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca. Dupa trecerea la cele vesnice a Sfantului Luca, icoana a fost luata de catre ucenicul sau, Anania, care a dus-o in Biserica din Atena inchinata Maicii Domnului. La inceput, icoana a fost cunoscuta sub numele "Panagia Athiniotissa”.

In 386, doi monahi din Atena, Barnaba si ucenicul sau Sofronie, au intemeiat Manastirea de pe Muntele Mela din Pont (Asia Mica), o regiune aflata astazi pe teritoriul Turciei. Acestia au ridicat manastirea urmand indemnului Maicii Domnului. Manastirea a fost sfintita de Episcopul de Trapezunt in 386. Incepand cu sfarsitul secolului al IV-lea Icoana este cunoscuta cu numele "Panagia Sumela”.
In timpul declinului Imperiului Bizantin, manastirea a fost un centru de educatie si cultura. Manastirea Panagia Soumela a fost jefuita de numeroase ori insa a fost de fiecare data reconstruita, ultima constructie datand din 644. S-au pastrat numeroase marturii in cu privire la interventia minunata a Maicii Domnului pentru salvarea Manastirii.
Odata cu ocuparea Trapezuntului de catre turci, in 1461, a fost ocupata si manastirea. In pofida acestor vremuri tulburi, monahii au ramas in manastire nestramutati in credinta si traditie.
In 1923, cand grecii din Asia Mica si din Pont au fost deportati pe meleagurile stramosilor, monahii au ascuns icoana Maicii Domnului, manuscrisul Evangheliei scrise pe pergament de Sfantul Hristofor, si Sfanta Cruce oferita de Imparatul Manuel Comnenul, in fata capelei Sfanta Varvara.
In 1931, in ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului de la Mega Spileon din Kalavrita, Peloponez, numerosi credinciosi s-au intalnit pentru praznic. In randul lor se aflau numerosi greci din Pont si Primul Ministru al Greciei, Elefterios Venezelos (1864 - 1936). Mitropolitul Policarp de Xante i-a relatat primului ministru istoria icoane ascunse la Panagia Soumela. Acesta a fagaduit ca va face tot ce-i sta in putinta pentru a recupera icoana.
In acelasi an, Venezelos s-a intalnit cu omologul sau turc, Ismet Inonu, cerandu-i permisiunea de a trimite monahi la Muntele Mela pentru a aduce icoana si celelalte obiecte sfinte. Cererea a fost aprobata de catre Primul Ministru al Turciei. Parintele Ambrozie, a fost unul dintre calugarii de la Panagia Soumela, care a fost ales de Mitropolitul Hrisant al Trapezuntului sa duca la indeplinire aceasta misiune. Parintele Ambrozie a pornit catre Turcia pe 22 octombrie 1931. Soldatii turci si greci au oferit ajutorul pentru ca obiectele sfinte sa fie gasite. In scurta vreme, icoana si celelalte obiecte au fost descoperite. Acestea au fost transportate in Atena si adapostite de Muzeul Bizantin pana in 1951, cand a fost infiintata in Tesalonic "Fundatia Panagia Sumela” de catre Dr. Filon Ktenides.
Acestia i-a sustinut pe pontii din Grecia sa construiasca o noua biserica "Panagia Soumela”. Biserica a fost ridicata pe un loc asemanator din Munti Macedoneni, Kastania din Vermio. Icoana Maicii Domnului Panagia Soumela a fost adusa in aceasta biserica in1952. Aproximativ 40 de ani mai tarziu, in august 1993, au fost aduse de la Muzeul Bizatin din Atena Sfanta Cruce si Evanghelia Sfantului Hristofor.
Icoana Panagia Sumela, constituie un simbol al grecilor din Pont, care au cerut mijlocirea Maicii Domnului in vremurile de opresiune si suferinta.
In fiecare an, pe 15 august, la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, mii de pelerini din intreaga lume calatoresc la Manastirea de pe Muntele Vermion pentru a se inchina la sfanta icoana.
La manastirea Maicii Domnului de pe Muntele Mela din Pont, pe 15 august 2010, imnuri si rugaciuni s-au inaltat pentru intaia data dupa 88 de ani. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a condus soborul in timpul Sfintei Liturghii. Evenimentul s-a repetat in 2011, 2012 si 2013

POVESTEA NUMELOR - TEODOR(A)


Numele crestin Teodor(a) e bine reprezentat in calendarul lunii februarie: pe 8 - Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat, pe 11 - Sf. Teodora imparateasa, pe 17 - Sf. Mare Mc. Teodor Tiron. Originea este greceasca, compunandu-se din theos, „Dumnezeu“, si doros, „dar“ („darul lui Dumnezeu“). Numele este foarte raspandit pana astazi si din el se trag la noi forme ca Toader, Tudor, Tudora, Doru, Dora, Dorin, Dorina etc. Numele corespunde, ca inteles si structura, evreiescului Matei, latinescului Deodatus si slavului Bogdan.
(https://www.facebook.com/groups/835210059835110/)

