PATIMILE CĂLUGĂRILOR ROMÂNI DE PE MUNTELE ATHOS

                  https://www.youtube.com/watch?v=AAaI1jVS8Zo

                                                           

LEACURI ȘI REȚETE MĂNĂSTIREȘTI-NR.2

Leacuri:

Zăpada, leac de liniștire și vindecare
Uleiurile eterice ale bradului ajută plămânii și bronhiile
Ridichea neagră, "hreanul detoxifiant" al plămânului și tumorile benigne
Siropul de cătină energizează și tămăduiește
Trei feluri de cidru pentru un organism sănătos
Puterea tămăduitoare a măslinului
Leacuri cu care monahul Pahomie a păcălit boala 92 de ani
O lecție a Sfinților Părinți despre hrană
Rugăciune pentru mântuire
Din grădina naturii: leacuri de la Mânăstirea Nera

Rețete:
Mânăstirea Cota 1000: Borș de pește în vârf de munte
Trapeza Bisericii Sf. Apostol Andrei
Inima unei case: pledoarie pentru raiul din bucătarie
Superalimente: miera și produsele stupului

Interviu/ Reportaj
Dr. Pavel Chirilă: Cancerul - o boală "inteligentă"?
Dr. CRistina Aoșan: Remediile nu sunt ale mele, ci ale pământului și ale lui Dumnezeu
Tămăduiri "ca-n cer": Mărturii despre minunile Sfântului Cuvios Nectarie

Maica Agata Ciuciu, o pildă de nevoire ascetică

O impresionantă „icoană“ a luptei monahului cu patimile, din muzeul Mănăstirii Buciumeni, Arhiepiscopia Dunării de Jos, judeţul Galaţi, mărturiseşte mai convingător decât orice despre verticala nevoirii. Despre urcuş şi adâncire în sine şi în taină. Despre luptă continuă şi lumină. Pace şi Adevăr. Privind-o, înţelegem mai bine de ce, chiar şi atunci, sau poate mai ales atunci când nu se mai află printre noi, ei, nevoitorii cu inima, ne sunt atât de aproape. Maica Agata Ciuciu, care şi-a început urcuşul nevoirii la Buciumeni, ne luminează prezentul cu exemplul nevoirii sale, din paginile Patericului românesc.

Este tulburător să atingi obiectele care au aparţinut cândva unei maici retrase atât de discret din viaţa pământeană, încât nici nu ştii exact când a făcut-o, sau dacă ea, cu adevărat, s-a retras spre chilia ei din ceruri, şi nu cumva se află pe aici, uitată cu sine în rugăciune. Este şi mai impresionant să o descoperi într-o filă de Pateric şi, în acelaşi timp, prin obiectele care i-au aparţinut, în prezentul maicilor de la Buciumeni.

Despre monahia Agata Ciuciu nici nu ştii ce să povesteşti, şi nici dacă ar fi ceva de povestit. Despre cuvioşia sa, ceea ce poţi să faci este mai degrabă să taci, şi-atât. Căci în tăcere te întâlneşti cu ea. În necuvânt şi nevăzut o auzi, o vezi, o trăieşti. Căci ca să poţi spune ceva despre maica Agata, trebuie să o trăieşti. Adică să o urmezi în rugăciune, în faptă şi mai ales în tăcerea nevoirii ei.

Un dialog pre limba inimii

Nepricepuţi cum suntem pentru un asemenea exerciţiu, ne încumetăm a vorbi totuşi despre dânsa prin graiul celor care, la vreme, sau mai târziu, din documente, din fotografii, prin tăcerile sau povestirile altor maici, au cunoscut-o, s-au rugat alături de ea şi au îmbrăţişat nevoirea împreună, întocmai monahului de pe cruce, descoperit de noi în „icoana“ din muzeul Mănăstirii Buciumeni.

De la maica Xenia Stan, ghidul mănăstirii, am aflat, spre exemplu, că maica Agata Ciuciu s-a născut chiar în Buciumeni. Şi că „a venit în mănăstire în 1923, la aproape 14 ani. A fost o maică cu viaţă aleasă. Atât era legată de mănăstire, încât în primii cinci ani nu a dorit să-şi vădă părinţii. Şi-a făcut o temelie a vieţii ei, iar noi, când vrem să dăm pe cineva de model, pe ea o dăm. În 1955, a fost strămutată la Mănăstirea Sihastru, din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, unde timp de 20 de ani a fost stareţă, retrăgându-se la Domnul prin anii â90. După 65 de ani de trăire în mănăstire, mărturisea că ziua în care a fost primită în rândul celor 50 de surori de la Buciumeni a fost cea mai fericită din viaţa sa, şi că nu a uitat niciodată sfatul duhovnicului de la prima spovedanie, ca soră de mănăstire: „De vei urma aşa până la sfârşit, adică în feciorie, în ascultare şi smerenie, vei fi ca o mlădiţă în împărăţia lui Dumnezeu“.