marți, 2 februarie 2016

ICOANE ORTODOXE - ICOANA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI

Praznicul Intampinarii Domnului la Templul din Ierusalim de catre batranul Simeon si Prorocita Ana, este sarbatorit pe 2 februarie. Evenimentul este relatat in Evanghelia Sfantului Luca, capitolul 2, versetele 22-38. Hristos este adus la Templu de Maica Domnului si Dreptul Iosif.
Primele reprezentari ale acestui praznic se pastreaza pe mozaicul de la Basilica „Santa Maria Maggiore“ din Roma (secolul al V-lea) si pe relicvarul din Muzeul Lateran (secolele V-VI). Icoana sarbatorii ne dezvaluie patru personaje grupate in jurul Pruncului Iisus. Pruncul nu apare infasat, ci imbracat in tunica, iar cu mana binecuvinteaza.
Toate scenele ni-l prezinta pe Pruncul Hristos fie purtat pe brate de Maica Sa, in gestul oferirii catre dreptul Simeon, fie tinut in brate de batranul proroc. Dar, potrivit stihirei de la vecernie, Domnul graieste tainic: „nu batranul Ma tine pe Mine, ci Eu il tin pe el, pentru ca el Imi cere iertare“ (Stihira la Vecernie).
Dreptul Simeon Il primeste pe Mantuitorul rostind urmatoarea rugaciune: „Acum, slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca vazura ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetii tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau, Israel“ (Luca 2, 29-32). Aceasta rugaciune este citita de fiecare data la slujba vecerniei.
Din respect si veneratie pentru Fiul lui Dumnezeu, Simeon are mainile acoperite cu vesmantul pe care il poarta asa cum il au si ingerii in icoana Botezului. A profetit despre Pruncul Iisus Care a fost adus la templu, ca va fi ‹‹pus spre caderea si ridicarea multora si ca semn care va starni multe impotriviri››, iar Maicii Domnului ii spune: “Prin sufletul tau va trece sabie pentru ca sa se descopere gandurile din multe inimi”. Cu alte cuvinte, Dreptul Simeon face o profetie despre taina Crucii lui Hristos, despre suferintele Lui, dar si despre suferinta mamei Sale, Fecioara Maria, care va vedea cu ochii sai pe Fiul sau rastignit si omorat.
Dreptul Iosif poarta in mainile sale doi pui de porumbel. Amintim ca in acest moment se facea si curatirea mamei, prin aducere de jertfa a unui miel ca ardere-de-tot si a unui porumbel ca jertfa pentru pacat, in cazul familiilor bogate sau a doi porumbei - unul pentru ardere-de-tot si altul jertfa pentru pacat, in cazul celor saraci. Felul in care Dreptul Iosif tine cei doi porumbei exprima faptul ca pasarile nu ar mai fi de folos pentru jertfa. De altfel, Fecioara Maria se invrednicise sa-L nasca pe Fiul lui Dumnezeu intrupat si ea nu avea nevoie de purificare rituala. Insa, ea din smerenie se supune acestor randuieli.
In icoana Intampinarii Domnului apare si Sfanta Ana prorocita, fiica lui Fanuel, care tine in mana un filacter deschis, pe care sta scris: Pruncul Acesta a facut cerul si pamantul. Ana L-a slujit pe Dumnezeu in templu din tineretea ei "in post si in rugaciuni" (Lc. 2, 37). Ea reprezinta poporul dreptcredincios care sta aproape de Biserica si petrece noaptea si ziua in post si rugaciune, semn ca asteptarea sau intalnirea cu Dumnezeu se pregateste prin post si prin rugaciune.
sursa: crestinortodox (https://www.facebook.com/groups/835210059835110/)

vineri, 29 ianuarie 2016

ICOANE ORTODOXE - ICOANA MAICII DOMNULUI ESPHAGMENY


Icoana Maicii Domnului cea numita "Esphagmeni", adica "Injunghiata", este cinstita in chip deosebit pe 21 ianuarie. Este una dintre icoanele facatoare de minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu pastrate in Manastirea Vatoped, din Sfantul Munte Athos. Maica Domnului zugravita in aceasta icoana, injunghiata cu un cutit, din pricina foamei, este ocrotitoarea celor care sunt ispititi de cartire si nerabdare.
Sfantul Munte Athos este un loc ocrotit de Maica Domnului. Multi l-au numit "Gradina Maicii Domnului". In acest loc sfant, viata zilnica se intrepatrunde in mod obisnuit cu minunile. Fiecare calugar athonit a vazut sau a trait minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu. Pentru minunile savarsite de Maica Domnului, icoanele ei, pastrate in bisericile manastirilor, sunt ferecate in aur si impodobite cu pietre si bijuterii scumpe.
Sapte icoane facatoare de minuni
Manastirea Vatoped, a doua in ierarhia manastirilor din Sfantul Munte Athos, dupa Manastirea Marea Lavra, a fost construita, asa cum ne spune traditia, de insusi Sfantul Imparat Constantin cel Mare (324-337). Fiind distrusa de imparatul Iulian Apostatul, ea a fost rectitorita de imparatul Teodosie I cel Mare (379-395), in semn de multumire catre Maica Domnului, pentru salvarea minunata a fiului sau, Arcadie.
Manastirea Vatoped - Sfantul Munte Athos
Potrivit unei vechi legende, corabia pe care se afla tanarul Arcadie a naufragiat, iar Maica Domnului l-a salvat in chip minunat, ducandu-l in locul pe care a fost zidita mai apoi manastirea. Oamenii imparatului l-au gasit dormind sub o tufa de maracini. Aceasta legenda a dat si numele manastirii, prin unirea cuvintelor grecesti "vato" (tufa) si "paedion" (copil), care inseamna "copilul din tufis".
Istoria manastirii se impleteste cu istoria icoanelor minunate, prin care Maica Domnului a dat semne ale dragostei sale, ferind manastirea de atacurile piratilor, inmultind untdelemnul in camarile acesteia si vindecand de boli sau pedepsind indrazneala unor vietuitori din manastire, a Imparatesei Placidia sau a turcilor.
Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului care se pastreaza la Manastirea Vatoped, sapte la numar, sunt: "Vimatarissa", adica "Altarita"; "Paramythia", adica "Mangaietoarea"; "Pantanassa", adica "Vindecatoarea de cancer"; "Elaiovrytissa", adica "Izvoratoarea de untdelemn"; "Antiphonitria", adica "Impotriva glasuitoarea"; "Esphagmeni", adica "Cea Injunghiata"; "Pyrovolitheisa", adica "Cea Impuscata", aceasta din urma aflandu-se deasupra portii de intrare in manastire.
Icoana Maicii Domnului "cea Injunghiata" - Esphagmeni
Icoana Maicii Domnului "cea Injunghiata" - Esphagmeni - este o frescă pictata in secolul al XIV-lea. Ea se afla pastrata in Paraclisul Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, asezat langa biserica mare.
Candva, a trait in manastire un calugar diacon ce indeplinea functia de ecleziarh. Acest calugar, din pricina treburilor in care era randuit, ajungea la trapeza intotdeauna dupa terminarea mesei. Odata, parintii de la trapeza care strangeau masa s-au maniat pe faptul ca a intarziat iarasi si nu i-au dat nimic de mancare. Mania si gandurile rele ale ecleziarhului s-au indreptat catre icoana Maicii Domnului.
Icoana Maicii Domnului - Esphagmeni - Injunghiata
Desi o iubea mult pe Nascatoarea de Dumnezeu, in acel moment, el nu s-a gandit sa o roage sa-l ajute. Astfel, el a zis: "Iti slujesc de atata timp, iar tu nu te ingrijesti nici macar de putina mea hrana?" Apoi, intunecat de ispita, el a luat un cutit de pe masa si l-a infipt in chipul Maicii Domnului. Atunci, o, mare minune! Icoana a izvorat sange, iar chipul Maicii Domnului a devenit palid. Vazand aceasta, diaconul cel manios a orbit si a cazut la pamant, fiind parasit de simturi. El a ramas in aceasta stare timp de trei ani. Apoi, datorita multimii rugaciunilor staretului si ale calugarilor din obste, Maica Domnului i s-a aratat staretului si i-a spus ca diaconul este vindecat.
Dupa aceea, diaconul si-a petrecut restul vietii intr-o strana din partea opusa icoanei, spre aducerea aminte de nelegiuirea facuta. Inainte de a muri, el a primit iertare de la insasi Maica Domnului, care i-a aparut si i-a spus ca pacatul ii este iertat, insa mana care a lovit cu cutitul va ramane neputrezita si dupa moartea lui, drept aducere aminte celorlalti.
La trei ani dupa adormirea lui, cand a fost dezgropat, desi intregul sau trup era intors in cele dintru care a fost luat, mana lui cea dreapta a fost gasita intreaga. Aceasta mana se pastreaza si astazi, neputrezita si neagra, langa icoana Maicii Domnului, care este asezata in Capela Sfantul Dimitrie. Initial, mana neputrezita s-a pastrat in biserica mare, insa pentru ca inchinatorii o socoteau Sfinte Moaste si se inchinau ei, calugarii au asezat-o deoparte, intr-un paraclis.