Şi maica aşa a trăit. Ca „o mamă duhovnicească a tuturor. Blândă, smerită, cu dragoste faţă de toate, cu rugăciune permanent pe buze, nelipsită de la biserică şi mereu îngrădită cu cugetarea morţii“, cum spune şi părintele Ioanichie Bălan, care a cunoscut-o, în volumul al II-lea al „Convorbirilor Duhovniceşti“, tipărit la Huşi în 1988.

Discutând cu ea, părintele i-a aflat gândul despre ceea ce înseamnă duhovnicul şi duhovnicia: „Duhovnicul bun izgoneşte orice tulburare şi ispită din obşte, el păzeşte morala mănăstirii, el ţine direct legătura între Dumnezeu şi oameni pe pământ, prin Sfânta Liturghie şi harul preoţiei. De aceea, cine ascultă de duhovnic, de Dumnezeu ascultă, şi merge sigur pe calea mântuirii“. Şi cu siguranţă au tăcut împreună, vorbind astfel, ca de la călugăr la călugăr, pre limba rugăciunii lui Iisus, pe care şi maica Agata şi multe alte maici de la Sihatru o trăiau, precum maica Minodora Leviţchi, maica Melania Ciobănaşu, sau maica Neonila Platon, cea cu ascultarea la păsări, pe care acestea o căutau peste tot atunci când a fost purtată spre cimitir, „ele, îndeosebi raţele, mergeau după sicriu măcăind jalnic“, cum mărturisea maica în dialogul cu părintele Ioanichie. Şi cu siguranţă aceeaşi limbă o vorbeau şi maicile Evdochia şi Zenaida. Căci, după ce prima a avut un vis cu „două cărări care duceau spre cer“, a înţeles că în curând trebuie să urce la Hristos. De aceea, „a trimis cuvânt şi maicii Zenaida să se pregătească de plecare. După un ceas, maica Evdochia şi-a dat sufletul în mâinile Domnului“, iar după alte trei, „şi-a dat duhul şi maica Zenaida“, ca semn şi sens al faptului că „iubirea este nemuritoare“ şi că „cei ce sunt ai lui Dumnezeu se iubesc şi pe pământ, în necazuri, în ispite, în moarte; se iubesc desăvârşit şi după moarte, în veşnicie“, cum i-a mărturisit maica Agata părintelui Ioanichie.

Bucurie din bucurii şi un sfat

După ce ne-am cufundat în tăcerea muzeului mănăstirii, încercând şi noi să vorbim, prin postire de cuvinte, în taină şi gând, cu lucrurile aflate aici, maica Xenia ne-a adus un dosar cu documentele originale pe care maica Agata a ţinut să le lase în păstrare mănăstirii ei de metanie. Cercetându-le, ne-am bucurat şi noi, cu bucuria maicii plecate la cer care, duhovniceşte, se bucura pentru fiecare lacrimă ce-i înflorea în colţul ochiului, „la rugăciune şi când se apropia de Preacuratele Taine“; se bucura „de mamele care nasc şi cresc copii pe pământ; se bucura de flori, de oameni, de roadele câmpului, de toată zidirea lui Dumnezeu“ şi de faptul că Îl purta în sine „pe Hristos şi nădejdea mântuirii, cea mai mare comoară a sufletului meu“; de faptul că a odihnit şi a primit în mănăstire multe maici pribegite, şi că s-a închinat la Mormântul Domnului. Şi se mai bucura maica de ceva: că toate acestea „alungă de la mine frica morţii…“

După câteva ceasuri de con-vorbire în adevărul maicii Agata Ciuciu, nu puteam pleca aşa, pur şi simplu. De aceea, i-am cerut, încercând şi noi adâncul necuvântului, să ne dea un sfat cu care să umblăm prin lumea noastră de păcat. Şi parcă de undeva din tăcerea pereţilor, sau poate chiar din „icoana“ monahului răstiginit, aflat permanent în luptă cu patimile, o voce, un gând, o adiere de aer, exact nu ştim ce, ne-a şoptit, direct în inimă: „Păziţi-vă de orice păcat ucigaş de suflet, trăiţi în ascultare de duhovnic, ca de Dumnezeu, şi cumpăraţi-vă din timp untdelemn în candele…“