ANIMALELE AU SUFLET ?



Indiferent de răspunsul pe care îl dau cuiva la această întrebare, mereu primesc obiecții. Fie că este „da”, fie că este „nu”, interlocutorii par mereu nemulțumiți și nedumeriți. Într-un fel, îi înțeleg. Dar stați... am spus fie „da”, fie „nu”?! Mă contrazic singur? Nu am o părere unitară? Ei, nu, desigur. Și atunci? Ei bine, răspunsul chiar așa este… și „da”, și „nu”. Depinde foarte mult de ce anume înțelegem prin „suflet”.
Termenul „suflet” este unul dintre acei termeni care cuprind arii foarte largi de acoperire semantica. E suficient să ne uităm în DEX și vom găsi nu mai puțin de șapte sensuri principale. Dacă însă ne uităm atent la fiecare dintre acestea, vom observa că există chiar și sub-categorii. De pildă, chiar primul sens face referire fie la psihic, fie la procesele acestuia, fie la caracteristicile lui. Dacă le mai punem și pe celelalte șase, ne dăm foarte ușor seama că a defini, pe scurt, sufletul este (poate) tot atât de complicat ca a defini întreaga personalitate a cuiva într-un singur cuvânt.
Prin urmare, a răspunde corect la întrebarea „au animalele suflet?” presupune, înainte de toate, lămurirea corectă a chestiunii „ce înțelegem prin suflet?”. Abia după ce definim bine, împreună cu interlocutorul, la ce ne referim prin „suflet”, putem trece la răspunsul final.
Precizare: e bine ca atunci când adresăm această întrebare cuiva, să ne gândim cu cine stăm de vorbă. Multitudinea de sensuri din DEX ne arată că un teolog poate înțelege „sufletul” altfel decât un psiholog, un literat sau un iubitor de animale. Viziunile fiind diferite, inevitabil să nu apară si polemicile. Doar că, știți cum se spune, fiecare înțelege ce vrea, nerezolvând polemica. Nici nu prea ai avea cum, deoarece din start mulți comit această greșeală capitală: nu convin exact asupra a ce înțelegem prin suflet. E ca și cum într-o cameră cu oameni de naționalități diferite, oamenii care nu știu limba celuilalt ar încerca să converseze doar în limba proprie. Cine ar înțelege ceva?
Preot fiind, încerc să răspund la întrebarea din titlu din perspectivă creștin-ortodoxă, gândindu-mă că mulți dintre cititori sunt de aceeași confesiune. Pentru că altfel, dacă vorbim despre semnificațiile sufletului în religie, vom vedea că fiecare religie și confesiune a avut o viziune proprie asupra acestui termen, iar DEX-ul ar părea minoritar…
În ortodoxie, prin „suflet” înțelegem „o substanță reală, vie, imaterială (spirituală) și nemuritoare”. Deși are legătură cu trupul, „însuflețindu-l”, el transcende materialitatea trupului și chiar se poate despărți de acesta. Mai mult, sufletul omului provine de la Dumnezeu prin creație, așa cum ne relatează primele capitole ale cărții „Facerea”. Citind cu atenție acolo, vom observa că prin „suflet” putem înțelegem două mari și deosebite lucruri:
sufletul ca „suflare de viață”. Creația omului este descrisă prin versetul: „luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie”. Aici, sufletul este descris ca viață biologică, pe care desigur că o au și animalele, cum citim în altă parte că animalele sunt „ființe vii” și au în ele „suflare de viață”. Exact ca și omul. De altfel, „suflet” provine din latinescul „suflitus” = suflare.
sufletul ca și „chip al lui Dumnezeu”. Când Dumnezeu îl face pe om, pe lângă suflarea de viață îi mai dă ceva, diferit de restul vietăților: Chipul Său. „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie”. Mai mult, aflăm motivația pentru care face aceasta: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!”. Prin urmare, „chipul lui Dumnezeu” desemnează acele calități care dau omului capacitatea de a fi un cârmuitor, „asemenea” lui Dumnezeu. Adică: rațiune, simțământ, voință și toate celelalte, pe care DEX-ul le unifică sub sintagma „totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului; psihic”. De altfel, în greacă, sufletul este tradus prin ψυχή (psyché). Este ceea ce ne face unici și irepetabili, adică „persoane”. Observați cum, în această viziune asupra sufletului, termenul „suflet” este foarte legat de termenul „persoană”. Astfel, omul este icoana lui Dumnezeu.
Dacă tot am vorbit de capacitatea omului de a fi lider, remarc un moment relevant al Creației pentru textul de față, dar și pentru înțelegerea corectă a ce înseamnă un lider responsabil. Este vorba de momentul denumirii animalelor. Deși creatorul tuturor era Dumnezeu și avea tot dreptul ca El să denumească animalele, totuși se întâmplă altfel: „Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice”. Acest pasaj biblic arată ce fel de legătură există între om și animal. Omul este stăpânul animalelor, se poate folosi de ele, dar să nu uite niciodată cine i le-a dat în stăpânire. De aceea, omenirea este responsabilă față de animale și are datoria de a evita cele două extreme posibile: tratarea cu sălbăticie a animalelor sau considerarea lor drept „persoane non-umane”. Nu cred că instinctul și reflexul animalic sunt suficiente pentru a defini o persoană, în sensul psihicului.
Pentru a nu se face confuzii între cele două înțelesuri ale „sufletului”, teologia a introdus un termen care să facă distincția necesară: spirit (sau duh). Prin urmare, omul este și „suflare de viață” dar și „spirit”, pe câtă vreme animalele sunt doar „suflare de viață”. Din acest punct de vedere, animalele nu au suflet.
O precizare interesată vine de la Sf. Maxim Mărturisitorul care, vorbind despre sufletul animalelor, spune așa: „Sufletul are trei puteri: prima este cea prin care se hrăneşte şi creşte. A doua, cea a imaginaţiei şi a instinctelor, iar a treia este cea a inteligenţei şi raţiunii. Plantele se împărtăşesc numai de prima din aceste puteri, animalele din primele două, iar oamenii din toate trei”. Precizarea este foarte utilă, pentru că face distincție între viața biologică, aplicabilă plantelor și animalelor, și instincte, care țin doar de animalic.
Poate tocmai de aceea, în limbajul popular-religios, se spune despre cei ce trăiesc doar după instincte că se aseamănă „dobitoacelor” sau că se „îndobitocesc”. Chiar psalmistul David descrie fenomenul de instinctualizare a omului ca o cădere a acestuia din cinstea cu care Dumnezeu l-a înzestrat, de a-i purta „chipul”: „Omul în cinste fiind n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor.” (Psalm 48, 21),
Fac o paranteză. Deși înțeles deseori peiorativ, apelativul „dobitocule” adresat unor semeni își are originea în animalitatea instinctelor. Există chiar și un îndemn: „nu fii dobitoc”, De asemeni, există și alți termeni asemănători: „animalule”, porcule”, „maimuțoiule” „șobolanule” etc. dar nu recomand și nu sunt adeptul folosirii lor, tocmai pentru că foarte ușor pot fi înțeleși ca jigniri.
În concluzie, iată că dintr-o anumită perspectivă, animalele au suflet, iar din altă perspectivă, nu au. Depinde dacă privim latinește (suflitus) sau grecește (psyché).
sursa:doxologia