SURSA: http://ziarullumina.ro/reportaj/maica-agata-ciuciu-o-pilda-de-nevoire-ascetica

SFÂNTUL CUVIOS PAISIE AGHIORITUL

Parintele Paisie Aghioritul

Parintele Paisie Aghioritul a fost trecut in randul sfintilor. Sfantul Sinod, sub presedintia Sanctitatii Sale, intrunit in sedinta ordinara marti, 13 ianuarie 2015, a aprobat in unanimitate referatul Comisiei Canonice pentru trecerea in randul Sfintilor Bisericii Ortodoxe a monahului Paisie Aghioritul.

Parintele Paisie Aghioritul s-a nascut la 25 iulie 1924, la Farasa, la cateva sute de kilometri de Cezareea. In jurul anului 1950 incep cautarile pentru intrarea in monahism. Ajunge la Sfantul Munte Athos, dar la rugamintea tatalui sau, revine in lume. In a doua sa calatorie la Muntele Athos, va lua hotararea de a ramane definitiv aici. In anul 1953 ajunge la Sfanta Manastire Esfigmenu. Dupa un an este facut rasofor, primind numele de Averchie. Dupa trei ani pleaca la manastirea Filotheu. Aici a primit schima mica si numele de Paisie.

In 1958 se muta la Sfanta Manastire a Nasterii Maicii Domnului, la Stomio - Konita, unde a ramas pana in 1962. In anul 1962, a plecat in peninsula Sinai si a locuit la Chilia Sfintilor Galaction si Epistimi. In 1964, a revenit la Sfantul Munte si s-a stabilit la Schitul Ivironului, la Chilia Sfintilor Arhangheli. Atunci s-a legat si mai mult duhovniceste de sfantul staret Tihon, care vietuia la chilia Cinstita Cruce a Manastirii Stavronikita, unde a primit schima mare, la 11 ianuarie 1966.

Dupa o lunga sedere in spitalul Papanicolau, unde i-a fost extirpata o mare parte dintr-un plaman, a plecat spre Katunakia (1967). Aici s-a asezat la chilia unde vietuise un roman, Ipatie. In anul 1968 ajunge la manastirea Stavronikita. Aici va face o schimbare in ceea ce priveste modul de vietuire al obstei - va face trecerea acesteia de la viata idioritmica la cea chinoviala.

In martie 1969, dupa moartea duhovnicului sau, merge la chilia Sfanta Cruce. Aici vietuieste pana in anul 1979.

Incepand cu anul 1988, starea de sanatate a parintelui Paisie s-a agravat. Paraseste pentru ultima oara Muntele Athos, pe 10 noiembrie 1993. In data de 4 februarie 1994 a fost operat la spitalul Theaghnio din Tesalonic si apoi a fost dus la manastirea „Sfantul Ioan Teologul“ de la Suroti pentru a fi ingrijit.

A trecut la cele vesnice pe 12 iulie 1994. Potrivit dorintei sale, a fost inmormantat la Sfanta Manastire a Sfantului Ioan Teologul de la Suroti (Tesalonic).

Cine a fost Parintele Paisie Aghioritul?

Parintele Paisie Aghioritul a fost om de rugaciune si astfel, un mare teolog. De regula noi ii numim teologi doar pe cei care au studii teologice. Dar Parintele Paisie este teolog in sensul patristic, pentru ca el a fost om al rugaciunii. Parintele Pavel Florensky spunea ca multe se scriu si multe s-au scris, dar putine ajung la sufletele oamenilor. Toate cartile lasate de Parintele Paisie au ajuns la sufletele credinciosilor. Cartile sale nu sunt carti care se citesc doar acum si doar o singura data. Cartile Parintelui Paisie sunt carti care se citesc si se recitesc.

Parintele Paisie a fost un om simplu, dar in acelasi timp un om harismatic, un om care a adunat in el chipul apostolului, al teologului, al omului duhovnicesc, a adunat in el chipul parintelui.

A spus ca cel mai mare dusman al lui a fost numele lui. La un moment dat, cand a venit cineva si a incercat sa-i spuna cat de mare este el in lume si cat de mult il apreciaza oamenii, el a spus: " Venind spre coliba mea, ati trecut pe langa o gramada de gunoi. Si acolo ati vazut si niste cutii de conserve goale. Si cand v-ati apropiat de ele ati vazut ca straluceau in lumina soarelui. Ei bine, sa stiti ca eu nu sunt altceva decat acele cutii de conserve goale."