POVESTEA NUMELOR - PAUL


Pavel este forma romaneasca a lui Paul (lat. Paullus, explicat prin adjectivul paullus, „mic”), incetatenita sub influenta greco-slava. Paul/Pavel, supranumit „Apostolul neamurilor”, s-a adaugat mai tarziu cetei apostolice, dupa vestita convertire de pe drumul Damascului, cand a avut vedenia luminoasa si a auzit glasul Domnului: „Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti? Iar el [Saul, viitorul Paul/Pavel] a zis: Cine esti, Doamne? Si Domnul a zis: Eu sunt Iisus pe Care tu Il prigonesti. Greu iti este sa lovesti cu piciorul in tepusa...” (Fapte 9, 4-5). Din prigonitor al crestinilor, Saul devine, sub noul sau nume (interpretat ca expresie a smereniei primenitoare), cel mai asiduu propovaduitor al cuvantului evanghelic, sfarsind martirizat la marginea Romei (dupa unii, cam deodata cu Sf. Petru). La noi, formele cele mai raspandite ale numelui au fost Pavel, Paval, Pavlu, Pavle (ultimele trei iesite azi din uz), cu diminutive ca Pavelica, Pavalas, Pavu etc. (pentru femei: Pavelina, Paulina, Polina, cu diminutive rare ca Paulica, Paulita, Pavelica, Pavelita, Pavaluta, Paveluta etc.). Paul (pronuntat uneori Pol si diminutivat mai ales Paulica) si Paula sunt forme neologice, ajunse la noi sub influenta occidentala, mai ales catolica. La fel si Paulin (care apare insa mult mai rar) si chiar Paulina (desi acesta din urma are si unele precedente locale). Ca si numele Petru, Pavel/Paul sta la baza multor nume de familie (Pavelescu, Pavlovici, Paulescu, Paulian etc., etc.).sursa:crestinortodox
https://www.facebook.com/groups/835210059835110/)

miercuri, 27 ianuarie 2016

ICOANE ORTODOXE - ICOANA MAICII DOMNULUI ” ALTARIȚA”VIMATARISSA


Icoana Maicii Domnului cea numita "Vimatarissa", adica "Altarita" sau "cea din Altar", precum si "Ktitorissa", adica "Ctitorita" sau "Intemeietoarea", este una dintre icoanele facatoare de minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu pastrate in Manastirea Vatoped, din Sfantul Munte Athos.
Sfantul Munte Athos este un loc ocrotit de Maica Domnului. Multi l-au numit "Gradina Maicii Domnului". In acest loc sfant, viata zilnica se intrepatrunde in mod obisnuit cu minunile. Fiecare calugar athonit a vazut sau a trait minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu. Pentru minunile savarsite de Maica Domnului, icoanele ei, pastrate in bisericile manastirilor, sunt ferecate in aur si impodobite cu pietre si bijuterii scumpe.
Sapte icoane facatoare de minuni
Manastirea Vatoped, a doua in ierarhia manastirilor din Sfantul Munte Athos, dupa Manastirea Marea Lavra, a fost construita, asa cum ne spune traditia, de insusi Sfantul Imparat Constantin cel Mare (324-337). Fiind distrusa de imparatul Iulian Apostatul, ea a fost rectitorita de imparatul Teodosie I cel Mare (379-395), in semn de multumire catre Maica Domnului, pentru salvarea minunata a fiului sau, Arcadie.
Sfantul Munte Athos - Manastirea Vatoped
Potrivit unei vechi legende, corabia pe care se afla tanarul Arcadie a naufragiat, iar Maica Domnului l-a salvat in chip minunat, ducandu-l in locul pe care a fost zidita mai apoi manastirea. Oamenii imparatului l-au gasit dormind sub o tufa de maracini. Aceasta legenda a dat si numele manastirii, prin unirea cuvintelor grecesti "vato" (tufa) si "paedion" (copil), care inseamna "copilul din tufis".
Istoria manastirii se impleteste cu istoria icoanelor minunate, prin care Maica Domnului a dat semne ale dragostei sale, ferind manastirea de atacurile piratilor, inmultind untdelemnul in camarile acesteia si vindecand de boli sau pedepsind indrazneala unor vietuitori din manastire, a Imparatesei Placidia sau a turcilor.
Icoana Maicii Domnului Vimatarissa Ktitorissa - Altarita - Vatoped
Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului care se pastreaza la Manastirea Vatoped, sapte la numar, sunt: "Vimatarissa", adica "Altarita"; "Paramythia", adica "Mangaietoarea"; "Pantanassa", adica "Vindecatoarea de cancer"; "Elaiovrytissa", adica "Izvoratoarea de untdelemn"; "Antiphonitria", adica "Impotriva glasuitoarea"; "Esphagmeni", adica "Cea Injunghiata"; "Pyrovolitheisa", adica "Cea Impuscata", aceasta din urma aflandu-se deasupra portii de intrare in manastire.
Icoana Maicii Domnului "Altarita" - Vimatarisa
Icoana Maicii Domnului cea numita "Vimatarissa", adica "Altarita" sau "cea din Altar", precum si "Ktitorissa", adica "Ctitorita" sau "Intemeietoarea", a fost daruita manastirii de imparateasa Aelia Galla Placidia, fiica imparatului Theodosie cel Mare si sora lui Arcadie. Icoana este pusa in legatura cu o incercare prin care a trecut Manastirea Vatoped, in secolul al X-lea.
Icoana Maicii Domnului Vimatarissa Ktitorissa - Altarita - Vatoped
In vremea unui raid al arabilor asupra manastirii, ierodiaconul Sava, responsabil cu sfintele vase si obiecte din biserica, a reusit sa ascunda intr-o nisa de sub Sfantul Altar, o nepretuita icoana a Maicii Domnului si crucea Sfantului Imparat Constantin cel Mare, asezand in fata lor o lumanare aprinsa.
Manastirea Vatoped a fost jefuita, iar calugarii dusi prizonieri in Insula Creta. Dupa mai bine de 70 de ani, calugarul diacon, care era inca viata, fiind eliberat, s-a intors in manastire. Ajuns in locul unde se afla sfanta manastire, el a mai gasit doar cativa calugari. Nu se mai stia nimic de icoana si de cruce.
Batranul calugar a mers in Sfantul Altar, a cautat locul unde se afla vechea fantana, acoperita cu o lespede de piatra si a gasit cele lasate plutind deasupra apei, iar lumanarea inca arzand in fata lor. Pentru ca icoana a fost gasita in vremea intemeierii manastirii, cand in acest loc se nevoiau trei frati calugari, Cuviosii Atanasie, Nicolae si Antonie, ea se mai numeste si "Ktitorissa", adica "Intemeietoarea". Astazi, icoana se pastreaza in Sfantul Altar al bisericii celei mari, la loc de mare cinste.

POVESTEA NUMELOR - PARASCHIVA

Sfanta Cuvioasa Paraschiva, sarbatorita in ziua de 14 octombrie, este socotita ocrotitoarea Romaniei. Numele este specific crestin si are origine greceasca: Paraskeué, „pregatire”, dar si [ziua de] „vineri” (vinerea fiind ziua de dinaintea Sabatului), de unde denumirea populara de Sfanta Vineri (atribuita nu doar sfintei propriu-zise, ci si unui personaj feminin fantastic din basmele si legendele noastre, ce pare mai degraba imaginea increstinata a unei vechi zeitati pagane, ca si personificarea altor zile ale saptamanii, mai ales Sfanta Miercuri si Sfanta Duminica). Forma Parascheva este una grecizanta, la noi formele traditionale fiind Paraschiva (diminutive: Chiva, Chivuta) si Paraschiv (diminutive: Chivu, Chivut), astazi destul de rare ca nume de botez.

duminică, 24 ianuarie 2016

CE ESTE TĂMÂIA?


Tamaia este o jertfa a naturii adusa lui Dumnezeu, prin omul dreptcredincios. Cine nu are inca in minte mirosul de tamaie ce imbraca peretii bisericutelor crestine?! In slujbele Bisericii de Rasarit, totul se aduce inapoi Daruitorului, sunetul si culoarea, mirosul si gustul, lemnul, piatra si aurul. In slujbele crestine, toate se intorc Aceluia care le-a daruit mai intai.
Rugaciunea rostita de preot, in momentul in care binecuvinteaza tamaia, este atat de simpla si de elocventa, incat am putea incepe si termina doar cu aceasta. "Tamaie iti aducem Tie, Hristoase, Dumnezeul nostru, intru miros de buna mireasma duhovniceasca, pe care primind-o in jertfelnicul Tau cel mai presus de ceruri, trimite-ne noua harul Preasfantului Tau Duh."
Ce este tamaia ?
Tamaia - θυμίαμα - este rasina unor arbori/arbusti exotici care, ajungand in contact cu aerul, se incheaga, asemenea rasinei brazilor. Rasina conifere­lor nu poate fi socotita tamaie. Rasinile sunt substante lipicioase, inflamabile, secretate de diferiti arbori atunci cand li se cresteaza coaja. Acestea sunt colorate in galben, brun si negru. Tamaia de Arabia, Egipt si Somalia are culoarea putin galbuie, cea de India este superioara, este galbena.
Rasina solidificata ce curge din copacul Bosswelia Serrata sau Floribunda Papyrifesa, care creste in India, China, Somalia, Etiopia, Egipt, se strange de pe scoarta copacului si, pentru a fi si mai parfumata, se amesteca si cu alte aromate, asa cum se precizeaza in Vechiul Testament (Iesire 30, 34-38).
Arborele care da tamaia este inalt de 3-6 metri, cu florile alburii. Creste prin crapaturile stancilor din munti si prin pietrisurile de la bazele colinare din vecinatatea marii. Prin incizii longitudinale facute in scoarta acestui mic arbust se scurge un lichid laptos, care in contact cu aerul se solidifica, formand bucati, mai mari sau mai mici, putin globuloase, de culoare galbuie, care constituie produsul vegetal, sub numele de tamaie.
Solidificata sub forma unor boabe neregulate, de culoare galbuie-rosiatica, care prin ardere, produce un fum cu miros aromat patrunzator, tamaia este folosita in ceremoniile religioase, medicina si parfumerie. Pentru proprietatile ei stimulente, tonice, a fost intrebuintata si in medicina. Tamaia are actiune farmacoterapeutica, antiinflamatoare, antiseptica, astringenta, carminativa si cicatrizanta, diuretica, expectoranta, sedativa. Tamaia intra si ea intre ingredientele folosite la prepararea Sfantului si Marelui Mir.
Tamaia
Tamaia este colectata intre sfarsitul lunii martie si inceputul lui aprilie. Cu mai multe luni inainte, crengile arbustilor special alesi sunt taiate aproape de tulpina. Dupa trei saptamani, de la radacina crengilor astfel retezate se poate colecta tamaie de cea mai buna calitate. Fiecare copac aduce, dupa vechime, grosime si starea lui, 3-10 kilograme de tamaie. Un copac poate fi exploatat pana la patru ani, dupa care este necesara o pauza de mai multi ani. Supusa unei temperaturi mai mari, adesea asezata pe praf de carbune aprins, tamaia se descompune si da nastere la vapori aromatici. Tamaia se arde in cadelnite sau vase speciale, numite catui.
Tamaia in Vechiul si Noul Testament
Tamaia a fost rasina cea mai folosita in ritualuri, indiferent de religie. Hesiod, in lucrarea lui "Teogonia", spune: "Fie ca cea mai pura tamaie sa va arda pe altar, pentru a castiga favorul zeilor nemuritori. Si-o ampla libatiune fie-va oferita-n dar, atunci cand ziua se strecoara spre aurora-n zori."
Tamaia era adusa ca ofranda la templul iudaic, iar in crestinism este considerata ca o jertfa curata, cu bun miros, al carui fum inmiresmat insoteste toate actele cultului. Tamaia face parte din simbolurile de cult, fiind un aromat natural, folosit in toate religiile, din vremuri stravechi. Folosirea ei este expresia a cinstirii lui Dumnezeu: "Tamaie sa nu va faceti pentru voi: sfintenie sa va fie ea pentru Domnul." (Iesire 30, 37)
In cultul Vechiului Testament trebuia sa se aduca dimineata si seara jertfe de tamaie, pe altarul special amenajat in Cortul Marturiei si apoi in Templu, numit altarul tamaierii (Iesire 30, 1-8); pe acest altar nu se ardea numai tamaie curata, ci erau amestecate inca patru ingrediente (Iesire 30, 34). Proorocul Maleahi (1, 11) prezice ca dupa venirea lui Mesia se va aduce jertfa de tamaie de la rasaritul soarelui pana la apus.
Alte marturii din Vechiul Testament: "A zis atunci Israel, tatal lor: Daca-i asa, ei bine, faceti asa: luati in tarhaturile voastre cate ceva din roadele pamantului si duceti-i-le omului in dar: putin balsam, si putina miere, tamaie si smirna si migdale si alune". (Facerea 43, 11) "De ce-Mi aduceti voi tamaie din Saba si scortisoara din tara de departe? Ca arderile-de-tot ale voastre nu sunt primite, iar jertfele voastre nu M-au indulcit". (Ieremia 6, 20)
Tamaia se foloseste in cultul crestin din primele veacuri, asa cum se mentioneaza in textele primelor Liturghii crestine si in unele canoane apostolice. Primele dovezi despre aceasta le avem din secolul al IV-lea. Canonul 3 al Sfintilor Apostoli spune: "Dar sa nu fie iertat a se aduce altceva in altar decat untdelemn pentru candele si tamaie la vremea aducerii inainte." Sfantul Apostol Pavel, in epistolele sale, inspirat de tamaierile din Vechiul Testament, zice ca Mantuitorul S-a dat pe Sine jertfa lui Dumnezeu pentru noi "spre miros de buna mireasma" (Efeseni 5, 2), iar la II Corinteni 2, 15, vorbind despre Apostoli, zice ca ei sunt lui Dumnezeu "buna mireasma".