Parintele Paisie Aghioritul - Invataturi

"Incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu sunt potrivite cu puterea noastra de a rabda, dar, din pacate, de multe ori la ele se adauga si batjocurile si grosolaniile oamenilor nemilostivi si atunci ne incovoiem. Vantul puternic de obicei rupe copacii sensibili si dezradacineaza pe cei ce nu au radacini adanci. Iar celor ce au radacini adanci le ajuta sa inainteze si sa se inradacineze inca mai adanc.

Bunului Dumnezeu insa nu ii place modul salbatic si nemilostiv prin care unii sunt dezradacinati, iar altii rupti, ci modul milostiv (pentru ca si El este milostiv) prin care sunt ajutati semenii nostri cu dragoste si compatimire, deoarece oamenii nu sunt copaci, ci chipuri ale lui Dumnezeu.

Fireste, nimeni nu poate vatama sufletul omului, decat numai el insusi.

In incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu, fiecare este probat si isi vede singur starea lui duhovniceasca. Si astfel este nevoit sa se smereasca, dupa care primeste har de la Dumnezeu, atunci cand in chip smerit primeste incercarile cu bucurie, ca pe niste medicamente pentru sufletul sau si cu rabdare il slaveste si ii multumeste. Bine este noua ca ingaduie Dumnezeu sa fim incercati, pentru ca altfel am fi avut patimi ascunse si pretentii nesabuite in Ziua Judecatii.

Caci daca le-ar trece cu vederea pe acestea si ne-ar lua in rai asa cum suntem, am crea si acolo probleme. De aceea ingaduie aici ispitele, ca sa ne curete de praf, sa se purifice sufletul nostru cu intristarile si plansetele si astfel sa fini nevoiti sa scapam la Dumnezeu si sa ne aflam mantuirea.

Cand pacatul se invecheste in om, diavolul in mod firesc dobandeste mai multe drepturi si ca sa plece, va trebui sa stricam casa veche si sa o zidim pe cea noua.

Cel care cauta dreptatea omeneasca este fara de minte, dar mai neghiob este cel care nu uita nedreptatile pe care i le-au facut altii si binele pe care l-a facut el altora.

Din pacate, duhul lumesc mereu ascute mintea in viclenie, iar cel care nedreptateste pe semenul sau considera aceasta o izbanda. Unuia ca acestuia i se spune: "Acesta este diavol. Pe toate le reuseste", in timp ce launtric sufera mustrarea constiintei (micul iad).

Nu exista foc mai mare ca arderea launtrica a sufletului de catre constiinta, care il chinuie si-l roade mereu ca un cariu inca din aceasta viata. Iar in cealalta, cea vesnica, il va roade si mai mult viermele cel neadormit, daca omul nu se va pocai in aceasta viata si nu va cauta sa indrepte nedreptatile facute semenilor lui, fie numai si cu buna sa intentie, in cazul ca nu poate in alt fel.

Omul nepocait este cel mai fara de minte din lume, deoarece pe langa faptul ca este chinuit de o necontenita neliniste, pentru ca nu se pocaieste ca sa scape de acest mic iad, care-l va duce in cel mai mare, cel vesnic, se lipseste si de bucuriile paradisiace de pe pamant, care vor fi cu mult mai mari in rai, alaturi de Dumnezeu."

La Editura Evanghelismos au aparut pana acum mai multe carti cu scrieri ale Parintelui Paisie sau cu marturii despre viata sa minunata:
"Epistole", Cuviosul Paisie Aghioritul
"Staretul Hagi Gheorghe Athonitul", Cuviosul Paisie Aghioritul
"Sfantul Arsenie Capadocianul", Cuviosul Paisie Aghioritul
"Parinti aghioriti", Cuviosul Paisie Aghioritul
"Cuviosul Paisie Aghioritul - Cuvinte duhovnicesti" - 4 volume
"Parintele Paisie mi-a spus", Athanasie Rakovalis
"Viata Cuviosului Paisie Aghioritul", Ierom. Isaac Aghioritul

https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

VOCAȚIA MONAHALĂ

Dacă te simţi bine în preajma călugărilor, te simţi bine pe la mănăstiri, te simţi bine acolo unde se duce o viaţă superioară, ai o înclinaţie spre asta.