Despre folosirea tamaiei in cadrul Sfintei Liturghii gasim mentiuni in randuiala de la Liturghia Sfantului Iacob si in Liturghia Sfantului Marcu, iar mai tarziu si in Liturghiile Sfintilor Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur, unde avem si formule speciale de binecuvantare a tamaiei folosita la cadire. Dar tamaierea nu era folosita numai in cadrul Sfintei Liturghii, ci si la alte sfinte slujbe si manifestari de cult (procesiuni, inmormantari).
In Noul Testament, tamaia este considerata, ca si in Vechiul Testament, un element simbolic de slavire a lui Dumnezeu. Magii care au venit sa se inchine, la Betleem, Fiului lui Dumnezeu, I-au adus in dar aur, tamaie si smirna: "Si intrand in casa, L-au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Sa; si cazand la pamant, I s-au inchinat; si deschizandu-si visteriile, I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna". (Matei 2, 11)
In Apocalipsa Sfantului Ioan Evanghelistul avem imaginea unei Liturghii ceresti in care tamaia se mentioneaza ca un element esential ce insoteste rugaciunile sfintilor catre Dumnezeu: "Si a venit un alt inger si a stat la altar, avand cadelnita de aur, si i s-a dat lui tamaie multa, ca s-o aduca, impreuna cu rugaciunile tuturor sfintilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Si fumul tamaiei s-a suit, din mana ingerului, inaintea lui Dumnezeu, impreuna cu rugaciunile sfintilor" (Apocalipsa 8, 3-4). Cei 24 de batrani au cazut inaintea Mielului avand fiecare alaute si nastrape de aur pline cu tamaie, care sunt rugaciunile sfintilor (Apocalipsa 5, 8).
Obligatia tamaierii o aveau diaconii, de aceea Sfantul Arhidiacon Stefan este zugravit adesea cu o cadelnita in mana. Din pricina mirosului placut pe care il raspandeste, tamaia, in Sfanta Scriptura, este privita ca un simbol al rugaciunilor curate. Cand se tamaiaza persoane sfinte sau icoane, tamaia este semn de cinstire, iar cand se tamaiaza lucruri asupra carora se invoca trimiterea harului de la Dumnezeu, tamaia "cheama" harul Sfantului Duh.
De ce se intrebuinteaza tamaia la slujbe ?
Tamaia, prin fumul si mireasma ei, subliniaza frumusetea actelor de cult, creeaza atmosfera de sfintenie si astfel ea se integreaza in actul de slujire a lui Dumnezeu "ca un dar, ca o pretioasa ofranda" si simbol al rugaciunii si faptei bune. La slujba Vecerniei, cu totii auzim cantarea: "Sa se indrepteze rugaciunea mea, ca tamaia inaintea Ta." (Psalmul 140,2). Tamaia e simbol al rugaciunii de cinstire a lui Dumnezeu, dar si de implorare a Sfantului Duh.
Raspandirea fumului si mirosului de tamaie prin mijlocirea cadelnitei sau al catuiei, obiect liturgic sub forma de cupa traforata, cu picior si toarta, care se poarta in mana, leganandu-se, insoteste pe crestini in toate sfintele slujbe ale Bisericii. Atat in cadelnita, cat si in catui se pune carbune incins peste care se asaza tamaia care raspandeste fumul si mirosul specific.
Tamaierea sau cadirea are si un simbolism litur­gic. Ea este socotita ca simbol al rugaciunii care trebuie sa se inalte ca si fumul de tamaie. Cand cadim locuri sau lucruri sfintite, atunci ea are un sens de venerare sau cinstire, iar cand cadim lucruri care trebuie sfintite, simbolizeaza harul divin care se pogoara prin rugaciune. In genere, arderea tamaiei este privita ca un act de jertfa curata adusa lui Dumnezeu. Tamaierea se uziteaza numai la ortodocsi si catolici. Protestantii si cultele neoprotestante nu o mai practica, eliminand-o din cult impreuna cu multe altele.
Cadirea liturgica sau tamaierea este cel mai de seama dintre actele cultului public crestin. Fiecare moment al tamaierii isi are simbolul sau. Astfel, tamaierea in timpul citirii Apostolului se face in cinstea Evangheliei care urmeaza a se citi si simbolizeaza atat pe Sfintii Apostoli, cat si invatatura Evangheliei raspandita de ei. Tamaierea care se mai face la ecfonisul: "Mai ales pentru Prea Sfanta, Curata Prea Binecuvantata", se face atat in cinstea Sfintelor Daruri, dupa sfintirea si prefacerea lor, cat si in cinstea Maicii Domnului, care se pomeneste acum. Tamaierea Sfintelor Daruri inainte de ducerea lor la Proscomidiar semnifica harul Sfantului Duh dat Sfintilor Apostoli dupa Inviere (Ioan 20, 22).
Drumul Tamaiei
Drumul tamaiei se numea in antichitate calea pe care erau transportate, din tarile producatoare, diferite rasinoase aromate, care se foloseau fie in cult, fie pentru preparate farmaceutice sau de parfumerie (ca tamaia, smirna, camforul, sacazul - guma de acacia, care se scurge din scoarta unui fel de salcam s.a.).
Astfel, tamaia si smirna produsa in sudul Arabiei, Yemenul de azi, erau duse la inceput pe cale maritima, apoi transportate cu caravane de camile, traversand desertul ce despartea Arabia de sud de marile imperii si bogatele cetati ale Orientului apropiat. Caravanele ajungeau la Gaza, oras iudeu, port la Mediterana si strabateau tara ghebanitilor, pana la Timma, capitala lor, foarte departe de Gaza.
Acest traect foarte lung era impartit in 65 de statii de oprire a caravanelor pentru implinirea formalitatilor de tranzit si plata unor taxe ce reveneau si statelor, dar si localitatilor in care stationau. Cei care incercau sa se sustraga implinirii acestor obligatii si se abateau de la traseul stabilit oficial pentru comertul cu aceste produse erau pedepsiti cu moartea.
Smirna si tamaia au fost pentru Arabia si India antica mari izvoare de imbogatire. Tamaia si smirna erau folosite in temple si in palatele faraonilor din Egipt, chiar pe la jumatatea mileniului II. Sapaturile arheologice au aratat ca, in Mesopotamia antica, aceste aromate erau folosite pentru ghicirea viitorului; ghicitorii ardeau tamaie intr-un vas asezat pe genunchi si ghiceau dupa miscarea fumului. Incepand din secolele VIII-VI i.Hr., cand se dezvolta comertul cu aceste aromate, ele sunt tot mai mult folosite, devenind nelipsite in cult din marile temple ale centrelor urbane (Ninive, Babilon, Ierusalim, Susa, Damasc).
Profetul Iezechiel vorbeste despre comertul orasului Tyr cu Saba, de unde importa tamaie. Pliniu, scriitor latin din secolul I, a lasat in scrierile sale date importante despre comertul cu smirna si tamaie si despre drumurile de comert cu acestea si alte mirodenii, aratand cat de mult incarca costul lor multiplele taxe la care erau supuse pe parcursul transportului, incat cand ajungeau la Roma erau foarte scumpe, iar smirna, chiar mai mult decat tamaia.
sursa:
Teodor Danalache (https://www.facebook.com/groups/835210059835110/)

POVESTEA NUMELOR - NICOLAE

La 6 decembrie este praznuit Sf. Ierarh Nicolae (sec. 4), unul dintre cei mai populari sfinti din calendar. De origine greceasca (Nikolaos), numele este format din doua cuvinte: nike, „victorie“ (de la nikao, „a invinge“), si laos, „popor“, putandu-se talmaci prin „obsteasca biruinta“. Forma latina Nicolaus sta la baza formelor moderne. La noi, forma cea mai veche pare sa fie Nicoara (de unde popularul „San Nicoara“), iar cea mai raspandita in timp si spatiu - Nicula(i)e. Nicolae este o forma mai recenta, ca si femininul Nicoleta. Alte forme atestate sunt Nicola, Nicula, Necula, Neculai etc., iar pentru femei - Nicolina sau Niculina. Prescurtarile si diminutivele sunt si ele numeroase: Nicu, Nicusor, Cula(i)e, La(i)e, Na(i)e, Naica s. a. (https://www.facebook.com/groups/835210059835110/)

ICOANE ORTODOXE - ICOANA MAICII DOMNULUI ”IZVORÂTOAREA DE UNTDELEMN”- ELAIOVRYTHISSA


Icoana Maicii Domnului "Elaiovrytissa", adica "Izvoratoarea de ulei", sau "Docheiarissa", adica "cea din crama", este una dintre icoanele facatoare de minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu pastrate in Manastirea Vatoped, din Sfantul Munte Athos.
Sfantul Munte Athos este un loc ocrotit de Maica Domnului. Multi l-au numit „Gradina Maicii Domnului". In acest loc sfant, viata zilnica se intrepatrunde in mod obisnuit cu minunile. Fiecare calugar athonit a vazut sau a trait minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu. Pentru minunile savarsite, icoanele Maicii Domnului, pastrate in bisericile manastirilor, sunt ferecate in aur si impodobite cu pietre si bijuterii scumpe.
Sapte icoane facatoare de minuni
Manastirea Vatoped, a doua in ierarhia manastirilor din Sfantul Munte Athos, dupa Manastirea Marea Lavra, a fost construita, asa cum ne spune traditia, de insusi Sfantul Imparat Constantin cel Mare (324-337). Fiind distrusa de imparatul Iulian Apostatul, ea a fost rectitorita de imparatul Teodosie I cel Mare (379-395), in semn de multumire catre Maica Domnului, pentru salvarea minunata a fiului sau, Arcadie.
Potrivit unei vechi legende, corabia pe care se afla tanarul Arcadie a naufragiat, iar Maica Domnului l-a salvat in chip minunat, ducandu-l in locul pe care a fost zidita mai apoi manastirea. Oamenii imparatului l-au gasit dormind sub o tufa de maracini. Aceasta legenda a dat si numele manastirii, prin unirea cuvintelor grecesti "vato" (tufa) si "paedion" (copil), care inseamna "copilul din tufis".
Sfantul Munte Athos - Manastirea Vatoped
Istoria manastirii se impleteste cu istoria icoanelor minunate, prin care Maica Domnului a dat semne ale dragostei sale, ferind manastirea de atacurile piratilor, inmultind untdelemnul in camarile acesteia si vindecand de boli sau pedepsind indrazneala unor vietuitori din manastire, a Imparatesei Placidia sau a turcilor.
Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului care se pastreaza la Manastirea Vatoped, sapte la numar, sunt: "Vimatarissa", adica "Altarita"; "Paramythia", adica "Mangaietoarea"; "Pantanassa", adica "Vindecatoarea de cancer"; "Elaiovrytissa", adica "Izvoratoarea de untdelemn"; "Antiphonitria", adica "Impotriva glasuitoarea"; "Esphagmeni", adica "Cea Injunghiata"; "Pyrovolitheisa", adica "Cea Impuscata", aceasta din urma aflandu-se deasupra portii de intrare in manastire.
Icoana Maicii Domnului "Izvoratoarea de untdelemn" - Elaiovrytissa
Aceasta icoana veche a Maicii Domnului, pictata in secolul al XIV-lea, se afla astazi in crama Manastirii Vatoped. Este o icoana de mici dimensiuni: 28 cm inaltime si 22 cm latime. Un dreptcredincios mirean, avand evlavie mare la aceasta icoana, a ferecat-o cu o imbracaminte din argint, astfel ca icoana pare mai mare decat este de fapt. Deasupra ei, spre aducere aminte de o insemnata minune, sta scris: "Imnultirea uleiului". Icoana este cinstita, in mod special, in Vinerea din Saptamana Luminata.
O minunea savarsita de Maica Domnului a dat numele acestei icoane din camara. Cuviosul Ghenadie din Vatoped se afla pe atunci in slujba de chelar, el fiind responsabil cu gestionarea alimentelor. Zilele fiind grele in acea perioada, uleiul din manastire s-a imputinat foarte mult. Cuviosul a mers la parintele staret si l-a instiintat despre situatia uleiului. Totodata, el l-a sfatuit pe staret sa nu mai foloseasca ulei la bucatarie si masa, pentru a ajunge la aprinderea candelelor din Sfantul Altar.
Icoana Maicii Domnului - Elaiovrytissa - Izvoratoarea de Mir si Untdelemn
Staretul nu a primit sfatul Cuviosului Ghenadie, iar uleiul a fost folosit in continuare ca si pana atunci. Cuviosul Ghenadie a facut ascultare de staret, cunoscand puterea ascultarii si a smereniei. Intre timp, staretul s-a rugat mult Maicii Domnului, sa nu-i lipseasca pe calugarii din obstea sa de putinele alimente necesare traiului in manastire.
Intr-o zi, cand chelarul Ghenadie a pornit spre magazie, pentru a lua ultima masura de ulei din butoi, el a ramas uimit cand a vazut butoaiele pline cu ulei, iar uleiul umpland pivinita, pana aproape de usa. Deasupra butoaielor se afla inca de pe atunci o icoana veche a Maicii Domnului. Aceasta icoana, numita mai apoi "Elaiovrytissa", adica "Izvoratoarea de ulei", raspandeste si astazi o frumoasa mireasma de mir. Pentru ca icoana a ramas in pivnita manastirii, ea a fost numita si "Docheiarissa", adica "cea din crama". sursa:crestinortodox
(https://www.facebook.com/groups/835210059835110/)