Cum s-ar putea descoperi vocaţia monahală?

Mai întâi de toate, o poţi descoperi în faptul că te simţi bine în preajma călugărilor, te simţi bine pe la mănăstiri, te simţi bine acolo unde se duce o viaţă superioară, ai o înclinaţie spre asta. Eu, de exemplu, din copilărie am simţit că asta mi-e calea mea, mi-am dorit totdeauna, mă bucuram de un călugăr. Când mă întâlneam cu un călugăr era o chestiune excepţională pentru mine, o bucurie. Asta înseamnă că am avut o vocaţie monahală.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 176-177)

Sfântul Teodosie- întemeietorul vieții călugărești de obște din Palestina

Sfantul Teodosie cel Mare

Sfantul Teodosie cel Mare, cunoscut ca si "intemeietor al vietii de obste", este un cuvios parinte care a trait in cadrul secolelor V-VI, in Asia Mica si in Palestina. Mormantul sau se afla si astazi in manastirea care ii poarta numele, aflata in apropiere de Betleem, pe drumul ce leaga Biserica Nasterea Domnului de Manastirea Sfantul Sava. Biserica Ortodoxa il praznuieste pe Cuviosul Teodosie cel Mare in ziua de 11 ianuarie.

"Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor, iar cu suspinurile cele dintru adanc ai facut ostenelile tale insutit roditoare; pentru aceasta, te-ai facut luminator lumii, stralucind cu minunile, Teodosie, Parintele nostru. Roaga-te lui Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre."

Sfantul Teodosie cel Mare

Cuviosul Teodosie cel Mare s-a nascut in satul Mogarisos, din tinutul Capadociei, in estul Turciei de astazi, in jurul anului 423. Parintii sai, anume Proeresie si Evloghia, erau amandoi credinciosi si evlaviosi.

Sfantul Cuvios Teodosie cel Mare - Intemeietorul vietii de obste

Sfantul Teodosie cel Mare imbratisaza viata monahala inca de tanar, intrand intr-o manastire din Ierusalim. Dupa ce se nevoieste un timp alaturi de pustnicul Longhin, tanarul monah se retrage intr-o pestera din apropierea Betleemului, unde, vreme de 50 de ani, se hraneste doar cu ierburi amare si legume.

Potrivit traditiei locale, Cuviosul Teodosie a fost calauzit de Dumnezeu spre aceasta pestera, ca spre aceea in care s-au odihnit cei Trei Magi de la Rasarit, dupa ce s-au inchinat Pruncului Iisus. Cei trei calatori s-au ascuns in aceasta pestera, spre a se intoarce in tara lor "pe alta cale", nemaitrecand pe la Irod, dupa cum i-a indemnat ingerul Domnului: "Iar ei, luand instiintare in vis, sa nu se mai intoarca la Irod, pe alta cale s-au dus in tara lor" (Matei 2, 12).

Datorita credintei si darurilor sale duhovnicesti, in jurul Cuviosului Teodosie se vor aduna multi ucenici, dornici de viata pustniceasca. Pentru aceasta, spre sfarsitul secolului al V-lea, candva intre anii 476-500, Sfantul Teodosie va construi o biserica si va organiza o manastire de calugari, imediat langa pestera in care vietuia, unde va pune si bazele vietii monahale de obste. Datorita acestui lucru, sfantul va fi numit si "incepator al vietii de obste".

Manastirea intemeiata de Sfantul Teodosie cel Mare se afla si astazi in estul localitatii Ubediyyeh, numita in vechime "Cathismus", la o distanta de numai doisprezece kilometri de Betleem, pe drumul ce leaga Biserica Nasterii Domnului de Manastirea Sfantului Sava cel Sfintit.

Sfantul Cuvios Teodosie cel Mare, numit si "Intemeietorul vietii de obste", a trecut la cele vesnice in jurul anului 532, la varsta de 109 ani, fiind inmormantat in pestera in care a si vietuit jumatate din viata. Mormantul sau se afla si astazi in manastirea care ii poarta numele, incadrat intr-o pestera din curtea acesteia, alaturi de alte cateva morminte sfinte. Pestera cu morminte este incununata cu o micuta capela, din care pornesc, in jos, trepte sapate in piatra.

Smerite rugaciuni catre Sfantul Teodosie cel Mare

"Sadit fiind in locasurile Domnului tau, cu preastralucitele tale fapte bune ai inflorit si ai inmultit fiii tai in pustiu, cu ploile lacrimilor tale udandu-i, pastorule al turmelor lui Dumnezeu. Pentru aceasta, strigam tie: Bucura-te, Parinte Teodosie!"