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

POVESTEA NUMELOR - ANA

Este unul dintre numele cele mai larg raspandite, atat la noi, cat si in intreaga lume crestina. Dupa cum Ioachim n-are corespondent feminin, niciAna n-are corespondent masculin. De la el s-au format si nume derivate, caAneta si Anca (Ancuta), sau compuse, ca MarianaAna-MariaAnabela etc. Diminutivele sunt destul de numeroase: Anisoara,AnicaAnitaAnuta, dar si, sub influenta occidentala,Ani sau Anita. Originea numelui este tot evreiasca (Hannah), acesta fiind ruda cu masculinul Anania(Hananyah) si avand semnificatia „Iahve a avut mila“, sau „Iahve s-a indurat“.

ICOANE ORTODOXE - ICOANA MAICII DOMNULUI ” CEA ÎMPUȘCATĂ PYROVOLITHEISA”

Icoana Maicii Domnului cea numita "Pyrovolitheisa", adica "cea Impuscata", este una dintre icoanele facatoare de minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu pastrate in Manastirea Vatoped, din Sfantul Munte Athos. Aceasta este o icoana pictata in fresca si asezata deasupra usii celei mari de intrare in incinta manastirii.
Sfantul Munte Athos este un loc ocrotit de Maica Domnului. Multi l-au numit "Gradina Maicii Domnului". In acest loc sfant, viata zilnica se intrepatrunde in mod obisnuit cu minunile. Fiecare calugar athonit a vazut sau a trait minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu. Pentru minunile savarsite, icoanele Maicii Domnului, pastrate in bisericile manastirilor, sunt ferecate in aur si impodobite cu pietre si bijuterii scumpe.
Sapte icoane facatoare de minuni
Manastirea Vatoped, a doua in ierarhia manastirilor din Sfantul Munte Athos, dupa Manastirea Marea Lavra, a fost construita, asa cum ne spune traditia, de insusi Sfantul Imparat Constantin cel Mare (324-337). Fiind distrusa de imparatul Iulian Apostatul, ea a fost rectitorita de imparatul Teodosie I cel Mare (379-395), in semn de multumire catre Maica Domnului, pentru salvarea minunata a fiului sau, Arcadie.
Potrivit unei vechi legende, corabia pe care se afla tanarul Arcadie a naufragiat, iar Maica Domnului l-a salvat in chip minunat, ducandu-l in locul pe care a fost zidita mai apoi manastirea. Oamenii imparatului l-au gasit dormind sub o tufa de maracini. Aceasta legenda a dat si numele manastirii, prin unirea cuvintelor grecesti "vato" (tufa) si "paedion" (copil), care inseamna "copilul din tufis".
Sfantul Munte Athos - Manastirea Vatoped
Istoria manastirii se impleteste cu istoria icoanelor minunate, prin care Maica Domnului a dat semne ale dragostei sale, ferind manastirea de atacurile piratilor, inmultind untdelemnul in camarile acesteia si vindecand de boli sau pedepsind indrazneala unor vietuitori din manastire, a Imparatesei Placidia sau a turcilor.
Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului care se pastreaza la Manastirea Vatoped, sapte la numar, sunt: "Vimatarissa", adica "Altarita"; "Paramythia", adica "Mangaietoarea"; "Pantanassa", adica "Vindecatoarea de cancer"; "Elaiovrytissa", adica "Izvoratoarea de untdelemn"; "Antiphonitria", adica "Impotriva glasuitoarea"; "Esphagmeni", adica "Cea Injunghiata"; "Pyrovolitheisa", adica "Cea Impuscata", aceasta din urma aflandu-se deasupra portii de intrare in manastire.
Icoana Maica Domnului "Pyrovolitheisa" - Manastirea Vatoped
Icoana Maicii Domnului cea numita "Pyrovolitheisa", adica "cea Impuscata", este o icoana pictata in fresca si asezata deasupra usii celei mari de intrare in incinta manastirii. Numele si-l trage icoana de la o minune savarsita la inceputul secolului al XIX-lea.
Manastirea Vatoped - Sfantul Munte Athos
In anul 1822, cand Sfantul Munte era ocupat de o garnizoana a armatei turcilor, un soldat turc, anume Hussein, a indraznit sa traga cu pistolul spre icoana Maicii Domnului, aflata deasupra intrarii in manastire. Glontul necredinciosului a strapuns mana cea dreapta a Maicii Domnului. La scurt timp dupa aceasta, soldatul cel pagan, nepot al comandantului, a innebunit si s-a spanzurat de un maslin din apropierea manastirii.
Afland aceasta, unchiul sau s-a maniat nebuneste pe calugarii din manastire, socotindu-i responsabili de incident. Un prieten al celui mort, insa, a spus unchiului toate cele intamplate, spre a nu se razbuna pe cei din manastire, care era nevinovati. In cele din urma, comandantul a cunoscut si el lucrarea maniei divine, drept pentru care a refuzat chiar si ca nepotul sau sa fie inmormantat dupa cuviinta.
sursa: Teodor Danalache
Icoana Maicii Domnului - Pyrovolitheisa - Impuscata