Sfantul Cuvios Teodosie cel Mare - Intemeietorul vietii de obste

"Multimile calugarilor, te cinstim pe tine, indreptatorule Teodosie, parintele nostru, ca prin tine am cunoscut a umbla, cu adevarat, pe cararea cea dreapta. Fericit esti ca lui Hristos ai slujit si ai biruit puterea vrajmasului. Cel ce esti impreuna vorbitor cu ingerii, iar cu dreptii si cu cuviosii impreuna-locuitor, roaga-te Domnului sa miluiasca sufletele noastre."

"Impodobindu-ti sufletul tau cu infranare, cu dureri si cu rugaciuni, cu dumnezeiasca cuviinta te-ai facut partas cuviosilor, pururea slavite, si daruri de minuni cu adevarat ai primit, spre a tamadui neputintele celor ce te cinstesc pe tine cu credinta. Drept aceea si multimile demonilor gonind, dai tamaduiri oamenilor in dar, de Dumnezeu purtatorule Teodosie. Roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa daruiasca iertare de greseli celor ce praznuiesc cu dragoste sfanta pomenirea ta."

Ascultările monahului la Sfântul Munte

 

În mănăstirile de obște de la Sfântul Munte, ascultările se schimbă în fiecare an, începând cu 1 sau 7 ianuarie. De obicei, aceste slujiri sunt stabilite pentru o perioadă de un an sau chiar mai mult. Această practică provine de la Sfinții Părinți, avându-și originea în monahismul primar, în regulile stabilite de Sfântul Vasile cel Mare, cel care a organizat primele comunități monahale de obște în Pont și Capadocia. În îndrumările sale ascetice, Marele Vasile stabilește cum trebuie să viețuiască un monah într-o mănăstire de obște.

În Sfântul Munte, distribuirea slujirilor este făcută de către egumenul obștii și de către epitropi, ținându-se mereu cont de specificul și de rânduiala internă a fiecărei chinovii. ,,Cei ce sunt rânduiți în mănăstiri de către sinaxa întâi-stătătorilor pentru diferitele ascultări, merg mai întâi și se închină la icoana sfântului protector al mănăstirii, apoi depun metanie în fața întâi-stătătorilor, arătând prin aceasta că primesc ascultarea ce le-a fost rânduită și că o vor duce la îndeplinire”.

Atunci când se acordă ascultările se ține cont întotdeauna de vârsta, priceperea și pregătirea fiecărui monah. Ascultările care au legătură cu funcțiile administrative sunt acordate întotdeauna celor în vârstă sau celor aflați deja la conducerea mănăstirii. De obicei, aceștia rămân mai mulți ani în aceste funcții, tocmai pentru a se obișnui și a exista continuitate în lucrarea lor, sau tocmai pentru că sunt oameni care dețin experiență în aceste funcții. Cei de curând primiți în obște, precum și cei mai tineri, primesc, de obicei ascultările care îi solicită cel mai mult: la câmp, în livezi, în ateliere și multe altele.

Începătorii trec, de obicei, prin toate ascultările pentru a se familiariza cu acestea și, căpătând experiență, să lucreze mai bine în slujba obștii. Toți împreună și fiecare în parte, după puterile lui, se îngrijesc pentru ca viața în obște să se desfășoare în bună rânduială.

Ava Dorothei compară ascultările din mănăstire cu membrele trupului omenesc, spunând în acest sens: ,,Nu înțelegeți că toți formăm un trup și fiecare este un membru al acestui trup? Cei care se ocupă de conducerea mănăstirii reprezintă capul acelui trup. Cei care supraveghează și îndreaptă sunt ochii. Cei care îi slujesc pe ceilalți prin cuvântul lor reprezintă gura. Ochii sunt aceia care fac ascultare. Mâinile sunt aceia care lucrează. Picioarele, aceia care aleargă încoace și-ncolo cu diferite ascultări. Ești cumva capul? Atunci, trebuie să conduci. Ești ochi? Privește, înțelege bine ceea ce vezi! Ești gură? Vorbește, sfătuiește pe ceilalți. Ești ureche? Fă ascultare! Ești mână? Lucrează! Ești picior? Ai grijă de ascultarea ta! Fiecare să slujească trupului după puterile sale”.

SURSA: http://www.pemptousia.ro/2015/01/ascultarile-monahului-la-sfantul-munte/